Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Parchetul Slobozia a deschis dosarul «Spitalul»

Parchetul Slobozia a deschis dosarul «Spitalul»

Va curge cu sancțiuni penale în Sănătatea ialomițeană! O serie de sesizări privind existența unei ample activități infracționale desfășurată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia au ajuns pe birourile procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Organele de anchetă trebuie să dea curs plîngerilor venite din partea Camerei de Conturi Ialomița și ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița. Reclamațiile fac referire la deficiențele economice și financiare pe care instituțiile le-au descoperit la spital ca urmare a controalelor efectuate. Din perspectiva Noului Cod Penal, aceste abateri ar putea viza infracțiuni de serviciu ce pot fi pedepsite cu pînă la 7 ani de închisoare cu executare.

Un nou dosar pe biroul procurorilor din Slobozia
Sănătatea ialomițeană a intrat oficial în atenția organelor de urmărire penală din Slobozia, o dată cu arestarea preventivă a doctoriței Cristiana Stoian de la Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița. Ea a fost acuzată că vindea ca la piață sîngele pe care-l recolta de la donatori, deși, potrivit legii, ar fi trebuit să-l distribuie gratuit oamenilor care solicitau flacoane cu sînge. La nici două luni distanță după această anchetă, Sănătatea ialomițeană ajunge din nou în vizorul organelor judiciare. De această dată, vizat de procurori este Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Pe birourile procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au ajuns o serie de sesizări venite din partea instituțiilor statului. Este vorba despre Camera de Conturi Ialomița și Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița. Existența reclamațiilor este confirmată de către procurori, care susțin faptul că vor analiza situația, iar în funcție de rezultatul cercetărilor vor dispune măsurile corespunzătoare. Deocamdată, actele de sesizare se află în fază de verificare, în ambele cazuri nefiind pusă în mișcare urmărirea penală. Surse din cadrul Parchetului au declarat pentru Independent faptul că pe baza respectivelor plîngeri s-ar putea constitui dosare penale ce vor avea ca obiect comiterea de infracțiuni de serviciu, precum «abuzul în serviciu».

Angajări fictive și plăți ilegale
Sesizările penale făcute de Camera de Conturi Ialomița au la bază raportul efectuat ca urmare a controlului efectuat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în luna aprilie a acestui an. Auditorii instituției au supus verificării situația economică și financiară a spitalului în perioada celor 3 ani în care a fost condus de doctorul Vasile Olaru. Printre abaterile constatate aceștia au descoperit faptul că, sub semnătura fostului director al unității medicale, a fost posibilă crearea unui post fictiv în cadrul Departamentului Statistică. Respectivul angajat care a beneficiat de această susținere a fost plătit timp de un an și jumătate, cu suma de 1300 de lei lunar, fără a veni o zi la serviciu. O altă sesizare făcută de Camera de Conturi Ialomița la Parchetul Slobozia vizează și distrugerea unor documente fiscale, suspiciune ce planează asupra doctorului Olaru. Concret, el ar fi distrus mai multe facturi pentru a acoperi un prejudiciu de peste 272 mii de lei. Seria de abateri constatate de inspectorii ITM Ialomița vizează angajarea ilegală a peste 100 de persoane la spital. În urma unui control, aceștia au descoperit faptul că asistente, personal TESA și chiar medici ar fi fost angajați în cadrul unității medicale pe baza unor documente ce ar fi «îmbrăcat» forma unor contracte de muncă fictive.

3 Septembrie 2014, 16:50 (17277 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
EXCLUSIV: Dosar de MALPRAXIS uitat în sertarele Poliției

Comentariile cititorilor:


