Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Retrospectivă 2013 (II)

Mai departe scrie-n carte
Luna mai, ca orice lună de primăvară, a fost una specială. S-au scris multe, și mari și mărunte. Dar cum cele mărunte sînt prea multe, ne vom referi doar la cele mari. Articolul care a ținut capul de afiș al lunii mai este «Războiul lui Tudor Anghel cu toată lumea», cel în care de-acum fostul președinte al AJVPS Ialomița declara celor 1000 de vînători și pescari din Ialomița război deschis, cu speranța că, de frica consecințelor, va rămîne în funcție... N-a împărățit Asociația, dar și în ziua de azi se judecă pentru supremație... În urmă-i rămîn abuzuri, ilegalități, lucruri bune, dar și o haită de lupi care trag granițe noi vechilor terenuri de vînătoare. Tot în luna mai, Episcopia Sloboziei și Călărașilor a împlinit 20 de ani... Și tot în mai 2013, Slobozia a aflat că «Administrația locală a ratat investiția în stația de epurare». Practic, «majorată de la 4,5 milioane de euro la 7 milioane de euro din 2007 și pînă în 2011, stația de epurare a orașului continuă să genereze probleme insurmontabile pentru administrația locală. Intrate în procedura de insolvență în luna martie a acestui an, firmele Dytras Spania și Dytras România au refuzat să finalizeze lucrările de modernizare a stației de epurare a orașului. Oficial, valoarea lucrărilor neexecutate de către acest consorțiu se ridică la 7,9 milioane de lei» titra la acel moment Independent.

O vară de neuitat începînd cu luna iunie
Luna iunie 2013 a debutat abrupt sub semnul unei licitații trucate pentru transportul în comun la Primăria Slobozia. Concret, informa Independent, «deși licitația a fost consfințită printr-o hotărîre de consiliu local, documentația aferentă acesteia nu a fost făcută publică nici pînă la acest moment. O posibilă explicație pentru această situație o reprezintă faptul că licitația a fost trucată! În componența acționariatului celor două firme care au participat la licitație, respectiv Nick Touring și Nana SRL, apare Nicu Pericli, administrator la una dintre firme și acționar la cea de-a doua!». Nici nu s-au limpezit bine apele licitației și o nouă bombă de presă a frisonat județul. Sub titul «Procurorul șef al DNA Slobozia, executat public de proprii colegi», Independent anunța apusul domniei unuia dintre cei puternici oficiali ai județului. Arestarea lui Dumitru Cristudor avea să bîntuie, de-a lungul lunilor care au urmat, nopțile a zeci de oficiali și oameni de afaceri. Iar subiectul rămîne și la acest moment unul exploziv...

Luna iulie, luna strigoiului Viorel
De ani buni, Independent și-a făcut un obicei din a publica reportaje insolite. În luna iulie a anului 2012 însă, reporterul de servicu al publicației s-a întrecut pe sine, publicînd povestea strigoiului Viorel, un bărbat din Cosîmbești fericit că a descoperit deliciile traiului în... coșciug! «Mie mi-a venit ideea într-o iarnă, cînd am intrat în criză financiară. Am pus o plapumă înăuntru, capacul deasupra... Și iarna fac focul doar o dată pe săptămînă că se face cald, înțelegeți?! Lumea privește faptul ăsta ca pe unul deosebit. Dar nu e nimic deosebit, vă spun eu. Am fost și la doctor, la doamna... Ptiu, cum îi spune?, că am uitat... A, da! La doamna Andaluza! Și mi-a zis că nu e nimic rău. Am, fost și la preot, ca să nu fac vreun păcat. Mi-a dat binecuvîntarea, a zis că pot să dorm. Și dorm, că mi-e frică să nu fac ciocuri de papagal la coloană!» spunea atunci Stoian Viorel. Tot în luna iulie, Independent publica un reportaj despre palestinianul Jolani Yousef Sobhi, care folosindu-se de coada uzată a unei periuțe de dinți, realiza goblenuri într-o tehnică specială... Sau despre satul în care oamenii trăiesc în bună pace alături de bombele neexplodate din al doilea război mondial, respectiv Sudiți. Și exemplele pot continua!

Dacă e august, e Festivalul Tinereții
Luna august 2013 a stat întreagă sub semnul Festivalului de la Amara. Ajuns la cea de-a 46-a ediției, cel mai longeviv concurs de muzică ușoară din România nu și-a trădat blazonul și a dovedit că își merită renumele. «Mi-au plăcut foarte mulți concurenții din acest an. Să știți că premiile au fost date pe merit, iar asta este o caracteristică a Festivalului de la Amara. Dacă la alte festivaluri de profil există discuții cu privire la obiectivitatea acordării premiilor, la noi nu este cazul de așa ceva...» declara cu acel prilej primarul orașului Amara, Victor Moraru. În rest, luna august nu și-a dezmințit nici ea renumele. Autoritățile locale și județene au fost plecate mai toată luna în concediu, județul a funcționat lejer pe pilot-automat, iar noi, ceilalți, ne-am ascuns cum am știut mai bine de caniculă. Reporterii Independent au mai avut însă timp în luna august să remarce în peisajul administrativ local apariția unei noi generații sexy în administrația locală... (va urma)

