Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița, fără concurenți la «Trofeul Tinereții» 2013

Ialomița, fără concurenți la «Trofeul Tinereții» 2013

Pregătirile pentru cea de-a 46-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții» de la Amara au ajuns aproape de final... Așa cum ne-au obișnuit, organizatorii trimit în concurs 12 voci care își dispută marele premiu în valoare de 3000 de lei. Deși la ultimele ediții Ialomița a avut vocile sale, anul acesta pe scena Teatrului de Vară de la Amara nu va urca niciun concurent din județ...

Voci extraordinare la Festivalul Amara
Prima preselecție pentru Festivalul Național Concurs de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești «Trofeul Tinereții», organizat în stațiunea Amara, trimite în concurs 6 voci. Următoarele 6 vor fi alese la sfîrșitul acestei săptămîni în cadrul unei noi preselecții organizate tot în județul Ilfov... «Sînt voci foarte bune. Am selectat acești 6 concurenți dintr-un număr de peste 20 veniți la preselecție...» ne-a declarat Cristian Obrejan, directorul Festivalului «Trofeul Tinereții». Dacă la edițiile precedente Ialomița era reprezentată de concurenți locali, anul acesta județul nostru nu va avea nicio voce... El va fi reprezentat de o tînără din comuna Dragalina, județul Călărași. «Nu este ceva ieșit din comun acest aspect. Au mai fost ediții în care nu a participat niciun ialomițean... Totuși am ales-o pe această tînără să fie, simbolic, reprezentanta județului Ialomița!» a mai spus Cristian Obrejan. Concurenta se numește Adriana Gavrilă și este la a treia participare. La ediția de anul trecut a «Trofeului Tinereții», ea a obținut locul al III-lea. Piesele cu care va intra în concurs sînt «Just a little love», melodie compusă de artistul Adrian Romcescu, și «Suflet gol», unul dintre hiturile Mădălinei Manole. O altă surpriză privind vocile de la Amara o reprezintă participarea Rodicăi Tudor, tînăra care anul trecut a obținut Trofeul Festivalului «Mamaia». Înainte de a obține marele premiu al festivalului de la mare, Rodica Tudor a urcat și pe scena de la Amara, unde a primit premiul I...

Vedete în recital
Potrivit principalilor organizatori ai «Trofeului Tinereții», au fost nominalizate și vedetele care vor susține recitaluri în cele două seri de festival, programate pentru data de 3 și 4 august. În prima seară, recitalurile vor fi susținute de trupa Deep Central, Corina, trupa Pact și artistul Adrian Romcescu. Tot Adrian Romcescu ar putea fi și unul dintre membrii juriului Festivalului «Trofeul Tineretului». În cea de-a doua seară a Festivalului vor urca pe scena de la Amara, artiști precum Andreea Bănică și Horia Brenciu. Cea mai mare surpriză a celei de-a 46-a ediție a «Trofeului Tinereții» constă în faptul că va fi transmisă în direct de către un post comercial de televiziune. Este vorba despre Antena 2, unul dintre posturile trustului Intact...

29 Iulie 2013, 16:13 (20228 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
«Trofeul Tinereții», festivalul festivalurilor românești
Vasluianca Iulia Elena Manolache a cîștigat «Trofeul Tinereții» Amara 2013!
«Trofeul Tinereții», REINVENTAT

Comentariile cititorilor:


Adriana:
(2 August 2013, 13:29)
Părere personală: @pt sorin are să-ți plătească niște polițe. E frustrat din această cauză și refulează ca un laș. Cel mai civilizat ar fi un duel verbal pe față, bărbătește, ca între oameni care nu au nimic de ascuns! Adresantul "pt sorin" are motive să muște pe la spate: caracterul său îndoielnic! Nu-i mai da apă la moară, repet! Amândoi sunteți pe felie, legat de ideea " activități artistice"- asta mi-e clar! Succes!
SORIN:
(2 August 2013, 11:53)
Bravos națiune: de data asta ți-ai arătat și analfabetismul. Iată:  "... primu ?" Corect: PRIMUL? " ... îi faci ... îi dai jos pe unul ... " Corect:  cum să faci să ÎL dai jos pe unul. " ... pe la spate îl muști de fund". Tu, măi analfabet jegos -asta nu e o jignire, ci o realitate - n-ai decât să mă muști de fund ... PRIN FAȚĂ, HA, HA, HA! Kan(i)eț fil(i)ma.
pt. SORIN:
(2 August 2013, 10:46)
Da, imi dau seama cat de nul esti tu.  "jignind fără nicio motivare"? Oare cine a inceput sa jigneasca primu?  Eu zic sa te duci la psihiatru sa iti faci un control la cap ca ai cu siguranta nevoie.  Inainte sa mai emiti ineptii anonime ai face bine sa stii despre ce vorbesti.  Daca erai mare si tare asa cum te lauzi ci nu doar un nimeni pe deasupra si prost arogant te informai inainte (mai ales ca te lauzi ca ai atatea relatii) ce activitate au institutiile culturale de la noi si ce activitate au institutiile culturale din judetele vecine, cate manifestari culturale se organizeaza la noi si la ce nivel si cate se organizeaza in judetele vecine. Sau cumva vrei sa ajungi director la vruna din institutiile culturale si nu stii cum sa ii faci sa ii dai jos pe unul din actualii directori? Si cu asta am incheiat orice discutie cu tine pt, ca nu faci decat sa imi demonstrezi ca esti un prost. Esti una din acele persoane care pe la fata pupi omul si pe la spate il musti de fund.
SORIN:
(2 August 2013, 09:47)
Acesta este numele (prenumele) meu adevărat. N-am ce explicații să dau nimănui. Eu nu fac altceva decât, la fel ca și ceilalți postaci, să-mi exprim puncte de vedere care, la fel ca și cel de față, nu-mi sunt deloc străine relativ la subiectele abordate.  În ceea ce privește anumite propuneri pentru a ocupă anumite funcții, am avut destule, asta așa, pentru cultura specială a unuia precum "pt. Sorin", care, iată, semnează cu nume și prenume complete - de aici ne putem da seama cât e de curajos -, jignind fără nicio motivare, el fiind acela căruia îi este frică să nu cumva să fie jignit, ținând cont de aberațiile sale "de valoare". Consider că implicarea mai serioasă a instituțiilor de cultură ialomițene în depistarea și promovarea unor reale talente, colaborarea dintre acestea și alte organizații sau asociații preocupate, organizarea unor manifestări la nivel școlar, n-ar face altceva decât să conducă spre afirmarea unor tineri dornici de aceasta, așa cum se procedează în cazul matematicii, fizicii, chimiei și al altor materii olimpice sau nu.  Cred că acestea ar fi câteva idei, nu neapărat unicat, care ar putea conduce la o mai utilă ocupare sau chiar preocupare a tineretului, din păcate debusolat, din zilele noastre. Eu dacă aștern câteva rânduri, poate idei, poate simple păreri, în niciun caz n-o fac de dragul de a polemiza cu tot felul de anonimi frustrați și "importanți", poate prea importanți pentru propria persoană insignifiantă, nulă, cel puțin prin exprimare.
Radu:
(1 August 2013, 20:16)
Erată. Diliul încă liber era @pt sorin.
:-)):
(1 August 2013, 17:53)
Pt. SORIN, alias Radu, alias cine te-ai mai semnat: Tovarșu RATAT...  nu te duce capul nici macar sa schimbi stilul de scriere. Inainte sa comentezi ai face bine sa stii despre ce vorbesti. Da cum tu esti afon la capitolul asta... si cred ca nici la alte capitole nu esti mai departe mai bine taci din gura. Daca ai ceva de spus... ai atata mass media media si parghii la dispozitie sau s-au saturat lumea de prostiile pe care le spui si singura sansa pe care o mai ai sunt comentarii anonime? Si cata vreme nu stii decat sa postezi cu anonime... nu mai am ce sa discut cu astfel de ratati. Mai ales ca nu este bine sa te pui cu prostul, ca are mintea odihnita, te coboara la nivelul si te bate cu experienta.
Radu:
(1 August 2013, 15:33)
E indubitabil: omu' e dus! Încă un diliu liber...
pt. SORIN:
(1 August 2013, 14:45)
Si daca tot esti asa de mare "vedeta" si de dai asa de "mare" si "tare" de ce nu iti zici numele complet si cu ce te ocupi, ce "studii" ai tu in muzica, ce realizari ai tu in muzica? Dar cum esti doar un anonim ratat o sa incepi cu jigniri ca sa eviti raspunsul.
pt SORIN:
(1 August 2013, 14:41)
Tovaraju frustrat. Tu cu siguranta ai o doaga sarita de pe fix. Daca esti asa de "destept" si "mare" si "tare" de ce naiba nu vii tu cu idei concrete? Daca tot mentionezi atatea nume ai fost in viata ta macar o data cu vre-un memoriu/propunere la cineva? Pana atunci ciocul mic, ca esti doar un anonim ratat.
SORIN:
(31 Iulie 2013, 12:55)
