Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

HABEMUS viceprimar PP-DD

Viceprimar cu dedicație la Slobozia

HABEMUS viceprimar PP-DD

Luni, 16 iunie 2014, la orele 16,00, consilierii PSD din Consiliul Local Slobozia (sprijiniți de cei doi consilieri ai PP-DD) au votat pentru numirea în funcția de viceprimar a lui Gabriel Mușat. Prezenți la lucrările acestei ședinței extraordinare, consilierii PNL, PD-L și PER au părăsit plenul înainte de vot. «Am acceptat funcția pentru a debloca situația din Consiliul Local și a asigura o bună funcționare a acestuia!» a declarat Gabriel Mușat imediat după ce a fost validat.

Viceprimar cu dedicație
Luni, 16 iunie 2014, la orele 16,00, Consiliul Local Slobozia s-a reunit într-o nouă ședință extraordinară pentru a valida numirea în funcție a unui nou viceprimar. Conform ordinii de zi, unicul punct al ședinței extraordinare convocate luni a fost «proiectul de hotărîre privind alegerea domnului Mușat Gabriel, viceprimar al municipiului Slobozia». Forma proiectului, susțin surse autorizate din cadrul instituției, este una fără precedent în condițiile în care niciunul dintre viceprimarii anteriori nu a fost nominalizat înainte de vot. În ciuda acestui viciu de procedură și a protestelor consilierilor Opoziției, votul a decurs fără incidente, Gabriel Mușat fiind validat ca viceprimar cu un număr de 11 voturi din tot atîtea exprimate. În semn de protest, consilierii PNL, PD-L și PER prezenți la lucrările ședinței au părăsit plenul, refuzînd să voteze. Imediat după numirea sa în funcție, Gabriel Mușat a făcut prima sa declarație de presă: «Am acceptat funcția pentru a debloca situația din Consiliul Local și a asigura o bună funcționare a acestuia. Sîntem aici ca să facem bine pentru cetățeni, să-i ajutăm, să se dezvolte orașul... Îmi pare rău că unii dintre colegi au părăsit plenul, puteau vota oricum doreau dînșii. Asta e situația, înțeleg, dar îmi pare rău. Sper să avem o colaborare reușită și să dea Dumnezeu să fie bine!» a declarat acesta. Mai puțin diplomat, primarul Alexandru Stoica, inițiatorul proiectului de hotărîre privind numirea unui nou viceprimar, a declarat: «Nu puteam rămîne așa, suspendați... Avem probleme de rezolvat, un oraș care ne așteaptă. Nu puteam sta la cheremul unora care provoacă o furtună într-un pahar cu apă!».

Geaba chichirez gîlceava, dacă nema putirința
În ciuda eșecului evident, consilierii «Dreptei coagulate» susțin că nu vor renunța la lupta politică. O primă inițiativă o reprezintă contestația depusă de către ex-viceprimarul Cezar Zamfir la Consiliul Local Slobozia. Acesta susține, printre altele, că hotărîrea de revocare a sa din funcție este netemeinică și nelegală în condițiile în care, potrivit art. 69, alin 4 din Legea 393 din 2004 «aplicarea sancțiunilor (...) poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul, președintele sau președintele consiliului județean a încălcat Constituția, celelalte legi ale țării sau a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă». Contestația, discutată și în cadrul Consiliului Local după momentul votului, a primit un răspuns legal din partea secretarului municipiului, Gabriela Costea. Aceasta apreciază că au fost respectate întocmai cerințele legale evocate, că Legea 215 din 2001 «nu condiționează schimbarea din funcție a viceprimarului de existența unui anumit motiv» și că Legea 393 din 2004 «vizează eliberarea din funcție, iar nu schimbarea din funcție a viceprimarului». De asemenea, poziția secretarului primăriei Slobozia este susținută și de către avizul de legalitate al Instituției Prefectului pentru proiectul de hotărîre prin care Cezar Zamfir a fost demis. În ciuda acestor evidențe administrative, Cezar Zamfir a declarat că va acționa în instanța de contencios administrativ Consiliul Local și a avertizat asupra blocajului inevitabil care va apărea în condițiile în care «Dreapta coagulată» nu va susține proiectele de hotărîre din Consiliul Local Slobozia.

