Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sic transit gloria mundi

Imperiul Vivani se prăbușește sub propria greutate

În anul 2007, Vivani Salubritate SA inaugura cel mai modern depozit de deșeuri din România. În octombrie 2012, grupul de firme Vivani punea în funcțiune «cel mai modern incinerator de deșeuri industriale, periculoase, speciale și medicale din sud-estul Europei». La începutul anului 2014, angajații incineratorului erau neplătiți de trei luni, incineratorul e nefuncțional de luni bune, cele 3 celule ale depozitului «ecologic» de deșeuri din incinta firmei se revarsă incontrolabil, iar datoriile firmei către stat au depășit 1,5 milioane de lei... Iar acesta este doar începutul!

Declinul unui imperiu
Vivani Salubritate SA este compus, potrivit pliantului de prezentare al firmei, dintr-un grup de 8 firme care se ocupă cu decontaminarea, eliminarea și managementul deșeurilor menajere și industriale. Practic, un imperiu care domină piața românească de profil, dar care dezvoltă relații economice cu parteneri din Europa, Asia și Africa. Acționar majoritar în cadrul acestui grup de firme este Janos Kalman care deține, potrivit declarațiilor oficiale ale reprezentanților societății, aproximativ 80% din acțiuni. La sfîrșitul săptămînii precedente, acesta a prezidat succesiv ședințele adunărilor generale ale acționarilor în fiecare dintre firmele grupului... Potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment, rezultatul acestor întîlniri creionează un tablou dezastruos al situației financiare a societății, dar și existența unor tensiuni între asociații principali. Potrivit informațiilor noastre, acționarii, respectiv Vasile Iancu și Janos Kalman, și-ar fi împărțit atribuțiile de administrare, primul pentru o perioadă cuprinsă între 2003 și 2012, iar celălalt între aprilie 2012 și prezent... Revenind, după o primă perioadă de «bum economic» pînă în anul 2011, cînd a înregistrat un profit de peste 10 milioane de euro, Vivani Salubritate SA a ajuns la un profit, la sfîrșitul anului 2013, ce abia depășește 1 milion de lei. Pe lîngă scăderea drastică a profitului, Vivani Salubritate se confruntă, de asemenea, cu o lipsă acută de lichidități financiare. Din această cauză, contractele cu furnizorii societății au fost sistate (din punct de vedere al plăților!), incineratorul nu este funcțional (contrar contractului de finanțare nerambursabilă încheiat cu Guvernul României), iar salariile angajaților nu au mai fost plătite de luni bune... Situația pare fără ieșire, iar angajații societății fac acuzații de-a dreptul panicarde.

Omerta a fost spartă
Din 2007 și pînă în prezent, problemele cu care s-a confruntat Vivani Salubritate SA au fost rezolvate cu discreție, iar rufele murdare au fost spălate în interiorul firmei. De această dată însă, exasperați de situație, angajații societății au decis să facă publice problemele cu care se confruntă: «Nu ne-am luat salariile de trei luni. Kalman ne duce cu vorba de la o lună la alta, iar cînd nu mai are încotro, dă vina pe domnul Iancu... Da’ eu pe Iancu nu l-am mai văzut de hăt și, din cîte știm, nu mai are atribuții în firme de cel puțin un an... Nici nu mai știu dacă mai are acțiuni la firmă! Într-un timp se zvonise că e bolnav... Problema noastră e că nu ne primim banii! Incineratorul l-au tras pe dreapta că lipsește nu știu ce piesă și n-au bani să o aducă din Ungaria, platformele sînt pline și se revarsă, senzorii nu mai funcționează... Primim gunoi de dă pe-afară, dar nu sînt bani de salarii! Cum vine asta?! Poate dacă n-ar mai primi atîtea amenzi, ar avea de unde să ne plătească și pe noi...» povestește, sub protecția anonimatului, unul dintre angajații societății. Pe lîngă problema salarială, angajații Vivani Salubritate acuză conducerea firmei de faptul că, prin amestecarea deșeurilor periculoase cu cele nepericuloase, s-a creat riscul izbucnirii unor accidente  de proporții. Acuzațiile angajaților par să fie susținute de incidente recente cu care societatea s-a confruntat în trecutul apropiat. Astfel, pe 13 octombrie anul trecut, o hală de 2000 de mp, aparținînd incineratorului, a fost cuprinsă de flăcări... Potrivit oficialilor ISU, cauza accidentului a fost «o scînteie produsă în urma unei reacții chimice dintre mai multe substanțe combustibile». Informațiile noastre sînt că administratorul societății, respectiv Janos Kalman, nu ar fi permis finalizarea sistemului de stingere a incendiului și nici nu ar fi asigurat amplasamentul, în urma incendiului arzînd 40 tone de spray auto, 13 tone de sulfați și 400 litri de ulei uzat. Cîteva luni mai tîrziu de la acel incident, Vivani Salubritate a fost amendată de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu, pentru încadrarea a 2400 de tone de șlam petrolier, un deșeu periculos, drept «deșeu nepericulos stabilizat». Și exemplele pot continua...

