Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-CF Brăila 0-0

Un punct și multe semne de întrebare

Unirea Slobozia nu s-a regăsit în meciul cu Brăila, continuînd evoluția neconvingătoare manifestată și la Dorohoi. Atacul este, clar, o problemă care trebuie rezolvată. De asemenea, contingentul U21 este destul de subțire, soluțiile fiind Ibrian, Gohoreanu și, din păcate, cam atît. Plictiseală mare în prima parte a meciului pentru cei 800 de spectatori răspîndiți în liniște pe «1 Mai». Unirea a avut cele mai mari ocazii prin Gicu Iordache (’36, ’40), acesta nereușind să treacă de Leo Dobre. A doua parte avea să fie mai animată, cu Enis Bolat șutînd peste (’52) din poziție bună. Gohoreanu ratează la rîndu-i ținta, la fel și Dima de la oaspeți, după o execuție pretențioasă. Ibrian și Soare au fost pe final principalele pericole pentru poarta brăileană, dar nici ei nu au ajuns să scuture plasa. De cealaltă parte, Nicoliță lovește transversala, după o pasă a lui Frunză. Se termină 0-0, rezultat echitabil după cum s-a desfășurat jocul. Nu ne rămîne decît să facem paralela cu startul stagiunii trecute și să așteptăm revigorarea. