Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalele primesc fonduri consistente doar pe hârtie

Sănătate de milioane

Spitalele primesc fonduri consistente doar pe hîrtie

Situația economico-financiară a spitalelor ialomițene contravine realității din interiorul unităților medicale. Astfel, în timp ce rapoartele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița arată că, în ultimii 3 ani, fondurile alocate spitalelor din județ au crescut, managerii instituțiilor  reclamă faptul că nu se descurcă cu banii. De exemplu, Spitalul Județean de Urgență Slobozia și Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești au conturile blocate din cauza arieratelor!

Scriptic, totul e roz
Casele Județene de Asigurări de Sănătate îmbracă forma unor unități bancare care gestionează și distribuie fondurile acordate de Ministerul Sănătății pentru sistemul sanitar. Potrivit rapoartelor de activitate ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, în perioada 2011-2014, cele 4 spitale din județ au beneficiat anual de o majorare a fondurilor. Astfel, în 2011, spitalele ialomițene au beneficiat de 45 milioane lei, iar un an mai tîrziu au primit cu 200 mii lei mai mult. Potrivit raportului de activitate al CJAS Ialomița, în 2013, cele 4 spitale din județ au primit cu 3,7 milioane lei mai mult decît în anul precedent. Pentru acest an, deși nu au fost semnate încă contractele-cadru, CJAS Ialomița arată că unitățile medicale cu paturi au beneficiat, în baza unor acte adiționale, de aproximativ jumătate din sumele pe care le-a primit în 2013. Aceste informații privitoare la finanțarea sistemului sanitar ialomițean au fost prezentate de oficialii Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița în cadrul ultimei ședințe a Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Ialomița. Declarațiile oficialilor CJAS Ialomița pe baza gestionării fondurilor primite de la Ministerul Sănătății sînt cît se poate de pozitive. La fiecare dezbatere publică, oficialii instituției au precizat că Sănătatea ialomițeană are fonduri suficiente. «Ne-am străduit să facem tot posibilul pentru a acorda furnizorilor de servicii medicale fondurile necesare funcționării în cele mai bune condiții. Sîntem alături de ei pentru a-i ajuta să ofere pacienților cele mai bune tratamente» declara Mihai Geantă, președintele CJAS Ialomița în cadrul ultimei conferințe de presă, organizată în urmă cu aproximativ două săptămîni.

Cruda realitate din spitale
Bunăstarea economico-financiară a spitalelor ialomițene se regăsește însă doar pe buzele oficialilor județeni și în estimările din hîrtii. Realitatea din saloane și birourile directorilor acestor unități este cu totul alta. Internată pe secția de Boli Interne a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, Maria Apostol din Scînteia se plînge că a trebuit să-și cumpere singură medicamentele pe care medicul i le-a prescris. «Sînt internată de două zile și doctorul mi-a dat o listă de pastile pe care m-a pus să le cumpăr singură, pentru că farmacia spitalului nu le are. Ce-aveam să fac? Am scos banii din portofel și mi-am trimis fata la farmacie după medicamente!» susține pacienta. Rămînem în Spitalul Județean de Urgență Slobozia, de altfel cea mai mare unitate medicală din județul Ialomița, unde managerul interimar, Adrian Berbece, declară că de la începutul anului și pînă în prezent unitatea are conturile blocate din cauza datoriilor. «Funcționăm în stare de avarie, pentru că sîntem cu conturile blocate. Cînd reușim să facem o parte din plăți, ne sînt iar blocate din cauza restanțelor. Casa de Sănătate face raportări doar pe hîrtie. Realitățile sînt cu totul altele!» declară Adrian Berbece. Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești este în aceeași situație. Cu un număr de 127 de paturi, provinciala unitate medicală are, de asemenea, conturile blocate din cauza datoriilor. În august 2013 era la un pas de a intra în faliment pentru că nu reușea să achite facturile de 5 milioane lei. O inițiativă guvernamentală a făcut însă ca factura să fie achitată. Nu în totalitate. Pentru că, potrivit directorului unității, Nicolae Dugală, «avem în continuare probleme cu datoriile. Din restanța de anul trecut mai trebuie să dăm cîteva sute de milioane. Și da, sîntem și cu conturile blocate!».