Oficialii instituției neagă realitatea
Dată fiind gravitatea acuzațiilor făcute, am solicitat reprezentanților instituției (și personal domnului Janos Kalman!), un punct de vedere oficial vizavi de situația consemnată mai sus. După ce, inițial, ni s-a stabilit o întîlnire cu domnul Janos Kalman, am fost relocați către noul director general al Vivani Salubritate și Pro Air Clean, domnul Dumitru Stelian. Acesta a acceptat să ne ofere o declarație și a demontat toate acuzațiile aduse societății. «Acuzațiile care ni se aduc trebuie susținute cu documente doveditoare. Este adevărat că, la acest moment, societatea trece printr-o situație dificilă, dar nu există niciun motiv de îngrijorare pentru nimeni. Activitatea se desfășoară normal, se lucrează, iar controalele pe care le-am avut au fost unele normale, care presupun măsuri de conformare firești și legale. Revenind, vă pot spune că, într-adevăr, există întîrzieri la plata salariilor, dar ele nu depășesc 5 zile... Contractele cu furnizorii se derulează normal, iar incineratorul funcționează! Nu la acest moment, pentru că stocul de deșeuri periculoase stocate de noi la acest moment asigură funcționarea incineratorului pentru numai două săptămîni... Dar pentru ca acesta să fie eficient economic, e nevoie să funcționeze o lună neîntrerupt. Incineratorul neutralizează 3 tone de deșeuri periculoase pe oră și, conform legii, deșeurile stocate de noi la acest moment vor fi neutralizate pînă la sfîrșitul anului. Va fi pornit, probabil, săptămîna viitoare. Altă întrebare?! Supraîncărcarea rampelor de gunoi?... Da, am ajuns să colectăm mai mult decît am estimat inițial pentru că, de un an de zile, tot județul Călărași vine aici. Este obligația noastră legală să îl primim. Dar există un acord de mediu, semnat la înființarea firmei, prin care Vivani se obligă să construiască 7 celule. Le vom realiza... O celulă nouă în decursul acestui an, care se va alătura celor 3 existente, iar celelalte, conform acordului...» a justificat acuzațiile Dumitru Stelian. În susținerea poziției sale, oficialul firmei a mai declarat că este dispus ca, în maximum 2 săptămîni, să organizeze, în prezența reprezentanților presei locale, o vizită a platformei și facilităților existente.

