Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Lipsește curajul!

Handbal, CSM Unirea Slobozia-Dunărea Brăila, 27-29 (11-13)

Lipsește curajul!

Unirea Slobozia putea să dea o nouă lovitură în meciul din etapa a III-a contra Dunării Brăila. Putea, dacă ar fi tratat de la egal la egal adversarul. Dar cînd ai în față o linie de 9 metri formată din Perianu, Moldovan și Horjea, cînd pe extrema stîngă pătrunde «uriașa» Ramona Farcău, iar în poarta Brăilei că e Dobre, că e Voicu, tot cazemată se cheamă, e normal să ai emoții. În plus, colectivul Dunării Brăila este obișnuit, de foarte mulți ani, cu aerul tare al primelor locuri în Ligă și al competițiilor europene. În ciuda acestor aspecte, puțin curaj dacă aveam...

Umăr la umăr în prima repriză
Meciul a început bine, cu Unirea strîns legată de Dunărea. A fost 2-1 în minutul 4 și 10-9 în minutul 23. Unirea a marcat din toate pozițiile, avînd în Drăguț un adevărat braț de fier. Din păcate, s-a ratat iarăși de la 7 metri, meteahnă care ne ține de ani buni, indiferent de componența echipei sau a băncii tehnice. Ca într-un meci de gală, oaspetele au deschis scorul prin Ramona Farcău, doar una dintre super-jucătoarele care vor călca în Sala Sporturilor în acest sezon. În rest, linia de 9 metri a Brăilei și-a dat frîu liber experienței (cazul lui Horjea și Moldovan) și talentului (cazul lui Perianu). S-a terminat oarecum nemeritat, cu 11-13 la pauză.

Dăscălete, ce surpriză!
Repriza secundă a fost una în care s-a arătat că echipa noastră poate fi uneori extrem de vulnerabilă (s-a ajuns la 22-27 în minutul 52), dar poate recupera miraculos. Însă în jocul de față s-a întîmplat prea tîrziu pentru a ne mai putea aduce puncte. S-a terminat 27-29, putea fi mult mai bine, dar naivitățile ne-au costat... Unirea a cîștigat, totuși, ceva: o jucătoare! Raluca Dăscălete este numele handbalistei de 22 de ani care a făcut din punctul de 7 metri sursă sigură de goluri (4 aruncări, 4 transformări).
A arătat, de asemenea, o îndrăzneală care, dacă se va generaliza în cadrul lotului, va aduce multe surprize la Slobozia. Nu trebuie să neglijăm nici evoluția foarte bună, mai cu seamă în repriza secundă, a extremei Cristiana Nica. Totodată, Georgiana Martin
și-a făcut și de această dată datoria în poarta slobozeană. Pentru Unirea au marcat: Dăscălete (7 goluri), Nica (7), Drăguț (6), Cricleviț (1), Carabulea (1), Artean (1), Stănciulescu (1), Băcăoanu (1), Pavăl (1) și Moroianu (1). De la oaspete s-au remarcat Moldovan cu 10 goluri și Horjea
cu 6 reușite.

«Victorie obligatorie cu Tîrgu Mureș»
În ciuda înfrîngerii, antrenorul Unirii, Liviu Paraschiv s-a arătat mulțumit de evoluția echipei noastre: «Puteam obține mai mult de la acest joc, dar fetele nu au crezut suficient în șansa lor. Brăila este o echipă solidă, cu handbaliste care joacă de mult timp împreună, dar astăzi nu m-a impresionat prea tare. Una peste alta, sînt mulțumit! Săptămîna viitoare mergem la Zalău, loc de unde este greu să pleci cu puncte. Dar asta nu ne împiedică să ne dorim un rezultat bun. Apoi jucăm acasă cu Tîrgu Mureș, iar la acest meci victoria este obligatorie!». Unirea va juca la Zalău, duminică, 14 septembrie, iar cu echipa din Tîrgu Mureș, joi, 18 septembrie.

