Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

CAR-urile au cea mai bună dobândă la depunere

Bani albi pentru zile negre

CAR-urile au cea mai bună dobîndă la depunere

În fiecare an, Banca Națională a României realizează statistici legate de modul în care românii își economisesc banii. Într-un astfel de raport, ialomițenii se află pe unul dintre ultimele locuri din țară la depozitele bancare. Există, totuși, și un revers al medaliei. Cei care vor o dobîndă mai atractivă decît cea oferită de bănci, au la dispoziție CAR-urile, unde dobînda la depozite poate ajunge la 15% pe an!

Folclor urban și realitate seacă
Este de notorietate povestea clientului care depune 2000 de lei la bancă și, după 3 luni, primește înapoi mai puțin cu 20 de lei, din cauza comisioanelor. Adevărată sau nu, ea reflectă atitudinea pe care o au cei mai mulți dintre ialomițenii cu venituri modeste față de depozitele bancare. Poate tocmai de aceea, într-un raport al BNR pentru primele 3 luni ale anului, Ialomița se situează pe unul dintre locurile codașe. Concret, valoarea medie a unui depozit bancar în România este de 5533 de lei. Ialomița nu atinge nici măcar jumătatea acestei cifre, ialomițenii depunînd, în medie, doar 2506 lei. Oficial, motivul pentru această stare de fapt îl constituie slaba dezvoltare a județului, comparativ cu județele din jur.  Sume mai mici decît ialomițenii depozitează, potrivit aceluiași raport, județele Călărași (2221 de lei) și Giurgiu (1537 de lei). În realitate însă, cifrele vorbesc de la sine. În cazul BCR, dobînda anuală la acest început de an a fost de numai 3,25 la sută. În cazul celorlalte bănci, dobînda este ceva mai mare, dar ea nu depășește în nici unul dintre cazuri 4,8 la sută.

CAR-urile, o alternativă atractivă
În aceste condiții, mulți dintre ialomițeni caută soluții alternative pentru plasarea banilor pe care îi economisesc. Una dintre aceste soluții o reprezintă CAR-urile. Aceste instituții financiare nebancare oferă o dobîndă de cel puțin două ori mai mare. La nivelul județului Ialomița operează peste 30 de astfel de structuri. O treime dintre ele sînt sucursale ale unor CAR-uri din județele limitrofe, semn că afacerea funcționează foarte bine. Majoritatea lor însă sînt structuri care funcționează de 25 de ani și au funcționat și înainte de 1989. Potrivit datelor oficiale, în aceste CAR-uri ialomițene sînt înscriși peste 23 mii de membri. Aneta Neacșu, președintele UNCAR Ialomița susține însă că depunerea banilor este condiționată de calitatea de membru și de o anumită valoare: «Nu știu să vă spun care este valoarea anuală a depunerilor. Dar nu poate depune oricine. Trebuie să fii membru cotizant. De asemenea, trebuie să fii membru pentru a împrumuta bani. Dacă vreți amănunte legate de valoarea fondurilor intrați pe site-ul UNCAR. Acolo aflați tot ce vreți să știți!».

Dobîndă de 15% la CAR-ul Învățămîntului
Secretomania de care este învăluită activitatea CAR-urilor continuă și la ușile acestora. Indiferent de situație, în momentul în care ne declinăm identitatea, operatorii de la ghișee tac sau răspund evaziv. Din CAR în CAR aflăm că, totuși, CAR Învățămînt oferă cea mai mare dobîndă de pe piață. Dobînda la depozitele pe un an în cazul acestei instituții este de 15%. La sediul de pe Alexandru Odobescu, una dintre angajate acceptă să facă o declarație laconică: «Sîntem unul dintre cele mai vechi CAR-uri de pe piață. E normal să avem clienți mulți. Și care depun, și care iau împrumuturi. Dacă avem dobînda de 15 la sută?! Da, avem! Ia depuneți dumneavoastră un milion de lei, din ăștia noi, și o să aflați tot ce vă interesează!». În ciuda dobînzii mari, la CAR Învățămînt nu se înghesuie deponenții. «Eu nu prea am auzit de profesori care să depună bani. De unde să aibă, săracii?! Că dacă aveam, nu ne împrumutam aici... Eu plătesc cotizația și împrumut bani în fiecare an, de 30 de ani încoace. Dacă o să am, o să fac și eu un depozit, dacă tot zic că e cea mai mare dobîndă de pe piață...» ne spune în fața sediului una dintre cliente.

