Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

SANITAS face trafic de influență pentru protejarea angajaților PFA

Cotizația, mai tare decît legislația

SANITAS face trafic de influență pentru protejarea angajaților PFA

Epurările de personal din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia se fac diferențiat. Deși Corpul de Control al Ministerului le-a declarat «ilegale», angajările în sistem PFA nu se supun acestor reguli...

Ruleta rusească se joacă la Spitalul Slobozia!
Un alt subiect la fel de fierbinte care tulbură apele la Spitalul Județean de Urgență Slobozia îl reprezintă concedierea angajaților PFA. În timp ce o parte dintre persoanele plătite în baza contractelor de prestări servicii se pregătesc să plece acasă definitiv, altele continuă să beneficieze de statutul de angajat PFA. Din cabinetele medicale apar informații potrivit cărora vor rămîne pe poziții doar angajații care sînt membri ai Sindicatului SANITAS și care cotizează către această entitate. Ceea ce la prima vedere pare doar o glumă proastă, este cît se poate de real. Reprezentații locali ai SANITAS confirmă sută la sută toate aceste aspecte. «Despre aceste convenții civile eu nu știu dacă sînt sau nu legale. Vom face multe analize pentru a vedea care este situația. Din ce știu eu, vor pleca de pe secții oamenii care sînt în plus. Oricum, indiferent de situație, sindicatul își face datoria. Conform legii sindicatelor și statutului, noi ne apărăm membrii! Este firesc să se întîmple acest lucru... Pentru ceilalți, nu avem ce să facem. Așa spune legea, iar noi trebuie să o respectăm!» susține Valentin Spătărelu, liderul de sindicat al SANITAS Ialomița.

Situație încurcată
Susținerea sindicală de care se bucură unii dintre angajații PFA este demontată însă de raportul Ministerului Sănătății. Potrivit documentului, toate cele 87 de contracte de prestări servicii au fost considerate ilegal încheiate de către reprezentanții Corpului de Control venit la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Sistemului PFA, Spitalul Slobozia îi acorda suma de 200000 de lei lunar! Considerată o abatere gravă, Comisia de Control a solicitat oficialilor unității medicale să rezolve această problemă. Aceste fonduri reprezentau, de fapt, stimulentele financiare de care beneficiau angajații plătiți prin intermediul contractelor de prestări servicii. Ca urmare a acordării de sporuri salariale, în cazul unei asistente PFA, s-a demonstrat faptul că beneficia de un venit de 2800 de lei pe lună, deși, potrivit contractului, ar fi trebuit să fie remunerată cu cel mult 1200 de lei! În ciuda reacțiilor sindicaliștilor SANITAS, directorul Adrian Berbece susține că epurarea angajaților PFA va continua. «Nu este adevărat acest lucru! Nu este nimeni protejat! Vom pune în aplicare ceea ce ne cere Ministerul...» a declarat acesta. Primele 40 de contracte de prestări servicii au fost reziliate în zilele imediat următoare controlului ministerial.

Juristul Zamfir, în pragul concedierii Scandalul concedierilor angajaților PFA a ajuns tocmai la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița. Instituția a fost solicitată să verifice starea de legalitate a celor 100 de convenții civile încheiate de Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Surse din cadrul unității medicale susțin faptul că dacă instituția va consemna ceea ce Ministerul Sănătății a făcut deja (ilegalitatea contractelor de prestări servicii), juristul Vasile Zamfir este obligat să înceteze orice raport de muncă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În momentul de față, ITM Ialomița verifică toate documentele, urmînd să expună concluzia în perioada imediat următoare!

