Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Turul României contracronometru

Turul României contracronometru

Gabriel Vîlcu a plecat marți, 9 iulie 2013, din Slobozia să facă turul României pe bicicletă. Vrea să urce pînă la Negrești-Oaș și apoi să coboare la Sibiu. «Și, de-acolo, om mai vedea... Depinde de bani și de disponibilitatea autorităților de a mă ajuta...». Pînă aici, nimic senzațional, am putea spune. Numai că domnul Vîlcu are 60 de ani și nu aude. Iar exemplul pe care îl oferă el dovedește că Slobozia este orașul în care, în fiecare zi, se întîmplă ceva unic și irepetabil...

Un ciclist de cursă foarte lungă
Gabriel Vîlcu nu se află la prima sa tentativă de a doborî un record pentru oraș. În urmă cu 30 de ani, în plină formă, cîștiga regulat concursurile județene de ciclism cu o semicursieră rusească, Sputnik. «Îi duc dorul! Sigur, au apărut și mai bune, dar aceea era o bicicletă incredibil de ușoară și solidă, dacă ținem cont cînd a fost făcută...» își amintește, la rugămintea noastră, de tinerețile pasiunii sale. Tinerețea a trecut, dar pasiunea a rămas. Și, după ce a ieșit din circuit, domnul Vîlcu a rămas cu dorința de a pedala. A pedalat pînă la Chișinău, de dragul bicicletei sale și a fraților de peste Prut, într-o aventură prea lungă pentru a putea fi spusă... Și a avut chiar și o tentativă ratată de a ajunge la Paris. «A trebuit să mă opresc în Austria, înainte de a trece munții. Era cam tîrziu, era aproape iarnă, în Pădurea Neagră ningea...» își amintește el. Nu au fost singurele curse solitare ale ciclistului slobozean. De-a lungul anilor, a ars distanțe și a cucerit trasee la care nici măcar pasionații de drumeție nu îndrăznesc să viseze. Și totul în condițiile în care Gabriel Vîlcu nu aude: «Știu, îmi risc viața. Iar bicicleta e foarte sensibilă. Dar așa sînt eu. Fac asta de multă vreme, aș putea spune că sînt un veteran. E o treabă foarte serioasă și foarte grea...». Pentru a fi sigur că nu va claca, domnul Vîlcu a început să se antreneze serios pentru acest tur în ultimele luni. Ultimul traseu, considerat modest, a fost un drum pînă la Brașov și retur, în două zile. «Am mers lejer, am oprit la Cîmpina o noapte și am plecat mai departe. Îmi place, serpentinele mă umplu de adrenalină, mă fac să mă simt viu și în formă. Dar am făcut 5 pene la roți pentru că uzura e incredibilă, trebuie să ai cauciucuri de „fier“!»...

2200 de kilometri contracronometru
Pentru că nu-și permite financiar un tur al României «la pas», domnul Vîlcu trebuie să facă peste 2200 de kilometri în 15 zile. Printre sponsorii care îl sprijină în demersul său se numără Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Primăria Slobozia și persoane particulare care au dorit să-și păstreze anonimatul. «Sper să strîng vreo 1500 de lei... Poate chiar 2000! Restul banilor, cam încă pe-atît, am să-i pun din buzunar. În principal, e vorba despre banii de cazare, că acolo mă aștept să fie mai scump... De aceea nici nu pot să mă întind foarte tare, ori cît aș vrea eu! O să fie o un tur strîns, în funcție de posibilitățile mele financiare...» ne-a explicat el. Pe lîngă bani, domnul Vîlcu va pleca de-acasă cu un tricou inscripționat cu culorile orașului, semn al susținerii oferite de către autorități.
«Este un exemplu pentru noi toți. Am vrea să putem să-l sprijinim cu mai mulți bani, dar am aflat tîrziu despre această inițiativă. Am făcut și noi ce-am putut...» ne-a declarat primarul Alexandru Stoica.
Gabriel Vîlcu speră să reușească o medie de 150 de kilometru pe bicicletă, zilnic. «Pe bicicletă parcă am aripi. Și țara e frumoasă, merită să o vezi așa, mai la pas, nu din goana mașinii. Nu știu dacă sînt eu un exemplu, dar m-aș bucura ca, data viitoare, să plecăm mai mulți. Uneori, te plictisești așa, de unul singur, ai vrea să ai cui spune, cu cine să împărtășești...» spune Gabriel Vîlcu.