Iancu refuză să facă comentarii Deși coerente în aparență, declarațiile noului director al Vivani Salubritate SA nu ne-au convins. Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, la finele anului trecut, SC Vivani Salubritate înregistra arierate la bugetului de stat de peste 1,5 milioane de lei. Între timp, aceste datorii au crescut, iar problemele financiare ale firmei s-au acutizat. De asemenea, potrivit agenției de presă Prompt Media, Janos Kalman, principalul acționar al firmei Vivani Salubritate SA, face parte dintre «băieții deștepți» din ecologie care «este dispus să atenteze la siguranța și sănătatea cetățenilor pe zeci sau sute de ani de aici încolo». Potrivit unuia dintre articolele publicate pe acest site, «la jumătatea anului trecut s-a ajuns pînă într-acolo încât pentru 6 milioane de euro obținuți în scop de decontaminare a unor deșeuri, niște cetățeni abonați la contracte cu statul, cei mai cunoscuți dintre ei fiind Dan Besciu, unul dintre patronii Euroconstruct Trading ’98, și Janos Kalman, liderul unei societăți care face legea de mulți ani în domeniul salubrizăriii pe Bărăgan, fac „decontaminarea“ doar prin falsificarea unor acte, depozitînd deșeuri contaminate și extrem de periculoase în halde de steril din diverse județe ale țării, punînd în pericol sănătatea multor generații de români care se află în zonele adiacente locurilor în care se depozitează aceste deșeuri ce ajung să se infiltreze în pînza freatică și să-i otrăvească pe locuitorii din zonele afectate». De asemenea, există amenzi maxime acordate societății de catre Garda Națională de Mediu în anul 2013, pentru amplasamentele societății din Slobozia, Scornicești, Fieni, Neamț, aspecte care infirmă declrațiile actualei conduceri. În aceste condiții, i-am solicitat lui Vasile Iancu, omul de al cărui nume se leagă nașterea și dezvoltarea acestui conglomerat de firme, un punct de vedere lămuritor. Acesta a refuzat să facă declarații legate de situația economică a societății declarînd doar că «din 1 noiembrie 2012 nu mai dețin nicio funcție în niciuna dintre firmele grupului», dar și că «aspectele de care discutați nu au existat atîta timp cît eu am administrat societatea!».

1 Aprilie 2014, 16:15 (221254 vizualizări - 202 comentarii)

Citiți și:
Vivani Salubritate cere pentru tona de deșeuri colectate 72,4 lei
Criza deșeurilor menajere se amînă pentru toamna anului 2016
Prețul pentru colectarea deșeurilor menajere a crescut la 4,3 lei
Vivani Salubritate obligă Polaris M Holding să majoreze tarifele
Vivani a neutralizat 41 mii tone de deșeuri periculoase

Comentariile cititorilor:


Mai avocat:
(3 Aprilie 2014, 16:34)
De unde baga Kalman bani? De unde stit toti ca-l cheama kalman si baga bani? Kalman NU ARE BANI.Kalman NU A AVUT BANI  .A stat pe banii din vivani in Elvetia. A pierdut toate procesele cu Magyar cement-ul lui si e pe copca,nu are bani de sapun si dero PUTE.Poate-i da Stelian ceva ,,Deval,, ca are la vivani si poate folosi si el ca are acelas defect PUTE si daca nu te feresti,te scuipa cind vorbeste iar daca dai mina risti sa iei multiple bube care nu mai trec. Asta-i adevarul stimati colegi cu Kalman si Stelian.  
Avocat:
(3 Aprilie 2014, 14:22)
Singura problema este ,ca CHINOX baga milioanele si Dl.Iancu scoate
un curios cu intentie:
(3 Aprilie 2014, 12:29)
Se fura la capul gol!?? unde mai exact .. la care punct de lucru ?? care din firme???? ca se pot face poze si astfel se va dovedi ... nu trebuie neaparat sa ajungi cu aceste poze la Garda, ci sa le pui pe masa actionarilor ..... asa se rezolva problema ... "Daca ai soareci in casa, uneori e bine sa dai foc la casa, ca sa scapi de ei".
din vivani:
(3 Aprilie 2014, 12:12)
Da,exista o persoana,hai maxim doua care daca vorbesc vor pleca 15-20 la,,rahova,,
Din zona:
(3 Aprilie 2014, 09:27)
Se invart foarte multe aici si se fura la capul gol, de aceea s-a ajuns unde s-a ajuns. In mare parte lumea nu vorbeste aici decat daca o fac cu unul care nu e pupincurist si sare cu vorba imediat. In urmare firma se stinge incet incet, si toata lumea de aici, neconditionat, il vor pe kalman si pe stelian afara din firma, si pe toti ii auzi: Sa vina iancu inapoi. Deja e agitatie mare aici. Ori vine iancu ori in cateva luni scrie faliment!
Laurentiu:
(3 Aprilie 2014, 09:14)
Domnilor "de la vivani" si "salariat" ... eu sunt un fost angajat - sofer, in firmele astea .... sunt dezgustat de multe ... chiar am prevestit toata TELENOVELA asta care are loc acum, interesant faptul ca Domnul Iancu isi formeaza o noua echipa ... chiar vreau sa fac parte din ea ... in prezent grupul Vivani a ajuns ca parlamentul Romaniei ... numai divergente si oameni incompetenti care se sustin unii pe altii ....
elena:
(3 Aprilie 2014, 08:31)
Domnilor, sa fim corecti, Vivani a fost creata cu sprijinul autoritatilor locale (Ionascu)  pentru deservirea intereselor finaciare ale unor oameni locali. Cand s-a asociat domnul Iancu cu domnul Kalman, era totul foarte ok, fiindca foarte multi bani europeni au venit in buzunarele lor. In momentul in care s-a construit acest incinerator, sora d-lui Iancu a fost pusa director al firmei Vivani si Incineratorul transformat in Pro Air Clean. Atunci au disparut subit milioane de euro in cateva zile, iar  acolo sunt cateva persoane care stiu f bine unde s-au dus banii, au semnat hartii, banii s-au dus in conturi ale multor firme existente pe hartie. Brusc Pro Air Clean nu mai avea bani, avea datorii. Domnul Iancu s-a retras subit din firma, are certificat care il absolva de orice vina, iar acum vine tare din urma ca el a facut totul minunat, totul mergea f bine pe timpul lui, in momentul in care firma este in colaps. Nu vi se pare un plan bine pus la punct de acesti oameni care au pus bazele Vivani?  Eu am toata simpatia pentru domnul Iancu, pentru Kalman, dar adevarul pe hartie il poate sti doar DNA (mafia deseurilor)...Ce ziceti de asta? unde vor duce drumurile daca se deschide o ancheta? 
De la Vivani:
(3 Aprilie 2014, 01:23)
Laurentiu,cat a stat Iancu in fruntea Vivani toata lumea facea treaba buna prin toate cele 8 firme,de cand Iancu nu mai este,nimeni nu mai face treaba nicaieri.Oare asta ce inseamna???
anonim:
(2 Aprilie 2014, 22:14)
Eu cred ca firma VIVANI ar merge mai bine singura decat cu DUMITRU STELIAN la conducere, care nu stie bine nici sa vorbeasca, ce sa mai spunem ca este pe dinafara total cu ce inseamna ecologizari in Vivani si isi face doar interese personale sa-si umple buzunarele. Firma Farkas a crescut datorita Vivani , dar cred ca mai mult au crescut buzunarele lui decat Farkas. De ce oare Kalman nu vede? Sa se duca din Vivani la Gara de Nord de unde a venit si sa lase oamenii competenti sa lucreze. Domnule Stelian Dumitru mai bine ti-ai transmite singur aici demisia din Grupul Vivani ca oricum te-ai facut de cacao, dar cel mai grav este ca ai dus de rapa VIVANI. Intrebarea este daca de prost sau intentionat ? Eu zic ca de taran prost......
Ionel :
(2 Aprilie 2014, 21:07)