24 Ianuarie 2014, 07:48 (13256 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița de acum 25 de ani... (VII 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (VI 2001)
Ialomița de acum 25 de ani... (V 2001)

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ciocârlia: Accident rutier soldat cu două victime

Duminică, 21 iulie a.c., în jurul orei 9,15, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Urziceni-Buzău a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț, două persoane fiind rănite. La fața ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2019, 20:05
(3300 vizualizări - 0 comentarii)


Un feteștean beat la volan a provocat un accident rutier

Joi, 18 iulie a.c., un bărbat de 26 de ani, din Fetești, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ce se deplasa pe direcția Movila-Fetești, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 20:25
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gheorghe Doja

Joi, 18 iulie a.c., în jurul orelor 23,40, Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Slobozia împreună cu patru pompieri civili de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență au intervenit cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 20:20
(3671 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Cercetați penal pentru furt de cereale

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au identificat joi, 18 iulie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 44 de ani, bănuiți de comiterea unui furt. Cei în cauză au fost opriți în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 20:15
(3540 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Fără permis, la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunea de «conducere a unui vehicul fără permis», faptă comisă în localitatea Ograda, la data de 19 aprilie ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2019, 20:10
(3368 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în piețe la tarabe

În perioada 12-14 iulie a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și ai Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 19:10
(3658 vizualizări - 1 comentariu)


Baza 86 Aeriană, la «Royal International Air Tattoo 2019»

În perioada 19-21 iulie 2019, la Baza Aeriană FAIRFORD, GLOUCESTERSHIRE din Marea Britanie, aparținând Forțelor Aeriene Regale, are loc «Royal International Air Tattoo 2019», unul dintre cele mai mari mitinguri ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2019, 14:40
(4872 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arme găsite în casă

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 4 percheziții domiciliare la Țăndărei. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:35
(3249 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Gârbovi

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și un echipaj SMURD au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:30
(3253 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Platonești: Accident rutier soldat cu o victimă

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orei 13,50, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Movila-Platonești a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet aflat pe marginea șoselei. ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:25
(3893 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 21 de ani, din Făcăieni, în timp ce șofa pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:20
(2408 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Nereguli constatate la taximetriștii slobozeni

Luni, 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza municipiului pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:50
(4705 vizualizări - 1 comentariu)


Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 06,30, pe raza localității Cotorca s-a produs o coliziune între 5 autovehicule. Pentru salvarea celor două victime, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:35
(3574 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Gârbovi: Tânăr prins la volan cu un pistol

Sâmbătă, 13 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, în urma unui control în trafic, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au depistat un tânăr, de 18 ani, care deținea în habitaclul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:30
(3075 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi pistol


Ordin de protecție pentru un tată agresor din Cosâmbești

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Cosâmbești după ce acesta și-ar fi agresat fiica. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:25
(5391 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 12-14 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:20
(4442 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permis de conducere pe drumurile publice

Doi bărbați, de 32 de ani, din Țăndărei, și de 44 de ani, din Căzănești, au fost depistați de polițiștii ialomițeni vineri, 12 iulie a.c., în timp ce șofau pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:15
(4917 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Urziceni, care avea autorizația de circulație provizorie expirată din ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:10
(3317 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Fii inteligent, nu fi violent!»

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, Poliția Municipiului Slobozia desfășoară campania «Fii inteligent, nu fi violent!». Principalele obiective ale polițiștilor de Ordine Publică sunt reprezentate de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:05
(2848 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Familia Sohodoleanu
anunță cu nesfârșită
durere trecerea în
neființă a celui
care a fost
Gheorghe Sohodoleanu ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2019, 11:05
(5376 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor prins la volan cu 107 km/h!

Joi, 11 iulie, în orașul Țăndărei, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 107 km/h. În urma verificărilor efectuate, au constatat că la volanul mașinii se afla ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 19:30
(3551 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Beat la volan, a acroșat o mașină parcată

În miezul nopții de joi spre vineri, 11/12 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea pe strada Gării, din Țăndărei, a unui accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 19:25
(3088 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 15-19 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 19:20
(5503 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,89%

Conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului a fost de 4,89%. Exprimat în cifre acest procent arată că peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 20:15
(3230 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 31 iulie 2019, termen limită pentru depunerea Declarației Unice

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii din județul nostru cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea Declarației unice este data de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 20:10
(4191 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Consultări la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au continuat seria întâlnirilor organizate în toate județele țării cu membrii mediului de afaceri. Alături de oficialii Ministerului Finanțelor Publice s-au ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 20:05
(3721 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Toate focarele de Pestă Porcină Africană, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2019, 18:10
(4062 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Arestat pentru «conducere fără permis»

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Traian, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:50
(6446 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 8-12 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:45
(6169 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Axintele

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 6 percheziții pe raza localității Axintele la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuința unei persoane din localitatea Horia. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:40
(4769 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...