Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Orașul Căzănești are cimitir ilegal

Promisiunea făcută e datorie de campanie

Orașul Căzănești are cimitir ilegal

Mare e grădina Ta, Doamne, și mulți edili se străduiesc să-Ți sară gardul. Doar, doar Ți-or intra în voie și vor fi iertați de păcate la electorale. Ca la Căzănești, de exemplu, unde preotului din localitate i s-a permis să deschidă un nou cimitir fără autorizație de construcție și fără certificat de urbanism. «Vă interzic să scrieți asta la ziar!» ne-a strigat prin telefon primarul Stelian Traian atunci cînd aflat că știm. Sîc, că nu se poate, domnule primar, că ziarul, ca și orașul, nu l-ați primit de-acasă, de la părinți, să faceți dumneavoastră ce vreți cu el!

Căzănești, mîndria țării
De aproape un an de zile, orașul Căzănești a intrat într-un con de umbră. Nu tu referendumuri, nu tu scandaluri publice, nu tu alegeri anticipate. Drept  pentru care, primarul Stelian Traian a decis să atragă atenția concetățenilor săi permițîndu-i preotului Popa Adrian să îngroape morții cei noi ai orașului într-un cimitir nou-nouț. Cimitirul a fost cumpărat de către ginerele preotului din sat, în prelungirea celui existent. Acesta a achiziționat 4 loturi de teren, în suprafață totală de 1,2 hectare, de la Eugen Ignat, Tudor Paraschiv, Alexandru Rădulescu și Nicolae Rădulescu. Pînă aici toate bune, iar intențiile lăudabile, că doar nu era să lase morții neîngropați, Doamne ferește! Numai că terenul în care deja au început să fie îngropați oamenii nu are nici autorizație de construcție, nu a fost inclus în planul urbanistic zonal și nu are certificat de urbanism! Mai mult decît atît, aceleași autorități locale care au permis această ilegalitate au refuzat inițiativa de înființare a unui cimitir pentru o parohie nou-înființată în oraș, fără a motiva în niciun fel respingerea acesei inițiative...

Gura orașului și vinovații
După primele înmormîntări în noua locație, enoriașii au început să vorbească ba pe la colțurile bisericii, ba pe la ușa primăriei. Și ne-au explicat și nouă, omenește, că e normal să fie așa cîtă vreme preotul Popa Adrian a fost agent de campanie la alegerile din 2012. Și încă unul bun, spun enoriașii, pentru că datorită lui primarul Stelian Traian a obținut 611 voturi, adică de două ori mai multe decît cel mai bine clasat dintre cei 5 contracandidați ai săi. Primarul Stelian Traian s-a arătat însă foarte iritat de această insinuare și ne-a declarat răspicat: «Vă interzic să scrieți asta la ziar! Nu e nimic adevărat!». Mai conciliant, preotul Popa Adrian a recunoscut fapta și a promis că, de cum se face cald, va face demersurile legale pentru legalizarea cimitirului. «Noi avem act de mînă, de la nea Geană, care acum a murit, Dumnezeu să-l odihnească cu drepții... În rest, așa este! Ceilalți proprietari de drept sînt, deocamdată, în imposibilitatea de a face actele. Dar cum se încălzește afară, cum rezolvăm problema!» ne-a declarat el senin. În timp ce preotul și primarul Stelian Traian așteaptă primăvara pentru a legaliza situația cimitirului, Instituția Prefectului a înregistrat deja o sesizare în care i se cere să verifice legalitatea acestui demers. Sesizarea a fost depusă săptămîna trecută, iar soluția legală ar putea tulbura liniștea morților, dar și pe cea a viilor...

21 Martie 2014, 15:20 (15311 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Primarul din Căzănești, Stelian Traian, «iertat» de lege cu o sancțiune disciplinară
Străzi blocate de lucrările la rețeaua de canalizare
Primarul orașului Căzănești, Stelian Traian, declarat «incompatibil» de ANI

Comentariile cititorilor:


Eu si numai eu :
(2 Februarie 2016, 19:57)
Păcat !! Când eram eu copil era așa din frumoasa comuna ,dar acum s a ales praful de ea !! Si asta din cauza cui ? Din cauza unor mincinoși care nu au știut sa si tina promisiunile făcute la începutul campaniilor ! Si au făcut ei buzunarul mare si de restu ' a uitat !! Rușine ,rușine ,rusineee !!! Huuoooo !!
blondu:
(29 Ianuarie 2016, 00:55)
Vaide voi ce faceti ma nu mai aveti loc nici de morti nostri mai vrea pamint popa Adrian nu mai are ce lua ba da nu va e rusine avem satu de citeva sute de persoane ca ne a plecat tineretu si ne au mai ras batrini si voi vreti sa ce lasati-ne morti sa se odihneasca facem cheta si dam lui Popa si Primar sa ne lase morti linistiti mai binr sar uita pe strazi cind duc copiii la scoala ii duc cu doua perechi de ghete tu cu cite iesi primare pina la sosea mi-ar placea sa vi si pe strada noastra
jajaja:
(29 Ianuarie 2016, 00:37)
Doamne ce a fost si ce sa ajuns din comuna cu vacile pe sosea acum suntem MARI AMARITI sa ia primaru toate strazile la rind sa vedem ii place cum ies oameni pe strazi pii daca el si a luat masina a uitat cind avea bicicleta la SILOZ acum si a facut plinu a uitat ce a promis asa sunt toti AM VREA SA O VEDEM SI PE ASTA SA ARATE CA TINE CU CONSATENI SA FACA TOT POSIBILU SA SCOATA ACEST SAT ca asa cum arata nici comuna nu ii MAI FRUMOASA COMUNA II CIOCHINA SUCCES PRIMARE FA SI TU CEVA SA RAMINA DUPA URMA TA MAI DA AFARA DE LA PRIMARIE CA SI ASA SUNT MULTI FA CEBA PT ACEST SAT SAT SAT SAT
Degeaba:
(28 Ianuarie 2016, 00:59)
Va obositi sa scrieti si tot degeaba ca asa a fost ,este si va fii nimic nu se va schimba nici la cazanesti nici in romania.trist.toti fac doar pt ei pt binele lor .de la preoti pana la politicieni.se fura ca in codru.
Elena:
(28 Ianuarie 2016, 00:02)
Mare e Gradina Ta Doamne si la ziar multi oameni scriu fara a verifica sursa, dar romanul crede, ca asa e el, roman! Pacat, mare paca, azi mass media dezinformeaza prea mult! 
Elena Gabriela:
(27 Ianuarie 2016, 23:55)
Sunt locuitoare a Cazanesti.ului!și sunt mândră de acest loc în care m.am născut, am crescut și la rândul meu mi.am născut copilul și mi.l cresc cu drag în acest loc!am rămas cu un gust amar după ce am citit comentariile acestui articol!Nu.mi vine să cred ca NOI,consătenii ne denigrăm singuri!! Nu pot spune ca sunt mulțumită de condițiile pe care ni le oferă conducerea, pentru ca știu ca se poate și este loc de mai bine,dar nici noi nu mișcăm nici măcar un deget pentru micul nostru oraș!! Suntem prea răi și râvnim prea mult la " capra vecinului"din această cauză nu mai merge nimic!!!Nu iau apărarea nici primarului,nici preotului,nici unei alte autorități, deoarece știu ca își fac datoria așa cum cred dumnealor!! Oricare dintre noi dacă am fi avut această funcție am fi procedat la fel,pentru ca așa suntem NOI,oamenii acestei epoci, AVARI!!!
-Anonimus:
(27 Octombrie 2014, 18:20)
cum spunea un concetatean.....cand era Cazanestuil comuna... oprea acceleratul in sat....de cand e oras nu mai opresc nici marfarele...asa rau a ajuns aceasta comuna  frumoasa  cu ... oameni gospodari..pacat..
anonim:
(13 Iulie 2014, 15:48)
sunt locuitor al orasului cazanesti ,dar este doar cu numele oras.nu avem canalizare nu avem strazi asfaltate,apa potabila nu este buna de baut si foarte multe.preotii au ajuns sa ceara bani la lumea din orasul cazanesti sa care gunoiul din cimitir.tot preoti au cerut cte20lei pt ajutarea unei femei careia ai luosese casa foc.ca la noi la nimenea.
cobra:
(26 Martie 2014, 11:28)
Sunteti la limita retardului intelectual daca a ti ajuns sa comentati la nivel de birfa
Tudor 65:
(25 Martie 2014, 13:59)
Voi nu stiti ce influenta are un preot intr-o comunitate rurala(in orasul Cazanesti????)in caz de alegeri.
ANONIM:
(24 Martie 2014, 15:03)
CINE ARE TIMP DE BARFE INSEAMNA CA NU MUNCESTE  LASATI ATATEA COMENTARII SI DATII DRUMU LA MUNCA ASA ESTE CAZANESTIU UN ORAS DE PUTUROSI CARE A FOST INVATAT SA FURE DE LA COMBIL 
bizidei:
(23 Martie 2014, 19:03)
Chiar nu stiti cine si-a batut joc de cazanesteni?tot un cazanestean, mare pesedist si ala, Marian Balan,care a vrut sa se dea mare cat a fost prefect  si sa ramana in istorie(!!!!) , asa cum vor toti pesedistii ! In ceea ce priveste preotii, nu este singurul caz in care popii au facut campanie electorala propesede!In mai tot judetul popii au fost indemnati de PS Vincentiu sa-i sfatuiasca pe oameni sa voteze candidatii pesedeului.Asta nu ar fi foarte grav, numai ca propaganda electorala  s-a facut in biserici, la sfarsitul slujbelor. In campania electorala Traian a avut alaturi de el un tanar care l-a sustinut si l-a ajutat foarte mult , aducandu-i multe voturi, cu promisiunea de a-l alege viceprimar.Dar odata vazut cu sacii-n caruta, adica primar, Traian a uitat de promisiune si s-a dedicat trup si suflet" indicatiilor de partid si de stat " trasate de cel mai cel dintre pesedei-Ciuperca, cel care a impus un alt viceprimar, la fel de sarac cu duhul ca si primarul. Junghiul si cu tusea, in "orasul"Cazanesti.
barfitoru:
(23 Martie 2014, 18:56)
Cheliosu nu mai stie ce pamant sa mai fure. Vrea sa scoata mortii din cimitir si sa are pe acolo?
dan primaru:
(23 Martie 2014, 16:52)
ce aveti mai cu amaritu de Traian deabea sea cumparat si el o masina skoda oktavia,si lui fiul sau un amart de BMW,la primarie face si el ce poate,adica nimic.pe cine ingroapa in noul cimitir,votanti lui DAN CHIRU,sau pe ai lui?
Ion:
(22 Martie 2014, 07:53)
Orașul Căzănești va deveni simbolul urbanizării! Cu educația de tip urban, va fi mai greu! Cine și-o fi bătut joc de oamenii din Comuna Căzănești?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2024»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia vă invită la «Expoziția ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 14:40
(11524 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Accident la Coșereni

