Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

 Ferme de vaci fictive pentru bani europeni

Țeapă «instituționalizată»

Ferme de vaci fictive pentru bani europeni

Timp de 3 ani, în Ialomița, la Giurgeni, un număr de 9 persoane au încasat subvenția pentru bovine, acordată de către Uniunea Europeană, fără să dețină niciun animal. Înființate doar pe hîrtie, fermele «aveau» între 30 și 500 de capete. De-a lungul perioadei în care fermele au fost subvenționate, nici oficialii locali, nici responsabilii Direcției Sanitar-Veterinare și nici cei ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu s-au sesizat cu privire la această fraudă. Declarațiile oficiale susțin la unison că ceea ce s-a întîmplat la Giurgeni este o «hibă a sistemului» și că «nicio instituție nu este vinovată». O anchetă încă nefinalizată, demarată în acest caz, confirmă faptul că frauda a fost posibilă cu sprijinul unor oficiali de rang înalt din Ministerul Agriculturii și că ar fi fost «clonată» în mai multe județe din țară...

Furcile caudine ale autorizării
Un calcul optimist, realizat pentru o fermă zootehnică cu 15 vaci, spune că un fermier își poate amortiza cheltuielile în circa 2 ani. Calculul realist, cel al Uniunii Europene, susține însă că că fermele de vaci nu sînt profitabile, motiv pentru care această activitate este susținută prin subvenții. Teoretic, obținerea acestor subvenții este condiționată de o serie întreagă de acte care ar trebui să facă imposibilă orice fraudă. Astfel, «producătorii agricoli care solicită schemele de plăți (...), vor depune la centrul local/județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (...) unde au înregistrată exploatația, o dată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, următoarele documente: adeverința emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploatație la data depunerii cererii sînt cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor (...), iar acțiunile prevăzute sînt efectuate la zi; adeverință prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizație a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate națională sau de către o asociație a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizație a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate națională. Adeverința se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizației/asociației respective (...)».

Țeapa ialomițeană cu 1860 de vaci
De la teorie la practică drumul e lung, iar scurtăturile la îndemîna oricărui țepar care își respectă profesia. Așa se face că, în Ialomița, prin anul 2010, la Giurgeni, au apărut peste noapte nu mai puțin de 9 astfel de ferme de vaci, doritoare de subvenții. Potrivit anchetei demarate ulterior, numele celor 9 proprietari de vaci care au reușit să fraudeze timp de 3 ani sistemul și să încaseze subvenții pentru vaci inexistente din ferme inexistente sînt Anagnoste Mihai, Anagnoste Sultana, Anagnoste Daniel, Patu Dănuț, Gramatică Zoița, Tănase Vanghele, Gula Vasile și Gigica Ianus. Împreună, toți acești «fermieri» au ridicat, timp de 3 ani, subvenții pentru 1860 de vaci, la o valoare per capita care a variat între 410 și 450 de lei. Țeapa a fost făcută publică abia prin luna august anului 2013, cînd APIA Ialomița aducea la cunoștința a 5 dintre fermierii nominalizați că «că solicitarea trebuie respinsă în baza adresei nr. 26130/28.05.2013 primite de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care a stat la baza respingerii». Altfel spus, în urma unei sesizări oficiale și a unei anchete a Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița din cadrul IPJ Ialomița, robinetul subvențiiilor a fost închis. Deocamdată, primul rezultatul al acestui demers oficial îl reprezintă faptul că 3 dintre «fermieri» au depus contestații și au făcut apel la instanțele de judecată pentru obținerea subvențiilor...