Cred ca nimeni nu este in măsura sa vorbească despre aceasta firma Vivani sau celelalte firme din grupul Chinox doar cei angajați si foști angajați știu adevarul despre tot ceea ce este si a fost in aceste firme ! Având in vedere ca Stelian Dumitru a fost singurul care a acceptat conducerea la Sc nova construct srl va puteți da seama singuri de aptitudini -le de conducere ale acestui individ care a falimentat Sc nova comstruct SRL după ce toate camioanele si utilajele treceau prin "sita"de la Farkaș firma la care este in momentul de fata administrator ! Nici pana azi unii angajați nu si-au primit salariile integral de la Nova contruct ! Pentru toți angajații Sc vivani domnul Iancu a fost si v-a rămâne un mare OM un domn in adevăratul sens al cuvântului atât el cât si sora dansului Mariana Iancu ! Chiar dacă pana in 2012/2013 cum relatează unele persoane s-a furat in Vivanii angajați au fost plătiți la timp si firma a fost numai in câștig ! SUSȚIN NOUA COLABORARE IANCU ,si echipa formată de dansul in momentul de fata !
salariat:
(2 Aprilie 2014, 19:17)
Mai Laurentiu stii tu de ce mergea bine Farkas s-ar putea sa nu stii ca nu esti salariat de mult timp dar iti spun eu pentru ca d-l Iancu le dadea de lucru si toate masinile carau deseuri petroliere din contractele Vivani,te rog sa-mi spui si mie cat de bine merge acum si cat asteptati in statiile Peco sa fie achitata alimentatrea. Si Elenuta draga stii tu cati salariati a avut Vivani si cati mai sunt acum stii dumneata ca nu s-a intarziat o zi cu salariile pe timpul D-lui Iancu,stii tu poate strategia de manageament care se abordeaza acum,te rugam sa ne-o spui si noua pentru ca lucram aici inca si am lucrat si pe timpul vechi.Pai sa-ti spun ceva in prizma omului care a vb si cu  d-l Iancu si cu d-l Stelian primul iti dadea solutii legale si realiste si cel de a-l doilea vb in necunostinta de cauza stii ce au facut la Scornicesti de atata ecologizare facut te musca porumbul.
Om care a lucrat la ei:
(2 Aprilie 2014, 19:05)
Da.... Cristian Dragomir la fentat pe dl Iancu, din cauza lui a fost eliminat dl Iancu!!!
Laurentiu:
(2 Aprilie 2014, 18:10)
Domnule "de la vivani" tot respectul .... dar de ce nu spune nimeni nimic si de Cristian Iulian Dragomir????? Toate se sparg in capul domnului Stelian??? Domnul Stelian a facut treaba buna la Farkas!!
salariat:
(2 Aprilie 2014, 18:00)
Mai Elena  eu nu zic ca este angajata Chinox, dar de ce vorbesti tu despre milioanele de euro care le-a bagat Kalman???  vrei sa cunosti adevarul despre ce s-a intamplat? iata-l: statia de epurare a fost comandata de fiul lui Kalman... Kalman nu baga bani....el ia bani de la Vivani si Pro Air Clean. Are un stil iti da bani azi si tii cere maine, dar pana maine tu trebuie sa faci rost de bani ca sa-i dai inapoi. Asa lucreaza acest Kalman. De Iancu ce sa spui este un afacerist care cunoaste acest domeniu care a demonstrat ca atat timp cat a condus firma totul era pe plus, acum ca a fost eliminat de Kalman nu stiu daca mai conteaza in discutii. cum a falimentat Klaman firmele? El personal le-a imprumutat cu bani si apoi le-a luat banii cu dobanda. Documentele din contabilitate reflecta acest lucru. Despre Stelian Dumitru....un sofer!!! numit Ogica de angajatii Vivani si Pro Air Clean. Totusi sper ca aceste firme sa-si revina, dar pt Kalman trebuie sa se puna viza sa mai intre in firme.
De la Vivani:
(2 Aprilie 2014, 16:38)
Mai Elena,pariu ca tu esti angajat Chinox,una din slugile lui Kalman. Vrei sa stii unde e Nova?Intreaba-l pe Stelian,el a dezmembrat firma aia sub indrumarea atenta a lui Janos Kalman.Vrei sa stii unde sunt banii?Intreaba-l pe Kalman cand muta milioane de euro din conturile Vivani in conturile Chinox din Elvetia... Kalman a trait tot timpul cu imoresia ca s-a gasit hotul cu prostul si cand a realizat ca Iancu nu e "de muls" cum sunt restul asociatilor lui din Ungaria si Romania,a crezut ca poate face singur ceea ce facea Iancu...si anume sa tina in spate cele 8 firme din grup...se pare ca nu este capabil si acum cauta vinovati.Aroganta se plateste scump atunci cand crezi ca daca ai bani poti rezolva orice. Mai am o intrebare si pentru Stelian si restul TESA...Cat de rapid ati semnat,sub amenintarea concedierii,acordul impus de Kalman conform caruia nu veti lucra niciodata la o firma administrata de Iancu Vasile???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pompierii, jandarmii și polițiștii ialomițeni, în efective suplimentare

