Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pătuțurile, pericolul din Grădinița Nr. 2 Slobozia!

Pătuțurile, pericolul din Grădinița Nr. 2 Slobozia!

Cele mai bine cotate unități preșcolare din Slobozia pun în pericol siguranța copiilor. Se întîmplă la Grădinița Nr. 2, de lîngă Tribunal, acolo unde copiii dorm în pătuțuri vechi de peste 30 de ani... Mobilierul șubred ar putea oricînd să facă victime în rîndul micuților. «Doar o minune ne-a ferit pînă acum de vreun accident...» spun educatoarele.

Grădiniță VIP cu probleme
Exteriorul proaspăt renovat al Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 2 de la Slobozia lasă impresia unei unități în care copiii sînt în siguranță. Pericolul vine însă din interior... De generații întregi, preșcolarii sînt nevoiți să doarmă la prînz în aceleași pătuțuri și pe aceleași saltele, care, în acest școlar, au împlinit venerabila vîrstă de 37 de ani! Problema a fost sesizată autorităților județene de către conducerea unității, în urma unui control al Prefecturii Ialomița. «Domnii de la Prefectură au venit și au zis că totul este în regulă... Eu le-am spus că avem nevoie de pătuțuri noi pentru că acestea sînt vechi de cînd a fost dată în folosință grădinița. Le îmbunătățim cum putem, dar mult nu mai rezistă...» ne-a declarat Georgeta Tudor, directorul Grădiniței Nr. 2 Slobozia. Despre fonduri de la Ministerul Educației nici nu poate fi vorba... «Bugetul Ministerului e limitat. Ne bucurăm însă că personalul din unități ia atitudine, poate așa se va gîndi cineva să acorde sprijin!» ne-a declarat Ileana Condruț, inspector școlar general.

Clasa cu pătuțuri zăvorîte
De teamă ca nu cumva copiii să devină victime ale pătuțurilor șubrede, întregul corp didactic al Grădiniței Nr. 2 și părinții au căutat în permanență soluții cît mai sigure. Pînă nu demult un mecanic făcea zilnic inspecția mobilierului, însă postul acestuia a fost desființat... «Ne era de mare ajutor mecanicul. În fiecare zi se uita la pătuțuri să vadă dacă sînt în regulă. Acum am rămas și fără mecanic... Am făcut solicitări la Primărie să ne dea unul...» adaugă directorul Georgeta Tudor. În clasa educatoarei Dorina Tihan, pătuțurile sînt prinse în perete cu șuruburi groase și pentru a nu se rabata peste copii au la capete zăvoare ca la poartă. «Arată ciudat cu zăvoarele acestea, dar le-am pus ca să nu se desprindă și să lovească copiii. Am făcut totul alături de părinți. Doar o minune ne-a ferit pînă acum de vreun accident...» spune educatoarea. Într-o altă clasă, educatoarele au cumpărat vopsea portocalie și verde pentru a alunga aspectul scorojit al mobilierului. «Ne-am descurcat și noi cum am putut!» susțin cadrele didactice.

Situație fără ieșire
La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Slobozia merg zi de zi peste 200 de preșcolari. Cei mai mulți dintre părinți cunosc problema pătuțurilor, însă ridică neputincioși din umeri. Aceștia preferă să cîrpească alături de educatoare mobilierul atît cît se mai poate... «Știm problema pătuțurilor, dar nu avem ce să facem. Unde să ne mutăm copiii?! Abia am găsit locuri și aici. Ajutăm și noi cît putem...» ne-a declarat Ilaria Tomescu, mămica unui copil. Situații similare celei de la Slobozia se înregistrează și în alte unități preșcolare din județ. Acestea au grupuri sanitare neconforme, acoperișuri în paragină sau sedii încălzite cu godine, la fel ca-n mijlocul anilor 1970...

2 Octombrie 2013, 15:32 (8856 vizualizări - 10 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Un parinte:
(10 Octombrie 2013, 11:45)
E o problema de management deficitar. Directoarea trebuie sa gaseasca sponsori sa rezolve problema. Nu sa iasa in presa si sa ceara ,,mila" publica. Sau vrea sa impresioneze ITM-ul sa nu primesca vreo amenda pentru eventuale accidente de munca (deh, patutul defect sau ,,prea vechi" este in gradina ei).
Un parinte disperat:
(5 Octombrie 2013, 18:27)
Vedeti ca nu sunteti informati?S-au cerut bani parintilor si pentru patuturi.La o grupa parintii au fost de acord asa...mai cu jumatate de gura...ca le-a fost rusine...
Bani sau gratuit?:
(5 Octombrie 2013, 16:10)
Se cer bani peste tot, și la Grădiniță și la școală. Manualele nu sunt gratuite nici unde ar trebui să fie. Măcar să nu se mai numească învățământ de stat, gratuit! Nu mai sunt banii ca altădată, sărăcia e în floare! Părinții fac mari eforturi materiale pentru școlarizarea copiilor d-lor.
GHITA:
(5 Octombrie 2013, 12:55)
Aveti dreptate domnule age.Directoarea de la aceasta gradinita nu face decat sa oblige educatoarele sa ceara bani de la parinti pentru:covoare,perdele,reviste,CD-uri, scaunele,mese,ajutor de educatoare,calculatoare,etc.A mai ramas sa ceara pentru patuturi dar probabil era suma prea mare si...
liliana:
(5 Octombrie 2013, 12:05)
ASA DIRECTOARE ASA CAMIN NU VA UITATI LA EA CATA NESIMTIRE ......CATI BANI A TOCAT IN ALTE INVESTITII..ACOLO UNDE SE POT FURA GEN ZUGRAVEALA  SI ASA MAI DEPARTE .LA PENSIE CU ASA BABA....
BOBUTz:
(4 Octombrie 2013, 16:53)
Cat a dormit copii viceul musoiu, cum a fost in patuturile alea? Zic io ..........
age:
(3 Octombrie 2013, 20:55)
ce reclama directoarea este lipsa de management la citi bani sau bagat in gradinita era ffffff simplu sa rezolve aceasta problema dar e invatata sa ise faca totul de catre alcineva dar cu banii dati de ea
Ioana:
(3 Octombrie 2013, 15:12)
Unde e educatoarea cu fustă scurtă, sexy? Ea are pătuț solid? Dați banii pe la Casa Tudorii, Flocile lui Mihai Viteazu, excursii in China și mai știți voi pe unde și cui! În educație, oricum e jale! Faceți copii, că e orașul plin de cărucioare!
nemultumitu':
(3 Octombrie 2013, 12:07)
Hai sa fim seriosi ! Pai , alesii nostri  habar nu au de copii ! Important,pentru ei ,e sa faca cheltuieli cat mai greu masurabile ! Mai mult , acum s-au apucat sa distruga parcurile ! Doar  nu  avem nevoie si de oxigen noi si progeniturile noastre ! Devenim obraznici daca cerem atatea lucruri de la "bietii " nostri edili!
SORIN:
(3 Octombrie 2013, 09:01)
"Ne-am descurcat și noi cum am putut!" - aceasta e meteahna românilor. Românul se "descurcă" aproape în orice împrejurare. Tocmai pe aceasta se bazează și guvernanții sau edilii, neasumându-și vreo responsabilitate, sau, dacă o fac, o fac așa, ca să nu zică lumea că nu s-au implicat deloc. Cadrele didactice de la așa-zisa grădiniță V.I.P. ar fi trebuit să protesteze până la rezolvarea problemei. Dacă "Educația" n-are bani, Primăria ar fi putut face un cât de mic efort financiar pentru a asigura micuților condiții cât de cât. Dar, nu-i mai bine să fituim banii pe tot felul de "evenimente" care să ne scoată în evidență "competențele"?! Rușine!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
379 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Pistol cu gaze, deținut ilegal

Polițiștii au depistat un bărbat, de 21 de ani, domiciliat în Slobozia, care deținea fără drept un pistol cu gaze, de calibru 9 mm, procurat din Bulgaria și introdus ilegal în România. Polițiștii au ridicat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 18:12
(18275 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Urmărit național și internațional, depistat de polițiști

Sîmbătă, 28 august a.c., polițiști din Țăndărei au identificat, reținut și încarcerat în Penitenciarul Slobozia, un bărbat în vîrstă de 26 de ani, din localitate, urmărit național și internațional din luna ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 18:12
(16247 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei UG


În cazul accidentului de la Iazu, făptuitorul a mințit!