Vinovații fără vină ai instituțiilor publice
Inutil să precizăm că pentru această țeapă «de manual» niciunul dintre oficialii instituțiilor implicate nu este vinovat. După cum ați putut observa mai sus, APIA Ialomița a reacționat prompt și a blocat plata subvențiilor pentru anul în curs, motiv pentru care nu poate fi considerată vinovată sau complice la această fraudă. Mai ales că, susțin oficialii intervievați de noi, «instituția nu avea niciun fel de atribuții de control în cazul acestor ferme». La fel se eschivează și oficialii Direcției Sanitară Veterinară Ialomița, care susțin că, potrivit legii, nu au obligația de a face verificări la fermele de vaci. În plus, susține Mihai Puia, directorul instituției, în cazul anchetei de la Giurgeni s-a confirmat faptul că nu au fost cheltuiți bani publici pentru diferitele tratamentele anuale obligatorii care se efectuează în fermele de vaci. «Nu există niciun prejudiciu financiar la nivelul instituției!» a declarat acesta pentru Independent. Pentru a înțelege declarația lui Mihai Puia trebuie precizat faptul că fiecare medic veterinar de pe teritoriul unei comune are obligația legală de a asigura anual, contra cost, o serie de tratamente specifice pentru efectivele de vaci dintr-o fermă. Valoarea estimativă a costurilor anuale pentru tratarea unui singur animal se ridică la 30 de lei. În cazul celor 9 «ferme» de la Giurgeni, medicul veterinar care ar fi trebuit să asigure aceste tratamente se numește Ștefania Ionescu și este membru al Colegiului Medicilor Veterinari din Ialomița. Intervievată telefonic, dr Ștefania Ionescu ne-a declarat că se consideră nevinovată. «Cine mă acuză vrea să își ascundă vinovăția... N-are nimeni niciun drept să mă acuze! Am procedat conform legii!» ne-a declarat ea.

Cum înființezi o fermă de bovine fictivă?
Răspunsul la această întrebare e banal: cît ai zice pește! În cazul celor 9 ferme de la Giurgeni, lucrurile s-au derulat astfel: cei 9 proprietari de ferme au prezentat medicului veterinar concesionar, respectiv Ștefaniei Ionescu, pașapoarte pentru bovine emise de DSVSA Botoșani. Deși nu putem spune cu certitudine dacă aceste pașapoarte au fost falsificate sau nu, la acest moment informația devine irelevantă. «Am înregistrat efectivele de animale conform actelor prezentate. La cîteva zile, vacile au fost scoase din sistem pentru că proprietarii mi-au spus că n-au mai ajuns. Da, am văzut și eu cîteva dintre aceste animale... Cinci, zece, douăzeci... Nu mai știu!» își amintește Ștefania Ionescu. În baza înregistrărilor operate în sistem la Giurgeni, proprietarii de vaci au depus documentația la APIA Ialomița și au încasat, timp de 3 ani, subvenția despre care vorbeam. În toată această perioadă nici administrația locală, nici DSVSA Ialomița, care realizează anual între 3 și 5 controale tematice obligatorii la fermele de bovine din județ, și nici APIA, care a plătit circa 1 milion de lei anual pentru aceste vaci fictive din ferme fictive și nici vreo altă instituție abilitată a statului nu a deranjat această țeapă «instituționalizată». Luînd în calcul exclusiv obligațiile legale ale instituțiilor menționate pînă la acest, frauda are ca principală cauză o breșă legislativă creată la nivelul sistemului. Surse apropiate anchetei susțin însă că metoda ialomițeană este o clonă întîlnită și în alte județe ale țării și că ea nu ar fi fost posibilă fără oameni plasați în interiorul sistemului. Teoretic, la acest moment această «hibă de sistem» a fost remediată, iar înființarea fermelor de animale și mișcările de efective trebuie făcute obligatoriu în prezența medicului veterian concesionar. În fapt, după cum explică Adrian Mocioniu, președintele Colegiului Medicilor Veterinari, riscurile cresc. «E o reglementare pentru care noi am făcut multe presiuni. Acum se dovedește a fi o sabie cu două tăișuri. Pentru că medicul veterinar e și el om...» ne-a declarat acesta.

26 Noiembrie 2013, 15:19 (69145 vizualizări - 28 comentarii)

Citiți și:
Orașele și municipiile din Ialomița riscă retrogradarea și pot pierde bani europeni
Agricultura ialomițeană a atras fonduri europene în valoare de 564,5 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


