Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Reglări de conturi în Consiliul Local Slobozia

Reglări de conturi în Consiliul Local Slobozia

Joi, 17 iulie 2014, Consiliul Local Slobozia s-a întrunit în prima ședință ordinară după un șir de «extraordinare» care au bulversat administrația locală. Miza acestei ședințe a reprezentat-o aprobarea unui proiect de hotărîre care vizează o investiție de 21,7 milioane de lei în Campusul Grupului Școlar «Mihai Eminescu». Dincolo de acest moment de armistițiu, consilierii Puterii și cei ai Opoziției s-au situat pe poziții antagonice și se declară gata de război.

Agurida mai binelui public
Cu dinții strepeziți și dornici «de sînge», 20 din cei 21 de consilieri ai Consiliului Local Slobozia s-au întrunit joi, 17 iulie 2014, în cadrul primei ședințe ordinare a acestei luni. Miza acestei ședințe a reprezentat-o proiectul de hotărîre privind aprobarea proiectului «Campus Școlar -SAM- Grupul Școlar Mihai Eminescu», proiect modificat de mai multe ori în decursul ultimei luni. Miza acestui proiect este reprezentată de valoarea investiției, respectiv 21,7 milioane de lei, sumă pe care Primăria Slobozia speră să o acceseze în cadrul Axei Prioritare 3 «Îmbunătățirea infrastructurii sociale». În cadrul ședinței de consiliu local, viceprimarul Valentin Băcanu, principalul susținător al proiectului, a declarat: «Știm că acest proiect a suferit multe modificări și că v-am tot convocat pentru votarea lui în forma solicitată. Sper ca aceasta să fie ultima oară, iar data viitoare, cînd ne vom întîlni, să vă informez că tot acest efort nu a fost în zadar!». Aprobarea acestui proiect reprezintă rodul negocierilor dintre PSD și «Dreapta coagulată» din cadrul Consiliului Local Slobozia și, după cum susține aceasta din urmă, «reprezintă un caz izolat».

«Dreapta coagulată» are prima victorie
Plicticoasă și revanșardă, ședința Consiliului Local Slobozia de joi a oferit și o premieră. Pentru prima dată în ultimii 6 ani, consilierii Dreptei au reușit să impună modificarea unor capitole bugetare și au decis alocarea unei sume de 150 mii lei pentru Învățămînt. Banii au fost transferați din bugetul DADP, în ciuda opoziției oficialilor primăriei. «Vizavi de neîncrederea pe care o aveți în Executiv, să știți că ea nu are un temei. Suma de 150 de mii pe care dumneavoastră ați luat-o de la DADP și ați dat-o la Învățămînt, am vrut și noi să o dăm (...). Dar în felul ăsta pierdem oportunitatea de a achiziționa un utilaj de trasat urme pe asfalt. Asta în condițiile în care, în ultimii 2 ani, am plătit mai mulți bani decît cerem azi pentru închirierea acestui utilaj. Așa că, altădată să aveți mai multă încredere în Executiv!» a declarat viceprimarul Valentin Băcanu. În replică, consilierul PD-L Mădălin Teculescu și unul dintre inițiatorii acestei decizii a spus: «Este vorba despre scăderea fondurilor pentru dotări independente la DADP, un loc unde se spală bani la greu, în folosul unităților de învățămînt. Nu sîntem noi de vină pentru că se pierde oportunitatea despre care vorbeați, ci dumneavoastră pentru că nu ați prevăzut la începtul anului, în buget, această sumă necesară pentru lucrările de reparații la școli!».

24 Iulie 2014, 08:25 (12113 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia
Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei
Vot cu scandal pentru bugetul Sloboziei, în ședința Consiliului Local
Ultima arie a administrației Stoica
Statuia lui Mihai Viteazul de la Slobozia este contestată oficial

Comentariile cititorilor:


MMM:
(25 Iulie 2014, 21:50)
Totul este praf în ochii cetățenilor partidul este în tot și toate restul ete de fațadă așa să creadă fraieri că este democrație. 1. Astă iarnă la depozit la Hertu a venit Băcănelu, Hertu era supărat că au  înghețat produsele  Băcănelu a inspectat puțin depozitul și s-a dus la mașină, un hamal a venit și a umplut portbagajul dar Băcănelu a uitat să plătescă. 2. Când a fost târgul în fața primăriei au cărat săracii producători la portbagajul lui Băcănelu de le-a venit rău și iar a uitat să plătească. 3. Se zvonește că Marian Țiganu MMM a făcut niște acte false pentru copii pentru a primii alocații în Germania să nu spuneți că iar va furat ștampila că înebunim. Credeți că lumea nu știe vă mai spun dacă vreți să vedeți cu este cu locurile de casă, urmează. Vine scadența pregăti-vă să nu credeți că scapă cineva, au picat oameni mai grei gen procurori șefi, miniștri frați Băsiști, totul se plătește.
ALT CONTRIBUABIL:
(25 Iulie 2014, 12:31)
Votul trebuie exprimat in folosul si interesul comunitatii , a cetateanului platitor de taxe si impozite  nu pe baza interesului personal , de grup sau de partid ! ! !  REGLARILE DE CONTURI sunt  obiectul ORGANELOR DE CERCETARE PENALA ! ! !  Despre folosirea telefoanelor bine ca sunt folosite la greu ! ! !  Se stie cum /cine , fac presiuni si apasa pe butoane asupra votului unor consilieri , pentru ca sunt foarte interesante discutiile purtate , iar despre ascultarea si inregistrarea lor unii cred ca nu au auzit ca ar putea fi posibila ! ! !
xyz:
(25 Iulie 2014, 08:27)
Aș vrea să știu și eu cum votează opoziția, fiecare cum consideră că e bine sau după cum dictează marele FOST PREFECT TECULESCU? Nu de alta dar am văzut la televizor când la votul unei hotărâri dl Tron ridicase mâna PENTRU dar imediat dl Teculescu a început să bâtâie din cap a NU, de ziceai ca l-a apucat pandaliile, și dl.Tron cuminte și ascultător  a lasat mâna jos, votând apoi IMPOTRIVĂ.
Aurel:
(24 Iulie 2014, 22:29)
Îmi pare rău! N-o văd pe vasilica Tastaman! E ascunsă sub aripa primarului! Nevasta BĂCANU este la CUZA. Articolul este "subțire" și neclar!
VIJAY:
(24 Iulie 2014, 20:38)
Domnilor consilieri pe 24.04.2014 ați votat pentru mutarea stupinelor de pe strada trandafirilor au trecut 90 de zile și nu s-a făcut nimic, apicultorii au început să populeze locurile cu găini că acum albinele sunt în pastoral, cum spune cineva din primărie, nu au ocupație și mai cresc și dânșii o gaină ceva, poate o să aducă și un purcel că au pile și la poliția locală, ce facem mai ne vrăjesc mult funcționarii primăriei sau mergem la DNA să verifice și dânși modul de acordare a acestor locuri, ale cui sunt și cine le ține partea poate se va rezolva până la urmă problema asta, că au dristrus toată pădurea asta, sunt curios cine va plăti până la urmă tot jaful de aici poate cine le dă asigurări că nu o să îi mute nimeni de aici. Haideți vă rugăm domnilor consilieri să le mai aduceți aminte funcționarilor poate au uitat sau se tem de apicultori să nu zumzăie ceva pe undeva.
LAURA:
(24 Iulie 2014, 18:29)
LA LICEUL MHAI EMINESCU NU E DIRECTOARE NEVASTA LUI BACANU VICELE ???
ADI:
(24 Iulie 2014, 14:25)
Mi e sila,mi e greata...!!
SORIN:
(24 Iulie 2014, 12:31)
Nu știu cât de unită este "dreapta", fiindcă uitându-mă la fotografie, văd consilierii cu dreapta ridicată pentru vot, iar președintele Manea, cu dreapta ridicată la ... ureche. Cred că era mai interesantă convorbirea telefonică decât votul. De ce nu se interzice folosirea telefonului în timpul ședințelor de consiliu?! D'aia! Ce, parlamentarii nu vorbesc la telefon în timpul dezbaterilor, ce parlamentarii nu dorm?! Aleșii noștri de rahat dorm și vara și iarna, atât în plen, cât și pe comisii.
Contribuabil:
(24 Iulie 2014, 11:02)
Unii consilierii locali ,au distrus economic orasul,aproba sau resping proiecte dupa interese,simpatii sau dupa dispozitia in care se afla ,unii dintre aceste personaje nici nu vor ,nici nu pot motiva votul pe care il exprima. Mai mult acelas gen de  proiecte sunt aprobate,altele nu,fara nici o justificare legala.Miroase a coruptie si vor trebui curind sa motiveze legal dupa ce criterii au aprobat sau respins aceste proiecte, pe parcursul anilor trecuti !Sunt unele personaje care nu au competenta ,pregatirea si moralitatea de a hotari aprobarea sau nu a unui proiect !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Rași: Un mort și 4 răniți, în urma unui grav accident rutier

Rași: Un mort și 4 răniți, în urma unui grav accident rutier

Grav accident rutier petrecut în seara zilei de vineri, 1 ianuarie 2021, în zona localității Rași. O tânără de 22 de ani, în mașina căreia se aflau alte 4 persoane, s-a răsturnat cu automobilul pe un câmp ...[citește_toată_știrea]

2 Ianuarie 2021, 00:15
(5643 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Rași accident


Mihai Kolgăniceanu: Locuință cuprinsă de flăcări

Mihai Kolgăniceanu: Locuință cuprinsă de flăcări

Militarii Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de Intervenție Țăndărei au intervenit în ziua de vineri, 1 ianuarie 2021, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2021, 21:30
(2749 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 1 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6773, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

1 Ianuarie 2021, 15:40
(2911 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 43 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 31 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6740, cu 43 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2020, 15:35
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 2200 de petarde și artificii, confiscate de polițiști

Urziceni: Peste 2200 de petarde și artificii, confiscate de polițiști

Peste 2200 de materiale pirotehnice au fost confiscate în numai 2 ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni în cadrul unei razii de prevenire a evenimentelor negative generate de nerespectarea ...[citește_toată_știrea]

