Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia se modernizează cu întârziere

Proiecte edilitare-fantomă

Slobozia se modernizează cu întîrziere

Uniunea Europeană vrea să ia înapoi banii acordați Sloboziei pentru demararea a două proiecte edilitare de anvergură. Vorbim despre modernizarea Pieții Revoluției, demarat de administrația locală, și despre amenajarea unui parc industrial, inițiat de firma OCH Logistic AG. Potrivit reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, cele două proiecte au ratat demult startul în ceea ce privește execuția...

Proiecte blocate
În urmă cu o săptămînă, oficialii Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia s-au aflat la Slobozia pentru a întreprinde o vizită la proiectele demarate cu fonduri europene în cadrul programului Regio. Astfel, au fost vizitate 3 obiective private, realizate exclusiv cu fonduri europene. Cu ocazia vizitei, oficialii ADR Sud-Muntenia au organizat și un briefing de presă în cadrul căruia au prezentat situația proiectelor cu finanțare europeană aflate în curs de implementare în Ialomița. Potrivit acestora, probleme întîmpină cele mai mari proiecte din județ. Este vorba despre două proiecte edilitare de anvergură demarate la Slobozia: modernizarea Pieții Revoluției și construcția unui parc industrial, proiecte a căror valoare este de 91 milioane de lei. Primul proiect aparține Primăriei Slobozia, iar cel de-al doilea societății OCH Logistic AG. «Cele două proiecte înregistrează întîrziere în derulare. Totul din cauza faptului că încă nu au fost alese firmele care să execute lucrările de construcție. La fiecare licitație au fost depuse contestații!» a declarat Liviu Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.

La vremuri noi, proiecte vechi
Proiectul de modernizare a Pieții Revoluției din Slobozia a fost lansat în anul 2009 de fostul primar Gabi Ionașcu. Încă de la început demararea acestuia a ridicat probleme administrației de la Slobozia. În primul rînd, semnarea contractului de finanțare a fost întîrziată din cauza unui litigiu dintre autorități și Uniunea Sindicatelor Ialomița. Abia anul trecut, la începutul lunii iunie, a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Pieții Revoluției... Începînd din acel moment, edilii Sloboziei aveau la dispoziție 2 luni pentru demararea lucrărilor, însă lipsa unui constructor a împiedicat deschiderea șantierului. A trecut un an și jumătate, iar în Piața Revoluției nu a fost schimbată nicio bordură. «Procedura este extrem de greoaie pentru că administrația de la Slobozia are nevoie și de un consultant, dar și alegerea acestuia a fost contestată...» a mai declarat Liviu Mușat. Contractul de finanțare pentru parcul industrial al OCH Logistic AG, de 40 milioane de lei, amplasat în zona combinatului Chemgas, a fost semnat cu 2 ani în urmă... Obiectivul ar fi trebuit să fie aproape finalizat, însă contractele de atribuire a lucrărilor au fost contestate de nenumărate ori.

Proiecte REGIO de succes În ciuda faptului că proiectele mari ale Sloboziei au probleme, cele 3 obiective de mică anvergură vizitate în săptămîna precedentă de reprezentanții ADR Sud-Muntenia au reușit să folosească eficient fondurile Uniunii Europene. Primul obiectiv vizitat a fost cabinetul medical oftalmologic OptiStil, amplasat în Ansamblul PECO din Slobozia. Valoarea acestui proiect a fost de un milion de lei, iar beneficiarul oferă pacienților consultații oftalmologice și chiar intervenții chirurgicale cu aparatură de ultimă generație. «Am accesat fondurile europene pentru dotarea cu echipamente medicale. N-a fost ușor, dar am reușit!» susțin beneficiarii. Cel de-al doilea obiectiv este tipografia societății Rotaprint, din clădirea Prorent. Acest proiect a fost finanțat cu 1,5 milioane de lei. Ultimul obiectiv pe care reprezentanții ADR Sud-Muntenia l-au vizitat a fost sediul căminului de bătrîni de la Slobozia. Unitatea a beneficiat de 3,4 milioane de lei pentru crearea unui Centru de Zi destinat atît bătrînilor de la azil, cît și celor care vor să-și petreacă timpul liber într-un spațiu dedicat...

25 Octombrie 2013, 09:29 (10459 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Slobozia riscă să piardă fonduri europene în valoare de 36,2 milioane de lei
Proiectul de «Mobilitate Urbană» al Sloboziei a fost recepționat
Doar 10 proiecte europene din sectorul public, finanțate prin ADR Sud-Muntenia, sunt în implementare

Comentariile cititorilor:


adevarul:
(28 Octombrie 2013, 07:31)
spuneti adevarul ziaristilor ! firma OCH Logistic AG e a familiei Dragomir (OYL COMPANY) si banii i-au praduit de consultante si studii aiurea - de fapt s-au dus cu multe pomeni electorale pentru psd. acceasi firma OCH Logistic AG are castigate (doar pe hartie) si majoritatea lucrarilor de modernizare a Pieții Revoluției. asa ca banii tot la psd s-au dus. urmeaza ca noi populatia sa restituim acesti bani ! traiasca veselia tovarasi !
Dănuţ:
(27 Octombrie 2013, 03:38)
Pagubă-n ciuperci))) Parcul industrial e ...moștenit....o m..e de de asociere cu patronatul flocilor lui MC...))..iar piața revoluției....reprezintă o altă M..E de bani...regulată pe PROIECTE...de dezvoltare..MULTILATERALĂ..ȘI DUCEREA MINCIUNII PE CULMI  DEȘARTE!!! Dar nu dezvolt....că iar e noapte....e târziu...io-s..cioban...nu știu să scriu))
Un om năcăjit:
(26 Octombrie 2013, 19:47)
Era de așteptat... Cine și cum va răspunde că de ani de zile nu au fost atrași banii care se cuvin cetățenilor acestui oraș? Cât mai putem aștepta să apară investitorii? Ce fac cei care conduc acest oraș/județ în acest sens?! Rezultate = zero.
Mary:
(26 Octombrie 2013, 11:54)
Insusi primarul este un intarziat si chiar unul mintal. Dau gropile peste el si tot nu le astupa. Defapt, vorba aia .."e prost de da in gropi" ... ce sa-i mai ceri !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
269 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2027 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5606 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(5933 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5092 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(8528 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6132 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(5621 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(9791 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10411 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8166 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(9280 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(7832 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(9758 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6203 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(7887 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5011 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3246 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16024 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(9521 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5286 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(7420 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(9720 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14166 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(6955 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5094 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3006 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(24401 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6626 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...