Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Continuă lupta în doi

Fotbal, Liga a IV-a

Continuă lupta în doi

Așa cum era de așteptat, liderul Unirea Fierbinți s-a impus în fața codașei Unirea Sărățeni, cu 3-1, și rămîne în frunte grație golaverajului. Recolta Ghe. Doja nu a mai reușit să emită vreo surpriză ci a trebuit să se recunoască învinsă de Victoria, la Țăndărei. Mai sînt doar 5 etape pînă la finalul sezonului și, de acum, e clar, că lupta pentru supremație și o eventuală promovare se va da între primele două clasate, Fierbinți și Țăndărei, aflate la mare distanță de restul combatantelor. Etapa a 25-a, disputată sîmbătă, 3 mai 2014, a fost una plină de neprevăzut. Reviga a pierdut orice speranță de reabilitare, plus 3 puncte în duelul cu Abatorul. Amara s-a impus misterios și categoric în duelul cu Victoria Munteni Buzău, una dintre echipele bune ale campionatului. Remarcabil, totodată, și succesul Platoneștiului în fieful Răduleștiului. Dar, într-un fotbal în care Catania zdrobește Roma la cel mai înalt nivel, te poți aștepta la orice!

6 Mai 2014, 07:15 (6733 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Începe spectacolul fotbalului județean!
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026
Egal cu Rovine în cea de-a doua repriză
Abatorul Slobozia a învins la Doja
Amara nu s-a prezentat la Țăndărei

Comentariile cititorilor:


idem :
(14 Mai 2014, 17:53)
macar eu aud de la prieteni care joaca pe acolo si de la arbitri care au arbitrat meciurile alea.esti un nimeni si le stii pe toate,sunt interese dar mai bine stai linistit,de aia  suntem unde suntem.........
esti prost:
(11 Mai 2014, 22:50)
dupa cum spune si numele pe care l-am pus, esti prost rau...platonesti nu vrea sa se mentina in liga a 4a de la anul si joaca fiecare meci doar pentru orgoliul lor...victoria de la radulesti a fost doar o intamplare, fericita ce-i drept...la tandarei, portarul a gresit la 2 goluri dar vi se pare ca se joaca in champions league?pai un portar de liga a 4a daca greseste o face doar pentru ca e blat?esti bolnav de paranoia, vedem blaturi in orice meci, e fotbal,daca nu ai jucat poate crezi asa ceva, dar daca ai jucat stii bn ca ai pierdut cateodata meciuri pe care nu te asteptai vreodata si ai castigat altele in care nu iti faceai sperante sa iei vreun punct, se poate intampla orice, mai ales la nivelul asta!
george:
(7 Mai 2014, 11:24)
amara si platonesti=BLAT,PANA SI ARBITRII STIAU. ce tot o dati in mistere si in surprize,sunt blaturi pe fata.iar cu echipele ce se bat la promovare isi rup gatul astia care dau meciuri(ma refer la cele din etapa asta). ce sa mai zic de tandarei,doua goluri "greseli"de portar care a apoi a fost schimbat la pauza. e un fotbal DE CACAT. POATE LE VEDETI SI PE ASTEA

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19773 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20573 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19750 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20423 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20065 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20478 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19462 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19534 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...