Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cu legea pe lege călcînd...

Aleșii, obligatoriu cu studii administrative

Legea 393, privind statutul aleșilor locali, prevede obligativitatea participării la «cel puțin un curs de pregătire în domeniul administrației publice» pentru toți aleși. În Ialomița, mai puțin de 20% dintre aleșii locali și județeni au absolvit cursuri în domeniu. Restul celor care decid viitorul județului și al localităților ialomițene fie s-au calificat la locul de muncă, fie încalcă legea...

Legile sînt făcute să fie încălcate
Ialomița are 31 de consilieri județeni și 792 de consilieri locali. Potrivit estimărilor, e drept, neoficiale, doar 20% dintre aceștia au studii în domeniul administrativ sau domenii conexe, asa cum cere legea. Legea (393/2004 privind statutul aleșilor locali, actualizată) precizează la art. 41, alin. 2, că «aleșii locali au obligația de a participa la cel puțin un curs de pregătire în domeniul administrație publice locale, în decursul primului an de mandat». Această obligativitate transformă Consiliul Județean și consiliile locale în tot atîtea foruri legislative unde reglementarea este încălcată. Adică 67, la o primă numărătoare. Situația este cu atît mai greu de acceptat cu cît același articol de lege permite organizarea de cursuri pentru «pregătirea, formarea și specializarea profesională» a aleșilor. Concret, printr-o hotărîre de consiliu local sau județean, aleșii au posibilitatea de a beneficia de plata acestor cursuri de pregătire...

1 milion de lei pentru respectarea legii
Situația este cunoscută la nivel județean, însă nimeni nu face nimic pentru schimbarea acesteia. Secretarul general al județului, Adrian Ionescu, susține că instituția este preocupată de respectarea acestei reglementări. Astfel, prin programul Regional de Dezvoltare a Capacității Administrative, Consiliul Județean a accesat o finanțare europeană de circa 1 milion de lei, cu o cotă de co-finanțare de 2%. Acest proiect va presupune, printre altele, cursuri de administrație publică pentru aleșii locali, dar și pentru funcționarii din cadrul instituției. «Am ales această soluție pentru că astfel se poate face o economie de bani publici. Am preferat să așteptăm și să apelăm la această resursă externă, respectiv banii europeni, pentru respectarea acestei obligații legale...» explică acesta senin. În ciuda asigurărilor oficiale, legea continuă să fie încălcată. Programul accesat de Consiliul județean nu este operativ, iar «în primul an de mandat», cum precizează explicit legea, niciuna dintre administrațiile locale nu a emis o hotărîre de consiliu local prin care să se oblige aleșii să facă cursuri de administrație...

Politica calcă în picioare administrația
Situația pe care o prezentăm este neschimbată de 20 de ani. Grav e că nici nu dă semne că ar putea suferi modificări de-acum înainte. La Slobozia, consilierul Mădălin Teculescu, explică de ce: «Aleșii nu au nimic de-a afce cu administrația publică. Nu au vocație pentru ea. Dacă ar fi după mine, aș reduce numărul consilierilor locali la jumătate. Problema nu e însă asta. Problema e că nici măcar în comisiile de specialitate nu se ține cont de pregătirea profesională a consilierilor. Singurul lucru care contează e criteriul politic. Așa se face că eu, de exemplu, care fac administrație de 20 de ani, am fost votat să fac parte din comisia de Învățămînt și Sănătate...». Cum se ajunge la astfel de anomalii greu de acceptat ne-a explicat chiar președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă: «Ca întotdeauna, necesitățile sînt depășite de evoluțiile sociale și politice. Sînt situații în care vezi, ca lider de partid, că omul pregătit nu mai corespunde politic. Pentru că ajunge să i se pară că e mai important decît echipa care l-a promovat... (...) Am fost cel mai aprig adversar al acestei idei. Și mie îmi plac oamenii care sînt pregătiți pentru politica social-democrată (...), nu pentru orice... În rest, subscriu la această obligație legală, dar cred că ea nu este decisivă pentru adoptarea unei hotărîri. Decisive sînt nivelul de pregătire juridică, pregătirea de oportunitate, care este politică și valorizarea oamenilor care sînt profesioniști, respectiv, primarul și aparatul juridic...».

30 Septembrie 2013, 11:28 (7102 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Consilierii locali din Ialomița au funcții ornamentale

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

7 Iulie 2026, 21:10


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(134 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(62 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(244 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(691 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(717 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(363 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(672 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(350 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(513 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(429 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(355 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 15:05
(504 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(476 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(287 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(1351 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 22 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(4462 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(736 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(1108 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(1121 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(981 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(1134 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(959 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(1983 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(1549 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(1766 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...