SPORT
Fotbal, interviu Nicolae Rainea
«Am fost respectat oriunde am arbitrat!»
Săptămîna trecută a fost mare întrunire la Casa Fotbalului din Slobozia. S-au adunat la sfat și la «updatat» mai marii fotbalului din 9 județe: Galați, Buzău, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Călărași, Ilfov, București și Ialomița. Au fost prezenți vicepreședintele FRF Octavian Goga, șeful CCA Alexandru Deaconu, dar și unul dintre cei mai mari arbitri din toate timpurile, Nicolae Rainea. Încă implicat puternic în destinele fotbalului gălățean, Rainea a avut parte de o primire festivă la Slobozia, prilejuită de împlinirea a 80 de ani de viață... Nu puteam scăpa prilejul de a-l felicita și de a-i smulge cîteva cuvinte celui care este și acum un exemplu pentru cavalerii fluierului din țară...
-Domnule Rainea cum vedeți arbitrajul românesc la ora actuală?
-Cu bune și rele, așa cum îl vede toată lumea. Un mare rău pentru arbitraj îl fac televiziunile particulare, care îl analizează la fiecare etapă și scot în evidență doar părțile rele. Trebuie să acceptăm că arbitrii pot să și greșească, trebuie să facem în așa fel încît greșelile să fie tot mai puține... Dar, una peste alta, fotbalul nu poate exista fără arbitri!
-V-ați putea imagina trăind în afara fotbalului?
-Tot timpul am făcut și altceva. Am lucrat în metalurgie, de unde am ieșit la pensie la 55 de ani... Am 17 inovații în domeniul rulmenților, am jucat teatru, am activat în brigăzi artistice... Sînt cetățean de onoare al Galațiului și Bîrladului, sînt consilier local în Galați, la al 5-lea mandat. Așa că fii sigur că fotbalul a fost abia după toate celelalte!
-Care este cea mai frumoasă amintire din cariera de arbitru?
-Am multe amintiri, una mai frumoasă decît alta. N-aș putea face o ierarhie, dar pot spune că am participat la trei Campionate Mondiale, patru finale continentale, o finală de Campionat European, trei finale de Cupă Balcanică și peste 300 de jocuri în competițiile interne... Pe toate le-am tratat la fel! Sigur, au fost și meciuri unde prestația mea a fost mai slabă, mi-e greu să apreciez acest lucru, dar participarea la un Campionat Mondial reprezintă un adevărat doctorat în arbitraj!
-Ați avut și momente mai puțin plăcute?
-Am avut și din acestea, însă infinit mai puține decît celelalte. Am dat avertismente, eliminări, însă mă pot mîndri cu faptul că niciodată nu s-a întîmplat ca un jucător să pună mîna pe mine sau să mă îmbrîncească... Am fost respectat oriunde am arbitrat!
-Cum vedeți intrarea femeilor în arbitraj?
-Rolul femeii în societate este egal cu al bărbatului. Dezvoltîndu-se fotbalul feminin, a fost nevoie și de femei-arbitru. Desființîndu-se apoi acele competiții, ele au rămas să activeze în diviziile inferioare masculine. La noi, în România, fetele au luat-o înaintea băieților. Cristina Ionescu, Cristina Dorcioman sau Mirela Albon au arbitrat finale europene și mondiale, adevărate performanțe, chiar dacă au fost la feminin, iar eu le respect pentru asta...
-Care este în opinia dumneavoastră cel mai bun arbitru al momentului?
-Sînt mulți, dar dintre ei se detașează Hațegan, Tudor și Balaj. Ei țin steagul sus în competițiile internaționale, acolo unde un arbitru bun își desăvîrșește cariera...
-Ați văzut Unirea Slobozia la lucru, cum vi s-a părut?
-I-am văzut cu Rapidul și mi-a plăcut mult jocul lor, dovadă că și rezultatele ulterioare au fost foarte bune. Pe lîngă jocul echipei, mi-a plăcut și baza sportivă. Se fac lucruri frumoase la voi în sprijinul fotbalului, iar în viitor vă puteți înscrie cu șanse la promovare în prima ligă...
18 Noiembrie 2013, 08:30 (4986 vizualizări - 0 comentarii)
Cronica unui eșec anunțat pe final
Începe spectacolul fotbalului județean!
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
Constantin Prepeliță: «Ne dorim o clasare mai bună decît anul trecut!»
«Și în 2013 ne vom bate pentru medalii!»