Leonard:
(11 Septembrie 2014, 18:08)
@in plm (dănut) Ești un spurcat! Vai de capul tău în care este numai alcool!! Cum te-mbeți, cum arunci porcării! Se recunoaște un comentariu de om beat...
VECINII:
(11 Septembrie 2014, 15:54)
Domnule director este adevarat ca s-a obtinut un ordin de evacuare silta impotriva lui Caraulani  fostul angajat al spitalului si nu s-a pus in executare?-Daca da de ce nu se respecta legea?Pina cind sa toleram acest hot'?
Dănuț:
(10 Septembrie 2014, 15:58)
))))))))))n-ai să vezi, sunt sănătos tun....mi-am produs câteva vedre de zeamă cu gucloză până acum, via arată bine și mai fac ceva compot, așa că ai grijă de tine ,aurolac-nazist....io am cu ce să mă hidratez..în plm:))..de capul tău fie perfuziile alea pe reanimare:))
mendele pentru danut:
(10 Septembrie 2014, 13:44)
putica, vedea-te-am cu perfuzie pe reanimare
Dănuț:
(9 Septembrie 2014, 17:58)
))))))))) voi.... onaniștii  puteți să strigați ce vreți, că tot nu sunteți buni la ceva..în plm:))Bă, dar pmp vă sună mai bine, nu onaniștilor?..pmp vă provoacă poluții nocturne cu  blonda  satanei:))..ți-ai drac+ de lab....:))
paltonul tau e prezervativul:
(9 Septembrie 2014, 17:25)
Zic sa-l strigam pe amarasteanul asta de Danut de azi inainte "put.." :))) I se potriveste din toate punctele de vedere 
Dănuț:
(9 Septembrie 2014, 13:34)
Și tu n-ai loc de plm.....coclito:))
argentina:
(9 Septembrie 2014, 11:43)
danut, zis "ce plm" , tu suferi ca spitalul asta nu are specialist in psihiatrie si ai intrat in sevraj
Ana:
(8 Septembrie 2014, 17:16)
Deci Danut. Tanti F. e o babaciune! Sorin chiar asa? ironia sortii, deee.
Zaharia:
(7 Septembrie 2014, 14:46)
Am înțeles că N.F. a lu nea Nicu, de la pompieri e ținută sau întreținută?! De cine, frate, că parcă e pupăză din tei!? Sau acum vulpile s-au policalificat?
Dănuț:
(7 Septembrie 2014, 05:41)
Cred că parchetul n-a deschis vreun dosar, Independentule..că de-ar fi deschis...Olaru era dat în plasament...în arest sau la domiciliu:)) Ai început s-o arzi mai rău ca M.E. cu” se pare și surse ne au confirmat”:))..dar tu o faci într-un scop nobil, că ajuți procurorul de caz să nu-i fie îngropat dosarul..pe când ăla de la GSE.... șantaja finuț subiecții aflați în vizorul parchetelor:)))Dar e bine...mai aflăm și noi ,din delațiunile postacilor..cine cu cine se regulează ...și cine s-ar vrea justițiar popular:))
Dănuț:
(6 Septembrie 2014, 22:57)
Citesc postările...și realizez de ce se duce sulii de suflet țara.....păi în plm , cred că după juma de secol de comunism și securism s=a alterat ADN ul poporului..că să vezi atâtea delațiuni în postări..de la unii ce cred că au ceva în cap dacă știu să deschidă un calculator...te îngrozești ....tu-i capra vecinului:))
maria:
(6 Septembrie 2014, 20:41)
cum sa nu i-ti dai seama ca in unitatea ta se intimpla asemenea magarii? doctorul olaru a considerat spitalul mosia lui ,si.a batut joc de oamenii valorosi si a angajat impreuna cu zamfir numai hahalere. s.a ales praful de acest spital
69:
(6 Septembrie 2014, 17:13)
Incompetenta si spaga sint impanate cu promiscuitate . Daca cineva ar putea filma ce se petrece in turele de noapte, ar face sa  roseasca si cocotele din bordelurile autorizate.Silfidele alea de la UPU mai hotarasc cine are dreptul la viata si la moarte?
ANITA:
(6 Septembrie 2014, 16:13)
BRAVO INDIGNATUL ASA DA-I PESTE NAS ACESTEI HOATE CARE NU MAI ARE LIMITE. C.B. PT CA SE DA MARE PE SECTIE SI HABAR NU ARE SA VORBEASCA AR FI CAZUL SA SE MAI POTOLEASCA CU AMENINTARILE CU IUBITUL EI SA ISI ADUCA AMINTE ACUM CATEVA LUNI CUM IL SPUNEA LA TOT SPITALUL CA ESTE BOLNAV PSIHIC SI CA NU MAI SCAPA DE EL SE PLANGEA COLEGILOR DAR NU ERA ADEVARAT EA SE TINEA DUPA EL FUGEA NOAPTEA DUPA SECTIE LA EL ACASA SA-L URMAREASCA SA NU CUMVA SA FIE CU ALTA FEMEIE.SA NU-L MAI AMESTECE PE SOTUL EI CA ALA HABAR NU ARE CE POAMA ARE LA USA O SA SE CONVINGA MAI TARZIU FACE FEL DE FEL DE SIMULARI PE LA MUNCA SA SE ESCHIVEZE CA ESTE CHIPURILE BOLNAVA SI NU POATE SA STEA LA MUNCA.EU SUNT INFIRMIERA SI MI E RUSINE SA STAU LANGA EA CAND VORBESTE LA TELEFON CU POLITISTU MULTE CUVINTE URATE FOLOSESTE PE ACEL POLITIST IL STIM TOT SPITALUL CA VINE DUPA EA DAR AR TREBUI SA SE IA MASURI CU ACEASTA FEMEIE CARE NU ARE CE CAUTA PE SECTIA AIA.UN BOLNAV PSIHIC NU ARE CUM SA LUCREZE IN  POLITIE SA NU-L MAI JIGNEASCA PT CA MAMA LUI A LUCRAT CU NOI SI ERA O FEMEIE DEOSEBITA DOAMNA L. SA NU O MAI VORBEASCA PE LA COLEGE C. CA NU O VREA CA NORA CA FEMEIA STIE EA CE STIE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Campanie de vizare a carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, î ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:00
(10300 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea un autoturism neînmatriculat

