Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Domnia lui Roșu Împărat

TSD și-a ales liderul pentru următorii 4 ani!

Vineri, 11 octombrie 2013, tineretul social-democrat din Ialomița și-a ales liderul pentru următorii 4 ani. Într-un deplin consens și însuflețiți de cele mai nobile idealuri social-democrate, cei 470 de delegați din toate colțurile județului l-au desemnat pe Matei Roșu, un tînăr de numai 34 de ani, să îi reprezinte. Pînă la alegerea sa în fruntea tinerilor social-democrați, Matei Roșu a îndeplinit cu succes, timp de cîteva luni, funcția de vicepreședinte al Organizația PSD Fetești, unde s-a remarcat «prin realizări deosebite». «Îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră să plece acasă cu un gînd mai bun, cu un gînd plin de speranță, pentru că împreună, noi toți, sîntem și vom fi cea mai puternică organizație politică de tineret și de seniori din județul Ialomița. Sîntem forța politică dominantă și aceasta datorită vouă. Împreună cu dumneavoastră îmi doresc să continuăm munca începută de domnul președinte Ștefan Mușoiu!» a declarat Matei Roșu pe scena Casei de Cultură Municipale din Slobozia.

Cei 4 au fost 3: Fane, Costi și Matei!
Vineri, la orele 16,00, sala Casei de Cultură Municipale din Slobozia s-a dovedit arhiplină. Însuflețiți de nobilele idealuri ale social-democrației, dublate de experiența de viață a seniorilor PSD Ialomița, 470 de tineri au aprobat prin vot deschis numirea în fucție a noului președinte Matei Roșu. S-a încheiat astfel un ciclu istoric al activității «celei mai mari organizații politice de tineret din județ». Anunțul privind predarea ștafetei a fost făcut de președintele în exercițiu pînă la acel moment, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu. Acesta a condus timp de 4 ani tineretul social ialomițean, beneficiind în tot acest răstimp de sprijinul atent al seniorilor PSD, respectiv președintele Silvian Ciupercă, primarul Sloboziei Alexandru Stoica, deputalul Marian Neacșu, ex-inspectorul general școlar Otilia Dumitru, etc... De la pupitrul plenarei TSD, Ștefan Mușoiu și-a justificat alegerea declarînd: «Eu cred în acest tînăr, Matei Roșu, un nume predestinat pentru politica PSD... Este roșu în sînge, roșu în nume, este roșu în credință, este roșu peste tot! (...) Eu cred nu doar în Matei, cred în toată echipa pe care o va forma în această seară și cred în fiecare dintre dumneavoastră (...), oameni alături de care voi fi mîndru să merg, să fac campanii electorale, oameni pe care îi voi sprijini tot timpul din poziția în care sînt (...), oameni pentru care voi milita tot timpul să preia frîiele județului, municipiului, pentru a ne duce pe un drum mai bun...». Elocința elucubrantă a lui Ștefan Mușoiu a fost aplaudată minute în șir de către tinerii prezenți în sală, unii dintre ei sociali-democrați pur-sînge, aflați la a a doua generație...

Un discurs social-democrat patriotard
Însă cel mai aplaudat discurs rămîne cel al noului lider TSD, Matei Roșu. Animat de un atent studiat elan social-democrat și pătruns de cele mai alese gînduri și simțiri revoluționare de stînga, tînărul de numai 34 de ani a declarat: «Dacă astăzi mă aflu aici, în fața dumneavoastră, e pentru că întotdeauna am crezut în acest partid și în doctrina sa. Și pot afirma, fără falsă modestie, că am crescut o dată cu partidul, trecînd și prin momente de bucurie și prin momente grele. (...) Mă bucur să văd în sală atît de mulți tineri care îmbrățișează doctrina partidului nostru, doctrina social-democrată. Este un fapt de notorietate că PSD este forța politică dominantă în județul nostru și acest lucru se întîmplă datorită membrilor săi, datorită dumneavoastră, care ați înțeles că politica nu se face întîmplător, prin demagogie și pentru interese personale, ci prin spirit de echipă și devotament total. Ieri cineva m-a întrebat: „Ce am eu personal de cîștigat prin această candidatură?“. Și i-am răspuns: „Eu nu am nimic de cîștigat. Eu nu candidez să iau ceva de la partid, ci să ofer partidului ceva!“. (...) Și așa trebuie să gîndim cu toții! Nu ce poate partidul să ne ofere, ci noi ce putem oferi partidului. (...) Dacă astăzi am reușit ceva în viață, am reușit datorită principiilor învățate în cadrul partidului!». Reamintim că Matei Roșu este un întreprinzător tînăr, care activează în zona Fetești și că, în jumătatea de an petrecută ca vicepreședinte al Organizației PSD Fetești, acesta a reușit să surprindă prin dăruirea și abnegația în suținerea idealurilor social-democrete, precum și prin acțiunile filantropice. Astfel, grație eforturilor sale, șase liceeni din orașul Fetești primesc anual burse, în valoare de 1200 de lei lunar. De asemenea, tînărul Matei s-a dovedit a fi interesat de artă și de sprijinirea programelor culturale în oraș și localitățile limitrofe. Și șirul ar putea continua...