Vineri, 27 august a.c., ora 15.00, polițiștii Biroului Rutier Slobozia au dispus măsura reținerii, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru un tînăr, de 23 de ani, din comuna Traian, implicat în accidentul ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 18:11
(16617 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident update


Urziceni: I-au dat foc la casă

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții de duminică spre luni, 29/30 august a.c., în municipiul Urziceni. La sosirea pompierilor la locul intervenției, focul cuprinsese cele 3 încăperi ale casei, extinderea ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:56
(17023 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Perieți: Polițist lovit de infractor

La sfîrșitul săptămînii precedente, joi, 26 august un polițist a fost lovit de un infractor. Bărbatul, condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea de 18 ani, pentru infracțiunea de omor a fost reclamat ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:40
(23216 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți scandal


Lilieci: Accident provocat de explozia unui cauciuc

La sfîrșitul săptămînii trecute, joi, 26 august, în apropierea localității Lilieci, s-a produs un accident rutier. În timp ce un bărbat de 41 de ani, din comuna brăileană Șuțești conducea o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:40
(20834 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Bărbulești: Incendii

Vineri, 27 august, la ora 15.40, pompierii au acționat în comuna Bărbulești, unde rezerva de furaje a unui cetățean a fost cuprinsă de flăcări. Un copil de 4 ani s-a jucat cu focul în imediata apropiere ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:40
(20077 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Lovit de mașină după ce a căzut pe șosea

Joi, 26 august, în municipiul Urziceni s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 42 de ani, din comuna Ion Roată, conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:39
(14703 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Valea Ciorii: Tîlhari prinși de polițiști

Tîlhărie, furt, furt calificat și violare de domiciliu sînt infracțiuni ce se rețin în sarcina a doi frați din comuna Valea Ciorii. Cei doi, de 23, respectiv 28 de ani au fost arestați pentru o perioadă ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:39
(22455 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Arderi necontrolate de miriști

Șapte incendii la miriști au solicitat intervenția pompierilor, începînd de vineri, 27 august a.c. Astfel, în jurul orei 15.00, la dispeceratul Inspectoratului a fost anunțată manifestarea unei arderi necontrolate ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:39
(18774 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Adolescent de 16 ani, mort în accident rutier

O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de joi spre vineri, respectiv 26 spre 27 august la ieșire din localitatea Iazu către Smirna ...[citește_toată_știrea]

30 August 2010, 12:38
(20642 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Unirea Urziceni-FC Vaslui, în vizorul jandarmilor

Jandarmii ialomițeni participă la ascest sfîrșit de săptămînă la spectacolul fotbalistic ce se va desfășura la Urziceni. În număr de aproximativ 100 de militari, jandarmii vor încerca să asigure măsurile ...[citește_toată_știrea]

27 August 2010, 16:01
(17562 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ca să se răzbune pe părinți, a dat foc magaziei de cereale

Un bărbat de 43 de ani, din Grindu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce, în urmă cu două zile, ca răzbunare, a incendiat o magazie de cereale aparținînd părinților săi. Luni, 24 august a ...[citește_toată_știrea]

26 August 2010, 17:56
(17958 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist accidentat

Miercuri dimineață, 25 august a.c., în jurul orei 9.30, Spitalul Municipiului Urziceni a sesizat Poliția despre faptul că pe DJ101, în apropierea comunei Jilavele, s-a produs un accident rutier. Astfel ...[citește_toată_știrea]

26 August 2010, 17:54
(17926 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Ialomița: 25 de arme confiscate în 8 luni

Polițiștii ialomițeni au reușit să captureze, în decursul ultimelor 8 luni, 25 de arme și peste 1300 elemente de muniție deținute ilegal de cetățenii județului. Din cele 25 de arme, 3 sînt arme letale de ...[citește_toată_știrea]