20 Iunie 2014, 11:10 (9433 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
Ultima arie a administrației Stoica
Statuia lui Mihai Viteazul de la Slobozia este contestată oficial
Slobozia este un oraș neguvernabil

Comentariile cititorilor:


Andrei:
(23 Iunie 2014, 12:09)
   Cand este arestat seful Nicolae Ionescu, de la Antena 1 Slobozia, impreuna cu fiul sau Liviu Ionescu, pentru furt si evaziune fiscala? Se strange latul !!!!!!
ady:
(22 Iunie 2014, 01:49)
de la sofer sa ajungi viceprimar e ceva.....
Cetateanu':
(21 Iunie 2014, 22:45)
@rita - Băcanu este prea aproape de prapăstie, nu știe când va fi și el înlocuit...
Contribuabil:
(21 Iunie 2014, 15:07)
Si totusi,curent electric si asfalt pe str Sudului,Filaturii..................
T.B:
(21 Iunie 2014, 12:53)
Apropo de"Furtuna intr-un pahar cu apa". Apa de la robinet, tovarase Stoica, sau plata de la bidon de 10 l?
Rita:
(21 Iunie 2014, 10:58)
@cetateanu Da de Băcănelu nu zici nimic? E prea mic si prost!
nemultumitu':
(21 Iunie 2014, 10:18)
 Baiat bun ,simplu , se uita si el la ceilalti consilieri si ridica mana spre aprobare ...... Sau , se orienteaza el , nu trebuie sa gandeasca prea mult .....  Ca acesti consilieri sau viceprimari ai nostri nu se gandesc la ce e nevoie pentru cetateni ,ci cum sa cheltuiasca banii nostri cat mai dubios , sa-si acopere urmele cat mai bine . Transportul local e scump si inadecvat, drumurile sunt groaznice brazdate de sapaturi  in unele zone , orasul e un parc de masini vechi ( dar cu speranta unei parcari subterane in fata prefecturii ) ,vom avea o gara moderna pentru 3 trenuri pe zi  , piscina olimpica ( cred ca va mai dura cativa ani pana va fi gata  - dar banii pentru coservarea si paza ei ii dam noi ,bineinteles) , iar de apa potabila..... lumea s-a saturat de subiect  ! Ne-om merita soarta????????
Mary:
(21 Iunie 2014, 10:14)
        Troaca politica este accesibila orcarui adept cu sorici subtire, sau mai gros. Noroiul incompetentei tavalit la cel mai inalt nivel rivalizeaza cu wc-urile "eco" amplasate-n parcul mare. Fugiti ca mirositi!... sunteti niste imputiti!
Cetateanu':
(20 Iunie 2014, 23:08)
1. Cezar nu mai are serviciu... 2. Manea face pe reprezentantul dreptei... 3. Teculescu - veșnicul nemulțumit, visează la primăria lui... 4. Paros este supărat că nu este el viceprimar - doar a pierdut cimitirul - și-i întărâtă pe ceilalți. Poate, poate o ieși ceva... 5. Mușat a pus-o... sau nu. Așteptăm prezidențialele... Și al nostru "Primar" Stoica - depășit de situație și afară din subiect...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
337 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

S-a încheiat campania arheologică desfășurată la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița anunță încheierea campaniei arheologice anuale desfășurată în cadrul sitului arheologic de la Piscul Crăsani. În cadrul activităților de anul acesta, arheologii au descoperit vase ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 13:20
(7630 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

DN2A: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Luni, 7 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DN2A, în zona lacului Iezer. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în urma impactului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:45
(4027 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la o societate de dezmembrări auto

Pompierii din Slobozia au intervenit luni, 7 noiembrie a.c., pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unei societăți de dezmembrări auto de pe raza municipiului Slobozia. Flăcările au distrus două ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:30
(5088 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 12:05
(4585 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Slobozia: Acțiune «Door 2 Door» desfășurată de membrii locali ai USR

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la Slobozia, reprezentanții locali ai USR, alături de parlamentarii Diana Buzoianu și Alin Apostol, au desfășurat o acțiune «Door 2 Door» pentru a afla de la cetățeni cele mai ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2022, 11:30
(8868 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinare împotriva turbării la câini și pisici