Ada Moldovan: «Avem trac cu nou-promovatele!» Cea mai bună jucătoare a Brăilei a fost Ada Moldovan, handbalistă care se confundă în ultimii ani cu această echipă. Jucătoare cu experiență, Moldovan a găsit repede explicația pentru scorul neașteptat de strîns care a rămas înscris pe tabelă la finalul celor 60 de minute. «Cu echipele nou-promovate noi avem, de regulă, trac. Dar mă bucur că astăzi l-am depășit! Slobozia are o echipă surprinzător de omogenă și este, cu siguranță, meritul domnului Paraschiv, pe care l-am avut antrenor la Roman și a fost o plăcere să colaborăm. De la Unirea am remarcat-o pe fosta mea colegă, Ana-Maria Drăguț, o jucătoare foarte bună, lucru pe care l-am remarcat și astăzi. Chiar dacă am jucat de curînd cu Zalăul, nu pot să vă spun ce șanse aveți în confruntarea cu această echipă. Începutul de campionat stă sub semnul echilibrului și, prin urmare, e posibil orice!».

9 Septembrie 2014, 15:25 (8203 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Demonstrație de forță în «duelul Unirilor»
O victorie categorică
O nouă victorie

Comentariile cititorilor:


SUPORTER:
(15 Septembrie 2014, 13:09)
OBIECTIV SUFICIENT ANUL ACESTA, RAMANEREA IN PRIMA LIGA
colega:
(14 Septembrie 2014, 21:17)
ce facem cu sifonul echipei,care desi nu are nici o treaba cu handbalul da cu para la antrenori mereu....asa a facut si la Piatra si la Iasi...fetelor mare grija la Popescu mironosita nevinovata....mai cunoscuta Mitu pupa c..... antrenorilor......bafta fetelor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
331 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Expoziție de mărțișoare și podoabe

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează miercuri, 23 februarie a.c., o expoziție de mărțișoare și podoabe. Expoziția se deschide începând cu orele 17,00. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 12:00
(3484 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Verificări privind munca nedeclarată

În perioada 25-31 ianuarie 2022, inspectorii din cadrul ITM Ialomița au făcut verificări privind munca nedeclarată. Au fost efectuate 21 de acțiuni de control în urma cărora a fost sancționat un angajator ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:45
(2230 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 28 februarie 2022, termenul limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că luni, 28 februarie 2022, este termenul-limită pentru depunerea Formularului 207-«Declarația informativă privind ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 11:10
(9314 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton ucis de o mașină

Slobozia: Pieton ucis de o mașină

În dimineața zilei de marți, 22 februarie a.c., la ieșire din municipiul Slobozia către Urziceni, s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2022, 10:15
(2602 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr de 17 ani, depistat la volanul unei mașini cu bunuri furate

Vineri, 18 februarie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. La volan a fost identificat un tânăr de 17 ani, ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:20
(10774 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea carantinei/izolării și nepurtarea măștii de protecție

4 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu, iar 59 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 17:10
(10018 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 71 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 21 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25601, fiind înregistrate 71 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 15:30
(1715 vizualizări - 0 comentarii)


Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Casă din Manasia, mistuită de flăcări

Vineri, 18 ianuarie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Manasia. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2022, 12:50
(3172 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 20 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25530, fiind înregistrate 60 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2022, 15:50
(1382 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 99 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 19 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25470, fiind înregistrate 99 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2022, 16:05
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Arestat pentru «șantaj în formă continuată»

Joi, 17 februarie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat emis de Judecătoria Sectorului 5 București, pe numele unui bărbat de 31 de ani, din comuna Borănești. Cel în cauză a fost încarcerat în ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:45
(5054 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținut pentru fapte de «furt»

