Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Afaceri» ilegale în familie

Rețea specializată în fapte de corupție, destructurată de procurorii ialomițeni

În urma unei anchete a procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, un medic, un instructor auto, o angajată a Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, precum și rude sau apropiați ai acestora sînt acuzați de fapte de corupție. Aceștia făceau parte dintr-o rețea infracțională prin intermediul căreia au fost eliberate documente medicale false necesare obținerii permiselor auto. Totodată, membri aceleiași rețele divulgau informații despre controalele pe care ITM Ialomița urma să le desfășoare la anumite societăți comerciale, primind în schimbul detaliilor sume de bani.

«Clinic sănătos» pentru 50 de lei Rețeaua infracțională destructurată de anchetatori era alcătuită din 7 membri. Printre aceștia se numără și medicul Adela Grigore, din Constanța, persoană care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Doctorița de la malul mării se face acuzată de comiterea infracțiunilor de «luare de mită», «abuz în serviciu în formă continuată» și «fals în înscrisuri sub semnătură privată». Din datele procurorilor, medicul Adela Grigore primea sume de bani pentru a elibera adeverințe medicale necesare obținerii sau preschimbării carnetelor de conducere. Documentele false erau eliberate contra unei sume modice de 50 de lei. «În exercitarea atribuțiunilor de serviciu, la solicitarea telefonică a unor persoane, în perioada februarie-iunie 2014, inculpata Grigore Adela a eliberat fișe medicale necesare obținerii avizului „port armă”, eliberării respectiv schimbării permisului de conducere, adeverințe de medicina muncii, adeverințe cu mențiunea „clinic sănătos” pentru mai multe persoane, fără ca în prealabil susnumiții să fie consultați de medicii specialiști» se arată într-un comunicat de presă remis de procurorii ialomițeni.

Familiile infracționale Persoanele care doreau să obțină adeverințele medicale pentru obținerea/preschimbarea permiselor de conducere oferind șpagă doctoriței Adela Grigore erau intermediate de Liviu Roibu, suspect ce are calitatea de instructor auto. Potrivit procurorilor, «în perioada februarie-mai 2014, suspectul Roibu Liviu a pretins și primit de la mai multe persoane suma de 150 lei (pentru fiecare fișă medicală), pentru a interveni pe lîngă inculpata Grigore Adela, medic la Constanța și a determinat-o pe aceasta să își îndeplinească defectuos atribuțiunile de serviciu și să întocmească fișe medicale pentru eliberarea sau preschimbarea permisului de conducere (...), fără ca acestea să fie consultate medical, atestînd în fals că persoanele respective sînt clinic sănătoase și apte medical să conducă autovehicule». Instructorul auto se face vinovat de comiterea infracțiunilor de «trafic de influență», «instigare la abuz în serviciu în formă continuată» și «instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată». Plecînd de la cazul instructorului auto, anchetatorii au mai reținut și alte fapte de corupție, precum «cumpărare de influență», «complicitate la trafic de influență și instigare la dare de mită», «dare de mită», «divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice». Instructorul auto era în legătură cu suspectul Marius Jenel Radu, cel care, contra sumei de 250 de euro, promitea persoanelor care cotizau cu bani faptul că va interveni pe lîngă angajații Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Vehicule Ialomița, pentru ca aceste persoane să treacă cu brio proba practică a examenului auto. În această situație au fost implicați suspecții Ionuț Nicuale, Sorin Ionuț Stoica și soția acestuia, Ramona Stoica. «În cursul lunii februarie 2014, suspectul Stoica Ionuț Sorin l-a ajutat pe suspectul Niculae Ionuț să ofere și să dea suma de 250 de euro suspectului Radu Marius Jenel, care a lăsat să se creadă are influență asupra lucrătorilor  de cadrul SPCRPIV Ialomița, pentru a-i determina pe aceștia să-l declare admis la proba practică pentru obținerea permisului de conducere» susțin procurorii ialomițeni. Același Sorin Stoica este acuzat și de faptul că și-a determinat soția să ofere 200 de lei șpagă pentru a stopa efectuarea unui control al unor funcționari la firma unde este asociată. «Intermediarul» Marius Jenel Radu este acuzat și de faptul că divulga informații despre controalele ulterioare pe care inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița urmau să le efectueze la societăți comerciale. El afla totul prin intermediul soției sale, Elena Daniela Radu, angajată în cadrul ITM Ialomița. Femeia îi comunica soțului planul de control, iar acesta le oferea toate detaliile patronilor de firme. «La data de 15 aprilie 2014, suspectul Radu Marius Jenel a divulgat numitei Ș.E. reprezentantul legal al S.C. T. SRL SLOBOZIA, și numitului C.C., administrator al SC A.L. SRL Slobozia, informații nepublice constînd în faptul că în aceeași zi, soția sa, suspecta Radu Daniela-Elena, funcționar public în cadrul unei instituții publice, va efectua un control la aceste societăți comerciale». Cercetările în acest caz sînt în plină desfășurare, reprezentanții Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița urmînd să probeze și alte aspecte care i-ar putea incrimina pe suspecți.

13 Iunie 2014, 22:40 (19791 vizualizări - 17 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: 3 ani cu executare pentru fapte de corupție
Ialomița: Percheziții la polițiști suspectați de corupție
Otilia Dumitru a pledat «NEVINOVAT»!
Noi concursuri pentru șefia instanțelor și Parchetelor din Ialomița
Alpinist de ocazie, hoț de profesie

Comentariile cititorilor:


Gică:
(14 Iunie 2014, 11:09)
Ne-a ajutat mult intrarea in Europa. Să nu vă imaginați că ai noștri, din propria lor inițiativă, de dragul dreptății și cinstei, ar fi intrat în acțiune! Ceea ce scrie aici se face la greu, demult, rețele căcălău...
Andrei:
(14 Iunie 2014, 11:05)
       La citirea titlului, am tresarit si mi-am zis: "l-au saltat pa nemericul sef,  de la Antena 1 Slobozia" Oricum niciodata nu-i prea tarziu, nici pentru noi, nici pentru el. Varsta inaintata este direct proportionala cu nemernicia si hotia care zace in el.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 15:10
(17823 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:04
(11781 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(16077 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14747 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 18:10
(13905 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:58
(12962 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:48
(11790 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:43
(11088 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11260 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12352 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14869 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10946 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13401 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16285 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10558 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(10980 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11747 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12459 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(11075 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10811 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12468 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16683 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11751 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10796 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10774 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11436 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:12
(12176 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(11460 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13858 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13556 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...