EVENIMENT
Ialomița: Dobînzi amețitoare la «băncile săracilor»
Considerate o alternativă pentru ialomițenii care nu-și permit să acceseze credite bancare, Casele de Ajutor Reciproc se dovedesc o varianta dezavantajoasă. Toate acestea în condițiile în care dobînzile practicate de CAR-uri ating valori amețitoare. Un calcul simplu, arată că «băncile săracilor» percep dobînzi chiar și de 23% anual, în condițiile în care cele ale unităților bancare abia dacă depășesc 12%. În Ialomița, există 32 CAR-uri, iar adresabilitatea către acestea crește de la o lună la alta...
Dobînzi cu valori duble
Potrivit statisticilor financiare, Casele de Ajutor Reciproc se dovedesc o alternativă eficientă pentru persoanele cu venituri mici care doresc să acceseze o linie de credit dar nu se încadrează în rigorile impuse de instituțiile bancare. În acest context, CAR-urile se bucură de o mare popularitate în rîndul celor cu venituri modeste... Raportat la nivelul județului Ialomița, există 32 de Case de Ajutor Reciproc, ceea ce înseamnă că adresabilitatea ialomițenilor către acestea este extrem de mare. Cele mai bine cotate CAR-uri din Ialomița sînt cele destinate pensionarilor sau funcționarilor publici, precum CAR a Pensionarilor Slobozia sau CAR Învățămînt Slobozia, care acordă împrumuturi unui număr de peste 10000 de oameni anual. Condițiile de acordare a împrumuturilor sînt foarte avantajoase... Solicitantul trebuie să completeze o adeverință tip CAR, să prezinte ultimul fluturaș de salariu, o copie după actele de identitate și să dețină 2-3 giranți. O dată completat dosarul de înscriere, el primește banii pe loc, în funcție de lichidități. Însă, dincolo de condițiile facile de acordare a creditelor, rămîn dobînzile extrem de mari. În funcție de perioada de acordare, dobînzile aferente creditului pornesc de la 17% și pot ajunge pînă la valoarea de 23% pe an. De exemplu, la CAR CSM Slobozia, o persoană al cărei venit net este 1150 de lei pe lună primește un credit maxim de 4000 de lei, iar în 2 ani, perioada limită de rambursare, trebuie să înapoieze 5626 de lei. Exprimată în procente, valoarea dobînzii aferente respectivului împrumut ajunge în cei 2 ani de rambursare la 20,32%. Dobînzile dezavantajoase impuse de CAR-uri nu-i sperie însă pe clienți. «Am împrumutat bani de la CAR... Chiar dacă dobînda e mai mare, mie îmi convine pentru că nu sînt atîtea condiții ca la bănci!» susține o funcționară din cadrul Primăriei Slobozia.
Condiții draconice, dobînzi avantajoase
Facilitatea de obținere a creditelor la CAR nu se regăsește însă și la bănci. Unitățile bancare impun condiții draconice atunci cînd vine vorba despre acordarea unui împrumut. Pentru un credit de nevoi personale, de exemplu, solicitantul își întocmește un dosar care trebuie să conțină adeverință de salariu, fișa fiscală pe ultimul an încheiat, copie după contractul individual de muncă, plus o sumedenie de alte acte doveditoare a venitului... De asemenea, băncile solicită copii după actele de identitate și stare civilă, acolo unde este cazul, precum și completarea unei cereri de credit. În ciuda acestor condiții pretențioase, băncile asigură însă dobînzi mult mai mici clienților care apelează la serviciile acestora. Astfel, pentru un împrumut de 4000 de lei încheiat pentru o perioadă de 24 luni, o bancă poate percepe o dobîndă aferentă perioadei de împrumut de cel mult 17%...
21 Octombrie 2013, 19:40 (10437 vizualizări - 0 comentarii)
Clienții sunt obligați să stea la coadă pentru a-și primi economiile
CAR-urile au cea mai bună dobîndă la depunere