9 Iunie 2014, 22:45 (7660 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Scrisoare deschisă pentru ialomițeni
La masă cu directorul Spitalului Județean...
Plîngeri penale ÎMPOTRIVA Spitalului Slobozia

Comentariile cititorilor:


Georgiana:
(19 Iunie 2014, 12:38)
Pe bune??? Acum să-ti spun acum Ileana sau rămânem tot la numele de Olivia sau poate chiar Aurelia??? Știi...cred ca cel mai bine mă opresc aici cu aceste comentarii pentru ca pe prost îl bați cu indiferenta, iar legat de acuzele aduse lui Cati, ea nu are de ce sa se disculpe...Ai făcut niște afirmații la adresa ei și tu trebuie sa susții aceste afirmații și sa le demonstrezi. Dacă nu ai destul curaj...mai bine ti-am vedea bârna din ochiul tău și apoi ai avea grija de viață altcuiva. Te roade ceva anume??? Dar scuze...Cum am mai spus, pe omul prost îl bați cu indiferenta și nu îți pui mintea cu el pentru ca are mintea odihnita ;-). Dacă ești atât de bazat, abordează direct pe Cati sau pe acel domn Lechinteanu și rezolva problema ca intre doi oameni maturi după cum cred ca pretinzi ca ești. O zi buna !!!
ileana:
(19 Iunie 2014, 10:37)
Hai sa fim seriosi,aproape toti o stim pe duduia Cati,acum pozeaza in victima??si asa zisa Georgiana nu este altcineva decat protectorul ei d-nul Lechinteanu,pacat d-nule ca te bagi in teica,stii bine vorba te mananca porcii.Noi colegii stim de ce este aparata de el,dar mai bine este sa iasa ea in fata si sa recunoasca faptul ca a furat medicatia pacientilor,ar fii mai onorant,oricum cineva a avut grija si a inchis cazul.
Georgiana:
(18 Iunie 2014, 20:16)
Mai doamnelor Otilia si Aurelia sau mai bine spus doamna sau domnule...daca ai destul sange in instalatie dupa cum vrei sa dovedesti, de ce nu iesi in fata la careu si spui intre patru, sase, opt sau douazeci de ochi ceea ce ai de spus??? Prin ceea ce postezi aici, nu faci decat sa dovedesti o imensa frustrare, ura, invidie, gelozie, ipocrizie, etc fata de d-na Basarab Ecaterina care apropo, acum se numeste Ignat Ecaterina, dar stiai deja, nu??? Si in continuare nu faci nimic altceva decat sa ne arati tuturor ce caracter jegos ai. Se vede de la o posta ca ai o problema personala cu ea, iar oricine citeste comentariile isi da seama ca esti una si aceeasi persoana chiar daca ai postat sub alt pseudonim. Daca tot apelezi la domnul director Berbece...de ce nu te prezinti la biroul dansului la prima ora a diminetii, cu probele si martorii pe care ii ai, iar apoi sa-l lasi sa-si faca meseria de manager???? Dar dupa cum banuiesc...asa ceva nu ai si nici nu se va intampla vreodata, nici probe si nici curajul necesar nu ai, te ascunzi dupa niste pseudonime si dupa dreptul acestui site de a nu dezvalui identitatea ip-lui dupa care ai publicat comentariile. Ura ta fata de Ignat Ecaterina nu o inteleg si inca un lucru care poate te linisteste...sotul ei nu are nicio legatura cu serviciul ei pentru ca il cunosti si stii ca este corect, ca o iubeste prea mult pe Cati si daca tu crezi ca prin asa ceva, el se va certa cu ea...te inseli amarnic, iar daca urmaresti sa-i faci atata rau incat ea sa-si piarda locul de munca, afla ca exista lege pentru toata lumea...de la cel mai mic la cel mai mare, iar acele timpuri in care fiecare facea ce isi dorea ca pe mosia lui, au trecut de mult. In locul tau...mi-as vedea de lungul nasului si as tine cont de proverbul ala.."cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia"....parca asa se spune, nu????? Nu cred nimic din ceea ce ai scris, iar cel care citeste comentariile tale nu cred ca se coboara la nivelul tau ca sa "puna botul" la prostiile
Aurelia:
(15 Iunie 2014, 14:42)