Joi, 17 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr, de 16 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «furt calificat», «amenințare» și «folosirea fără drept de obiecte periculoase». ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:35
(3131 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 158 de locații, 7 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada Stării de Alertă și 20 de mijloace ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 17:20
(2872 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 18 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25371, fiind înregistrate 150 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 15:30
(3392 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Situația burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul județului nostru, în semestru II al acestui an școlar vor beneficia de burse școlare 9454 de elevi. Astfel, un singur elev va primi bursă de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 14:15
(14754 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Parfum de Epocă» la Muzeul Național al Agriculturii

Pasionații de fotografie sunt invitați marți, 22 februarie a.c., la orel 14,00, la vernisajul unei expoziții dedicate fotografiei. Gazda evenimentului este Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 12:00
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița a rambursat TVA în valoare de peste 7,34 milioane de lei în luna ianuarie 2022

Printr-un comunicat de presă remis publicității, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că valoarea rambursării TVA aferentă lunii ianuarie 2022 este mai mică decât ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2022, 11:30
(11503 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Ați văzut-o?

Amara: Ați văzut-o?

Polițiștii din Amara caută o tânără, de 25 de ani, dispărută de la domiciliu. În ziua de duminică, 13 februarie a.c., aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit. Apropiații femeii au alertat poliția ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:45
(2763 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


Fetești: Dispărut de la domiciliu, căutat de autorități

Fetești: Dispărut de la domiciliu, căutat de autorități

Polițiștii din Fetești caută un bărbat, de 45 de ani, din localitate, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția acestuia în ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:40
(9703 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența drogurilor

Un tânăr de 21 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența substanțelor interzise. Acesta a fost oprit în seara zilei de miercuri, 16 februarie a.c, pe ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:30
(2904 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de organele judiciare din Germania, descoperit în trafic

În seara zilei de miercuri, 16 februarie a.c., polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitate. În urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:20
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru fapte de «furt»

Miercuri, 16 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au pus în aplicare 4 ordonanțe de reținere, emise pe numele a 4 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. Activitatea infracțională reținută ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:15
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier

DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs joi, 17 februarie 2022, pe DN2A, între localitățile Munteni Buzău și Căzănești. Trei persoane au murit pe loc după ce mașina în care se aflau s-a lovit puternic de un ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 16:00
(16987 vizualizări - 12 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 208 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 17 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25221, fiind înregistrate 208 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 15:40
(10279 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Element de muniție, descoperit la marginea orașului

Slobozia: Element de muniție, descoperit la marginea orașului

Joi, 17 februarie a.c., ca urmare a unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul ISU Ialomița a intervenit pe raza municipiul Slobozia, pentru asanarea unui element de muniție neexplodat. Ajunși la fața ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 15:10
(4159 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbatul dispărut din Miloșești, căutat în apele râului Ialomița

Slobozia: Bărbatul dispărut din Miloșești, căutat în apele râului Ialomița

Joi, 17 februarie a.c., pompierii din Slobozia au desfășurat o acțiune de căutare pe râul Ialomița. A fost căutat bărbatul din Miloșești dispărut de la domiciliu în data de 8 februarie 2022. Acțiunea s ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 14:30
(3807 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Arsă de vie în propria locuință

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 17 februarie a.c., în cazul unui incendiu produs la o locuință din Fierbinți-Târg. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o femeie, în vârstă de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 14:05
(12567 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Perioada de depunere a dosarelor pentru Cererea Unică de Plată 2022

Fermierii vor putea depune, în perioada 01 martie-16 mai 2022, Cererea Unică de Plată prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de Utilizare IPA-Online (accesibil în ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2022, 12:00
(15076 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Ialomiței, întâlnire cu primarul comunei Perieți

Printr-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Ialomița precizează că prefectul Constantin Marin a avut o întâlnire cu primarul comunei Perieți. «Miercuri, 16 februarie 2022, prefectul județului ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 16:10
(1575 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 233 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 16 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 25013, fiind înregistrate 233 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2022, 15:40
(2657 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Cetateanu turmentat. în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...