Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Exclusiv: Independent l-a descoperit pe creatorul lui Isus de pe copac

«Minunea» revendicată de la Grivița

Vestea că Isus Hristos ar fi fost văzut plîngînd pe un copac, în apropiere de Grivița, a mișcat întreg județul. De trei zile și trei nopți, oamenii vin în continuu să vadă presupusa «minune»... Duminică, 29 decembrie 2013, «lucrarea» divină a fost revendicată. Ea a fost realizată în vară de pictorul Dumitru Bărzoi, din Amara, în scop comercial...

«Isus» pe post de brand Prahovean la origine, pictorul Dumitru Bărzoi, în vîrstă de 60 de ani, este chiriaș în ograda unui localnic din Amara. A absolvit cursurile Școlii Populare de Arte în Brașov și Ploiești și are patalama de pictor. A realizat o sumedenie de tablouri, o parte dintre ele fiind expuse prin Italia și Franța. «Am stat la Nissa și făceam portrete pe plajă turiștilor...» ne spune artistul. A aflat de la televizor că «Isus»-ul pe care l-a realizat în cărbune a devenit loc de pelerinaj. «Am zis că nu este adevărat ce văd. Am rîs de n-am mai putut cînd au dat ăștia la televizor. Nu e domnule nicio minune! Eu am făcut desenul ăla...» ne lămurește pictorul. S-a întîmplat prin luna august, pe vremea cînd vindea pepeni la marginea drumului. Presupusa «lucrare» divină a fost realizată în scop comercial. «Am văzut copacul și am zis să desenez un Isus pe el, pentru clienți. S-au oprit oamenii, s-au pozat cu el și mai cumpărau și pepeni...» adaugă pictorul.

Demonstrație ad-hoc Fără să mai stea pe gînduri, pictorul se hotărăște să ne facă o demonstrație chiar la fața locului. Mergem însoțiți de el, la copacul devenit, de trei zile și trei nopți, loc de pelerinaj. Pomul este înconjurat de un grup de pelerini care spun rugăciuni și aprind lumînări. Dumitru Bărzoi se prezintă în fața oamenilor... «Vreți să știți ceva? Eu am făcut chipul lui Isus. Nu e nicio minune!» spune omul zîmbind. Pelerinii se opresc din rugat și se uită încruntați la om. «Cine ești tu mă, șarlatanule? Asta este o minune de la Dumnezeu! Uite și tu cum plînge!» a strigat în gura mare o femeie din grupul care se ruga în fața pomului. Pictorul scoate din buzunar o bucată de cărbune și încearcă să deseneze din nou fața lui Isus. Nu reușește pentru că scoarța e udă... «Vezi că minți!? Du-te domnule acasă! Ia sa vedem cum desenezi mata acuma...» se aude din mulțime vocea unui bărbat. Dumitru Bărzoi ia o foaie de hîrtie și din două mișcări realizează, cu același cărbune, chipul pe care l-a realizat în vară pe copac. Mulțimea rămîne mută preț de cîteva secunde, dar se înfurie mai tare. «De ce plînge pomul? Zi-ne, de ce plînge? Aici e lucrarea lui Dumnezeu! Du-te acasă și lasă-ne!» strigă o altă femeie, iar pelerinii încep din nou să se închine. Fără să-i pese de neîncrederea pelerinilor, pictorul spune: «O să refac pictura de Paște... Să vedem, o să veniți și-atunci să vă închinați?»...

29 Decembrie 2013, 13:52 (36612 vizualizări - 27 comentarii)

Citiți și:
Grivița: Chipul lui Isus Hristos ar fi apărut pe un copac!

Comentariile cititorilor:


SORIN:
(6 Ianuarie 2014, 14:19)
Noroc cu "poziția" Episcopiei. Ce ne-am fi făcut fără ea?! Cică e o făcătură. Așa e, băi escrocilor în sutană. Dar dacă ar fi fost vreo "minune" de-a voastră, gen tot felul de moaște false, ar fi fost O.K., n'așa?! Că prostimea e fără discernământ, e fanatică, asta e și datorită, mai bine zis din cauza voastră, măi escrocilor în sutană de Satană. Pictorul n-are nici o vină. El a făcut ce știa mai bine și ce a crezut că poate să-i asigure o rapiditate a vânzării. Că lumea îndoctrinată de preacurviții în sutană de Satană e așa cum e, va conduce, mai devreme sau mai târziu, spre o falsă credință, de nu cumva s-a și produs un asemenea fenomen. Uitați-vă și vă minunați, cum oameni în totă firea fac tot felul de mătănii când trec pe lângă biserici, indiferent dacă sunt pietoni sau conducători ai vreunui mijloc de locomoție. Asemenea exagerări nu pot conduce decât spre ... nimic.
Dănuţ:
(5 Ianuarie 2014, 03:06)
Băă..și io m-am dus la pom, să mă rog...să ne scape Doamne-Doamne de satana de Băsescu((====))))))))))) Vai....io zic că ăla de pe pom ...seamănă cu Zgonea....probabil Isus era socialist)) Și Antonescu ..are polemici cu legionarii.....că acum 80 de ani ..l-au dilit pe IG Duca))Diliul ăsta de Antonescu....din toată istoria....nu -și aduce aminte de bolșevism,securism și comunism))) Nuuu...jegosul de Crin..n-are vreo problemă cu neamul politic al lui Iliescu...))
mircea:
(4 Ianuarie 2014, 17:17)
i-am vazut la televizor pe "credinciosi"...talibani sunt cu mult deasupra lor....aia de pupa si se roaga acolo...nu au trecut de stadiu de amiba...pe bune...partea urata este ca fiintele alea au dreptul sa procreeze si sa voteze....aici e buba....eu le-as face o groapa adaaaaaaaaaancaaaaaaaaa, fara scari, sa intre acolo sa se roage,si, acolo sa ramana....
bacanie:
(31 Decembrie 2013, 13:34)
V-ati uitat vreodata atent la fetele alesilor nostri??Priviti-l pe Bacanu o secunda si observati adincimile circumvolutiunilor sale!Sint mai adinci ca Groapa Marianelor!Priviti-l pe dom Primare Stoica si observati finetea ironiilor sale ,mai subtile decit surisul Giocondei!Veti realiza apoi de ce prostimea ,care i-a cocotat acolo,se duce evlavioasa si aprinde luminari la un chip desenat pe un copac!
Nicoleta:
(31 Decembrie 2013, 10:25)
Bine că nu l-a pictat pe Stoica, că e din preajmă! Dacă era Băcanu....eeee, altă treabă! Mă târam in genunchi, de 44 de ori in jurul pomului! Venerație de intrare în transă!
miki:
(31 Decembrie 2013, 07:16)
Ce n-am inteles este de ce nu s-a popularizat treaba asta inca din vara. Atunci nu s-a stiut de chipul asta? Cum de s-a aflat abia acum cu ocazia unei sarbatori mult mai favorabile raspindirii unor astfel de povesti gogonate, imi pare rau ca trebuie s-o spun si sa deziluzionez asa multime de bobor.
puscasu marin':
(30 Decembrie 2013, 23:47)
Bine ca nu l-a pictat pe Ciuperca
Ninel:
(30 Decembrie 2013, 20:58)
In Cartea Sfanta scrie clar ""NU VA INCHINATI SI NU VA FACETI IDOLI "".Ce credinciosi prosti informati mai avem!!!!        -Mai mergeti oameni buni pe la Biserica  sa intelegeti cand vine o minune. Minunile nu se arata la toti pacatosii.    Daca ati fi avut putina credinta v-ati fi dat seama ca Dumnezeu sau Sfinti nu lasa minuni pictate ,incrustate,etc.  Asa ca voi ati pacatuit ca v-ati inchinat la Pomul Desenat.    PE ACEASTA CALE I-L FELICIT PE DOMNUL PICTOR PENTRU CA A REUSIT SA FACA UN DESEN ESIT DIN NORMALITATE. ADICA APROAPE DE S.F.
m:
(30 Decembrie 2013, 19:04)
problema se pune altfel,omul acesta s-a folosit de numele si imaginea falsa creata prin mainile lui ca sa isi aduca foloase ,ca vindea pepeni langa pom .el a savarsit un pacat extrem de mare .
minunatul:
(30 Decembrie 2013, 12:15)
Popor ignorant,las,prost si fudul-astia sintem noi romanii!Nu sintem in stare de nimic,decit sa mergem ca oile catre pierzanie,calauziti de popi gusati si politicieni hoti pina in maduva oaselor!Sa crezi asa prostie gogonata,ca apare chipul unui personaj pe coaja unui copac de pe marginea drumului,inseamna mai mult decit obscurantism,inseamna ca nici macar credinta aia nu e adevarata!Ca ce valoare simbolica poti gasi intr-un chip desenat pe un copac de la marginea soselei??Asa se va arata vreodata vreun Mintuitor ??Tarani prosti si saraci cu duhul!
geo:
(30 Decembrie 2013, 10:17)
la ce vreme e toti pomi plang..:)
Ioana:
(29 Decembrie 2013, 20:51)
Ioane, 'nu jigni' pe ialomițean că el nu e prost, e doar jigodie și puțin prost! Bine zis, turmă de idioți! Sare unul în fântână...știți mai departe!!
ion :
(29 Decembrie 2013, 20:25)
auzi zice unu mai sus cica de ce nu a anuntat nimeni ca e desen ca nu sa mai ducea sa se roage da asa de prost e crede in toate prostiile?
Tudor:
(29 Decembrie 2013, 20:11)
@ialomițean: de acord, pâna spre finalul părerii tale. Nu lipsa de speranță te-ndobitocește așa! Credulitatea are și ea o limită. Peste acea limită e neghiobie, în toată regula! Nu încerca să dregi busuiocul! Sunt proști peste tot, sigur, dar mai " cu cap", NU făcuți "grămadă" ca prin unele zone ale țării!
Ialomitean:
(29 Decembrie 2013, 19:46)
Lasati,nu mai jigniti judetu: n-ati vazut si prin tari mai ''emancipate'' cum merg in genunchi si fac pelerinaje la fel si fel de ''minuni''?? E multa lume saraca ''cu duhu''. Va dati seama,daca azi in secolul informaticii cind circula si oamenii si informatiile f.repede, sew gasesc multimi de oameni care sint gata sa creada in orice,dar acu 2000 de ani??? Ma intrebam cum a fost posibil ca evreii,care au trait pe vremea lui isus nu l-au crezut ca e mesia,iar altii,ca  europenii,la zeci si sute de ani si mii de km departare au luat-o de buna?? Credulitatea si dorinta de a  avea o sperantza in ceva,asta-i cauza.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12778 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13824 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13040 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14034 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14605 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12958 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15619 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12440 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14538 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13751 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14324 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16148 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16287 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32110 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14179 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15181 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18812 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18204 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14850 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16046 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17202 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22887 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17243 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17895 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(18010 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18770 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17217 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18277 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17066 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18400 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...