10 Iulie 2013, 12:03 (9951 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Gabriel Vîlcu pedalează pentru Slobozia
Tur montan pe bicicletă, la 62 de ani

Comentariile cititorilor:


Epilog:
(6 August 2013, 07:10)
Gabi Vilcu s-a intors victorios cu o saptamina mai devreme.Crucea sfintita nu i-a purtat noroc: l-a muscat un ciine la Caransebes.Cana ruginita in schimb da: l-au ratat trei masini.
SORIN:
(18 Iulie 2013, 09:16)
@ Adriana. Îți mulțumesc pentru susținere, dar ... corect este "un dram de .."
Danut:
(17 Iulie 2013, 16:28)
Lasa like urile si mustrarile.....fii si tu inteleapta si milostiva....si da ne o mana de ajutor,ca noi n avem invidie pe magari....:))
Adriana:
(17 Iulie 2013, 14:45)
Invidioșilor! Voi rămâneți niște mârlani și vă roade pizma, evident! Ați vrea și voi băgare în seamă?! Nu, că sunteți proști și obsedați numai de capul inferior! Faceți dovada unui gram de minte și poate... cine știe?.... primiți vreun like! Deocamdată, continuați lucrul manual!
Danut:
(17 Iulie 2013, 12:50)
Ce sa faca  in camera,mai miki....cand pot sa si dea like uri aici:))
miki:
(17 Iulie 2013, 08:58)
@adriana Pina nu-l pupi tu nitel in fund nu te lasi.Luati-va draga o camera!
SORIN:
(17 Iulie 2013, 08:53)
@Adriana.  Secret. Oricum deja FĂCUSERĂM pace.
Adriana:
(16 Iulie 2013, 15:41)
Greșeala n-a fost greșeală, a fost o provocare! Îmi place cum "argumentezi"! Cu patimă! Nu dai întotdeauna toate elementele logice, dar e bine! Știi. Ești dintr-o generație mai... coaptă. Și nu ești Ghinea. Ce bine! Deci, cum rămase....?! Făcurăm pace?
SORIN:
(16 Iulie 2013, 08:53)
Aș vrea eu să fiu măgar, măcar dintr-un anumit punct de vedere, iar dacă tot ai scris "oi", măi "Secret!", trebuia să scrii "fi", adică "oi fi". Dar, probabil, în vasta știință personală, ai dorit să nu carecumva să cred că te referi la propria-ți persoană, adică: "oi fi EU vreun măgar?!" Poate că ești, dar ... Secret! P.S. Dacă tot mă cred, unii, madam Ghinea cameleonica, îi pot asigura că nu sunt, altfel v-aș "răcori" pe toți, chiar dacă ați încerca să mă cumpărați. Tare mă dor nervii capului, ha, ha,ha!!!
gigi:
(15 Iulie 2013, 13:56)
Sorine lasa-ne !
Secret! Pentru Sorin!:
(15 Iulie 2013, 12:28)
Sorine, vreau să te cunosc. Ai între 70-80 de ani? E bine. Ai nevastă cu minte sau o fi vreo limitată?! E ca tine, e bine. Nu e ca tine, anulăm...! Sper să nu fii Ghinea I. Nu că aș intui vreo asemănare, dar ciudata asta e cameleonică. E destul ca să nu fii moș și să nu fii Ghinea! Ești un om terminat, cu cap și coadă, ai personalitate de cal de rasă...cam rar pe o suprafată de 3-4 județe, în jur...Sau oi fii vreun măgar?!
SORIN:
(15 Iulie 2013, 09:41)
Dacă nu ne iese răutatea prin toți porii, nu suntem noi, românii, cei mai lași și trădători oameni. Și mai ziceam că ținanu' prima dată-l omoară pe tat'su! Rușine!!!
Epic:
(12 Iulie 2013, 15:06)
 A terminat de adunat fisele din Kaufland si a plecat in calatorie pe banii contribuabililor?!!! Mai documentati-va despre acest Valcu inainte de a-l ridica in slavi. Daca tot stie de accident, poate, Sorin stie ce ocupatii "onorabile" avea in trecut prin parcuri si ce om "exceptional" este in societate.  
miki:
(11 Iulie 2013, 13:45)
Frumusetea acestui eveniment te seaca la inima.Iti dau lacrimile nu alta.Si sa nu uitam ca va purta faima orasului in toata tara.In semn de recunostinta pentru sponsorii lui trebuia sa-si agate de git o cruce sfintita si de bicicleta o cana de tabla ruginita simbol al apei otravite pe care ne-o ofera zilnic cu bunavointa preaiubitul nostru primar.
Mary:
(11 Iulie 2013, 12:51)
Din imagine reiese urmatorul dialog: G.V. - Multumesc pentru paharul cu APA de la chiuveta ! A.S. - Tu sa fi sanatos ! 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
224 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la Moldoveni și Rădulești