În perioada 12-15 august 2023, cu ocazia minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 80 de pompieri ialomițeni sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea asistenței ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 17:25
(4068 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termenul-limită pentru depunerea raportărilor contabile la data de 30 iunie este miercuri, 16 august 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Raportările contabile la 30 iunie 2023 se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor până cel mai târziu ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 13:50
(12245 vizualizări - 0 comentarii)


Ionuț Moșteanu/USR: «Marcel Ciolacu să spună public dacă PSD susține un om care a tolerat torționarii din azile!»

În contextul în care Gabriela Firea spune că este în continuare candidatul PSD la Primăria Capitalei, USR îi cere președintelui PSD să spună public dacă partidul pe care îl conduce va susține pe cineva ...[citește_toată_știrea]

10 August 2023, 13:20
(12124 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Situl arheologic «Săveni-La Movile», pe harta cercetărilor sistematice internaționale

Muzeul Județean Ialomița: Situl arheologic «Săveni-La Movile», pe harta cercetărilor sistematice internaționale

Descoperirea vestigiilor trecutului, interpretarea lor spre a determina modul în care au evoluat civilizațiile străvechi ce au avut așezări în această parte a Europei, legăturile de natură economico-socio ...[citește_toată_știrea]

9 August 2023, 15:10
(12266 vizualizări - 0 comentarii)


0241/924-Call Center RAJA Constanța

0241/924-Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

9 August 2023, 12:20
(5721 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movilița. Doi morți și patru răniți!

Pompierii din Urziceni au intervenit marți, 8 august a.c., în cazul unui accident rutier produs la Movilița. În urma impactului dintre două autovehicule, au rezultat două persoane decedate și patru rănite ...[citește_toată_știrea]

8 August 2023, 15:15
(8441 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil de 5 ani descoperit în tren de polițiști. Voia să ajungă la mare!

Duminică, 6 august a.c., polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța-Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au descoperit în trenul IR 1928 București-Constanța, în apropiere de ...[citește_toată_știrea]

7 August 2023, 17:00
(3384 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Un mort și șase răniți în urma a două accidente rutiere

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 6 august a.c., în cazul a două accidente rutiere, produse pe DN2A și DN2, în apropiere de Ciocârlia. În urma evenimentelor rutiere au rezultat șase victime ...[citește_toată_știrea]

6 August 2023, 22:00
(4383 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Sâmbătă, 5 august a.c., în zona localității Balaciu s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 August 2023, 14:40
(7420 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Drajna

Accident rutier între Slobozia și Drajna

Pompierii din Slobozia au intervenit vineri, 4 august a.c., în cazul unui accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia și Drajna. În urma impactului dintre 3 automobile au rezultat cinci victime, printre ...[citește_toată_știrea]

4 August 2023, 20:40
(9191 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

DADP Slobozia continuă acțiunea de demolare a garajelor ilegale din Slobozia. Joi, 3 august a.c., angajații DADP au demolat un garaj și o gospodărie îngrădită, în zona blocurilor U din Slobozia, în imediata ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 17:00
(14217 vizualizări - 5 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 608 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:40
(13021 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

Polițiștii IPJ Ialomița, împreună jandarmii ialomițeni și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Ialomița, au continuat miercuri, 2 august 2023, activitățile preventive în sistem integrat, dar și acțiunile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:30
(29743 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Managerul spitalului din Urziceni trebuie demis de urgență! Este inadmisibil ca o femeie să fie lăsată să nască pe trotuarul din fața spitalului!»

