Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Nașterea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Nașterea Domnului

† VINCENȚIU Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sloboziei și Călărașilor Iubitului meu cler și popor, har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Evanghelist Matei este singurul autor al Noului Testament, care, în capitolul al doilea al Evangheliei sale, ne istorisește, în legătură cu Nașterea Domnului la Betleem, episodul venirii magilor de la Răsărit. În primul capitol, Evanghelistul ne vorbește despre identitatea dumnezeiescului Prunc, despre originea Sa divino-umană. Așa cum îngerul îi lămurește dreptului Iosif taina zămislirii, a conceperii lui Iisus de către Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, magii de la Răsărit lămuresc taina arătării lui Iisus în lume. În pericopa evanghelică, auzită la Sfânta Liturghie (Matei 2, 1-12) în această binecuvântată zi, ați auzit cum este istorisit acest episod.
Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune nimic despre numărul magilor, numele, vârsta sau țara lor de origine. Textul pur și simplu vorbește despre „magii de la Răsărit”, adică din teritoriile de la Răsărit de Palestina biblică, ceea ce ne lasă să intuim câte ceva despre originea lor etnică și despre apartenența lor religioasă.
Știm că în antichitate, potrivit lui Herodot, erau numiți „magi” acei înțelepți, care se ocupau cu astrologia sau „cititul în stele”, cu observarea corpurilor și fenomenelor cerești, pe care le interpretau. Era răspândită, la cei din vechime, convingerea că fiecare om ar avea propria stea, care apare la naștere și dispare odată cu moartea persoanei.
Potrivit Evangheliei după Matei, magii de la Răsărit au fost acei preoți, înțelepți păgâni, care au identificat pe cer o stea neobișnuită, pe care au urmat-o, ajungând astfel să-L cunoască pe „Cel ce S-a născut rege al iudeilor”. Ei L-au recunoscut pe Pruncul născut la Betleem ca fiind Dumnezeu, Unicul Dumnezeu. Așadar, „magii de la Răsărit” au ajuns la Betleem pe deplin încredințați și având conștiința importanței religioase și cosmice a nașterii lui Hristos, Mesia pe care-L așteptau de multe generații evreii. Ceea ce este important pentru a înțelege istorisirea este faptul că acești magi nu sunt iudei, ci străini care se află în căutarea lui Mesia. Proveniența lor este descrisă în mod generic: ei vin din Răsărit, sunt așadar păgâni, și-i reprezintă pe toți aceia care inițial fuseseră excluși de la făgăduințele dumnezeiești, deoarece nu aparțineau poporului lui Israel, devenind astfel, în virtutea atitudinii lor de a-L primi pe Mesia, destinatarii operei mântuitoare înfăptuite de Hristos. Fericitul Ieronim, interpretând arătarea stelei unor păgâni, afirmă că: „Steaua a strălucit în Răsărit pentru ca evreii, spre rușinea lor, să afle de nașterea lui Hristos de la păgâni”.
În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne spune că magii au fost primele autorități religioase care L-au cinstit pe Hristos, au îngenuncheat înaintea Lui, întinzându-se cu trupul pe pământ  în semn de respect și de supunere, oferindu-I daruri. Din acest punct de vedere, din cele trei daruri pe care ei le-au oferit Pruncului Iisus, cel mai important a fost ultimul și anume, smirna. Este vorba de o plantă medicinală din care se extrăgea un lichid, care era amestecat cu uleiuri, pentru a obține unguente folosite în scopuri medicale, dar și religioase: cuvântul Hristos înseamnă Uns, consacrat printr-o ungere simbolică, o hrismă, pentru a fi recunoscut ca rege și Mesia de origine dumnezeiască.
Din aceste motive, istorisirea despre „magii de la Răsărit”, descrisă de evanghelistul Matei, s-a bucurat de un mare respect și popularitate în creștinism. Această temă se întâlnește des în reprezentările artistice și literare de inspirație creștină și poartă numele de „Închinarea Magilor”.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Plecând de la informațiile sumare ale Evangheliei după Matei, istoria magilor a stimulat totdeauna evlavia populară și a ajuns să fie îmbogățită și dezvoltată de tradiția creștină cu multe detalii, pe care nu le oferă evanghelistul Matei.
Tradiția vorbește de trei magi, în baza darurilor pe care le-au oferit. Numele lor sunt Gașpar, Melchior și Baldasar și ar reprezenta cele trei continente cunoscute atunci: Europa, Asia și Africa, ceea ce înseamnă că opera de mântuire a lui Hristos îmbrățișează toate popoarele lumii, motiv pentru care sunt reprezentați în icoana Nașterii Domnului în planul îndepărtat, ca unii care vin de departe să I se închine lui Hristos, reprezentând întreg neamul omenesc: un alb, un negru și un arab.