12 Mai 2014, 10:15 (26520 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Clienții sunt obligați să stea la coadă pentru a-și primi economiile
Ialomița: Dobînzi amețitoare la «băncile săracilor»

Comentariile cititorilor:


Costi:
(16 Iunie 2014, 22:04)
Întrebarea e: este garantat de stat ? Si cine administrează ? Sau ne trezim ca intr-o buna zi dispar cu economiile oamenilor...
Dănuț:
(15 Mai 2014, 12:11)
Ai dreptate, Sorine....doamna de la învățământ ar fi trebuit să-și prezinte activitatea , s-o facî mai cunoscută, să dea încredere deponenților, așa ar fi fost normal:))Nu cred că există persoane care să depună un milion....dar pe unii cu zeci de mii și chiar suta de mii îi știu io, și-i văd mulțumiți și liniștiți. Oricum un risc există, și-i mai mare decât cel de la bancă, unde depozitele până-n o sută de mii de euro sunt garantate, pentru că aceste ifn uri nu participă la fondul de garantare. Dar cine a strâns asemenea sume.....cred că știe să le  și plaseze, se informează binne, nu doar de nivelul dobânzii, ci și de instituția unde-i lasă dar mai ales de cine e condusă. Și ghici cine-s cei mai informați și interesați de locurile cu bani, locuri nerelaționate cu oficiile de supraveghere a curățătoriilor? Așa că e îmbucurător faptul că administratorii n-o dau în cerburisme și nu cerșesc noi depozite, înseamnă că-și văd liniștiți de activitatea lor de castă:))
SORIN:
(15 Mai 2014, 09:06)
De acord cu tine, Dănuț, numai că, așa cum spui tu, este vorba de valori mici în ceea ce privește depozitele, sau resursele proprii ca urmare a dobânzilor la creditare. Eu am pus problema unor milioane grele, ca depozite. Ar fi în stare un contabil, de exemplu d-na Agapie, să gestioneze asemenea sume uriașe?! Îți dai seama că ar trebui angajat personal performant, profesionist în plasamente profitabile, fiindcă numai dobânzile infime încasate la creditarea unor pensionari,  cu 3.000 lei de exemplu, ar însemna un fâs?! Cu siguranță n-ar mai putea onora un eventual contract de acordare a unei dobânzi consistente. În scurt timp, dobâzile atractive s-ar reduce drastic, deponenții retrăgându-și depozitele, fără doar și poate. Și urmarea va fi insolvența solicitată de creditori (deponenți) în urma unor procese sigur câștigate, urmată de faliment. Deci, tupeista de la Învățământ a vorbit să n-adoarmă.
Dănuț:
(14 Mai 2014, 12:22)
@ SORIN  Banii atrași cu 15% sunt plasați în credite acordate membrilor, probabil la o dobândă cu  până la cinci procente peste cea acordată la depozite. Activitatea acestor CAR este bună ca urmare cheltuielilor de funcționare, mult mai mici față de cele din bănci, dar mai mult contează calitatea funcționarilor ce administrează activitatea. Activitatea lor de creditare are un specific, e adresată membrilor cotizanți, așa că-n portofoliul de clienți nu prea au cum să apară ȚEPARII:))Cât timp vor fi atenți la păstrarea proporțiilor între fonduri proprii, surse atrase și plasamente...nu vor avea probleme cu obligațiile față de creditori, dar dacă vor abandona scopul principal, de caritate și întrajutorare, și se vor gândi la majorarea profitului sau diversificarea activității  de creditare prin abandonarea regimului de castă.....o să apară și la ei problemele specifice activităților contaminate de corupție sau proastă administrare :))
maria:
(14 Mai 2014, 09:13)
Da,trebuie să ai mare guraj să face un înprumut la acest CAR al Învățământului.Este un fel de cămătărie, dar cu acte.
SORIN:
(14 Mai 2014, 08:48)
Interesant. Unde plasează banii aceste IFN, de-și permit asemenea dobânzi?! Carista de la Învățământ are și tupeu: " Ia depuneți.." Adică, vrea să spună, că dacă depui un milion de lei, vei afla amănunte. Dacă depui un milion de lei, dă dăbândă 15%?! De unde?! Dacă se "trezesc" cu deponenți cu zeci de milioane, ce fac?! Fug cu banii?!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
453 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11187 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(11981 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», sancționată mai aspru