Consilierii USR Elena Radu și Gabriel Cateliu au cerut în dese rânduri și vor cere încă o dată, astăzi, în ședința Consilului Local al Municipiului Urziceni, primarului PNL, Constantin Sava, demiterea managerului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 21:10
(15155 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cercetat penal pentru că și-ar fi agresat mama

Un tânăr de 23 de ani, domiciliat în Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru «violență domestică». Luni, 31 iulie a.c., oamenii legii au emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu, după ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:30
(19292 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența alcoolului

Luni, 31 iulie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:20
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Luni, 7 august a.c., la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Instantanee cromatice». Lucrările sunt semnate de pictorul ialomițean Gheorghe Petre, președintele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:50
(4242 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,87%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2023

La sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3799 de șomeri (din care 1957 femei), rata șomajului fiind de 4,87%, cu 1,15% peste ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:40
(18705 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Ciochina și Mihail Kogălniceanu

Duminică, 29 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Ciochina. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre 3 autoturisme. Două dintre victime ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:50
(11333 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean. În cazul a 3 dintre aceste intervenții a fost vorba despre incendii de vegetație ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:30
(13111 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Depistați drogați la volan

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni specifice și în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2023, 19:20
(4654 vizualizări - 0 comentarii)


O nouă autospecială de intervenție în dotarea ISU Ialomița

O nouă autospecială de intervenție în dotarea ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de intervenție pentru stingerea incendiilor. Autospeciala a fost distribuită de Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2023, 15:00
(10888 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Cristian Seidler: «Politrucii PSD-PNL de la CCR pun în pericol banii din PNRR!»

Curtea Constituțională a amânat astăzi fără motiv o decizie pe legea PSD-PNL privind pensiile speciale, ceea ce va bloca accesul României la banii europeni din PNRR. Judecătorii CCR, unii dintre ei beneficiari ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2023, 15:25
(14996 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 27 iulie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «(...) Este evident că trebuie să acționăm colectiv pentru a aborda problema instabilității atmosferice. Acțiunile noastre, atât ca indivizi, cât și ca autorități, pot face o diferență semnificativă în atenuarea unor eventuale nenorociri provocate de furtuni și vijelii. Vă încurajez pe toți să rămâneți informați despre problemele climatice și să răspândiți cunoștințele despre măsurile rapide ce trebuie aplicate în cazuri extreme. Este imperativ să fim bine pregătiți și să ne asigurăm că oamenii rămân în siguranță în timpul acestor evenimente naturale. Să rămânem vigilenți și să lucrăm împreună pentru a face față acestor provocări! ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2023, 15:10
(6332 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Ordin de protecție emis de polițiști după ce un tânăr și-ar fi agresat părinții

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost miercuri, 26 iulie 2023, cu privire la faptul că un tânăr, de 28 de ani, din Făcăeni, și-ar fi agresat părinții. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2023, 18:25
(21188 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a polițiștilor

Fetești: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii din Fetești au desfășurat acțiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor rutiere precum și depistarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2023, 18:10
(8421 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Arderea miriștilor, strict interzisă!

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează faptul că incendierea miriștilor este strict interzisă! Proprietarii terenurilor care nu respectă această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2023, 12:30
(4164 vizualizări - 1 comentariu)


Ordine de protecție emise pe numele unor slobozeni care și-ar fi bătut concubinele

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați vineri, 21 iulie a.c. cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Slobozia, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 18:35
(15321 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat sâmbătă, 22 iulie a.c., pe raza localității Bărbulești, un tânăr de 15 ani, din localitate, care circula pe drumurile publice deși nu deținea permis de conducere pentru nicio ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 18:20
(3824 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Broșteni și Alexeni

Accidente la Broșteni și Alexeni

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Broșteni, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, cu ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 14:10
(12348 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...