Cele trei daruri pe care le-au oferit Pruncului Iisus au o însemnătate aparte, deoarece se referă la cele două firi sau naturi care coexistă în Persoana divino-umană a lui Hristos. Tămâia, care era folosită la templu, se referă la preoția lui Hristos, deci la dumnezeirea Sa; aurul ne arată regalitatea Lui; iar smirna, folosită la pregătirea trupurilor pentru înmormântare, indică ispășirea oamenilor de păcate prin moartea jertfelnică a lui Iisus Hristos ca Om. De la darurile pe care le-au făcut magii Pruncului Iisus, provine și tradiția de a oferi dulciuri și jucării copiilor, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului.
Despre steaua neobișnuită care s-a arătat pe cer și i-a călăuzit pe magi la Betleem, Sfinții Părinți s-au gândit cu înțelepciune că acea stea călăuzitoare nu era o stea ca alte stele, ci o putere spirituală în chip de stea. Dacă Domnul i s-a arătat lui Moise, când păștea oile, în chip de rug care ardea și nu se mistuia, lui Avraam în chipul a trei tineri, lui Ilie proorocul în chip de adiere ușoară de vânt și glas, de ce acum n-ar fi putut Domnul, sau un înger al Lui, să le apară cititorilor în stele în chip de stea? Când israeliții au părăsit Egiptul, se spune că Dumnezeu mergea înaintea lor ziua, călăuzindu-i printr-un nor, iar noaptea, printr-o coloană de foc, pentru a le ilumina calea (Ieș. 13, 21; 40, 37). Unde se oprea norul, fiii lui Israel așezau tabăra. Aceste asemănări ar putea fi intenționate, de vreme ce Matei, în capitolele acestea, deseori face aluzie la episodul Exodului. Dumnezeu acum, însă, printr-o providență specială, îi călăuzește pe păgâni spre loc ul unde S-a născut Mesia. În atotputernicia Sa, Dumnezeu se descoperă oamenilor și se arată în chipul în care aceștia Îl așteptau cel mai mult. Magilor, care Îl căutau printre stele, le-a apărut în chip de stea. Israeliților însă, care niciodată nu-L căutaseră printre stele, nu li S-a arătat în chip de stea. De aceea, steaua, care le strălucise magilor în lunga lor călătorie, a dispărut deasupra Ierusalimului.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Citind cu atenție și meditând duhovnicește la această pagină evanghelică, care ne prezintă episodul legat de „Închinarea magilor”, putem descoperi îndemnuri practice pentru credința și viața noastră. În această istorisire, evanghelistul Matei, pe lângă faptele relatate, a dorit să ne arate și ce trebuie să facem, ce modele să urmăm în viață, dar și pe cele de care trebuie să ne ferim.
În această expunere sunt evidențiate trei reacții diferite față de vestea nașterii Mântuitorului Iisus Hristos: reacția magilor, cea a regelui Irod și cea a arhiereilor și cărturarilor. Ne referim mai întâi la modelele negative, de care să ne ferim și să fugim cât putem. Spre pildă, să ne gândim la reacția regelui Irod. Acesta, doar ce a auzit de nașterea lui Iisus și s-a și „tulburat” și a convocat o întâlnire cu arhiereii și cărturarii, însă nu pentru a cunoaște adevărul, ci pentru a pune la cale o viclenie. Această intenție a sa reiese din recomandarea pe care o face magilor, când i-a convocat la sine, de a merge să vadă Pruncul, ca apoi să se reîntoarcă la el și să-l înștiințeze. Planul lui a fost acela de a-i transforma pe magi din mesageri ai veștii celei bune în iscoade. Viclenia regelui Irod reiese din faptul că i-a chemat la sine pe magi „în ascuns”, și din dorința sa de „a afla de la ei lămurit, cu exactitate”.
Irod reprezintă acele persoane care, în viață, și-au ales singuri calea pe care s-o urmeze. Fac abstracție de voia lui Dumnezeu și aleg să urmeze propria vrere. Ei nu-și văd decât propriul interes și sunt hotărâți să treacă peste orice le-ar sta în cale în atingerea a ceea ce și-au propus. Sunt persoane care, din prea mare iubire de sine, ajung chiar să-L disprețuiască pe Dumnezeu. Irod crede că-și face datoria, apărându-și regalitatea și proprietățile față de un posibil uzurpator. Porunca de ucidere a pruncilor nevinovați i se părea, ca atâtor alți dictatori din istorie, o măsură impusă de binele public și care se justifica moral. Din acest punct de vedere, lumea de azi este plină de astfel de „Irozi”. Pentru aceștia nu există arătare a lui Dumnezeu, care să fie de ajuns. Sunt „orbiți”; nu văd decât ceea ce vor să vadă. Numai o minune (și din fericire sunt astfel de minuni) mai poate zdrobi această armură egoistă a omului.
Cea de a doua reacție, care se desprinde din pagina evanghelică, se referă la atitudinea cărturarilor. Aceștia sunt consultați de Irod și de Magi, pentru a afla unde S-a născut Mesia, iar ei nu au ezitat să răspundă: „În Betleemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: „Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul Meu Israel”. Ei știu unde S-a născut Mesia; sunt în stare să le indice și altora; dar ei nu fac nici un pas. Nu aleargă la Betleem, cum ne-am fi așteptat din partea unor persoane care nu așteptau altceva decât venirea lui Mesia, ci rămân comod în casele lor, în cetatea Ierusalim. Ei se comportă asemenea unor indicatoare stradale, indică strada, dar nu mișcă un deget. Aici vedem simbolizată o atitudine răspândită și printre noi. Știm bine ce înseamnă să-I urmăm lui Hristos, ce presupune trăirea vieții în Hristos, de multe ori știm să o explicăm și altora, însă ne lipsește curajul și hotărârea de a le pune în practică. Pericolul acesta nu-i paște numai pe clerici, ci și pe fiecare persoană botezată în Hristos, care nu are curajul de a-și mărturisi și expune în public credința, preferând să o trăiască în intimitatea sa. La această atitudine trebuie să reflectăm serios. Cărturarii știau că Iisus se afla la Betleem, cel mai mic târg din Iudeea; noi știm că Iisus astăzi se află printre cei sărmani, umiliți și suferinzi...
