Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Parchetul Slobozia a deschis dosarul «Spitalul»

Parchetul Slobozia a deschis dosarul «Spitalul»

Va curge cu sancțiuni penale în Sănătatea ialomițeană! O serie de sesizări privind existența unei ample activități infracționale desfășurată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia au ajuns pe birourile procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Organele de anchetă trebuie să dea curs plîngerilor venite din partea Camerei de Conturi Ialomița și ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița. Reclamațiile fac referire la deficiențele economice și financiare pe care instituțiile le-au descoperit la spital ca urmare a controalelor efectuate. Din perspectiva Noului Cod Penal, aceste abateri ar putea viza infracțiuni de serviciu ce pot fi pedepsite cu pînă la 7 ani de închisoare cu executare.

Un nou dosar pe biroul procurorilor din Slobozia
Sănătatea ialomițeană a intrat oficial în atenția organelor de urmărire penală din Slobozia, o dată cu arestarea preventivă a doctoriței Cristiana Stoian de la Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița. Ea a fost acuzată că vindea ca la piață sîngele pe care-l recolta de la donatori, deși, potrivit legii, ar fi trebuit să-l distribuie gratuit oamenilor care solicitau flacoane cu sînge. La nici două luni distanță după această anchetă, Sănătatea ialomițeană ajunge din nou în vizorul organelor judiciare. De această dată, vizat de procurori este Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Pe birourile procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au ajuns o serie de sesizări venite din partea instituțiilor statului. Este vorba despre Camera de Conturi Ialomița și Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița. Existența reclamațiilor este confirmată de către procurori, care susțin faptul că vor analiza situația, iar în funcție de rezultatul cercetărilor vor dispune măsurile corespunzătoare. Deocamdată, actele de sesizare se află în fază de verificare, în ambele cazuri nefiind pusă în mișcare urmărirea penală. Surse din cadrul Parchetului au declarat pentru Independent faptul că pe baza respectivelor plîngeri s-ar putea constitui dosare penale ce vor avea ca obiect comiterea de infracțiuni de serviciu, precum «abuzul în serviciu».

Angajări fictive și plăți ilegale
Sesizările penale făcute de Camera de Conturi Ialomița au la bază raportul efectuat ca urmare a controlului efectuat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în luna aprilie a acestui an. Auditorii instituției au supus verificării situația economică și financiară a spitalului în perioada celor 3 ani în care a fost condus de doctorul Vasile Olaru. Printre abaterile constatate aceștia au descoperit faptul că, sub semnătura fostului director al unității medicale, a fost posibilă crearea unui post fictiv în cadrul Departamentului Statistică. Respectivul angajat care a beneficiat de această susținere a fost plătit timp de un an și jumătate, cu suma de 1300 de lei lunar, fără a veni o zi la serviciu. O altă sesizare făcută de Camera de Conturi Ialomița la Parchetul Slobozia vizează și distrugerea unor documente fiscale, suspiciune ce planează asupra doctorului Olaru. Concret, el ar fi distrus mai multe facturi pentru a acoperi un prejudiciu de peste 272 mii de lei. Seria de abateri constatate de inspectorii ITM Ialomița vizează angajarea ilegală a peste 100 de persoane la spital. În urma unui control, aceștia au descoperit faptul că asistente, personal TESA și chiar medici ar fi fost angajați în cadrul unității medicale pe baza unor documente ce ar fi «îmbrăcat» forma unor contracte de muncă fictive.

3 Septembrie 2014, 16:50 (16399 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Medicul Vasile Olaru, vizat de un nou scandal penal
EXCLUSIV: Dosar de MALPRAXIS uitat în sertarele Poliției

Comentariile cititorilor:


Olimpia:
(5 Septembrie 2014, 19:04)
Deci, ziceți că de N.F., femeia legitimă a lui nea Nicu de la ISU, nu se ia nimeni? Multă lume știe de ce! Vom vedea...depinde de păsărică!
sam:
(5 Septembrie 2014, 17:18)
ar fi bine ca politia sa o intrebe pe amanta lui V.Z.,cea care sa batut cu nevasta lui V.Z. ca ar afla multe din spital. De fapt prima data a batuto amanta pe nevastasa si apoi nevastasa si-a revenit ca Wan DAme si a batuto si ea pe amanta .E vedeti ce prestanta de manager are acest V.Z.? Despre DNA> N.F. sotia lui N. de la pompieri nu se ia nimeni  prietenii stiu de ce
Slobozean:
(5 Septembrie 2014, 16:42)
sa este probele nici nu stii daca este al tau sau altuia.De aceea mergem si dam bani la privat desii contribuim o viata la stat. Lasind la o parte greselile de exprimare,ce vreti sa spuneti?? ca vi s-au incurcat probele?? Cred ca pur si simmplu fabulati,prestati pentru niste bani cistigati.Nu rezulta din poveste de unde ati tras concluzia ca fetele sint super-destepte!??poate super dotate,ca  asta se poate observa instant!
Indignatul:
(5 Septembrie 2014, 15:48)
Va rog luati masuri si cu cadrele medii ma refer la asistentele din spital.Dvs stiti ca exista o asistenta in spital Ecaterina ignat si impreuna cu fostul sot racolau persoane din spital bolnave promitandu-le tratament la domiciliu? iar oamenii doritori de vindecare acceptau iar acestia le luau banii inca de la inceput si dupa se faceau nevazuti.Cu asa ceva lucrati in spital stimati manageri?cu hoti si delicvente?cu repetenti si repetente?daca cei doi o sa nege intrebati doar atat Ce ati facut cu banii aceeia multi luati de la supracunoscutul om al acestiu oras Iulica Oprea fostul sef de la Privighetoarea?saracul om a murit de mult timp si familia nu a reusit sa scoata banii de la escroci.Hai recunoaste doamna Cati,acum de ce pozezi in familista convinsa alaturi de actualul sot?Bietul politist nu stie cu cine s-a bagat in card,recunoaste ca ceri apartinatorilor bani de la obraz pt a-i lasa sa intre pe reanimare sa isi vada rudele aflate pe acea sectie.Ai uitat de unde ai plecat?nu mai vinzi si tu nimic din ce furi?nu te mai vaiti ca ai banci si nu ai cu ce sa le platesti?la toata lumea spui acum ca te doare undeva de barfe ca ai spatele acoperit de sotul actual,hai roaga-l sa mearga putin pe la parter la biroul de internari si sa se intereseze de gloriosul tau trecut.AFARA CU LEPRELE CARE NU STIU NICI MACAR SA SE EXPRIME CORECT.HALAL SPITAL,SA VA FIE RUSINE CA ANGAJATI ACESTE RESTURI MENAJERE.
pacientu':
(5 Septembrie 2014, 12:35)
De i-ar lega pe toti spagarii incompetenti din cloaca aia numita spital!
Ninel:
(5 Septembrie 2014, 12:02)
Cat ne-o mai rabda Dumnezeu _ DNA-ul_SRI-ul- etc. Cat  si pana cand ? 
Gore:
(5 Septembrie 2014, 11:16)
Toate asistentele ar trebui s-o știe pe ipocrita N.F. Și cele din Amara și cele care lucrează cu Dl. N., șef! A fost pe salteaua DORMEO, cu fostul (poate și actualul) director...E mare figură, pliată perfect pe ce i se CERE!!! Tip: eu nu judec cu capul meu, execut după cum face gloata!
SORIN:
(5 Septembrie 2014, 09:38)
@cetatean. Vezi că Dumnezeu nu doarme. "Doctorița" la care te referi, aflată în arest, a făcut hemoragie și are nevoie de sânge. Sunt curios câți bani îi vor cere fostele subalterne, sau, probabil, va plăti din proprie inițiativă. Ar trebui lăsată să moară, așa cum a lăsat și ea pe alții. Este inuman ce spun, dar m-am săturat să tot aud de medici criminali și mafioți, care se plâng toată ziua că au salarii mici. Iar Astărăstoaie ar trebui legat imediat, pentru ascunderea infracțiunilor comise de medici. Șoldoveanul ăla "universitar" este un borfaș dovedit, plin de dosare penale ținute la sertar. Scoateți-le, parchetarilor, și la "zdup" cu el și gașca lui din Colegiul Medicilor din România.
Dănuț:
(5 Septembrie 2014, 07:44)
Io nu știu ce-i cu parchetul..........dar întreb și io ...că nu mai pot...cine-i Nae Florentina asta?? E vreo bunăciune...ce plm e..căă io nu prea am trecut prin spital de trei ori de când m-am născut..și ultima dată acum vreo șapte ani când am luat-o pe soacră mea..să moară pe perna ei:))E bună Flocirica asta?? N-a găsit ștampila lui Stoica..parchetul...că ne dă alt circ:)) Da mită la bac a ajuns în instanță??...fi-ne-ar parchetele de rahat:))
vivi:
(5 Septembrie 2014, 06:58)
Asa este probele nici nu stii daca este al tau sau altuia.De aceea mergem si dam bani la privat desii contribuim o viata la stat.Mergeti la Sante la bara comerciala si vedeti ca nu va ridicati dupa scaun fara sa iti arate numele si plus de asta sunt niste fete super destepte .Nu vreau sa fac reclama dar este o realitate.Si daca dai bani dar macar esti foarte bine tratat. Rusine spitalul Slobozia.!
cetatean :
(4 Septembrie 2014, 20:59)
as dori sa o vad  pe doctorita de la transfuzii si sa o scuip in fata de  animal inrait ...daca nu aveam donatori  muream cu o hemoglobina de 4  si....m-a lasat 2 zile si apoi mi-a vandut sange de la la alti  donatori...am avut si donatorii mei dar am cuparat si sange de la ea  prin intermediul unei asistente cine stie ce inseamna o hemoglobina de 4 stie ca am pierdut mai mult de jumatate de  din cantitatea sangelui din organism... rusine   abatorului SLOBOZIA zis spital judetean
Gigi:
(4 Septembrie 2014, 18:35)
Se pare că dr.Cristiana Stoian a știut ce să declare. Nu va rămâne singură pe-acolo! La SJIl este de anchetat și de verificat. Am speranța, ca pacient tratat in mizerie, că se va ajunge și la NAE FLORENTINA și la toate neghiobia și hoția din acest cuib al leprelor!
dada :
(4 Septembrie 2014, 17:30)
Cam tarziu.... dar e bine si asa , ca stau in continuare si sunt platiti pe aceleasi posturi si Zamfir si Nuty si Berbece....Sa dea socoteala de matrapazlacurile facut ca se comportau ca pe propria mosie... nu esti cu noi afara ...
Ema:
(4 Septembrie 2014, 10:48)
Frectie la picior de lemn !
mariuca:
(3 Septembrie 2014, 22:53)
de ce doar doctorul olaru este mentionat in articol?pe semnatura lui au furat si altii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Grav accident rutier la Popasul Chirana

O persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de joi, 3 ianuarie 2013, la intersecția DN2A cu DJ 213, între localitățile Giurgeni și Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2013, 18:47
(8618 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Societate Comercială angajează
zidari
fierar-betoniști

Experiența constituie un avantaj.
Relații la telefon 0737/208.367

3 Ianuarie 2013, 18:37


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în străinătate

Potrivit unui comunicat de presă al AJOFM Ialomița, sînt disponibile 100 locuri de muncă la recoltat mazăre în sectorul agricol din Portugalia-Danemarca. Doritorii trebuie să fie persoane majore, cu vîrsta ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2013, 13:32
(14506 vizualizări - 7 comentarii)


Ialomița: Intervenții SMURD și incendii

În perioada 28 decembrie 2012-2 ianuarie 2013, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical de urgență în cazul a ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2013, 13:19
(7349 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 2600 de articole pirotehnice, confiscate

Peste 2600 de articole artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice au fost confiscate de polițiști în ultimele două zile ale anului 2012. Așadar, polițiștii specializați ai Serviciului Arme, Explozivi ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2013, 13:15
(11957 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Operațiunea «Foc de artificii»

Efectivele din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au făcut vineri, 21 decembrie a.c., un prim bilanț al rezultatelor obținute ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2012, 16:16
(8879 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic îngreunat, dar se circulă!

12,00 Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că la această oră, 12,00, circulația pe drumurile județului se desfășoară în condiții de iarnă nefiind semnalate drumuri blocate ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2012, 08:48
(4923 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ninsorile revin în Ialomița! Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru intervalul 19 decembrie 2012, ora 2,00-20 decembrie 2012, ora 20,00, o avertizare meteo Cod Galben, iar ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 17:14
(6597 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

19 Decembrie 2012, 16:26


Locuințe cuprinse de flăcări la Munteni Buzău și Fetești

Mai multe piese de mobilier, aparate electronice și electrocasnice aparținînd unor locuințe din Munteni Buzău și Fetești au fost distruse de flăcări. Cele două incendii au avut o cauză comună: coșurile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 14:41
(8816 vizualizări - 1 comentariu)


Bucu: Escrocherie la telefon. S-a dat drept «fiu» încercînd să-și înșele «tatăl» cu 8600 lei!

Escrocii care dau țepe prin telefon sînt fără număr și fără limite! Un bătrîn de 67 ani, din Bucu, era la un pas să rămînă fără suma de 8600 lei în momentul în care a fost înșelat prin telefon de un astfel ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 14:31
(11596 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Bucu escrocherie


Popasul Sinești: Trafic blocat din cauza unui copac

Trafic de coșmar în dimineața zilei de miercuri, 19 decembrie a.c., pe DN2A, în zona Popasului Sinești. Un pom căzut pe carosabil a făcut ca circulația să se desfășoare doar într-un singur sens de mers ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 13:45
(7747 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Doi șoferi ialomițeni au fost depistați de polițiști conducînd pe drumurile publice în stare de ebrietate. În urma verificărilor oamenilor legii, s-a stabilit că unul dintre ei avea o alcoolemie de 0,4 ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 13:40
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie de Sărbători

