Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Unde campanie nu e, nimic nu e!

Europarlamentarele în Ialomița

Unde campanie nu e, nimic nu e!

Județul Ialomița reprezintă o cantitate (de voturi) neglijabilă pe harta alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014. Cei 238495 de cetățeni cu drept de vot din întreg județul nu reprezintă nici măcar populația unui oraș cît Ploiești, ca să nu exagerăm prea tare cu comparațiile. Poate tocmai de aceea felul în care campania se reflectă în spațiul public din Ialomița este anemic, lipsit de vlagă sau inutil. În aceste condiții, politicienii locali care au promis «la Centru» rezultate, deja tremură. Și nimic nu-i poate opri din tremurat...

De la David la Goliat
Fie că vorbiți despre partide «istorice», fie că descoperiți pentru prima dată no-name-uri precum Alianța Națională a Agricultorilor, numărul de afișe este același: 5000. Cel puțin așa susțin reprezentanții acestor partide, chestionați aleatoriu, prin telefon. De la tipar la electorat însă, drumul e lung, iar județul și mai și. Așa că prin comunele și satele ialomițene, singurii care au marcat electoral stîlpii Enel sînt cei de la PSD, PNL și, mai rar, PD-L. Vizual, dacă ar fi să dam crezare surselor noastre din teritoriu, cele mai evidente sînt afișele Adinei Vălean, soția jumătății recuzate a președintelui care ar fi putut fi Crin Antonescu. Cele mai multe sînt însă cele ale PSD, mai bine articulat logistic și, evident, mai bogat decît PNL-ul condus de vicele Martin. La orașe însă, galbenul murdar al afișelor liberale este eclipsat de chipul bonom al președintelui Ponta. Singur, în combinație cu candidați cvasinecunoscuți sau alături de protipendada politică locală, acesta ne îndeamnă cinic să fim mîndri că sîntem români și că trimitem în Parlamentul European candidați mîndri că sînt pesediști. Despre PD-L nu vă putem spune mare lucru, pentru că afișul lor electoral este neglijabil sub toate aspectele. Singurul care ne-a atras atenția este afișul cu vagi conotații sexuale în care Elena Udrea, desprinsă parcă dintr-o reclamă de film de serie B anunță profetic «Ridicăm România». În rest, liniște și un plictis social care anunță o participare la vot ce nu va depăși 30 de procente.

Geaba chichirez gîlceava...
În așteptarea confruntărilor de idei (sau măcar a unor vizite ale europarlamentarilor pe care filialele locale îi susțin), cerberii legalității campaniei europarlamentare se bat în sesizări. Abia înființat, Biroul Electoral Județean a primit din partea PNL o plîngere legată de folosirea frauduloasă a acronimului USL. Potrivit semnatarului sesizării, respectiv președintele PNL Ioan Martin, folosirea acestei sigle fără acordul PNL ar fi de natură să împiedice desfășurarea campaniei electorale inducînd confuzie în rîndurile electoratului. Plîngerea a fost respinsă de către BEJ, joia trecută, și nu a mai fost contestată. Incidentul nu este însă total nejustificat, după cum veți vedea. Conștienți de acest artificiu electoral (și pentru a nu fi raportați la BEJ), reprezentanții PSD Slobozia au decapitat panoul din fața sediului pe care tronează de aproape doi ani decalogul promisiunilor USL. «Nu de rușine că n-am îndeplinit niciuna... Dimpotrivă, le-am îndeplinit pe toate! Dar nu am vrut să apară discuții...» ne-a explicat natura demersului președintele organizației, primarul Alexandru Stoica. Însă ce mai insolită reacție «electorală» vine de pe Facebook. Uitat de electorat și de prieteni, ex-primarul Gabi Ionașcu declamă retoric ditirambe existențiale, doar-doar îl va băga cineva în seamă. O facem noi, de dragul limbajului său de lemn, esență unică. «Primarii, președinții de județe, unii parlamentari „șefi“, după părerea mea, nu cred că justifică afișarea lor pe bannerele electorale. Nu candidează ei! Cetățenii care i-au ales nu mai înțeleg nimic! I-au ales să-i slujească, nu să plece în „concediu“ la Bruxelles. Greu de spus ce cred cetățenii. Derută sau specularea bunei credințe?» se întreabă acesta profetic.

Primele cifre ale alegerilor europarlamentare
238.495 de alegători cu drept de vot
198.523 de posesori de cărți de identitate
218.523 de autocolante
262.385 de buletine de vot tipărite

19 Mai 2014, 11:35 (13435 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Pseudo-analize electorale în Ialomița
Ialomița, «codașa» alegerilor europarlamentare
Ialomița votează în pas de melc

Comentariile cititorilor:


Milu:
(19 Mai 2014, 17:56)
De-om vota cu Daciana, Arza-ne-ar focul pastrama, Cu Alina de-om vota, S-avem bani de RCA.
Purici azurii:
(19 Mai 2014, 17:50)
PDL-ul saracul de ce sa mai dea banii de pomana. Banuie ca nu prea sanse prin tinuturile in care sorgul rosu a prins radacini adinci. Da, dar sa nu uite ca Ponta nu si-a facut inca vizita de identitate in barcuta pneumatica cu jandarmi la purtator in judetul nostru, asa ca acum ar fi momentul potrivit pentru o actiune fulger kamikaze pe cai portocalii si trimbite de arama si daca nici asa nu cistiga inseamna ca sintem o natiune sortita pokerului.
Andrei:
(19 Mai 2014, 17:38)
Ori coeficientul de inteligenta a alegatorului ialomitean e sub media nationala ori lumea e cu adevarat multumita de conditiile de trai datorate guvernarii inspirate a cioflingarilor pesedei si in acest caz nu ne ramine decit sa tragem obloanele si Timbuctu scrie pe pasapoartele noastre, nimic nu ne mai sperie.
Sali:
(19 Mai 2014, 17:24)
Nu-s ceare populatia asta bovina din mediul urban si mai ales rural de continua de atita amar de vreme sa-i aleaga tot pe fascistii rosii astia deghizati in apostolii neamului si in cei 600 de crai parlamentari. Ramase setata pe rosu de cind trecu armia ruseasca prin cartier de bucura vadanele si codanele dornice de  piroschi si cazacioc ucrainean. Ginditi-va doar la Crimeea si Ucraina si nu mai votati cu ochii la nurii Elenei Udrea si la gogosile electorale ale lui Ponta. Sa pont-udriti bine!
giugiuc:
(19 Mai 2014, 17:02)
Va dati seama ce ocazie au pierdut papagalii astia daca pe linga balonase ne-ar fi dat si o inghetata londoneza? Una la mina puneau umarul la sprijinirea afacerilor locale, doi la cealalta mina bucurau picimea pina-n 55 de ani aflata in somaj si dornica de a-si umple gura cu ceva care ar putea compensa gustul amar lasat de secolele de administratie rosie, ca muile ingurgitate atita amar de vreme si-au pierdut aroma existentiala.
simina:
(19 Mai 2014, 16:52)
Pacat ca nu i-a iesit Corinei Cretu pasenta cu Colin Powell. Altceva scria in carnetelul ei de bal acuma. Cine are incredere sa-i mai dea votul unei nimfomane care incerca sa agate babalici cu green card-ul in buzunar, cu ajutorul pozelor deocheate nici macar retusate intr-un Photoshop acolo. Uite asa pierde natia romana la capitolul frumusete feminina neaosa.
Suni:
(19 Mai 2014, 16:43)
Eu zic anul asta sa ne reprofilam pe independenti, ca de dependentii astia de putere si alte foloase necuvenite ni s-a cam acrit. Ii bagam in parlamentul european la deruta, mare lucru in folosul natiunii n-au facut nici astia din generatiile trecute. Isi imprastie si ei cacarezele de idei, ii mai ametesc pe lorzii Europei cu un damf de slanina cu ceapa si o gura de palinca marca inregistrata, fac o plimbare cu vaporasul pe Sena si apoi iau repede WizzAir inapoi sa nu se raceasca patul conjugal, respectiv adulterin dupa posibilitati. Nu e cazul sa semene vint si sa culeaga furtuna. Zic sa stam ciujditi pina se trece: criza, tsunamiu' sau acceleratul de 14:20 c-astea intotdeauna isi fac de cap cind e vorba uniunea europeana.
Silviu:
(19 Mai 2014, 16:28)
Ne-am cam saturat de PSD si de realizarile lui marete. Pina la parlamentare am putea incepe de pe acum sa-i dam un avertisment. La prezidentiale ii dam cartonasul rosu si in 2016 ii dam papucii.
Andrei:
(19 Mai 2014, 14:32)
   Numai prostii voteaza PSD si se uita la Antena1 Slobozia. Escrocul care conduce Antena 1 Slobozia, trebuie bagat la puscarie. 
Jalomitu judet rosu:
(19 Mai 2014, 13:32)
Troneaza afisele psd cu indemnul catre romani, sa fie mandri ca trimit la Bruxelles pe Daciana, nevasta lui Ponta plagiatorul, (ce ii va apara, nu ne spune de cine) si care, mincinos national, a reusit sa se tina de cuvant pe jumatate: a promis un milion de locuri de munca,dar n-a reusit decat sa le transforme intr-un milion de locuri de somaj..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Posibil drogați și fără permise, la volan

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:20
(1407 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-a agresat soția

Polițiștii din Amara au fost sesizați luni, 26 august a.c., de către o tânără de 26 de ani, din Amara, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, un bărbat în v ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 16:15
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Am corectat scrisoarea PSD pentru pensionari. Iată cum ar fi trebuit ea să arate!

Scrisoarea pe care o vor primi pensionarii acasă, din dorința premierului Ciolacu de a mai atenua scandalul provocat de recalcularea pensiilor, nu schimbă cu nimic realitatea. Adevărul rămâne același ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 14:55
(3870 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

La nivelul conductei principale de distribuție aferentă Stației de Tratare și Pompare Apă Fetești din județul Ialomița a survenit o avarie. Pentru remedierea acesteia, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 13:35
(1157 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3706 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21166 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2344 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3136 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1047 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2023 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(739 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1175 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(3412 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(686 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1375 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1187 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(2294 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(874 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(3007 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4637 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 august 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

22 August 2024, 15:00
(3739 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 21 august 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română « ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 14:50
(1078 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe activități de control la astfel de evenimente. Î ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 13:35
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,05 milioane de lei în luna iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,05 ...[citește_toată_știrea]

20 August 2024, 11:55
(4023 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Doar 158 de candidați prezenți la sesiunea august 2024 a Bacalaureatului

Luni, 19 august a.c., s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat/sesiunea august 2024, cea de Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 15:05
(5766 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

În intervalul 15-18 august a.c., efectivele ISU Ialomița au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel județean, și au gestionat 102 situații de urgență. În urma solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 14:10
(1266 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

15 August 2024, 09:20
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul PSD Liviu Patrichi: «Pentru prima dată în România se recalculează și se verifică TOATE pensiile din sistemul public!»

«Anterior, modificările legislative care implicau recalcularea, au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul public în ansamblul său. Cei 3,8 milioane de pensionari care ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:40
(19960 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Posibil drogat la volan

Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat de 35 de ani, din Adâncata, a intrat în vizorul polițiștilor după ce a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină. Verificarea s-a realizat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:20
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...