Subscriu cele relatate de  d-na Otilia,adevarat graiti doamna,afara cu epavele si parvenetismul din spital,ne-am saturat de pilosi care ne sfideaza cu nesimtirea lor si ne rad in nas,exemplul dat de dvs este foarte concludent,intr-adevar acea asistenta de pe reanimare a furat medicamente la greu,urmareste apartinatorii celor internati si se ofera sa le faca tratamente la domiciliu cu solutii si medicamente de acolo,pt ca se vaita in stanga si-n dreapta ca ea are un copil de crescut,si le ia banii anticipat si uita de tratament.Hai d-na Basarab Ecaterina spune ce i-ai facut acelei femei din Amara??? daca stai si te gandesti ai sa-ti dai seama cine sunt.RUSINE sa-ti fie,iar cu sotul tau nu ai de ce sa ne ameninti pt ca noi nu suntem ca tine,noi ne vedem de treburile noastre,nu circulam de pe o sectie pe alta in turele de noapte asa cum faci tu,in cautare de noi cuceriri,iar daca suferi de amnezie te tratam,aminteste-ti biroul de calculatoare iti spune ceva???sau mai bine zis de cel care lucreaza acolo.Astept dreptul la replica femeia-barbat ce esti,asta ca sa nu mai barfesti pe altele din spital,uita-te la tine cum arati travestit-o,impostoare ce esti.da banii inapoi acelei familii nu iti mai schimba nr de tel pt ca oricum o sa primesti reclamatii pt ce faci.
Otilia:
(15 Iunie 2014, 02:02)
D-le manager se tot vorbeste de orice in spital,coruptie,spaga la nivel inalt,mizerie,incompetenta,s.a.m.d.dar de ce nu puneti accent si pe rugamintile noastre,ale angajatilor care pt postul pe care il avem am invatat nu ne-am jucat ca multi altii care sunt angajati acum.Eu nu am nimic cu nimeni dar detest nedreptatea.Iesiti cu ajutorul mediei in fata si clarificati o data pt totdeauna aceste probleme,pt ca suntem date ca exemple negative noi asistentele care nu am avut niciun fel de abateri de 26 de ani de cand lucram,si cele ce se simt cu musca pe caciula ne rad in nas,datorita nesimtirii,vorbesc in speta d-nei BASARAB ECATERINA,care tocmai din pricina ei suntem acum controlate la sange sa nu cumva sa iesim cu materiale si cate altele,de ce nu este trasa la raspundere pt modul in care a intrat pe acea sectie,post total necuvenit ei din lipsa de profesionalism.Se tot vorbeste in spital ca ameninta cu puterea de decizie si nu numai a sotului ei un domn din cadrul Politiei,dar ar trebui sa stie si dansul cu cine are de-aface si dupa sa vina in apararea ei,in fond tot DVS ca manager trebuie sa concluzionati acest caz.Va multumesc anticipat,d-le BERBECE.
Mary:
(13 Iunie 2014, 11:50)
    Bun, am inteles. Dar cu cei, care au luat spaga de la ultimul concurs pentru ocuparea posturilor de "operator calculator", nu s-a luat nicio masura. Atat aia care au dat, cat si cei care au luat, spaga, sunt tot acolo. Nu se poate trece cu vedrea o magarie, cat spitalul de mare. "Procuratura, DNA-ul, Trandafire, Patraulea, dormiti ma?.."
cineva:
(12 Iunie 2014, 22:17)
Oricum nu merita m-ai mult.La asa servicii asa buget.
realitatea:
(10 Iunie 2014, 13:16)
realitatea e ca, cu chiulangii, nu ai cum sa mananci acadele de alta culoare decat cea a sangelui!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat trei percheziții domiciliare, în comuna Axintele, la proprietățile deținute de un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 17:50
(9800 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Luni, 15 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma calculării cifrei ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 15:10
(14438 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 11 ianuarie 2024, pe strada Ialomiței din localitatea Sudiți, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 11:40
(4049 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5394 din 15 decembrie 2023, privind principalele aspecte legate de întocmirea și ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:55
(14877 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Luni, 8 ianuarie 2024, în jurul orei 09,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 32 de ani, din Urziceni, în vederea verificării documentelor personale precum și ale ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:45
(8232 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului Ciolacu să nu-și mai bată joc de elevi, să taie de la «speciali» și să dea banii pentru transport școlar, nu invers