18 Martie 2014, 11:10 (10569 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
Doctorul Vasile Olaru, vizat de procurorii Parchetului Județean
JAF FINANCIAR la Spitalul Slobozia

Comentariile cititorilor:


hop si eu :
(17 Aprilie 2014, 17:46)
sindicatul stie doar sa stranga cotizatiile
Sindicalist:
(12 Aprilie 2014, 21:29)
Mai există sindicate?! Pe hârtie. Cotizăm ca proștii!
LOCATARII:
(12 Aprilie 2014, 16:20)
A-ti afirmat ca ve-ti pune in aplicare ce spune ministerul si ca nu proteja-ti pe nimeni atunci de ce nu-i schimba-ti yala de la garsoniera spitalului fostului angajat Caraulani ?Acesta inca ocupa abuziv aceasta locuinta.
vecinul:
(12 Aprilie 2014, 12:07)
Sindicatul ce pazeste ?De ce nu face demersuri legale si sa-l dea afara odata  pentru totdeauna pe fostul angajat Caraulani din garsoniera spitalului pe care o ocupa abuziv ?De ce nu o da-ti unui medic?
Dumitru :
(4 Aprilie 2014, 14:45)
@Ioana. Fată deșteaptă, ai grijă! E una NAE FLORENTINA care manipulează asistentele după cum vrea viclenia și parșivitatea ei! Fii atentă, dacă ai vreo tangență cu această otravă, dă-i intre coarne că merită! Să fii o asistentă model!
ioana:
(4 Aprilie 2014, 01:21)
In 1998 am dat examen pt un post  de asistent medical.Am fost 53 concurenti pe 15 locuri.Am avut sansa sa ocup un post.Dupa cateva zile de la angajare am fost oprita pe scarile spitalului de catre asistenta sefa din policlinica,pe atunci d-na Beresnicov,si intrebata:"Tu erai Ioana?" Am raspuns afirmativ.Dna m-a vazut pe lista admisilor.Ma intreaba:"Tu iti dai seama ce ai facut?"Am intrebat-o ce am facut si mi-a raspuns cu o alta intrebare:"Tu iti dai seama ca ai luat painea si cutitul din mana altuia?"I-am spus ca sint pe post temporar si atunci cand se va termina contractul voi pleca.Am asigurat-o ca voi lua cartea in mana,voi invata si voi participa la alt concurs.M-a Intrebat: "Si iti convine?"I-am raspuns:"Da!" Eu nu am dat bani nimanui.Cine a dat atunci bani?Cu siguranta nu voi afla niciodata! 
gggg:
(28 Martie 2014, 17:48)
 Acum dupa ce a plecat domnul Olaru a ramas marele manager Berbece care continua sa faca angajari cu PFA . Oare  cine mai este de vina tot Olaru? Cine a  semnat contractul de prestari PFA cu doamna de la birouri? Sa de explicati cand alti au plecat domnii care au ramas continu sa angajeze. Oare cei de la ITM nu au luat nici o masura? Asteptam raspunsurile de la noua conducere a spitalului.
Gheorghe:
(23 Martie 2014, 08:20)
Bravo Mihai. Esti un baiat tare destept. Ce are a face juristul, cand ele au fost girate de olaru si berbece. Unde era berbece cand ele se discutau? Nu cumva era director? Dar de ce nu a facut verificari la ITM pana acum? Aaaaaaaaa, vrea sa arate ca el cel mai curat si cinstit!!! So creada el cu ai lui.
dreptate:
(22 Martie 2014, 10:24)
d-le manager interimar ce ar fii sa mai umblati la salarii?nu vi se par cam nesimtite??la anatomie patologica?medicina legala?tbc???iau 40mil ..aproape cat un medic dupa 40ani de munca?e normal??taiati-le sporurile ca lucreaza cateva ore pe zi
Marioara:
(20 Martie 2014, 23:01)
Deoarece restul sunt doar 'adevarati'! Nu cunosc termenul de trafic de influenta!
hy:
(20 Martie 2014, 20:33)
mai taceti cu balivernele k nu da afara pe nimeni.
MIHAI:
(19 Martie 2014, 20:47)
aceste conventii au fost semnate doar de jurist? de ce trebuie doar el sa inceteze orice raport cu unitatea?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendiu violent la o casă din Gimbășani

Incendiu violent la o casă din Gimbășani

Pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în noaptea de miercuri spre joi, 14/15 februarie a.c., în jurul orelor 23,40, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 11:30
(13535 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 102,64 milioane de lei în 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 102,64 milioane de lei, cu 6,81 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 10:35
(11342 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat în flagrant, pe raza municipiului Fetești, un bărbat de 48 de ani din Călărași, având asupra sa peste 4260 de țigarete de proveniență bulgară ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:20
(8548 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Scandal între concubini

