Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vicepreședintele Ștefan Mușoiu, declarat incompatibil de către ANI

Definitiv și irevocabil

Vicepreședintele Ștefan Mușoiu, declarat incompatibil de către ANI

După doi ani în care a încercat să-și demonstreze nevinovăția în instanță, Ștefan Mușoiu a fost declarat incompatibil, definitiv și irevocabil. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost făcută publică de Agenția Națională de Integritate. În 2012, instituția sesiza faptul că vicele Mușoiu a încheiat, prin intermediul firmelor pe care le «patronează», mai multe contracte cu instituțiile din subordinea Consiliului Județean Ialomița. Potrivit legislației în vigoare, orice funcționar declarat incompatibil nu mai are voie să dețină o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.

Fănică, firmele, banii și ANI
Agenția Națională de Integritate sesiza în vara anului 2012 faptul că Ștefan Mușoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, a încheiat un număr de 7 contracte de executare a unor lucrări de reparație, cu două instituții din subordinea Consiliului Județean Ialomița. Este vorba despre Muzeul Național al Agriculturii Slobozia și SC Drumuri și Poduri. Potrivit ANI, acuzațiile care i se aduc vicelui Mușoiu vizează «semnarea de către soția domnului Mușoiu Ștefan, în calitatea sa de asociat și, respectiv, asociat și administrator la SC SAM GPL SRL și SC PROJECT CONSTRUCT SRL, (...) consilierul județean Mușoiu Ștefan participînd la ședințele de aprobare a bugetului propriu al Județului Ialomița pentru anii 2009 și 2010, inclusiv la ședința de aprobare a rectificării bugetului județului Ialomița pe anul 2008, unde în anexa nr. 1 la HCJ nr. 83/31.10.2008 se alocă expres MUZEULUI NAȚIONAL AL AGRICULTURII suma de 66700 lei (...)». În conturile societăților administrate de Ștefan Mușoiu au intrat, susține raportul ANI, 91190 lei. Vreme de 2 ani sesizările Agenției Naționale de Integritate au făcut obiectul unor audieri la Parchetul General, precum și a unor procese desfășurate la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție. În urmă cu o săptămînă, Curtea Supremă a confirmat, definitiv și irevocabil, starea de incompatibilitate a vicepreședintelui Ștefan Mușoiu. Reacția acestuia s-a rezumat la o declarație laconică despre nedreptatea pe care ANI i-a făcut-o: «Lucrurile sînt mai complicate decît par. Noi am contestat alte documente decît cele pe care le enunță ANI. În ceea ce privește incompatibilitatea mea, această instituție nu are dreptate!». Alături de Ștefan Mușoiu alți 15 funcționari din țară au fost declarați incompatibili de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mușoiu nu e singur Pe lista numelor de oficiali declarați definitiv incompatibili se numără și cel al primarului localității Sfîntu Gheorghe, Livia Gomes. Tot în anul 2012, Agenția Națională de Integritate sesiza faptul că Livia Gomes a fost atît primar, cît și administrator al firmei SC Romgal Invest, încălcînd astfel legea. «GOMES TUDORACHE IULIANA LIVIA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11.09.2009-19.03.2010, întrucît a deținut, simultan, atît funcția de primar al Comunei Sfîntu Gheorghe, județul Ialomița, cît și calitatea de administrator la SC ROMGAL INVEST SRL, încălcînd, astfel, dispozițiile art. 87, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției» se arată în raportul ANI.

22 Mai 2014, 15:40 (27451 vizualizări - 39 comentarii)

Citiți și:
Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație
Mocioniu, Potor și Mușoiu candidează pentru Slobozia
Marian Neacșu, președinte!
«PSD și PNL fac politică împreună pentru că așa au decis oamenii prin vot!»
Țineți minte trei cuvinte: «Costică e președinte!»

Comentariile cititorilor:


marius:
(24 Mai 2014, 19:21)
Pt. KU_TupeU :ori esti neamul lui Musoiu ori ai gaura in cap.Ce om normal la cap isi doreste asa ceva?Cum sa le pupam mainile celor alesi? Ce-au facut pt. cetateni?Si-au umflat buzunarele.Comunist imputit esti tu hahalero!!!!Cum poti sa gandesti asa?Ptiu....piei d....!
Mike:
(24 Mai 2014, 13:59)
,,Danut'' cretin si lepra psd ai fost, cretin si lepra psd esti! Jos coruptia in RO, mafiotii la puscarie, sau MACAR SA NE LASE IN PACE! Nu noi trebuie sa-l lasam pe musoiu=psd in pace, ci el nu trebuie sa ne mai ,,fericeasca'' pe noi! Ciuperca, un prost care si-a ales urmasul-pe musoiu- foarte prost; un ramolit! NIMENI nu este mai presus de lege, lepre psd, cand o sa inteleaga si cretinul ce-si zice ,,danut'' asta, va fi bine in RO!
Jalomita judet rosu:
(24 Mai 2014, 13:05)
Asteptam ca floarea psd-ului(Ciuperca &comp.) sa faca, dupa modelul sefului(micul Pitulescu) de la Bucuresti, zid de aparare in fata incompatibilului..
Ku_TupeU:
(24 Mai 2014, 12:26)
da-i inainte cu tupeu Stefane, lasa-i pe martzafoi sa se bashice ! toti sint doar bieti comunisti si utecisti umili. in doi ani o sa iti pupe mina !
marius:
(24 Mai 2014, 12:05)
Ce-i Danute?Oi fi si tu vreun PSD-ist?O sa plateasca?Cum? Just ar fi sa i se confiste averea pt. ca s-a imbogatit in urma afacerilor pe care le-a facut cu statul.Ce averi avea Musoiu inainte?Saracie lucie.Si asta nu demult. Acum cativa ani.Prin 2005, fratesu umbla cu o Dacie.Acum nu-si mai da curu jos din jeepan.Din afaceri curate nu ai cum sa te imbogatesti asa repede.   
Dănuț:
(24 Mai 2014, 08:20)
Lăsați omul în pace...a greșit, plătește cum zice ANI și curva ailaltă..aia oarbă...ce plm vreți voi cu aspirațiile voastre de justiție populară..și vă dați și antipesediști:))Ia Ponta controlul politic pe parchete și justiție, îl ia de la Băsescu  și-l administrează tot cu Maior și Coldea..și cu Toni Greblă în locul lui Zegrean:)) Ce tot o aburiți cu...să vină DNA....de unde sula calului ați prins așa mare drag de DNA...după lovitura de stat, când umblau frații lui Cristudor cu biblia în buzunar:))
gogutz:
(24 Mai 2014, 08:07)
Daca Fanica l-a pus in functie pe beizadeaua aia de finasu, inseamna ca tot Fanica a facut matanii si pentru noul director de la fisc Magearu, care nu stie pe unde sa mai dea cu limba.
GOVNOPE:
(24 Mai 2014, 07:24)
asta sfideaza pe toata lumea. nu avea ce cauta pe o astfel de functie. acum in mod normal ar trebui suspendat si scos definitiv din randul functionarilor bugetari. cat despre banii incasati pe lucrari inexistente ce sa mai vorbim.............
Ciupi:
(24 Mai 2014, 07:04)
Iar noi nici nu credem ca Ciuperca nu stia de aceste lucruri cand au fost votate si le-a semnat. Bietul de el! Oare cum intră mereu in astfel de situații? Otilia, Fane și oare cine mai urmează? 
copy-paste:
(23 Mai 2014, 23:33)
ca de obicei nu se face nimic impotriva acestor sarlatani. acest Musoiu e deja foarte bogat si isi permite sa cumpere foarte multi oameni (deja a cumparat si pus in functii importante multe persoane care il sint aservite). si cum nimic nu e inatmplator uite de unde sare iepurele: firmele unde administrator si patron este doamna Alis sau Alice (ca nu stiu asta) sint sub directa coordonare a cabinetului de contabilitate al contabilei de la MUZEULUI NAȚIONAL AL AGRICULTURII, adica doamna Spatarelu, nimei alta decit sotia liderului de sindicat al cadrelor sanitare. Doamna Spatarelu face platile din contul Muzeului si apoi le inregistreaza in conturile societatilor familiei Musoiu. Banii sint platiti la timp sau daca e necesar si in avans, asta in timp ce alte firme asteapta si cate doi ani sa le fie platite sumele cuvenite din munca lor. Iar ca cercul sa se inchida cit mai armonios, domnul Musoiu a pus ca sef serviciu control  la finante pe proaspatul sau fin domnul Sorin ( o beizadea dar si un bun activist pentru un anume partid). Domnul Sorin are ca atributii sa scoata basma curata orice pata ce se vrea a fi pusa pe firmele care le detin membrii unui partid dar mai ales cele ale familiei Musoiu. In concluzie chiar crede cineva ca se va respecta o hotarire definitiva data de ANI ??? aiurea astia nu mai respecta nimic in tara asta, mai ales cetatenii care platesc impozite sa le dea lor salarii. asa ca luati aminte si sa votati bineeeeeeeeeeeeeeee !
Anonimul:
(23 Mai 2014, 22:02)
Saracu'...dupa ce ca e suparat mai puneti si voi gaz pe foc...halal ialomiteni..
Giovani:
(23 Mai 2014, 20:32)
Ba daca-mi da astia drumu din puscarie, am eu cateva capete pe care o sa le retez! Dati voi de dracu cand mi-oi porni eu oastea de machidoni. Pistoale avem, slava Domnului!!!
Costel:
(23 Mai 2014, 17:45)
Care Otilia cu cașcavalul? Otilia Dumitru e bine, sănătoasă și cu rezerve grase la pușculiță! Fată deșteaptă, a băgat mâna până la cot!
gogu:
(23 Mai 2014, 17:11)
un puscariabil, nici buna ziua nu mai da otravitul, sa-l vezi ce sta cu nasul pe sus ariciul?????intrebati-l radical din doi sa vedeti daca stie si va veti da seama cine eacest MUSUROIU!!!!! ha--ha ,caca cu el cu toti de snapani !!!
jos coruptia:
(23 Mai 2014, 16:12)
Nu o sa se intample nimik la fel sa intamplat si cu otilia dupa ce a prinso cu cascavalul , decide cine trebui sa plateasca domnul ciupe....?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
324 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10326 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16978 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12886 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13323 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12187 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(13508 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15284 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12534 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13538 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13283 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13830 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13839 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(13016 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11298 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11449 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13920 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14425 vizualizări - 10 comentarii)


Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 09:11
(14051 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 18:12
(17053 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 17:10
(12560 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:32
(14158 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 19:06
(10303 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:41
(10939 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 18:11
(8656 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:02
(10422 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 11:07
(11283 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10207 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8719 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7818 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10474 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...