Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

După încă un an de guvernare

Breviarul investițiior administrative din 2013

Deunăzi, senatorul invizibil (Ion Toma) al Ialomiței declara public că nu mai poate minți electoratul cu promisiuni. În județ însă, părerile oficialilor sînt împărțite. După încă un an de guvernare, oficialii județeni și primarii comunelor din Ialomița pendulează între sinceritatea dezarmantă și minciuna prost meșteșugită. Una peste alta, a mai trecut un an. Un an în care, inevitabil, au existat și realizări, dar și eșecuri. Facem astăzi o trecere în revistă a stării de spirit a oficialilor locali în fața a două întrebări capitale: Ce ați făcut pentru electorat în 2013? Care este cea mai mare nerealizare a acestui an?

La județ, liniște și pace socială
Prima instituție a Ialomiței, Consiliul Județean, se laudă anul acesta că a asigurat un ritm susținut al investițiilor multianuale în reabilitarea infrastructurii rutiere a județului. Teoretic, este vorba despre modernizarea DJ201 Buești-Albești (suma alocată anul acesta-2,1 milioane de lei) și modernizarea DJ 201-tronson Mărculești-Sudiți-Săveni (suma alocată anul acesta-2,1 milioane de lei). Numai că, la fața locului, aceste investiții rămîn și acum nefinalizate, că doar de-asta se numesc «multianuale». În aceste condiții, singura investiție certă a Consiliului Județean Ialomița rămîne parcul fotovoltaic de la Giurgeni. Însă și aici există oarecare rezerve. «Investiția a fost finalizată, dar parcul nu furnizează energie în sistemul național» a precizat pentru Independent vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Ștefan Mușoiu. La capitolul «nerealizări», același oficial a menționat blocarea proiectului prin care instituția își propunea să acceseze fonduri europene pentru construcția a 6 porturi pe Dunăre. «Nu am renunțat la acest proiect. Deocamdată, însă, el a fost respins. Căutăm în continuare noi oportunități de finanțare a lui...» a precizat sec Ștefan Mușoiu. Motivul pentru care cele 6 porturi la Dunăre nu vor fi realizate, probabil, niciodată, l-a precizat luna trecută președintele Consiliului Județean Ialomița. După primele expertize efectuate, a spus acesta, s-a constatat că locațiile alese, respectiv comunele ialomițene situate de-a lungul Dunării, se află în zone inundabile...

Investițiile păguboase de la orașe
Pentru că orașele sînt 7 iar spațiul editorial limitat, vom lua în calcul doar 3 locații, respectiv Slobozia, Urziceni și Țăndărei. La Slobozia, cea mai mare realizare vizibilă o reprezintă Piața Unirii. Finalizată în numai 2 luni, cu un efort bugetar de 500 mii de lei, investiția constă într-o arteră de circulație cu 4 benzi, lungă de vreo 200 de metri, pe care urmează să defileze de 1 Decembrie militarii și jandarmii. La capitolul nerealizări însă, Primăria Slobozia este obligată să recunoască eșecul investiției în potabilizarea sursei de apă a orașului. Deși apa a fost declarată «potabilă», slobozenii continuă să o cumpere de la market sau să o aducă, în bidoane, de prin localitățile din jurul Sloboziei. Mai norocos, orașul Urziceni se confruntă doar cu eșecul «guvernării Sava» și lipsa cronică a locurilor de muncă. După încă un an sub tutela aceluiași primar, orașul se poate lăuda acum cu un ștrand municipal cu 3 bazine, a cărui valoare a depășit 2 milioane de lei. Nici anul 2014 nu aduce vești mai bune... Potrivit informațiilor oficiale, la programul multianual de reabilitare a rețelei de canalizare, Primăria Urziceni intenționează să continue investițiile în infrastructura rutieră «de peste linii», în zona industrială a orașului. Valoarea estimată a acestei investiții se ridică la 14 milioane de lei, însă este puțin probabil ca banii să fie suficienți pentru finalizarea lucrărilor. Ultimul oraș ales pentru a ilustra starea de spirit a autorităților locale e orașul Țăndărei. «În momentul de față am reușit să reabilităm 7 străzi din cele aproximativ 60 incluse în proiectul de refacere a rețelei de canalizare a orașului. Ceea ce am promis și n-am reușit să realizăm este extinderea Secției Psihiatrie a Spitalului Orășenesc, precum și extinderea și reablilitarea sălii consiliului local. De asemenea, avem în vedere atragerea unui investitor care să construiască la Țăndărei o centrală de regenerare-biomasă...» ne-a declarat senin primarul Cristina Roman, din mijlocul unui oraș care arată ca după bombardamentele de la Ploiești din ’44.