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați marți, 13 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 43 de ani, din comuna Ion Roată, ar fi fost amenințată și agresată fizic de concubinul său, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:05
(11152 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orei 04,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 16:00
(9630 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,29 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în anul 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,29 miliarde de lei, cu 165,12 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 11:10
(12070 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2023

La sfârșitul lunii decembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3846 șomeri (din care 1828 femei), rata șomajului fiind de 4,84%, cu 0,25% sub ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2024, 11:05
(10412 vizualizări - 0 comentarii)


Paznicii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, agresați

Paznicii Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, agresați

Luni, 12 februarie a.c., polițiștii din Fetești au intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan petrecut în curtea Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:25
(26084 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

Bilanțul activității Biroului Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

În anul 2023, Biroul Teritorial Slobozia al Instituției Avocatul Poporului a efectuat demersuri către autorități în 152 de cazuri constituite ca urmare a sesizării din oficiu. Unele situații ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:15
(12339 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți după ce au spart sediul unei firme din Fierbinți-Târg

Sâmbătă, 10 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 17:10
(16228 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Alege cariera militară!

Ialomița: Alege cariera militară!

În perioada 12 februarie-1 martie 2024, Batalionul 113 Artilerie Antitanc «Bărăganul» desfășoară o campanie de recrutare și selecție a candidaților în vederea încadrării ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 16:55
(7566 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 403 milioane de lei efectuate pentru Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 13 februarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 403,124 milioane de lei, astfel: ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 11:20
(14597 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Publicarea pe site-ul ANAF a contribuabililor persoane juridice cu obligații fiscale restante la 31 decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 11:05
(28128 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți 13-Ziua Informării Preventive»

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat inițiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de «Marți-13» este marcată «Ziua Informării ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2024, 08:35
(6800 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

IPJ Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 18:20
(10465 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Bătaie de joc față de profesori. PSD-PNL nu își respectă promisiunea legată de salarii!»

Luni, 12 februarie a.c., la Comisia reunită de buget și muncă, se discută despre faimoasa «ordonanță-trenuleț» din decembrie 2023. USR a depus un amendament care privește creșterea salariilor din Învățământ ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 17:05
(21377 vizualizări - 0 comentarii)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 15:10
(22296 vizualizări - 0 comentarii)


Solar în flăcări la Urziceni, incendii la case din Manasia și Fetești

Duminică, 11 februarie a.c., în jurul orei 5,20, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit  pentru stingerea unui incendiu produs la un solar al unui cetățean din Urziceni. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 13:25
(14725 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Jilavele

Vineri, 9 februarie a.c., în jurul orelor 15,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia, în eveniment fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2024, 13:20
(11973 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 09.02-21.03.2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2024, 16:40
(14957 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de luni, 12 februarie 2024, și până vineri, 8 martie 2024, românii pot investi în Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2024, 13:00
(9812 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2024, 12:30
(18396 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul suin și avicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 14.03.2024 inclusiv, primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 16:00
(16231 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Transporta lemne ilegal

Miercuri, 7 februarie a.c., pe raza localității Orezu, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2,80 mc material lemnos din specia ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 15:30
(10290 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan fără permis de conducere

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Medgidia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat conducând pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 15:20
(12461 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată pe raza orașului Țăndărei miercuri, 7 februarie a.c., polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80000 de lei, iar ca măsură complementară ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 15:10
(25225 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2024, 12:30
(20453 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Acțiuni preventive ale polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 7 februarie 2024, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive, în cadrul proiectului «Reducerea vulnerabilității ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2024, 18:55
(17765 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 6 februarie 2024, Protopopiatul Urziceni a organizat o nouă acțiune umanitară în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română-«Donează sânge, salvează o viață!». Pentru reușita acestei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 17:35
(13430 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4253 de elevi s-au înscris la Simularea «Evaluării Naționale 2024»

Potrivit unui comunicat remis publicității de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, examenul de Simulare a «Evaluării Naționale 2024» a început luni, 5 februarie a.c., cu proba de Limba și Literatura ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2024, 16:30
(39226 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...