Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Chirii ilegale la Penitenciarul Slobozia

Penitenciarul Slobozia acordă angajaților chirii ilegale. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții Direcției Inspecției Penitenciară, în urma unui control întreprins în primăvară la spațiul de detenție de la Slobozia. Managementul defectuos a dus la crearea unui prejudiciu de 300000 de lei. Paguba este acoperită din salariile celor care au primit ilegal contravaloarea chiriilor.
Deranjați de faptul că li se taie din bani, oamenii au inițiat acțiuni în instanță...

O măsură uluitoare Controlul efectuat de inspectorii Direcției de Inspecție Penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a efectuat în perioada martie-aprilie 2013. În urma acțiunii, oficialii veniți de la București au constatat faptul că reprezentanții Penitenciarului Slobozia au acordat, în perioada 1 ianuarie 2012-martie 2013, chirii ilegale. Astfel, în urma verificării efectuate în arhiva de la pușcărie, inspectorii au constatat faptul că printre documentele pe care le-au semnat angajații cărora li se decontează chiria au fost strecurate o sumedenie de sincope. Vizate au fost dosarele unui număr de 34 de lucrători care au beneficiat, potrivit controlului intern, de deconturi ilegale. «Cei de la București ne-au explicat faptul că întîi trebuia făcut dosarul pentru decontare, iar abia apoi depusă cererea. Noi am făcut exact invers, pentru că așa ni s-a spus de aici, de la Slobozia» ne-a declarat unul dintre angajații Penitenciarului Slobozia, afectat de această situație. Fără să mai stea pe gînduri, oficialii de la București le-au ordonat subordonaților de la Slobozia să recupereze prejudiciul creat, a cărui valoare se ridică la suma de 300000 de lei. Și pentru că ordinele se execută nu se discută, conducerea Penitenciarului Slobozia a pus în aplicare dispoziția. Măsura a constat în diminuări salariale. «Ne-am trezit că ne-au tăiat din bani sub pretextul că trebuie să acopere prejudiciul. Este strigător la cer... Am cerut explicații șefilor dar toată lumea este în concediu!» declară un angajat revoltat. Și pentru că nu a avut cine să-i asculte, cei 34 de angajați au intentat o acțiune în instanță la Judecătoria Slobozia. Primul termen în acest proces se va desfășura la toamnă, imediat după ce se va finaliza vacanța judecătorească. Oficialii din cadrul conducerii Penitenciarului Slobozia au fost foarte rezervați în a comenta acest subiect. „Da este o mică problemă cu aceste chirii, dar se va rezolva...» ne-a declarat Adi Florian Jipa, director adjunct al Penitenciarului Slobozia.