Seniori și vasali
Așa cum vă precizam inițial, tinerețea și vigoarea social-democrate emanate de tinerii lideri din cadrul TSD au fost dublate de experieța și înțelepciunea împărtășite de către seniorii organizației. Pentru a le insufla mai temeinic valorile social-democrației ialomițene și pentru a-i asigura că partidul are nevoie de toate elementele tinere care mărturisesc și îmbrățișează cu sinceritate și fără reținere doctrina social-democrată, au luat pe rînd cuvîntul Liviu Cazan, președintele Organizației PSD Urziceni, deputatul Marian Neacșu, senatorul Marian Pavel, dar și primarul Sloboziei, Alexandru Stoica. Fiecare dintre vorbitori a subliniat tare și răspicat că viitorul este al celor care muncesc, al tinerilor social-democrați de la orașe și sate, al membrilor de partid docili și devotați cauzei social-democrației... Însă discursul care a electrizat literalmente sala Casei de Cultură Municipale a fost cel al președintelui Silvian Ciupercă. Strateg fidel al implementării doctrinei social-democrate în rîndul tinerilor vlăstare, conducător genial al Organizației PSD Ialomița și politician recunoscut pentru viziunea sa inegalabilă, Silvian Ciupercă a încheiat lucrările conferinței județene a TSD apoteotic: «Nu e posibil ca resursele umane din generația tînără să fie gestionate din afara țării. Mă doare sufletul (...) pentru faptul că mulți tineri nu sînt aici, lîngă voi (...) și că le gestionează destinul în altă parte, alții! Nu gestionăm bine, atenție, această avuție, pierdem noi toți...».

15 Octombrie 2013, 10:09 (15892 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Beizadelele din TSD Ialomița și prietenii lor
Brusli indecisul
Brusli, șef de șef la tineret

Comentariile cititorilor:


miki:
(16 Octombrie 2013, 06:34)
kennedy curat.
WTF:
(15 Octombrie 2013, 22:16)
WTF is Rosu? Cine e personagiul?
vio:
(15 Octombrie 2013, 20:40)
Bunicul Ciup Ciupercuta Mea vegheaza atent si le spune povesti nemuritoare nepotilor . Si uite asa au trait fericiti pana la adanci batraneti pentru ca prostii dorm si pun stampila pe semnul micului si berii . Ba ,voi astia care-i votati pe astia de fiecare data dupa care ii injurati ca v-au mintit iar la urmatoarele alegeri uitati ca v-au mintit si-i votati iar ...s.a.m.d , nu va este rusine de voi cand va uitati in oglinda ?
Un șoim al patriei:
(15 Octombrie 2013, 20:03)
Uraaaaaaaa, uraaaaaaaaaaaa ... o am în suflet !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
338 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4850 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(14062 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(7044 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița: Cerem măsuri urgente și sancțiuni reale în cazul de la Centrul «Alexandra» din Slobozia

USR Ialomița solicită conducerii DGASPC Ialomița și Consiliului Județean să iasă rapid din pasivitate și să dispună măsurile care se impun în cazul revoltător al copiilor ținuți legați în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 17:10
(6161 vizualizări - 10 comentarii)


IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

IJJ Ialomița: 700 misiuni de ordine publică în luna martie 2025

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:35
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat în cazul adolescentei descoperită legată de pat la Căsuța de Tip Familial «Alexandra ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 12:00
(3628 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3-31 martie a.c., în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2025, 11:25
(15549 vizualizări - 0 comentarii)


«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

«Marșul pentru Viață» în Protopopiatele Slobozia și Urziceni

Sâmbătă, 29 martie 2025, s-a desfășurat la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta tema «Marșului pentru Viață» a fost «Fiecare om contează ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2025, 08:20
(11132 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Țăndărei!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stația de Apă Țăndărei, județul Ialomița. Astfel, în noaptea de luni spre ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2025, 11:20
(1558 vizualizări - 0 comentarii)


Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia

În această săptămână, în cadrul unui eveniment public, a fost inaugurată noua Secție Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cu această ocazie, oficialii unității medicale ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 13:20
(5903 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu pește

Fetești: Comerț ilegal cu pește

Joi, 27 martie 2025, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare la Fetești, jandarmii ialomițeni au observat o femeie, cu vârsta de 50 de ani, care comercializa aproximativ 28 ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 12:20
(1616 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție trimis în judecată pentru «luare de mită»

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lâ ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2025, 09:00
(5952 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Luni, 31 martie 2025, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de mentenanță/întreținere și reparații la nivelul Stației de Apă Fetești. Astfel, în noaptea de luni spre marți, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 15:30
(1039 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești într-un dosar privind furturi de telefoane mobile din Bulgaria

Joi, 27 martie 2025, polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat două percheziții ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 13:20
(1589 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Condeești: Armă neletală deținută ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Condeești într-un dosar penal ce vizează nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:10
(1570 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 26 martie a.c., între orele 9,00-13,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere, ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2025, 11:00
(2560 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2409 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3956 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1988 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2124 vizualizări - 2 comentarii)


Alexeni: Reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 44 de ani, din Alexeni, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști pe numele său ca urmare a faptului că și-ar ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:30
(3393 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Percheziții la hoți din case

Polițiștii din Stelnica au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință. Două persoane au fost conduse la sediul Poliției, una dintre acestea fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2025, 16:05
(1515 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi după depistarea de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la mai multe societăți comerciale, în baza ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 16:20
(2699 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița intensifică acțiunile de control în perioada Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează consumatorii de pe raza județului cu privire la faptul că, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 14:30
(4210 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Joi, 20 martie 2025, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Astfel, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 13:05
(1270 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 12:50
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deficiențe la aproape jumătate dintre vehiculele verificate de RAR

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 09:10
(2216 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată aferente anului 2025 pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 30 mai inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2025, aferente sesiunii 4/ ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 16:05
(2025 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite, atât prin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 11:55
(3041 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...