Marți, 15 august a.c., pompierii din Urziceni au intervenit în cazul a două incendii, produse la două locuințe din localitățile Rădulești și Moldoveni. În ambele cazuri focul a provocat doar pagube materiale ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 15:50
(6699 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 10 victime în urma a 3 accidente rutiere

În perioada 13-15 august a.c., pompierii ialomițeni, alături de paramedicii SMURD, au fost la datorie și au intervenit în cazul situațiilor de urgență. Astfel, în acest interval de timp, pe DN21, între ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 15:40
(4920 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza județului

În ultimele 5 zile, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 9 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 9 incendii care au avut loc în perioada menționată, 7 intervenții ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 15:00
(6872 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri interactive de «Ziua Micilor Artiști», la Slobozia

Miercuri, 9 august a.c., în Parcul Tineretului, Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, împreună cu voluntarii Consiliului Local al Tinerilor Slobozia au organizat evenimentul «Ziua Micilor Artiști ...[citește_toată_știrea]

16 August 2023, 12:00
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 26000 de participanți la «Zilele Romilor Ialomițeni»

IJJ Ialomița: 26000 de participanți la «Zilele Romilor Ialomițeni»

Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona Festivalului ...[citește_toată_știrea]

14 August 2023, 14:05
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Mașină condusă de un minor

Sâmbătă, 12 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la volan un minor de 16 ani, domiciliat la Bărbulești. Acesta s-a ales cu un dosar penal pentru «conducerea unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

13 August 2023, 17:30
(4962 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub influența alcoolului

Sâmbătă, 12 august a.c., polițiștii din Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din București. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

13 August 2023, 17:10
(2409 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 55 mii de lei aplicate de polițiști

Sâmbătă, 12 august a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 142 de evenimente, 131 dintre acestea fiind sesizate pe numărul unic de urgență 112. În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

13 August 2023, 17:00
(2138 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Livrările și prestările de servicii cu cotă TVA de 5%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost aduse unele clarificări cu privire la anumite livrări sau prestări de servicii care beneficiază de cota redusă ...[citește_toată_știrea]

11 August 2023, 13:20
(11886 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de «Sfânta Maria»

Casieriile și birourile de relații cu publicul ale RAJA Constanța vor fi închise marți, 15 august 2023, de «Sfânta Maria», dar activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 18:30
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii, jandarmii și polițiștii ialomițeni, în efective suplimentare

În perioada 12-15 august 2023, cu ocazia minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 80 de pompieri ialomițeni sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenței ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 17:25
(4077 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termenul-limită pentru depunerea raportărilor contabile la data de 30 iunie este miercuri, 16 august 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Raportările contabile la 30 iunie 2023 se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor până cel mai târziu ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 13:50
(12287 vizualizări - 0 comentarii)


Ionuț Moșteanu/USR: «Marcel Ciolacu să spună public dacă PSD susține un om care a tolerat torționarii din azile!»