Este imposibil ca în județul nostru să nu existe cel puțin o "voce". Delăsarea instituției de cultură conduse de talentatul muzician Cristian Obrejan, incapacitatea acesteia de a descoperi și lansa noi  talente interpretative este o boală mai veche, începând cam de la finele anilor '95-'96, cu mici excepții. Poate-mi explică cineva câte ceva despre activitatea de căutare și lansare de noi talente de pe la noi în perioada dintre două ediții ale festivalului de la Amara. @ Adriana. Să știi că dacă un elev vrea să chiulească, chiulește, fără a "motiva" cu participarea la vreo preselecție sau concurs. Vezi barurile și discotecile pline de "talente", care mai de care mai fițoase, "datorită" părinților putred de bogați și nepăsători. @ Cristea Eugen. Cristi, ai propus vreo colaborare cu vreo instituție de cultură, chiar cu Casa de Cultură Municipală?! Cred că Ionel Constantin, care a fost ani de zile director al Casei de Cultură a Sindicatelor, ar fi fost receptiv la o atare colaborare, ulterior contactând și "vedetele" de la Centrul de Conservare și Promovare a ce-o mai fi rămas din tradiția populară a județului. Dacă ar fi să ne luăm strict după denumirea pompoasă a instituției de cultură conduse de Cristian Obrejan, am ajunge la concluzia că lipsa "vocilor" din muzica "ușoară" ialomițeană se "datorează" lipsei tradiției în domeniu, ceea ce n-ar fi prea departe de adevăr. Dar, de aici și până la a nu exista chiar nimeni care să reprezinte județul organizator, e cale lungă, ea exprimând clar lipsa de interes din cursul anului, din partea celor implicați. Părerea mea.
Danut :
(30 Iulie 2013, 22:15)
La ce craci lungi are Adriana....daca avea si vocea compatibila cu desenul....era vedeta!!
...:
(30 Iulie 2013, 22:05)
Daca urmariti copii talentati... cu cat cresc in varsta cu atat cresc si alte tentatii si renunta la talent. <br />  Au fost destui copii si tineri talentati in diverse chestii (cantat, dansat, origami, pictura, sport, etc) si au renuntat cu cat s-au apropriat mai mult de varsta de 18 ani... si au inceput sa apara iubitii / iubitele, beep-ul.<br />  Pentru copii si tineretul din ziua te azi sunt mult prea multe tentatii.<br />  In trecut nu erau tentatii. De aceea se apucau de cantat si dansat.<br />  Acum, pentru unii, cantatul si dansatul e un motiv de a chiuli de oare.
Andreea:
(30 Iulie 2013, 16:38)
Adriana Gavrila,nu e din Dragalina,si a fost eleva la Liceul Pedagogic "Matei Basarab" din Slobozia,anul acesta a absolvit.
Adriana:
(30 Iulie 2013, 13:42)
În licee exact preselecția pt talente lipsește! Băgați "preselecția" la GRDAȚIE și să vedeți ce talente pt Amara, vă mai descoperă Romalinele!! Faceți câte un festival pe lună, numai cu concurente loco!! Lăsați școlile să-si facă datoria! Veniți voi cu "preselecția", gata motivul să se scoată elevele "talentate" de la ore! Nici profesorul nu plânge! O oră semnată și neefectuată pt toți elevii, parcă e o excepție?? Dă Doamne, cât mai multe și mai dese! Ce nu face școala ialomițeană pt artiștii nedescoperiți!? Directorii sunt slugi, fără personalitate! Dacă cere partidul care l-a pus! Lăsați liceele să-și facă programul, că și așa chiulul neconsemnat e în trend!!! Nr de absențe la elevi ( și prof.) este mult mai mare decât cel declarat!
Nemulţumitu:
(30 Iulie 2013, 11:36)
Nu este un titlu de"fală" că Ialomița nu are concurent la "Amara 2013" ! Și nici argument faptul că și în alți ani s-a întâmplat la fel! Sau poate că anul e cu ghinion, având "în coadă" pe 13?! Dincolo de aceste considerații,  Centrul Județean pentru Conservarea și promovarea culturii tradiționale Ialomița, ca și Centrul Cultural "Ionel Perlea" Ialomița rămân prea mult într-o contraproductivă așteptare, în loc să meargă spre acele "izvoare" dătătoare de talente ialomițene, să le descopere, să le sprijine să se perfecționze profesional, să le cultive în mediile specifice și apoi, să fie mândri că au propus valori de talie națională! Organizați acțiuni în licee, în centre zonale din județ și este imposibil să nu găsiți talente, pe care să le șlefuiți și să le propuneți publicului! Eu mai cred într-o asemenea șansă! Succes Amara 2013!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
249 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(6665 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2373 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(3073 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5664 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2536 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2152 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6856 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4428 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11225 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2072 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(810 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(7938 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5252 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6359 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(19432 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3343 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(5079 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3123 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6484 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3357 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10688 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2658 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4130 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6588 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4438 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...