31 Decembrie 2020, 12:35
(5178 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 3,52 miliarde de euro, sumă totală autorizată la plată

Potirivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suma totală autorizată de APIA la plată în perioada 1 ianuarie-30 decembrie 2020 a fost de 3,52 miliarde de euro. Din această sumă, 2,16 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 18:20
(1525 vizualizări - 0 comentarii)


Popas Chirana: Au văzut moartea cu ochii

Popas Chirana: Au văzut moartea cu ochii

Echipaje de la Detașamentul Slobozia-Garda de Intervenție Țăndărei, cu o autospecială SMURD, o autospecială pentru stingere și două echipaje ale SAJ Ialomița au intervenit miercuri, 30 decembrie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 18:15
(4790 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: O persoană a murit și o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier

Coșereni: O persoană a murit și o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier

Grav accident rutier în zona localității Coșereni, petrecut miercuri, 30 decembrie 2020. Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Constanța, conducea ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 17:45
(6831 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 61 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 30 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6697, cu 61 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 16:10
(2845 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Beat la volan, a fost prins de polițiști cu porumb de furat

Balaciu: Beat la volan, a fost prins de polițiști cu porumb de furat

Un bărbat aflat sub influența băuturlor alcoolice a fost depistat în flagrant de polițiști ialomițeni în timp ce transporta cu un autovehicul peste 1500 de kilograme de porumb boabe, furat de la o fermă ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 14:30
(2577 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Șofer de ambulanță, prins băut la volan

Slobozia: Șofer de ambulanță, prins băut la volan

Marți seara, 29 decembrie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Grivița, din direcția ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 14:25
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Lemne confiscate de polițiști

Marți, 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Fetești au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 14:20
(3445 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

Un incendiu a izbucnit la o locuință din localitatea Vlădeni marți, 29 decembrie a.c., în jurul orelor 20,00. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei, cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2020, 11:15
(3553 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


AJOFM Ialomița: 4,52%, rata șomajului în noiembrie 2020

La sfârșitul lunii noiembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4237 șomeri (din care 1992 femei), rata șomajului fiind de 4,52%, cu 0,14% peste ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2020, 20:10
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


Magazinele ENEL, program modificat în perioada Anului Nou

Magazinele Enel din Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor avea program modificat în perioada Anului Nou. Astfel, joi, 31 decembrie 2020, programul va fi 8,00-14,00, în timp ce vineri, 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2020, 19:40
(2880 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 36 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 29 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6636, cu 36 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2020, 16:15
(2983 vizualizări - 0 comentarii)


Munca «la negru», în vizorul ITM Ialomița

În luna decembrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița,în domeniul Relațiilor de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția Muncii ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2020, 22:10
(1763 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan au provocat accidente

În cursul zilei de duminică, 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe DN3B, au observat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2020, 17:05
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 51 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 28 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6600, cu 51 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2020, 15:05
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Fetești și Țăndărei

Un incendiu s-a produs sâmbătă, 26 decembrie a.c., în jurul orelor 16,40, la Fetești, la un castel de apă dezafectat. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2020, 12:25
(2802 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 27 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6549, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2020, 15:50
(2371 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6544, cu 31 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2020, 15:40
(4035 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de Crăciun

În ultimele 24 de ore, la nivel județean, peste 80 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița, polițiști locali, precum și jandarmi ialomițeni, au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2020, 13:00
(1940 vizualizări - 1 comentariu)


Grindu: Scandal în plină stradă urmat de un accident rutier

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că, în seara zilei de vineri, 25 decembrie a.c., pe raza comunei Grindu s-a produs un accident de circulație, iar părțile implicate s-ar fi agresat ...[citește_toată_știrea]

26 Decembrie 2020, 12:30
(4872 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Accident rutier în seara de Crăciun

Manasia: Accident rutier în seara de Crăciun

Pompierii din Urziceni au intervenit în seara zilei de 25 decembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier. O femeie care se afla la volanul unui autoturism a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2020, 21:00
(3312 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6513, cu 31 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Decembrie 2020, 15:55
(2372 vizualizări - 0 comentarii)


Bucurie și filantropie la Catedrala Urziceni

Bucurie și filantropie la Catedrala Urziceni

În zilele dinaintea Crăciunului, în parohia Urziceni au avut loc ample acțiuni de binefacere. Astfel, marți, 22 decembrie a.c., slujitorii Catedralei au vestit Nașterea Domnului la Centrul pentru Servicii ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2020, 21:10
(1795 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur» și în luna ianuarie 2021

Ministerul Finanțelor Publice emite, începând cu 4 ianuarie 2021, 3 noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,5% și 3,75%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2020, 17:15
(2768 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 200 de polițiști ialomițeni, în acțiune de Crăciun

În perioada minivacanței de Crăciun, peste 200 de polițiști ialomițeni vor fi angrenați în acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului. Efectivele planificate în seviciu vor acționa pe ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2020, 17:10
(1712 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 51 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 24 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6431, cu 51 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2020, 15:25
(3161 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...