Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița, fără concurenți la «Trofeul Tinereții» 2013

Ialomița, fără concurenți la «Trofeul Tinereții» 2013

Pregătirile pentru cea de-a 46-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții» de la Amara au ajuns aproape de final... Așa cum ne-au obișnuit, organizatorii trimit în concurs 12 voci care își dispută marele premiu în valoare de 3000 de lei. Deși la ultimele ediții Ialomița a avut vocile sale, anul acesta pe scena Teatrului de Vară de la Amara nu va urca niciun concurent din județ...

Voci extraordinare la Festivalul Amara
Prima preselecție pentru Festivalul Național Concurs de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești «Trofeul Tinereții», organizat în stațiunea Amara, trimite în concurs 6 voci. Următoarele 6 vor fi alese la sfîrșitul acestei săptămîni în cadrul unei noi preselecții organizate tot în județul Ilfov... «Sînt voci foarte bune. Am selectat acești 6 concurenți dintr-un număr de peste 20 veniți la preselecție...» ne-a declarat Cristian Obrejan, directorul Festivalului «Trofeul Tinereții». Dacă la edițiile precedente Ialomița era reprezentată de concurenți locali, anul acesta județul nostru nu va avea nicio voce... El va fi reprezentat de o tînără din comuna Dragalina, județul Călărași. «Nu este ceva ieșit din comun acest aspect. Au mai fost ediții în care nu a participat niciun ialomițean... Totuși am ales-o pe această tînără să fie, simbolic, reprezentanta județului Ialomița!» a mai spus Cristian Obrejan. Concurenta se numește Adriana Gavrilă și este la a treia participare. La ediția de anul trecut a «Trofeului Tinereții», ea a obținut locul al III-lea. Piesele cu care va intra în concurs sînt «Just a little love», melodie compusă de artistul Adrian Romcescu, și «Suflet gol», unul dintre hiturile Mădălinei Manole. O altă surpriză privind vocile de la Amara o reprezintă participarea Rodicăi Tudor, tînăra care anul trecut a obținut Trofeul Festivalului «Mamaia». Înainte de a obține marele premiu al festivalului de la mare, Rodica Tudor a urcat și pe scena de la Amara, unde a primit premiul I...

Vedete în recital
Potrivit principalilor organizatori ai «Trofeului Tinereții», au fost nominalizate și vedetele care vor susține recitaluri în cele două seri de festival, programate pentru data de 3 și 4 august. În prima seară, recitalurile vor fi susținute de trupa Deep Central, Corina, trupa Pact și artistul Adrian Romcescu. Tot Adrian Romcescu ar putea fi și unul dintre membrii juriului Festivalului «Trofeul Tineretului». În cea de-a doua seară a Festivalului vor urca pe scena de la Amara, artiști precum Andreea Bănică și Horia Brenciu. Cea mai mare surpriză a celei de-a 46-a ediție a «Trofeului Tinereții» constă în faptul că va fi transmisă în direct de către un post comercial de televiziune. Este vorba despre Antena 2, unul dintre posturile trustului Intact...

29 Iulie 2013, 16:13 (19943 vizualizări - 34 comentarii)

Citiți și:
«Trofeul Tinereții», festivalul festivalurilor românești
Vasluianca Iulia Elena Manolache a cîștigat «Trofeul Tinereții» Amara 2013!
«Trofeul Tinereții», REINVENTAT

Comentariile cititorilor:


