REPORTAJ
În căutarea bridge-ului pierdut
«Bridge-ul este mai tare decît șahul. Este un sport al minții cu cărțile de joc. Te învață să ai încredere și respect în partener. Ce mai, bridge-ul este un mod de viață!» aveam să aflăm, la 5 minute după ce am întîlnit-o pe Valentina Rența, ultima jucătoare de bridge din Slobozia. Doamna Valentina joacă bridge de 40 de ani, participă la campionate naționale și europene, atunci cînd are chef, și timp de 4 luni pe an se retrage în Tenerife... ca să joace bridge! Asta da preocupare «de dat la ziar»!
Bridge-ul nu e pentru proști
Pe doamna Valentina Rența am întîlnit-o la o coadă de credite, la bancă. E mărunțică, bonomă și... cam slobodă la gură. Așa am aflat că este ultimul jucător de bridge într-un oraș care avea cîndva o tradiție, iar în urmă cu cîțiva ani chiar și un club firav, care s-a autodesființat zilele trecute. «Pentru cei care nu știu, jocul de bridge este un joc de cărți, care provine din whist. Se joacă cu un pachet de 52 cărți împărțite la 4 jucători. Tu și cel din fața ta sînteți parteneri, formați o pereche care se numește „axă“ și asta înseamnă ca aveți același scop, să jucați cît mai bine...» își începe ea perorația despre jocul de care s-a îndrăgostit acum 40 de ani. Iubește bridge-ul, poate vorbi despre el cu orele. Noi nu înțelegem o iotă, dar ne iartă. «Nu e pentru toată lumea, doar pentru oameni deștepți! De-asta l-au și interzis comuniștii. S-au întîlnit, odată, niște jucători într-un turneu, la Poiana Brașov... Și a trecut din întîmplare nu știu ce grangur din ăia pe-acolo, prin restaurant. I-a văzut cu cărțile în mînă și cu niște plicuri, folosite la joc. A doua zi, ăla i-a pîrît zicînd: „Jucau cărți cu plicurile de bani pe masă, domnule! Niște reacționari!“. Degeaba li s-a explicat că așa se joacă, că sînt invitați străini la turneu... Au oprit turneul! Și uite așa, pînă după ’90, bridge-ul a fost interzis. Dar noi am continuat să jucăm, că doar nu era să ne punem la mintea lor!» ne explică amuzată de aducerile-aminte, fără să mai aibă pretenția să înțelegem. O privim fascinați, încercînd să pricepem cum ajungi să te îndrăgostești iremediabil de un joc de cărți. Pare să citească prin noi și ne mai acordă o șansă: «Jocul de levată începe imediat după ce contractul a fost declarat. Nu te poți așeza la masa de joc pînă nu te familiarizezi prin studiu individual si chibițînd jocul altora. Exact aceeași distribuție a cărților se joacă prin rotație la toate mesele. Cum asta? Un artificiu simplu: după joc fiecare pune cărțile sale într-un etui pe care sînt inscripționate punctele cardinale: N, S, E, V. Într-un plic se înscriu rezultatele de la fiecare masă, iar clasamentul se face pe computer!». O rugăm să se oprească. Nu vrea! Parcă nu-i vine a crede că sîntem așa de proști...
Un sport care ar trebui predat la școală
Ca în orice sport de echipă, jucătorul de bridge are nevoie de un partener. După îndelungi negocieri, căci doamna Rența a ajuns să creadă că strică bridge-ul pe gîște, ne întîlnim în sfîrșit. Ion Boamfă joacă și el bridge, tot de 40 de ani. Era elev cînd a ajuns să vadă cu ochii lui un turneu al echipei naționale de bridge, în care activa la momentul respectiv inegalabilul Giorgio Belladona. «Eram prin clasa a XI-a, anii ’71-’72. Aveam o verișoară în București care juca regulat, o dată pe săptămînă, chiar și de două ori. Și odată m-au dus la Sala Palatului, la un turneu în care au jucat greii italieni, echipa lor națională. Atunci l-am văzut pentru prima dată pe Belladona și ce-a făcut omul ăla acolo m-a blocat. Mi s-a părut spectaculos, senzațional! Și așa m-am îndrăgostit de bridge!» ne explică el. Domnul înțelege dintr-o privire că nu o să fim niciodată jucători de bridge și nu se chinuie să ne învețe. Relaxați, ascultăm povești din toată lumea despre jucători celebri, turnee naționale, partide memorabile. «Fii atent, domnule. Joacă 4, 3, 0, 6. Cupa atuu! Și le mai și face nesimțitu’! Cu plus! Ai înțeles!? Spectacol total! Pur și simplu caști gura și rămîi blocat! În mod normal, un om obișnuit ar spune: du-te, dom’le, dracu’, că nu sînt în stare să fac ce am spus. Dar el nu!». După o jumătate de oră ne descoperim îndrăgostiți de un sport cu cărțile de joc din care nu înțelegem o iotă și care e pe cale de dispariție la Slobozia pentru că nu mai există oameni deștepți care să înțeleagă cum se joacă. Tragem concluzia cu voce tare. Îndatoritoare, doamna Valentina Rența propune să schimbăm lumea. «Dacă s-ar putea, eu aș fi de acord să predăm bridge-ul la școală, gratis, ăștia care mai sîntem și ne mai pricepem. E un joc care antrenează inteligența, disciplinează spiritul, te ajută să te concentrezi. E un joc care antrenează mușchii minții. Și noi de ăia avem nevoie... Dar nu în toamnă, în primăvara viitoare poate! Toamna obișnuiesc să plec în Tenerife. Am descoperit acolo un mic hotel, deloc scump, unde se joacă mereu brigde. Așa că 4 luni pe an, pînă trece iarna, merg acolo. Nu îl iau pe Ion, că nu am nevoie de el. Acolo sînt mulți jucători și toți sînt buni. Poate că de-aia se spune despre Europa că e mai civilizată. Pentru că acolo se joacă bridge. V-ați gîndit vreodată?!».
20 Iulie 2014, 09:50 (9180 vizualizări - 2 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(23 Iulie 2014, 11:49)
Am cunoscut-o pe aceasta doamna teribila cand eram proaspat absolventa. M-a atacat frontal cu intrebarea: `Asculta, fa, tu stii bridge, sau esti d-aia care sta la cratita?` Asa, fara alternativa. I-am spus ca nu stiu bridge (bine macar ca stiam cu ce se mananca, sotul meu fiind bridge-ist inca din vremea facultatii), dar nici cu cratita nu ma am prea bine :) Asa ca a fost decisa sa ma invete. Am mers o vreme la clubul care juca lunea la `Ionel Perlea`. Ce vremuri! Intre timp, si bridge-ul l-am uitat, nici cu cratita nu m-am imprietenit. Felicitari doamnei Rentea pentru ardoarea cu care se tine de decenii de acest joc si Dvs ca, in sfarsit, ati `nimerit-o`! Ma nedumireste doar intrebarea: de ce asa de tarziu. Iar ideea cu predatul in scoli e una excelenta!
(21 Iulie 2014, 12:15)
Ce simpatica e doamna :)! Nu fiti zgarciti, spuneti-ne si ce zicea la coada la credite de ati remarcat-o... Sigur era la fel de hatra.