Polițiștii ialomițeni vor fi la datorie și în zilele de Sărbătoare. Oamenii legii vor veghea asupra siguranței și ordinii și liniștii publice la nivelul înregului județ. Cei care vor avea nevoie de sprijinul ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 13:32
(6324 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: 8,56 milioane lei, încasate prin măsuri de executare silită

Potrivit unui comunicat de presă al DGFP Ialomița, pe linia colectării veniturilor bugetare, în luna noiembrie 2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins mai multe măsuri de executare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2012, 12:44
(7710 vizualizări - 4 comentarii)


Urziceni: Festivalul de colinde populare românești «Deschide ușa creștine»

Duminică, 16 decembrie a.c., la Urziceni se va desfășura cea de-a XX-a ediție a Festivalului de colinde populare românești «Deschide ușa creștine». În cadrul evenimentului va avea loc și o inedită lansare ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:21
(8974 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: La furat la doar 15 ani...

La începutul acestei săptămîni, casa unui localnic din Țăndărei a fost călcată de hoți. Bărbatul a reclamat la Poliție faptul că îi lipsesc din locuință 4 telefoane mobile și 4 camere de supraveghere video ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:11
(6720 vizualizări - 4 comentarii)


Slătioarele: Magazie cuprinsă de flăcări

În după-amiaza zilei de miercuri, 12 decembrie a.c., o magazie aflată în gospodăria unui localnic din satul ialomițean Slătioarele a fost cuprinsă de flăcări. Totul din cauza unor scîntei provenite de la ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:08
(5728 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Polițiștii au prins un «spărgător de case»

Polițiștii din Fetești au reușit să probeze activitatea infracțională a unui tînăr de 18 ani, din localitate, care a furat mai multe bunuri dintr-o locuință. Bunurile sustrase, în mare parte bijuterii, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2012, 18:07
(5377 vizualizări - 2 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Decembrie 2012, 16:44


Ialomița: «Ziua Internațională de Luptă Împotriva Corupției», serbată la Țăndărei

Misiune specială a ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Ialomița. Luni, 10 decembrie 2012, oamenii legii s-au deplasat la Țăndărei pentru a participa la o dezbatere organizată de elevii Liceului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2012, 13:45
(6410 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Ialomița: Cod Galben de ninsori și viscol

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 11 decembrie, orele 12,00-12 decembrie, orele 12,00, «va ninge în majoritatea regiunilor». Ninsorile vor fi mai consistente în primele ore ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 20:48
(8315 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Proiectil descoperit la groapa de gunoi

Un proiectil perforant de artilerie de calibru 100 mm a fost descoperit de un cetățean la o groapă de gunoi din Fetești. Evenimentul a fost semnalat prin 112 vineri, 7 decembrie a.c, iar la fața locului ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 20:03
(5787 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Un tîlhar din Munteni-Buzău și un țăndărean hoț din locuințe, reținuți de polițiști

Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată în noaptea de sîmbătă spre duminică, 8/9 decembrie a.c., de către un tînăr, de 21 ani, din localitate, despre faptul că în jurul orei 1,30, în timp ce se deplasa ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 20:00
(10158 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbulești: Incendiu de la un cablu supraîncălzit

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de luni, 10 decembrie a.c., în jurul orei 6,15, la locuința unei persoane din comuna Bărbulești, după ce cablul de alimentare al unui calorifer electric s-a supraîncălzit ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2012, 19:03
(6615 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 sesizări privind incidente electorale

În cursul zilei de duminică, 9 decembrie a.c., în județul Ialomița au fost înregistrate 9 sesizări privind diverse încălcări ale legislației electorale, din care 8 în mediul rural și 1 în mediul urban. ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2012, 13:54
(6337 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița are «forțe proaspete»

65 de absolvenți ai școlilor de poliție din țară au fost repartizați la începutul acestei săptămîni în subunitățile Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. 7 dintre aceștia sînt ofițeri, iar alți ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:37
(6553 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer cu ghinion

Un șofer, de 42 ani, din localitatea Sudiți, a fost tras pe dreapta de polițiștii și dus la secție deoarece conducea mașina «nepotrivită». În urma verificărilor, s-a stabilit că automobilul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:36
(5568 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minori prinși la furat

3 minori, din Țăndărei, sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Aceștia au intrat în interiorul unei firme din oraș, cu scopul de a sustrage mai multe bunuri... Fapta ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:34
(6175 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei hoți


Sinești: A murit nevinovat

În seara zilei de joi, 6 decembrie a.c., un cetățean străin, de 47 ani, șofer al unui tir, și-a pierdut viața, fiind implicat într-un accident de circulație. Evenimentul s-a petrecut din cauza neatenției ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2012, 18:32
(7286 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...