Nu are importanta....:
(4 August 2013, 20:04)
Ii dau mare dreptate lui SORIN dar si celor care au scris titlul acestui articol.Da...Ialomita nu are reprezentanti...in ceea ce inseamna muzica usoara, muzica populara....De ce, exact cum s-a mai scris pe aici...''datorita'' Centrului Creatiei Populare condus de Cristian Obrejan....care se vede cat ''de mult'' ajuta tinerii spre afirmare.In conditiile in care Scoala Populara de arte a fost desfiintata de mult timp, si nici la Liceul de Arta nu exista sectie muzica usoara sau folclor...ce pretentii sa mai ai.Ei ca institutie de cultura ar trebuii sa se preocupe de acest aspect.Suntem printre ultimele judete din acest punct de vedere.Uita-te la festivalul de la Amara sau la Albesteanu, aproape nimeni din Ialomita, se trezesc pe ultima suta de metri sa bage cate o fata , ...da Doamne poate om lua si noi ultima mentiune...dupa aia suntem cei mai smecheri...aceeasi atitudine delasatoare o vezi la ei....se multumesc si se lauda cu putin(ca ce-am facut noi nu or mai face altii)...sunt festivaluri care se tin cu orchestre extraordinar de bune....vezi domnul ''pt. Sorin'' Lautarii de la Chisinau canta pe zeci de partituri intr-o seara, iar concurentii trimit in timp dinainte partiturile, nu se plang de 3 lulele 3 surcele...ca nu avem Backing Vocals in Ialomita...pai de ce nu avem, nu din neglijenta dvs.?In loc sa mergeti la izvoare, prin scoli, licee , sa atrageti tineretul , ca doar si Ialomita o avea destule talente neslefuite....preferati sa va mancati intre voi....cu asta o sa ramaneti, cu Grausorul din Baragan a lu' Nea Nicolae, si cu inca o talentata si un talentat....care ne reprezinta cu cinste peste tot prin tara, dar nicaieri totodata....
Oprea L.:
(3 August 2013, 22:21)
@minu e Elodia! Din Strachina...
......pt. minu, de la MINUS:
(3 August 2013, 12:52)
Mă fato, nu știi să scrii! M-am aia pe mine de frică! "Nu știi cu cine vorbești!"Haida de! Oi fi vreun os domnesc, securistă analfabetă, arăboaică însurată prin Țăndărei... sau invers! Învață să scrii corect ROMÂNEȘTE! Ești dusă rău, biata de tine!
:-):
(3 August 2013, 11:53)
Puteti sa va uitati pe Antena 2 si sa vedeti care a avut dreptate. Frustratul de Sorin sau organizatorii.
minu:
(3 August 2013, 10:24)
COSTEL...cine esti tu ?si de ce vb asa urat?nu ne cunoastem si nici nu ti as dori sa ma cunosti...vb  si comenteaza stirea de aici...nu ma face ca pe tine...cu timpul vei afla cine sunt...dar pana atunci ,revizuiesteti vocabularu,ca uneori nu stii cu cine stai de vb.
miki:
(3 August 2013, 06:44)
Infirm.Sorin nu e Radu,nu e Adriana.Cine e insa @minu?
:-)):
(3 August 2013, 00:20)
Pt. Sorin, alias Radu, alias Adriana Tin sa iti reamintesc ca tu ai inceput primul cu jignirile. Daca tot postezi cu nume diferite macar fa un efort mintal si scrie si diferit ce orice prost iti da seama ca tot tu scrii cu alte semnatura. Si daca Sorin e chiar numele tau real fac pariu ca si numele de familie incepe tot cu S. Asa ca te cunosc. :-)
Costel:
(2 August 2013, 20:24)
@minu. Iar ai apărut justiție morală, analfabetă? Proasta satului, nu știi să scrii! Nu te mai face de râs! Nu știi să scrii, nu înțelegi?!
pt.adriana:
(2 August 2013, 19:28)
Si inca o vorba Adriano fata.Nu stii de gluma.Prea le iei pe toate in serios.
pt.adriana:
(2 August 2013, 19:23)
Da' vad ca te roade nu gluma.N-am nevoie de admiratia ta,ma delectez urmarind suava relatie sado-masochista infiripata intre voi.Ca sa ti-o iau inainte,voyeurism se cheama.
minu:
(2 August 2013, 19:16)
urata conversatie ...un duel verbal si nervi intinsi la maxim ... de ce va incarcati memoria cu nimicuri?in loc sa comentati stirea respectiva ...voi va dezbracati de caracter...de aceia pierde romanul mereu...
Adriana:
(2 August 2013, 15:58)
Dute-n boala ta, mitocanule!
Adriana:
(2 August 2013, 15:40)
@prostovanul jegos care face "dedicații" maneliste: " pentru..." Neică, stima declarată pentru oamenii luminați( nu e cazul la tine), nu e decât o atitudine pozitivă pe care nu ai motive s-o ascunzi!! Prostule, numai limitații ca tine sunt gata să inventeze "relații" pe care ți le-ai dori tu, dar o jigodie ca tine, se linge pe bot și înghite-n sec! Cu Sorin aș avea ce vorbi( pentru un început, sic!); cu un jegos prost ca tine, nici pantofii nu mi i-aș șterge! Te-aș ocoli ca pe un căcat. Și mai du-te-n boala ta, mitocanule!!
Radu:
(2 August 2013, 14:09)
Vezi-ți de treabă! Nu-l cunoaște, habar n-are cine e acest Sorin, pe care-l atacă jignitor! Scrie și el ca prostu... face pe importantul cunoscător al subiectului! I s-a pus pata pe omul ăsta! Atât!
pt.adriana:
(2 August 2013, 14:08)
Io-te-te unde era Freud!Ai impresia ca Sorin e un handicapat ceva de ii sari mereu in ajutor sau nutresti oaresce sentimente ascunse pe care ti le inabusi cu greu?Ptiu,ca m-am molipsit!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(5988 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(4046 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(7147 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(12795 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3227 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(3473 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(5224 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6157 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(6647 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(4422 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(4207 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(4450 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(11154 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1628 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(8191 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(4591 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7200 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7147 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6089 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7362 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6468 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(12563 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(759 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4291 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2489 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(5971 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4202 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(5353 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3386 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...