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de câini și pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorității Naționale Sanitare ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:50
(6051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 7250 de persoane juridice, înrolate în Spațiul Privat Virtual-SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor (persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică precum și persoane fizice care desfășoară o profesie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 17:20
(8868 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 7 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29756, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 6 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 15:20
(2289 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Fetești

Vineri, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, în care a fost implicat un autoturism. În urma evenimentului ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 13:40
(6164 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), reamintește beneficiarilor Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar», că se apropie ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 12:20
(2817 vizualizări - 0 comentarii)


Șeful Serviciului Imigrări Galați, mort într-un accident rutier produs la Iazu

Șeful Serviciului Imigrări Galați, comisarul șef Ciprian Șimu, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de luni, 7 noiembrie a.c., în zona localității Iazu. Bărbatul se ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2022, 11:15
(8281 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Fir cusut și țesut»

La Muzeul Județean Ialomița, sub genericul «Fir cusut și țesut», a fost vernisată expoziția-eveniment care cuprinde obiecte reprezentative din patrimoniul etnografic al instituției, toate ilustrând varietatea ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 17:40
(5238 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29755, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2022, 15:45
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29755, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 4 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2022, 15:20
(4317 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Caravana SMURD «Fii pregătit!» ajunge la Slobozia

În perioada 8-10 noiembrie a.c, Caravana SMURD «Fii pregătit!» și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență vor fi prezente în Slobozia, în incinta Liceului Tehnologic ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:30
(2619 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29754, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de joi, 3 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 15:15
(2780 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Slobozia: Sprijin pentru pelerinii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia, parohiile din municipiu au organizat o procesiune joi, 3 noiembrie a.c., fiind adusă în oraș Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:45
(8575 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,43%, rata șomajului înregistrat în luna septembrie 2022

La sfârșitul lunii septembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3453 șomeri (din care 1645 femei), rata șomajului fiind de 4,43%, cu 0,13% ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 14:00
(11165 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Coșereni: Aproximativ 10 tone de furaje, arse în urma unui incendiu

Joi, 3 noiembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Coșereni. Din nefericire, incendiul s-a extins la un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:30
(3436 vizualizări - 0 comentarii)


AJPF Ialomița: Luni, 7 noiembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2022, 13:15
(20614 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 3 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29751, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 2 noiembrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 15:15
(2655 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante, la 30 septembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, la data de la data de 31 octombrie 2022 au fost publicate pe pagina proprie de internet ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2022, 12:45
(12576 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1 miliard de euro, sumă autorizată la plata în avans în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, de la startul Campaniei 2022 de plată în avans și până în prezent, a autorizat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 18:05
(5959 vizualizări - 0 comentarii)


USR Slobozia: «USR-Înapoi în stradă!»

Filiala USR Slobozia organizează sâmbătă, 5 noiembrie 2022, primul eveniment în urma alegerii noii structuri de conducere, un eveniment din cadrul campaniei «USR-Înapoi în stradă!». În cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 17:50
(8022 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici va fi publicată pe portalul ANAF

Administrția Județeană a Finațelor Publice Ialomița informează că ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 15:25
(8553 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 2 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29749, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de marți, 1 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 15:05
(1932 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie vaccinare antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, începând cu luna noiembrie a.c., în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivel național, campania ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2022, 11:25
(6691 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 cazuri noi de COVID-19

Marți, 1 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29746, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de luni, 31 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 15:15
(2065 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile desfășurate de jandarmi în luna octombrie 2022

IJJ Ialomița: Misiunile desfășurate de jandarmi în luna octombrie 2022

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în cursul lunii octombrie a.c., 428 misiuni de ordine publică și 779 de misiuni pe linie de pază instituțională. În urma misiunilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 13:40
(9879 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Se deschide «Salonul de Toamnă 2022»

Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia organizează joi, 3 noiembrie 2022, expoziția de pictură denumită «Salonul de Toamnă 2022». Evenimentul se desfășoară în incinta Galeriilor de Artă «Arcadia» ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2022, 11:15
(7690 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...