19 Iulie 2013, 10:43 (9059 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


jhon:
(16 Decembrie 2014, 04:38)
io zic sa-l cazeze pe strada garii ca i mai sigur pentru el :))
adevarul :
(15 Octombrie 2014, 04:34)
Pt toti curiosii . .Ciachir este bine, procesul l-a castigat . .nimeni nu da bani din buzunar tot multumita competentei lui. .iar tu Jhon :) sau cine esti dormi linistit ca nu s-a intamplat nimic rau cu Ciachir Sergiu. Spre uimirea si ciuda invidiosilor in tot ceea ce priveste povestea lui. . :) este bine . .isi baga P. . . .in sistemul din penitenciar. Cu respect pt curiosi :)
jhon:
(11 August 2014, 17:38)
ce se mai intampla cu colegul vostru marean ciachir dupa bataia din strada cu gaborii de la ciculatie? nu l-au inchis inca astia?
minu:
(29 Iulie 2013, 18:35)
de ale lui MITICA?sau despre MITICA... de la mititica,ca vb ceia...mici mai mici aveti?
pt cei cinstiti:
(29 Iulie 2013, 18:01)
.. dar cine e nea marian asta? poate ne spuneti si noua mai multe
gasca "pilosilor" vs amaratii:
(29 Iulie 2013, 14:54)
.Cataline, lucrezi cumva la acest penitenciar penitenciar, si ai contribuit cumva la evaluarea acelor dosare? Nu de alta dar cred ca e pe caciula ta musca, si prea tii partea "oamenilor sus pusi" . Iar pentru tine Mircea, mai bine te-ai muta tu acolo, ca tot au anuntat la meteo canicula, stai la putina racoare, sa nu te mai doara capul de la atata caldura si sa scrii pe aici baliverne
{{{{{}}}}}:
(29 Iulie 2013, 14:12)
continuare........sau pe linga Obrejan in pepiniera  sau aveau balta "cu mult peste ca nea Ovreiu .....
Catalin:
(28 Iulie 2013, 17:30)
daca esti tu prost si nu stii  sa te descurci, nu mai vorbi pe altii de rau. nea marian sutei e un om mare si multi frustrati il invidiaza. crezi ca nu vede ce-ai scris de al aici? o sa ajungi tu la mana lui si o sa te milogeste dar nici nu o sa te mai bage inseama. prostilor care vorbesc ce nu trebuie asta merita. 
{{{{{}}}}}:
(27 Iulie 2013, 21:05)
PT  NECUNOSCATORI...vila a  iesit din materiale ramase  in plus si fara de trebuinta de cand sa construit "VILA  IRINA" stie D-ul Rusu cati bani s-au cheltuit si  cat venit  a  adus  "vila lui mitica" ca si el si-a angajat sotia pe timp de criza.......( ne plangem ca nu avem oameni pt paza.....normal ca nu avem dc angajam asistenti medicali desi nu avem nevoie de ei  ....dar ii trecem  dupa aceea la sector socio.....ca aia saracii sunt putini si nu-si vad capul de treaba. Si  a mai construit mitica ceva  la casa din resturile ramase de la "STATIA DE EPURARE" GAZ  AMARA, ca si acolo s-au bagat ceva bani buni ......si zace  saraca statie imediat dupa ce a fost construita......un lucru sa va fie clar dragi cititori acolo ori erai din gaska lui mitu' ori te  duceai dracu.... "( trebuia  sa joci dupa cum cantau mustatile...") Acum de cand a venit D-UL DOBRICA a cam inceput sa iasa la iveala ce  trebuia  de mult sa iasa......... precum incompetenta celor de la resurse  umane privind  intocmirea  dosarelor pt chirii. D-ul Sergiu Chiachir  intomeste niste dosare  vreo  34  la numar  asa cum face un om  mahmur dimineata  dar plin de pile  pe  de  alta parte......unul si mai mahmur   precum Mihaescu  le  semneaza si spune  ca este in regula .......mai departe merg la doamna jurist Maria Obrejan care si  dansa spune la fel ok si mai departe  la  director adjunct .....financiar .....economic.......si tot asa ..........vine un control din Directie si spune ca nu e  bine ............normal ca nu  are cum sa plateasca cei mai sus  mentionati , ci trebuie sa  plateasca  prostii de rand care nu faceau parte din marea gaska .....ca  daca  erau  membrii "MITICA" NU MAI AVEAU   NEVOIE  DE CHIRII.......aveau vila pe  langa mitica la Amara......sau
Radu:
(26 Iulie 2013, 18:59)
Andrei Dumitru și-a făcut de cap la direcția Penitenciarului. Altfel, cum ieșea vila?! Cei doi Ciachiri sunt sau au fost două slugi preaplecate ale directorului!
{{{{{}}}}}:
(26 Iulie 2013, 09:09)
pt Cadana.....bv ca bine zici!!!!!
Cadâna:
(25 Iulie 2013, 13:57)
Sergiu Cea! e un fost tânăr cu potențe. S-a aliniat prea repede cu pila lui Mitică Dumitru! A băgat fostul director toate nevestele sale, toate rudele nevestelor, toți ciachirii...Suflet bun! Dar la competență și moralitatea lor, nu s-a gândit!
{{{{{}}}}}:
(25 Iulie 2013, 10:03)
pt mircea...esti un prost care vb si tu sa te afli in treaba.
mircea:
(21 Iulie 2013, 18:11)
ba este admisibil daca se poate....eu zic sa-i cazeze la serviciu, sa nu mai bata drumul in fiecare dimineata, au acolo masa, casa...si mai sunt si paziti sa nu li se intample cava rau....
rusine:
(20 Iulie 2013, 13:26)
e inadmisibil cum unii lucratori din cadrul penitenciarului i au banii degeaba...exemplu sergiu ceachir, mare scula la resurse umane........din cauza lui sa ajuns in situatia asta.....se credea cel mai important om si umbla cu nasul pe sus ....sa  vedem cum se descurca acum????...sa scoata banii de chirie de unde stie el mai bine,pentru ca nu e corect sa opreasca la agentii banii de chirie care li se cuvin de drept si din cauza comoditatii lui trebuie sa plateasca lumea nevinovata

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25512 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de luni, 1 iulie 2024, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic, în comuna Movilița, un autoturism condus de un bărbat, în vâ ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:40
(4292 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,24%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2024

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4164 șomeri (din care 1977 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:55
(4874 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Dridu

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:15
(7844 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut mama de 88 de ani

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 28 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 88 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 5 ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:25
(6569 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7261 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7522 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(3972 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(16096 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10275 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11294 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3952 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7288 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(7881 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(19201 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7782 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(17727 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(18117 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6777 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7136 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(15814 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9619 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(14046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În localitatea Fierbinți-Târg se furnizează apă cu program!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RA ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 11:25
(8729 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru sectorul apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 09:15
(7936 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Drapelului», sărbătorită la Slobozia

Autoritățile din Slobozia vor serba și anul acesta «Ziua Drapelului». Evenimentele se vor desfășura în zilele de 25 și 26 iunie 2024, în Piața Revoluției din Slobozia. Astfel ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 08:55
(6814 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive al polițiștilor în minivacanța de Rusalii

În perioada 22-24 iunie 2024, polițiștii ialomițeni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de minivacanța de Rusalii. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2024, 13:10
(9670 vizualizări - 5 comentarii)


Minor de 15 ani din Manasia, reținut pentru «tâlhărie calificată»

Miercuri, 19 iunie 2024, polițiștii din Urziceni au depistat un minor de 15 ani, din comuna Manasia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Cercetările oamenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2024, 15:55
(6669 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...