Și, în sfârșit, revelatoare este reacția magilor, protagoniștii acestei pagini evanghelice. Ei nu ne învață prin cuvinte, ci prin fapte; nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce fac. Dumnezeu li S-a arătat magilor, așa cum știe El să o facă, în cadrul propriei lor experiențe, folosind mijloacele pe care le aveau la dispoziție; în cazul lor, obișnuința de a scruta cerul. Ei nu s-au îndoit de semnul arătat de Dumnezeu și au pornit la drum; au părăsit siguranța casei, pământului natal, persoanele dragi în mijlocul cărora trăiau, ca să-L caute pe Mesia Hristos.
Atitudinea de căutare ce-i caracterizează pe magi se află în contrast cu indiferența și dezinteresul iudeilor, care, deși erau depozitarii făgăduințelor mesianice, nu-și dau seama că Mesia lui Israel S-a născut deja. Magii se interesează de Prunc: „Am văzut... și am venit...” (v. 2). Nu este de ajuns să vezi, trebuie să te afli într-o permanentă stare de căutare, să nu confunzi niciodată adevărul cu propriile idei sau certitudini. Cine - asemenea lui Irod și cărturarilor - ămâne în palatul propriilor interese sau al propriilor convingeri, nu va ajunge niciodată la cunoașterea adevărului, dimpotrivă: riscă să stea departe de el sau să lupte împotriva lui.
Întrebarea magilor, „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?”, pune față în față cele două împărății: una omenească și trecătoare (cea a lui Irod) și una adevărată, dumnezeiască și netrecătoare (cea a lui Iisus Domnul). Această referință despre împărăția lui Hristos este prezentă și în istoria patimilor, unde Evanghelistul Matei pune pe buzele lui Pilat o întrebare asemănătoare: „Tu ești regele Iudeilor?” (Mt 27, 11).
Magii își declară scopul călătoriei lor la Ierusalim: „Am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui”. Călătoria magilor, așadar, nu are alt scop decât ca ei să se închine Pruncului. Verbul a se închina, a se prosterna în fața cuiva în semn de adorare și supunere, folosit în acest context, descrie acțiunea de adorare a lui Dumnezeu, care, potrivit Vechiului Testament, este un act rezervat numai lui Dumnezeu.
Sfântul Evanghelist Matei scoate în evidență atitudinea sinceră și deschisă a magilor, în comparație cu cea ascunsă și prefăcută a lui Irod. Atât magii, cât și Irod, tind spre aceeași Persoană, însă cu o dispoziție interioară diferită și cu rezultate diferite. Evanghelistul ne amintește faptul că Mântuitorul se lasă găsit numai de cei ce-L caută în mod sincer.
Irod folosește pentru planurile sale știința neinteresată a cărturarilor, dar și înțelepciunea practică a magilor. Răul se folosește de orice, chiar și de bine! Însă Dumnezeu rămâne unicul Domn al istoriei, și, în cele din urmă, totul se îndreaptă spre desăvârșirea planului Său de iubire.
Găsirea Pruncului de către magi constituie un izvor de mare bucurie, sentiment care este subliniat în mod deosebit (v. 10). Verbul „a se bucura”, în tradiția evanghelică, indică experiența umană a intervenției mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie (Matei 5, 12; 13, 20, 44; 25, 21, 23; 28, 8 - 9). Dumnezeu este iubire, iar bucuria este semnul prezenței Sale. Bucuria este dăruită celui ce descoperă comoara (Matei 13, 44), celui ce-L întâlnește pe Dumnezeul cel Viu (Matei 28, 8 ș.u.). „Și intrând în casă, au văzut un Prunc împreună cu Maria, mama Lui...”. Dreptul Iosif nu este amintit. Din acest moment, Evanghelistul Matei va vorbi totdeauna despre Fecioara Maria ca despre „mama Lui”, în concordanță cu Evanghelia după Ioan, care o desemnează pe Maria totdeauna ca fiind „mama lui Iisus”.
Sfântul Evanghelist Matei nu redă niciun dialog dintre magi și mama Pruncului, ci subliniază numai faptul că ei pot să-și îndeplinească scopul pentru care au pornit în călătorie: să I se închine Pruncului și să-I ofere aur, tămâie și smirnă (v. 11), daruri care se referă la măreția și importanța destinatarului.
Dumnezeu este cel ce conduce evenimentele: în vis, magii sunt înștiințați să nu se mai întoarcă la Irod și să se repatrieze pe o altă cale (v. 12). Magii se întorc de unde plecaseră, însă urmând o altă cale: nu pe cea a celui ce caută ceea ce nu cunoaște, ci pe cea a celui ce a găsit ceea ce căuta. Ei nu mai sunt în starea dintâi: L-au găsit pe regele Nou - Născut, căutarea lor și-a atins țelul. Odată ce L-ai cunoscut și întâlnit pe Hristos, nu te mai poți întoarce pe aceeași cale. Schimbând viața, se schimbă și calea de urmat.
Întâlnirea cu Hristos trebuie să determine o schimbare a vieții și atitudinii față de ea.

