Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

DADP Slobozia continuă acțiunea de demolare a garajelor ilegale din Slobozia. Joi, 3 august a.c., angajații DADP au demolat un garaj și o gospodărie îngrădită, în zona blocurilor U din Slobozia, în imediata vecinătate a sediului Tribunalului. Spre surprinderea echipei de lucru, sub garajele demolate a fost descoperit un beci care se întindea de-a lungul întregii suprafețe. Locuitorii blocurilor din jur își amintesc că dependințele au fost construite în urmă cu mai bine de 20 de ani. «Este cel mai mare beci pe care l-am descoperit până acum sub garaje!» a confirmat directorul DADP Slobozia, Valeriu Roșca. Acțiunea administrației locale de demolare a garajelor ilegale a intrat deja în al doilea an. Conform informațiilor oficiale, în urma demolării garajelor ilegale ar putea fi amenajate peste 500 de locuri de parcare. Reamintim că Slobozia are nevoie de peste 1000 de locuri de parcate până la sfârșitul anului în curs, în condițiile reabilitării bulevardelor Matei Basarab și Chimiei.

3 August 2023, 17:00 (14151 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Proprietarii de garaje din Bazarul Municipal eliberează voluntar terenurile
Operațiunea «Garajul», faza pe instituții: Consiliul Județean Ialomița a dezafectat garajele din spatele Primăriei Slobozia!
Slobozia are garaje cu beci

Comentariile cititorilor:


Hau:
(17 Octombrie 2024, 15:51)

Legenda spune ca toti graurii de mai sus aveau si ei o tuica de la domnu cu beciu. De la tribunal in spre nordului e greu sa intrii printre baietasi. Zona NEAGRA a orasului. Domnu (...) sa ne dati si de munca si ajutoare sociale, orice moncangesc astia mai sus. Ca asa e rumanu, vrea sa dea statu asta la toti, ca statu nu face nimic cand ei stau la beci si beau tuica. MARS la munca

cucu:
(11 August 2023, 22:45)
Domnul (...) creste tantari : )  ateat tratament facut in oras cu apa chioara... insicticidul il folositi la dumneavoastra pe teren :))
Maria:
(5 August 2023, 20:36)
D nu-l Roșca sa verifice locurile de parcare plătite și nu a pus plăcute.
LILI:
(4 August 2023, 16:21)
Daca domnul Rosca ar circula pe jos ar vedea cum lucrarile de anul trecut au fost facute de mantuiala , cum cresc balariile prin pavelele montate de angajatii dumnealui , ar vedea jegul din zonele pe care l-ar strabate pe jos , ar vedea balariile cat casa in zona Anaf , Trezorezie . Sau dansul este doar cu leafa ????? 
Cetățean de onoare:
(4 August 2023, 01:50)
Dnu Roșca, cand veți descoperii si ca străzile a căror parcări făcute dupa bunul plac in dimensiuni-sunt nesemnate si nesemnalizate spre atenționarea șoferilor doritori de staționări clandestine cu mult dupa programul dumnealor ??? Fiindcă banii au fost încasați deja de primarie poate restul nu va mai priveste s-au poate de ce arata graba? Ca doar avem Poliție Comunitara care sa isi tocească nervii cu proprietarii acestor parcări plătite deja! Nu credeti ca responsabilitatea dv este cu trecură pe o agenda a urgențelor? Nu mai amintesc de copacii pe care ar trebui sa ii treceri in revista fiind ca unii stau sa cada in plină canicula sa nu mai amintim de tiamna care in curand isi face prezenta! Încercați sa fiti mai prezent in teren….nu diar sa semnalați ce va convine dv… vrem sa va cunoaștem la data locului cu echipa oe care o coordonați!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(696 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(784 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(895 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

24 Iulie 2026, 17:10


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(4227 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(857 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(686 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(739 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(920 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(684 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(526 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(731 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(567 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(643 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(647 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(861 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(1090 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(1221 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(1127 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(2197 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(1467 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(2304 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(3242 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(1630 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(2498 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(2278 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1748 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...