26 August 2010, 17:47
(19573 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autovehicule cu probleme tehnice, trase pe dreapta

În zilele de luni și marți, respectiv 24 și 25 august a.c., efective ale Biroului Rutier Slobozia, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Ialomița au acționat pe raza municipiului, urmărind ...[citește_toată_știrea]

26 August 2010, 17:45
(16837 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia rable


Subvenții la rata dobînzii pentru creditele contractate de fermieri

Guvernul a adoptat o schemă de sprijin pentru fermieri, constînd în subvenționarea ratei dobînzii pentru creditele contractate de aceștia pentru producție, pînă la finalul anului 2010, a anunțat ministrul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2010, 10:08
(17043 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile la Legea 416, preluate de Agenția pentru Prestații Sociale

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind modificarea și completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, a anunțat ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Mihai Șeitan. «Acest proiect ...[citește_toată_știrea]

26 August 2010, 10:04
(19021 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri sancționați de jandarmi

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 24 spre 25 august, jandarmii ialomițeni au fost sesizați despre faptul că un grup de persoane deranjează liniștea publică în cartierul «Pepinieră» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

25 August 2010, 18:16
(23735 vizualizări - 0 comentarii)


Cerc pastoral la Parohia Fierbinții de Sus

Cerc pastoral la Parohia Fierbinții de Sus

În seara zilei de sîmbătă, 14 august a.c., la Parohia Fierbinții de Sus, Protoieria Urziceni, a avut loc cercul pastoral cu tema «Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit», închinată ...[citește_toată_știrea]

25 August 2010, 18:12
(21604 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 21:04
(9950 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 18:41
(11542 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozean arestat pentru că a tîlhărit un poștas

La începutul anului, respectiv în data de 27 ianuarie, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unei tîlhării asupra unui poștaș. Fapta s-a petrecut în municipiul Slobozia, iar poștașul, o femeie ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 17:00
(19343 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Pistol cu gaze, confiscat

Contrabandă calificată și nerespectarea armelor și munițiilor sînt acuzații grave pentru care un bărbat, de 31 ani, din Slobozia este cercetat de polițiștii ialomițeni. Bărbatul este învinuit că ar fi introdus ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 16:59
(20286 vizualizări - 0 comentarii)


Filtru la Chirana

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în perioada 20-23 august, polițiștii mai multor structuri au acționat într-un filtru rutier instituit în zona Chirana. Controalele ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 16:57
(17180 vizualizări - 0 comentarii)


Feteștean arestat pentru conducere fără permis

Luni, 23 august, polițiștii feteșteni au reușit identificarea și prinderea unui bărbat de 29 de ani din localitate pe numele căruia vineri, 18 august, Judecătoria Fetești a emis un mandat de arestare. ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 16:55
(19056 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


LAPAR: Scrisoare deschisă către Guvern și Președinție

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România continuă să fie o prezență activă pe plan național. Ultima dintre acțiunile sale o reprezintă semnarea unei scrisori deschise către Guvern și Președinție ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 13:19
(18112 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR protest


Incendii la Slobozia și Săveni, vită salvată din nămol

Incendii la Slobozia și Săveni, vită salvată din nămol

O anexă gospodărească din curtea unui cetățean din comuna Săveni în care erau depozitate plante furajere a fost cuprinsă de flăcări luni, 23 august a.c., în jurul orei 15,45. Pentru stingerea incendiului ...[citește_toată_știrea]

24 August 2010, 13:00
(21106 vizualizări - 0 comentarii)


IPP solicită stoparea unei afaceri de 30 milioane de euro cu un nou tip de card de identitate

Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Ministerului Administrației și Internelor să retragă proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 97 ...[citește_toată_știrea]

23 August 2010, 17:36
(19512 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: I-a ars șira de paie de la o țigare

O țigară aprinsă aruncată în apropierea unei șire de paie a dus la izbucnirea unui incendiu ce a mistuit depozitul de furaje al unui cetățean din localitatea Vlădeni. Evenimentul a fost anunțat prin SN ...[citește_toată_știrea]

23 August 2010, 17:29
(18590 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Vlădeni incendiu


Ultimele comentarii
Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...