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului teritorial de Muncă Ialomița au sancționat de la începutul anului 33 de angajatori pentru practicarea formelor de muncă ilegale. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:40
(12053 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie anti-fumat, la Slobozia

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în parteneriat cu alte instituții, marchează joi, 19 noiembrie, la Slobozia, «Ziua Națională fără tutun». «Campania „Renunță la fumat în fiecare zi!“ organizată ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:38
(13349 vizualizări - 0 comentarii)


A murit căzînd într-o fîntînă

Tragedie în comuna Maltezi. Un bărbat cu probleme de vedere a murit luni, 16 noiembrie, la primele ore ale dimineții, după ce a căzut într-o fîntînă secată de apă. Pompierii ialomițeni au intervenit de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:33
(10923 vizualizări - 0 comentarii)


CEC-uri de 1,5 milioane, false

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au demarat începerea urmăririi penale pe numele unui cetățean din Țăndărei. În sarcina bărbatului, de 34 ani, anchetatorii au reținut ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:21
(11878 vizualizări - 0 comentarii)


Campania electorală «dă de furcă» polițiștilor

Incidentele electorale nu se opresc în județul nostru. Polițiștii ialomițeni au cercetat și soluționat în perioada 6-17 noiembrie nu mai puțin de 6 reclamații electorale, în localitățile Mihail Kogălniceanu ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 19:03
(10548 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, prins la Fierbinți

Polițiștii din orașul Fierbinți-Tîrg au prins pe raza localității un tînăr în vîrstă de 23 ani ce era urmărit general încă din luna februarie 2009. Pe numele bărbatului exista un mandat de arestare, instnața ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:52
(10607 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la Primărie

Luni, 16 noiembrie, polițiștii din Amara au prins un hoț din localitate la scurt timp după ce acesta furase mai multe materiale de construcții dintr-un șantier al Primăriei. Bărbatul, Silviu T., de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:40
(12154 vizualizări - 1 comentariu)


Traficul rutier și școlile, în vizorul Poliției

Luni, 16 noiembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune de verificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în străinătate. În cadrul acțiunii au fost constatate 23 de abateri, fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2009, 18:20
(11278 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict la Bărbulești

Conflict la Bărbulești

Sîmbătă, 14 noiembrie, prin 112, în jurul orelor 17.15, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal iscat între localnicii din Bărbulești. Imediat după primirea sesizării, s-a dispus deplasarea în zonă ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 18:18
(10872 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a furat un autoturism

Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din orașul Amara, cunoscut cu antecedente penale, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru furt calificat. Acesta este suspectat că în ziua de 5 noiembrie a.c. a sustras ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:28
(12525 vizualizări - 0 comentarii)


Minori de 8 și 10 ani, suspecți de furt dintr-o locuință

În după-amiaza zilei de vineri, 13 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,00, un bărbat de 79 ani, din Miloșești, a sesizat Poliția asupra faptului că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în casa ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 17:12
(9504 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Un tînăr în vîrstă de 20 ani, din Căzănești, este cercetat de polițiști pentru săvîrșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis. Iar socrul său, de 40 ani ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:38
(10845 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal la Urziceni

Sîmbătă, 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.20, prin 112, Poliția a fost sesizată asupra unui scandal la Urziceni. Astfel, Ionel C., pe de o parte și frații Eugen și Daniel B., pe de altă parte, s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 16:01
(10899 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii

Incendii

• Unei persoane din comuna Gura Ialomiței, sat Luciu, vineri, 13.11.2009, i-au ars cca 2000 de baloți de paie de grîu din rezerva proprie. Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 15:02
(10948 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o autospecială SPIR