van vuie:
(30 Mai 2014, 17:18)
la Botosani pe cand un control la subventii  ,la Rachiti stiu cel putin 4 familii care au luat ani la rand subventii pe cap de animal fictiv mana in mana cu medicul veterinar de la Copalau ...de exemplu fam Dascalu ..din Rachiti BOTOSANI.
NICOLAE NACI:
(5 Mai 2014, 19:24)
SA INTRE DNA LA DOCTORUL MANOLE LA STEJARU SA VADA CATE PROSTII A FACUT SI INCA MAI FACE CU BECALI DE STEJARU..MIGIT HRISTU...DAR AKOLO NU PUTETI SA INTRATI CA MANOLE ESTI MANA IN MANA CU DIRECTORUL ANSVSA MANASTIREANU SI CU SOTIA LUI MANOLE LA DSV TULCEA.....
ROBERT:
(29 Aprilie 2014, 11:39)
Mihai, daca se confirma ce spui, e clar ca n-au ,,transat" corect CIOLANUL. Sunt  sigur ca vor iesi la iveala foarte multe lucruri murdare. pana la urma mai trebuie sa pice in plasa si BIBANII nu numai pestisorii mici, folositi pentru momeala. Va mai amintiti cazul acela cu maternitatea  din Bucuresti unde au ars de vii niste ingeri nevinovati? Cine a fost pedepsit?! O biata asistenta care tinea locul la inca 3 persoane nereusind sa fie prezenta in acelasi timp la toate posturile...Ei bine, ar fi cazul sa ne recapatam increderea in justitie si in organele de cercetare penala. Mult succes d-lor, vinovatii trebuie sa platesca (ADEVARATII VINOVATI!)
MIHAI:
(29 Aprilie 2014, 10:29)
Eheeeeeeei, se schimba macazul. Din sursa sigura STIU ca va urma o ANCHETA AMANUNTITA, care va scoate la lumina MUUUUUUULTE!!!!!!!!! Unii vor regreta chiar ca se afla pe ,,niste scaune comode". Se incepe de sus in jos ... cineva si-a amintit ca ...:,,pestele de la cap se strica..". Sa traiti bine!
vali:
(28 Aprilie 2014, 12:14)
de ce nu se fac controale la bovine si la alte judete cum ar fi la apia constanta calarasi braila galati  tulcea si nu ia nimeni masuri despre aceasta frauda
maria:
(23 Aprilie 2014, 23:50)
are dreptate sorin. de vinî sunt cei de la apia care dat legea.
fermierul prostul tarii:
(12 Februarie 2014, 11:58)
fermierii adevarati sunt niste idiotii care nu se pot opri sa nu mai creasca vite,pentru ca genetica din vita a trecut in boul de fermier cinstit .cum pot sa rezist curatind la balegar si lucrind 24 din 24 de ore fara concediu fara uikend si cu o sumedenie de controale la cei corecti .cei cu fermele in diplomat trimit controalele unde stiu bine ca animalele exista si asa sa verificat prin sondaj. ferme fictive le veti gasi cu siguranta la; doctori veterinari ,la ceva functionari si oameni de nimic in combinatie cu veterinarii
doru:
(7 Februarie 2014, 18:45)
am facut toata documentatia ptr. masura 141 fara nici o intentie de excrocherie ptr.cresterea albinelor ''in prina faza cei de la apia slobozia ma anunta ca proiectul este eligibil dupa care ma anunta ca trebuie sa intru la extragere [nu am sarit la cap]asa ca cei de la apia trebuiesc executati
VALI:
(18 Decembrie 2013, 00:28)
CORNELUS... TUNDE IARBA....
CORNEL:
(5 Decembrie 2013, 14:55)
sunt vinovati cu toti ptr ca cei de la APIA si DSV au primit bani de a acesti fermieri,si au relatii peste tot pana si la DNA. asa ca o sa ramana CU BANI SI NU O SA FACA PUSCARIE.
bob:
(5 Decembrie 2013, 11:19)
nu acuzati pe primar animalele nu au fost inregistrate la primaria giurgeni
Cucu:
(4 Decembrie 2013, 23:52)
Am o intrebare ma desteptilor ....... Din minime cunostinte , va spun cu certitudine ca DSV - ul trebuia sa sa vzeze carnetele pt fiecare bovina careia i s-a facut analizele anuale ( sange , TBC , etc )....... Domnul Puia NU STIE destre ce e vb ca doar sunt machedoni si aia , nu sunt mucani cum ne-ar spune panarama asta infecta de om . RUSINE BA OIERULE ca inca nu te mai saturi de prostii..... Va intreb eu pe TOTI , DE CE NU APAR ROMANI DE RAND SI APAR NUMAI MACHEDONI ? Raspunsul il deduceti fiecare acum........ La amante le trebuiesc masini , bani de coafor si multe altele ca altfel nu ar sta cu batranii astia....
pestaru:
(4 Decembrie 2013, 20:15)
-- N-o mai dati pe bietul primar Dinu  ca el saracu o fi semnat si el documente ca primaru , pai NU ??
Paul:
(3 Decembrie 2013, 13:37)
Sistemul e de vina fratilor, sau nu vati dat seama inca in ce tara traim!!!!!
Claudia:
(3 Decembrie 2013, 11:02)
Maria are dreptate, APIA este singura vinovata; cine plateste trebuie sa verifice unde ajung banii. Asa se intampla si la terenuri si la celelalte specii de animale. La primarie si la medic, inregistrarea se face pe DECLARATIE PE PROPRIE RASPUNDERE. APIA solicita DOCUMENTE! Au existat toate documentele la dosar? S-a facut verificare in baza de date? Lucrez in domeniu si chiar stiu ce spun.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
353 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 66 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 4 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9756, cu 66 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2021, 16:50
(3369 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 3 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9690, cu 48 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2021, 16:40
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Evaluarea riscului la TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că în Monitorul Oficial nr. 286 din 22 martie 2021 a fost publicat Ordinul președintelui ANAF nr. 393 din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 16:55
(4348 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 63 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 2 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9642, cu 63 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 16:45
(2958 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de vegetație uscată la Slobozia și Movilița