Incompetența și ipocrizia Guvernului PSD-PNL îngroapă și Educația, după ce a adus Sănătatea într-o criză fără precedent, în care zilnic este pusă în pericol viața pacienților. În plină iarnă, elevii din ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 14:05
(19343 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va asigura implementarea la nivel județean a prevederilor Legii nr. 111 din 21 aprilie 2022, privind reglementarea ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 13:10
(15087 vizualizări - 1 comentariu)


244 controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 388 mii de lei

În perioada 30 noiembrie 2023-5 ianuarie 2024, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul structurilor de control, a realizat 244 de controale oficiale specifice în unități ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2024, 18:40
(3508 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Beat și fără permis, la volan

Joi, 4 ianuarie 2024, pe raza localității Platonești, polițiștii ialomițeni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 33 de ani. Cu ocazia testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 0,9 ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:50
(8902 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori că ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:20
(18062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 9 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:40
(16283 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Ciolacu refuză să deblocheze posturi esențiale în zeci de spitale din România. PSD și PNL să înceteze bătaia de joc la adresa pacienților și a cadrelor medicale!

Situația dramatică de la Spitalul de Copii «Dr. Victor Gomoiu» din Capitală, unde Camera de Gardă riscă să fie închisă din lipsă de personal, este rezultatul deciziilor proaste ale Guvernului PSD-PNL și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:15
(17745 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Pe raza municipiului Slobozia, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32 mii de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2024, 15:30
(6010 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Platonești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost descoperit de polițiști conducând un autovehicul fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit de oamenii ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:15
(3964 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 285 mii de lei, în minivacanța de Anul Nou

În minivacanța de Anul Nou, polițiștii au intervenit la 371 de evenimente, din care 343 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:00
(16860 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători în siguranță cu jandarmii ialomițeni

Sărbători în siguranță cu jandarmii ialomițeni

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței de Anul Nou, 65 misiuni de ordine publică, dintre care 3 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 14:20
(10202 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaje false referitoare la RO e-Factura

ANAF atenționează asupra unei campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabililor li se solicită «Fișele Client și Fișa Furnizor (dacă este cazul) pentru facturile emise ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 11:35
(15813 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 261,468 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului III/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) prin Centrele Județene efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 iulie-30 septembrie 2023 (trimestrul ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 13:05
(10146 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Cotorca: Groaznic accident rutier soldat cu trei morți!

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că un grav accident s-a produs pe DN2, în zona localității Cotorca. Un autoturism s-ar fi izbit frontal de un autocamion ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2023, 09:05
(3491 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

Urziceni: Percheziții la vânzătorii de articole pirotehnice. Peste 800 kg de petarde și artificii, confiscate!

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de polițiștii din Urziceni au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării peste 800 kg de articole pirotehnice. Astfel, miercuri, 27 decembrie ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:55
(12346 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Tânăr de 17 ani fără permis, surprins la volanul unei mașini «sustrase» din curtea locuinței sale

Miercuri, 27 decembrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 25 de ani, din Bărbulești. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2023, 13:45
(5003 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați și băuți, la volan

Sâmbătă, 23 decembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 16:10
(2838 vizualizări - 0 comentarii)


Raport al structurilor MAI după minivacanța de Crăciun

În contextul minivacanței de Crăciun, structurile teritoriale ialomițene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat, în perioada 22-26 decembrie 2023, o serie de acțiuni în scopul siguranței ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:35
(7406 vizualizări - 0 comentarii)


Jarul căzut din sobă, cauza unui incendiu produs la o casă din Nicolești

Marți, 26 decembrie a.c., în jurul orei 3,20, Detașamentul de Pompieri Slobozia a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Nicolești. Pentru misiune ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:20
(3993 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A intrat cu mașina într-un gard

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2023, 14:15
(4339 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Fetești: Reținut pentru «furt»

Vineri, 22 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Fetești. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile a doi bărbați, de 37 și ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2023, 21:00
(3706 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Fetiță de ani 10 ani, rănită de o petardă. A fost transportată de urgență la un spital din București!

Vineri, 22 decembrie a.c., o fetiță de 10 ani din localitatea Iazu a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu multiple răni în zona feței. Micuța s-a jucat cu o petardă pe care nu a manevrat-o ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 14:00
(13626 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Posibil drogat la volan

Joi, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 27 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale, precum și a autoturismului ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:55
(3349 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică fiind la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:45
(6599 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 21 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia gorun. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2023, 13:40
(2863 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...