Cu zahărelu’ prin comunitățile rurale
Dacă în cazul orașelor niciuna dintre investiții nu a generat locuri de muncă sau interes pentru potențialii investitori, în cazul comunităților rurale situația e infinit mai dramatică. La Adîncata,în marginea județului, acolo unde primarul Gheorghe Marin anunța la începutul anului că se va construi un circuit de Formula 1 pentru motociclete, acum bate vîntul. «Proiecte sînt multe, dar așteaptă la naftalină... Acum înțelegeți de ce mă laud peste tot că la Adîncata totul este „ok“... Singurul lucru pe care îl facem este să tundem trandafirii din curtea școlii. N-avem bani nici pentru profesorii care vin la școală, așa că nu mă mir de ce vin două ore în cancelarie, apoi pleacă acasă!» declară acum primarul Marin Gheorghe. La fel stau lucrurile și la Cosîmbești, o comunitate mică, aproape de Slobozia. «Prioritatea noastră pentru anul 2013 a fost plata tuturor arieratelor. Încă din 2008 tragem de pe urma datoriilor la proiectul cu apa... Pentru 2014 vrem să vedem care sînt liniile europene de finanțare și să vedem cum ne-am putea încadra ca să atragem bani pentru asfaltarea tuturor drumurilor din localitate. Această investiție nu se poate face „doar cu bani de la bugetul local“» spune cu glas stins Bogdan Popescu... Veteran al promisiunilor electorale, Dinu Valere, primarul comunei Giurgeni, nu se pierde cu firea: «Noi am avut doar o investiție pe bani europeni, pe care am realizat-o în proporție de 98%. Este vorba despre rețeaua de canalizare, refacerea a doi kilometri de drum și reabilitarea căminului cultural. Pe viitor ne dorim să creăm multe locuri de muncă pentru localnicii din Giurgeni și să dezvoltăm turismul în zonă...». Iar pentru ca tabloul declarațiilor administrative să fie complet, am preluat și declarația viceprimarului comunei Valea Măcrișului, comuna care de vreo 4 ani se chinuie să construiască un grup sanitar în curtea școlii: «La capitolul „realizări“ eu aș pune recepția drumului de la Grindași. În sfîrșit, a fost finalizat și recepționat! Că s-o strica iar, e altă poveste, dar acum e al nostru! La capitolul „nerealizări“, rămîne grupul ăla sanitar... Știți, e foarte ușor să ne acuze cineva că, după ce s-au cheltuit vreo 4 miliarde, copiii tot nu au unde merge... Dar așa e cînd nu e investiția ta proprie și te scarpini cu mîna altuia. Dacă o facem noi, vine Curtea de Conturi și ne întreabă de unde sînt banii. Dacă nu o facem, spuneți dumneavoastră că nu sîntem în stare să administrăm... Cum o dai, tot rău pici!» ne explică viceprimarul comunei, Vasile Eugen.

Investițiile GAL, floarea cu care nu se face primăvară Dincolo de lipsa de orizont a puținelor investiții ori de promisiunille care nu se îndeplinesc niciodată, în Ialomița există și speranța într-un altfel de viitor. Ea vine dinspre cele trei Grupuri de Acțiune Locală de pe teritoriul județului, entități care au reușit anul acesta să acceseze circa 8 milioane de euro pentru finanțarea unor proiecte de interes public pentru aproape toate localitățile județului. La acest moment, 8 dintre aceste localități, respectiv Făcăeni, Stelnica, Giurgeni, Bordușani, Mihail Kogălniceanu, Movila, Săveni și Platonești știu că vor beneficia în cursul anului 2014 de sume de pînă la 100 mii de euro pentru asfaltarea unor tronsoane de drum comunal. Alte 20 de localități au proiecte similare aflate în diferite faze de derulare. La Ciulnița, de exemplu, primarul Stelică Gheorghe a reușit să obțină circa 75 mii de euro pentru extinderea rețelei de joasă tensiune în zona gării din satul Ciulnița. Un alt proiect interesant, în valoare de peste 170 mii de euro, îl reprezintă proiectul avansat de comuna Colelia pentru înființarea și dotarea serviciului de salubritate local. Deși par soluții punctuale la problemele locale, aceste investiții derulate în cadrul GAL ar putea reprezenta, într-un viitor apropiat, o alternativă reală la soluțiile perdante ale autorităților județene. Deși e prea devreme pentru a trage concluzii sau a cuantifica efectele pozitive ale investițiilor derulate prin GAL, este posibil ca în viitorul ciclu programatic european, respectiv 2014-2020, administrațiile locale să reușească să funcționeze ca un tot unitar, ca un organism viu, capabil să decidă întîi în favoarea contribuabilor. Rămîne însă de văzut... Pentru că, după cum spune o butadă celebră, drumul spre iadul administrațiilor locale e pavat cu bune intenții!

3 Decembrie 2013, 15:55 (3852 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Investițiile primăriilor din Ialomița bat pasul pe loc
Investiții inutile în stațiile de apă din Ialomița
Investiții publice de 9,23 milioane de lei în anul 2013

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
329 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2554 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9884 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6598 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6179 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6238 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6330 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4567 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(824 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7773 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15834 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2988 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(4199 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(4167 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(11562 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(1022 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6332 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(702 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6880 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7508 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(6259 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(937 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5499 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1571 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...