Pe raza municipiului Slobozia, pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Slobozia au fost solicitați joi, 1 aprilie a.c., în jurul orelor 11,35, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:55
(2880 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Joi seara, 1 aprilie 2021, în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Fetești au depistat, în flagrant, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Stelnica, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:50
(2241 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei au acționat în cursul zilei de joi, 1 aprilie 2021, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și diminuarea ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:40
(4060 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Joi, 1 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:30
(2971 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 12,40, salvatorii de la Garda de intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 12:20
(2304 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Țăndărei: Percheziții într-un dosar privind deținerea ilegală de arme

Țăndărei: Percheziții într-un dosar privind deținerea ilegală de arme

Polițiștii din Ialomița au descoperit la domiciliul a doi bărbați din Țăndărei 3 pistoale cu glonț și 42 de cartușe, în urma unor percheziții domiciliare pe linia deținerii ilegale de arme. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 19:20
(3184 vizualizări - 3 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru conectarea caselor de marcat electronice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că în Monitorul Oficial nr. 319 din 30 martie 2021 a fost publicat Ordinului președintelui ANAF nr. 435 din 25 ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 19:10
(4118 vizualizări - 2 comentarii)


Noile restricții de circulație introduse în Slobozia și alte 9 localități din Ialomița

Noile restricții stabilite la nivel central, privind circulația persoanelor în zilele de weekend și închiderea magazinelor și supermarketurilor la orele 18,00, vor intra în vigoare în 10 localități din ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 18:05
(10586 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna aprilie

Ialomițenii pot subscrie și în luna aprilie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând cu data de 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 17:25
(3904 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 1 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9579, cu 67 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 16:20
(2364 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Maia și Urziceni

Accidente la Maia și Urziceni

Miercuri, 31 martie a.c., în jurul orei 9,15, salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în urma ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 12:40
(2203 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: O tânără șoferiță a accidentat un pieton și a fugit de la locul accidentului

În seara zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orelor 22,30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin apel 112, de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Făcăeni, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 18:40
(2561 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 96 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 31 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9512, cu 96 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 17:20
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectiv important din Strategia ANAF 2021-2024

Având în vedere strategia ANAF pe termen mediu prin care și-a fixat ca și obiectiv important reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 15:20
(6821 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Petrecere privată, întreruptă de polițiști

În cursul zilei de luni, 29 martie a.c., polițiștii ialomițeni au întrerupt petrecerea privată organizată la locuința unui bărbat, de 35 de ani, din orașul Căzănești. La respectivul imobil au fost identificate ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 18:50
(2478 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 37 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile  de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate în total 133 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 18:40
(3701 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 30 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9416, cu 74 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 16:45
(3226 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Funcționari publici din Primăria Fetești, trimiși în judecată

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat acte de urmărire penală la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 21:05
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru executarea lucrărilor de schimbare a tabloului de automatizare de la nivelul rezervorului de alimentare cu apă potabilă, de pe strada Gării, din orașul Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:55
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:20
(3088 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 35600 de lei

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 149 de cetățeni care nu ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:15
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 29 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9342, cu 38 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 16:25
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Țăndărei au fost solicitați sâmbătă, 27 martie a.c., în jurul orelor 14,15, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un cabinet ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 12:40
(2343 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a găsit sfârșitul într-o canalizare

Un bărbat de 60 de ani din Feteși a murit duminică, 28 martie a.c., după ce a căzut într-o canalizare. În ajutorul victimei s-au deplasat de urgență două echipaje de la Stația de pompieri Fetești cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 22:20
(4721 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 57 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9304, cu 57 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 16:50
(4171 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9247, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2021, 15:40
(4554 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...