Echipajul de descarcerare de la Detașamentul Slobozia a intervenit sîmbătă dimineață, în jurul orelor 4.45, la intersecția DN2C cu DJ203F, în localitatea Grivița, la un accident rutier produs cu implicarea ...[citește_toată_știrea]

16 Noiembrie 2009, 14:59
(12224 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Țăndărei, prinși de polițiști

Recent, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Țăndărei au reușit să soluționeze trei dosare penale de furt calificat, aflate în evidențele instituției cu autori necunoscuți. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 18:32
(11250 vizualizări - 0 comentarii)


Bunuri de uz casnic vîndute ilegal, confiscate

Polițiștii slobozeni au confiscat joi, 12 noiembrie, bunuri de uz casnic în valoare de aproximativ 1500 lei. Asta după ce în zona Spitalului Județean Slobozia au fost depistate 3 persoane din județul Mureș ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 17:18
(12001 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune amplă a polițiștilor la Urziceni

Joi, 12 noiembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o amplă acțiune în localitate. În timpul activităților derulate, polițiștii au verificat 171 de autovehicule, au legitimat 218 persoane, 31 dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 16:21
(12064 vizualizări - 0 comentarii)


După ce a furat mai multe animale, un tînăr din Reviga a fost arestat

După ce joi, 12 noiembrie, a fost considerat suspectul principal în comiterea mai multor furturi, un tînăr de 18 ani din comuna Reviga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. În sarcina acestuia s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2009, 15:41
(11522 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să-l lovească pe polițist cu toporul

Un bărbat din Smirna a reușit aseară «să pună pe jar» întreaga comunitate după ce a amenințat persoanele care mergeau pe stradă cu un topor. Deși a intervenit imediat ce a fost sesizat, polițistul din localitate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:29
(12900 vizualizări - 0 comentarii)


Minore, racolate pentru prostituție

Miercuri, 11 noiembrie, dimineața, a fost desfășurată o acțiune în două blocuri de garsoniere din Slobozia, unde existau suspiciuni că ar locui diverse persoane suspecte. În cadrul activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:28
(12146 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț de animale, arestat

Un tînăr de 18 ani, din comuna Reviga, a fost arestat pentru săvîrșirea infracțiunii de furt, trei infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de maltratare și schingiuire a animalelor. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:27
(9594 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furturi, prins de polițiști

Un tînăr în vîrstă de 31 ani, din Slobozia, «client» mai vechi al polițiștilor, a «picat» din nou în mîna anchetatorilor fiind suspectul principal în comiterea unei infracțiuni. Potrivit unui comunicat ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:26
(10761 vizualizări - 0 comentarii)


Accident al Urziceni

Alertă în după-amiaza zilei de miercuri, 11 noiembrie, la Urziceni. Polițiștii din localitate au fost anunțați asupra producerii unui accident de circulație în urma căruia s-ar fi distrus o conductă de ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(12888 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor reținut

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Urziceni au prins și încarcerat un bărbat în vîrstă de 42 ani, din Galați. Pe numele bărbatului exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an, Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 17:25
(13815 vizualizări - 0 comentarii)


«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosâmbești

«Votul ilegal înseamnă închisoare», la Ciulnița, Mărculești și Cosîmbești

În cadrul campaniei de informare și conștientizare a cetățenilor, intitulată «Votul ilegal înseamnă închisoare», acțiune inițiată de Ministerul Administrașiei și Internelor, la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

12 Noiembrie 2009, 10:12
(12563 vizualizări - 0 comentarii)


Razii la Fetești și Făcăeni

Razii la Fetești și Făcăeni

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița au fost desfășurate multiple acțiuni, razii și controale menite să crească gradul de siguranță publică al cetățenilor. Peste 100 de polițiști și jandarmi ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:26
(10862 vizualizări - 0 comentarii)


Doar 2500 kg deșeuri electrice și electronice

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești, după reluarea campaniei naționale Marea Debarasare din 7 noiembrie 2009, la nivelul Regiunii Sud Muntenia s-a colectat ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2009, 17:21
(12066 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...