În contextul în care Gabriela Firea spune că este în continuare candidatul PSD la Primăria Capitalei, USR îi cere președintelui PSD să spună public dacă partidul pe care îl conduce va susține pe cineva ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 13:20
(12147 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Situl arheologic «Săveni-La Movile», pe harta cercetărilor sistematice internaționale

Muzeul Județean Ialomița: Situl arheologic «Săveni-La Movile», pe harta cercetărilor sistematice internaționale

Descoperirea vestigiilor trecutului, interpretarea lor spre a determina modul în care au evoluat civilizațiile străvechi ce au avut așezări în această parte a Europei, legăturile de natură economico-socio ...[citește_toată_știrea]

9 August 2023, 15:10
(12321 vizualizări - 0 comentarii)


0241/924-Call Center RAJA Constanța

0241/924-Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

9 August 2023, 12:20
(5741 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movilița. Doi morți și patru răniți!

Pompierii din Urziceni au intervenit marți, 8 august a.c., în cazul unui accident rutier produs la Movilița. În urma impactului dintre două autovehicule, au rezultat două persoane decedate și patru rănite ...[citește_toată_știrea]

8 August 2023, 15:15
(8469 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 5 ani descoperit în tren de polițiști. Voia să ajungă la mare!

Duminică, 6 august a.c., polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța-Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au descoperit în trenul IR 1928 București-Constanța, în apropiere de ...[citește_toată_știrea]

7 August 2023, 17:00
(3405 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Un mort și șase răniți în urma a două accidente rutiere

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 6 august a.c., în cazul a două accidente rutiere, produse pe DN2A și DN2, în apropiere de Ciocârlia. În urma evenimentelor rutiere au rezultat șase victime ...[citește_toată_știrea]

6 August 2023, 22:00
(4414 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Sâmbătă, 5 august a.c., în zona localității Balaciu s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 August 2023, 14:40
(7439 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Drajna

Accident rutier între Slobozia și Drajna

Pompierii din Slobozia au intervenit vineri, 4 august a.c., în cazul unui accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia și Drajna. În urma impactului dintre 3 automobile au rezultat cinci victime, printre ...[citește_toată_știrea]

4 August 2023, 20:40
(9202 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

DADP Slobozia continuă acțiunea de demolare a garajelor ilegale din Slobozia. Joi, 3 august a.c., angajații DADP au demolat un garaj și o gospodărie îngrădită, în zona blocurilor U din Slobozia, în imediata ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 17:00
(14254 vizualizări - 5 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 608 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:40
(13063 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

Polițiștii IPJ Ialomița, împreună jandarmii ialomițeni și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Ialomița, au continuat miercuri, 2 august 2023, activitățile preventive în sistem integrat, dar și acțiunile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:30
(29877 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Managerul spitalului din Urziceni trebuie demis de urgență! Este inadmisibil ca o femeie să fie lăsată să nască pe trotuarul din fața spitalului!»

Consilierii USR Elena Radu și Gabriel Cateliu au cerut în dese rânduri și vor cere încă o dată, astăzi, în ședința Consilului Local al Municipiului Urziceni, primarului PNL, Constantin Sava, demiterea managerului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 21:10
(15200 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cercetat penal pentru că și-ar fi agresat mama

Un tânăr de 23 de ani, domiciliat în Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru «violență domestică». Luni, 31 iulie a.c., oamenii legii au emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu, după ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:30
(19393 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența alcoolului

Luni, 31 iulie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:20
(2831 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Luni, 7 august a.c., la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Instantanee cromatice». Lucrările sunt semnate de pictorul ialomițean Gheorghe Petre, președintele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:50
(4259 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,87%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2023

La sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3799 de șomeri (din care 1957 femei), rata șomajului fiind de 4,87%, cu 1,15% peste ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:40
(18756 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Ciochina și Mihail Kogălniceanu

Duminică, 29 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Ciochina. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre 3 autoturisme. Două dintre victime ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:50
(11373 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean. În cazul a 3 dintre aceste intervenții a fost vorba despre incendii de vegetație ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:30
(13172 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...