Duminică, 9 iunie a.c., în jurul orei 9,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în comuna Coșereni, în care a fost implicat un autoturism. Două ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:15
(7658 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Săveni

Incendiu la o casă din Săveni

Vineri, 7 iunie a.c., în jurul orelor 17,00, două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2024, 10:10
(10721 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni incendiu


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA intervin duminică, 9 iunie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Turnu Severin din Cartierul Buliga/Fetești. În vederea executării ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2024, 18:30
(10042 vizualizări - 0 comentarii)


Căutată de polițiștii din Spania, arestată la Țăndărei

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 6 iunie 2024, în orașul Țăndărei, în vederea depistării unei persoane urmărite ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 16:20
(10821 vizualizări - 0 comentarii)


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 14:05
(11469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând de luni, 10 iunie 2024, și până vineri, 5 iulie 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 13:20
(1544 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iunie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:30
(12029 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a prelungit termenul pentru depunerea Cererilor de Plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2024, a fost prelungit până la data de 12 iunie 2024 inclusiv ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2024, 10:00
(15018 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești

Miercuri, 5 iunie 2024, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni preventive în localitățile Slobozia, Ograda și Andrășești. În acest sens, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 14:00
(7393 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare împotriva rabiei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de animale de pe raza județului cu privire la importanța imunizării împotriva rabiei a carnasierelor ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 10:30
(4406 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primele 4 luni din 2024 s-a rambursat TVA de peste 27,59 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2024, 08:05
(12015 vizualizări - 0 comentarii)


Grupare infracțională specializată în «furturi» din societăți comerciale, destructurată de polițiștii ialomițeni

Marți, 4 iulie 2024, polițiștii IPJ Ialomița-Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au destructurat o grupare ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 15:15
(16502 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce clarificări importante cu privire la «Eco-schema PD-27: Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști ...[citește_toată_știrea]

5 Iunie 2024, 11:50
(21212 vizualizări - 0 comentarii)


Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Cadouri pentru copiii internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Vineri, 31 mai 2024, prin implicarea Biroului de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia și a enoriașilor și voluntarilor Parohiei Amara II, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:50
(9363 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posibil drogat la volan

Luni, 3 iunie 2024, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, polițiștii au oprit, pentru verificări, ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:30
(2091 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale clientului. Serviciul funcționează sub forma unui robot telefonic ce răspunde ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:15
(8381 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Ordin de protecție provizorie după ce un bărbat și-a amenințat tatăl

Luni, 3 iunie 2024, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 69 de ani, din comuna Movilița, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de fiul său, în vârstă de 42 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 14:10
(9218 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: S-a prelungit perioada de înscriere pentru posturile vacante de ofițer

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță faptul că perioada de înscriere la concursul organizat pentru ocuparea a două funcții de ofițer în cadrul Serviciului Logistic-Administrare ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 08:30
(12017 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Duminică, 2 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, polițiștii din Fetești au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat din Fetești, cu privire la faptul că fratele acestuia, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:20
(3352 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:05
(3414 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna mai 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 627 misiuni de ordine publică, dintre care 117 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 12:15
(11585 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări la Țăndărei, incendiu la o casă din Traian

Pompierii din Țăndărei au intervenit în cursul zilei de duminică, 2 iunie a.c., în jurul orei 3,00, cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:20
(12214 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Vineri, 31 mai a.c., în jurul orelor 12,50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:10
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 481,03 milioane de lei, încasări la Bugetul de Stat în perioada ianuarie-aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 481,03 milioane ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 09:20
(19117 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare în Fetești și Constanța

În cadrul acțiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri, 3 ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2024, 12:05
(4846 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Copilului-1 Iunie», polițiștii ialomițeni i-au sărbătorit pe cei mici cu expoziții de tehnică de intervenție și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:35
(9573 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: 7 iunie, termen-limită pentru depunerea Cererii de plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că vineri, 7 iunie 2024, este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:10
(13132 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 31 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Dragoș Vodă din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 08:55
(12494 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,33 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna aprilie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:40
(13236 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...