Un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Maia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat. Joi, 29 februarie a.c., acesta a fost ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 14:10
(10910 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 28 februarie a.c, cu privire la faptul că o femeie de 26 de ani, din Bordușani, ar fi fost amenințată și agresată fizic de soțul său, un bărbat de 33 de ani. Î ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:50
(12735 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1603 elevi s-au înscris la Simularea examenului de «Bacalaureat 2024»

În perioada 4-7 martie 2024 și în județul Ialomița se desfășoară Simularea Examenului de «Bacalaureat 2024». Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:40
(17656 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 1,96 milioane de lei, în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 1,96 milioane ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:30
(16990 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată cu cel puțin două săptămâni. În acest ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 10:50
(14461 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15101 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12548 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11197 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16527 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13710 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(17892 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 24 februarie a.c., în jurul orei 22,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru verificări un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Țăndărei, care conducea ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 13:35
(6489 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu în satul Bordușelu. Au ars aproximativ 70 baloți de plante furajere, cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 11:15
(11591 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 438 milioane de lei ajung în conturile beneficiarilor de ANT-sector vegetal și înverzire PD-04, Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că vineri, 23 februarie a.c., a autorizat la plată alți 55141 beneficiari ai Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 09:40
(13558 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Joi, 22 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune preventiv-reactivă pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost legitimate 168 de persoane, au fost verificate 74 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:40
(5822 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 22 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată la Țăndărei, polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare, fiind puse în executare 5 mandate de aducere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:30
(10000 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 204

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul -limită de depunerea a Formularului 204 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 11:20
(12223 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendă de 12600 de lei pentru abateri la regimul silvic

Polițiștii din Fetești, împreună cu specialiștii din cadrul Ocolului Silvic Fetești, au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 15:50
(5123 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale!»

Liderii USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat, miercuri, 22 februarie 2024, că Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile din 2024: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 12:20
(31358 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectorului vegetal, pentru anul 2023

MADR a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin. « ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:50
(10976 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, joi 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:30
(12234 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovine de carne/bubaline

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 februarie 2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 14:25
(22656 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați, băuți și fără permise, la volan

Marți, 20 februarie 2024, polițiștii din Platonești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum și ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 12:40
(15121 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul de depunerea a Declarației informative privind impozitul reținut la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 10:30
(12088 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină neînregistrată

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:40
(8815 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis de conducere

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, de 18 ani, domiciliat pe raza municipiului. În urma verificărilor în bazele de date, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:20
(9621 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 71 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 77 de evenimente, dintre care 72 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate două infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:00
(27507 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 10:30
(16405 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

În cursul zilei duminică, 18 februarie a.c., în jurul orelor 12,30, polițiștii din Platonești au depistat în flagrant delict, pe raza comunei Valea Ciorii, un șofer, în vâ ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:25
(12935 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...