Dreptmăritori creștini,
În această zi de mare bucurie, vă îndemn să fiți următori magilor de la Răsărit, căutându-L și mărturisindu-L pe Hristos în viața voastră. În călătoria acestei vieți mărturisiți-L cu mult curaj pe Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii pentru mântuirea noastră, iar mărturisirea voastră să fie nu numai prin cuvânt, ci, mai ales, prin fapte. Și aceste fapte să înmulțească binele și pacea în lumea aceasta, răvășită de păcate, dezbinare și ură.
Fie ca marea prăznuire a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos să fie un izvor de bucurie, pace și împliniri pentru voi toți, acum și în Noul An 2014, închinat în Patriarhia Română Tainelor Sfintei Euharistii și Sfintei Spovedanii.
Al vostru părinte duhovnicesc, pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

25 Decembrie 2013, 09:03 (6550 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Nașterea Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ediția a XV-a a «Târgului Apicol» din Slobozia

Primăria municipiului Slobozia anunță încheierea unei noi ediții de succes a «Târgului Apicol», eveniment devenit deja o tradiție de referință pentru comunitatea noastră. Desfășurată ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 17:50
(583 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița continuă controalele în supermarketuri

În perioada 02-06 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 37 de controale în hipermarketuri  și supermarketuri. Cu această ocazie, suplimentar activităților specifice ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2026, 12:20
(836 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Rădulești: Incendiu devastator, stins după 7 ore

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din localitatea Rădulești. La locul solicitării au fost alocate de urgență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2026, 14:00
(2294 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Slobozia: Reținut pentru că a provocat un incendiu

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de miercuri spre joi, 4/5 februarie a.c., cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din Slobozia. În urma verificărilor efectuate a ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:30
(1597 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Scandal la Miloșești. Patru persoane, reținute!

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În cursul ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2026, 19:00
(3912 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Țăndărei au reținut miercuri, 4 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, din Țăndărei, pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2026, 15:00
(2351 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 3 februarie 2026, în intervalul orar 08,00-14,00, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 12:55
(1262 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna ianuarie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 513 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:30
(2143 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,94%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2025

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4659 șomeri (din care 2211 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:20
(3139 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4359 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3515 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2721 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2633 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1544 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3255 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(736 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3758 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4791 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7037 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10147 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3708 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2023 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(2940 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(8967 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(20975 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6877 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1880 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3054 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2844 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...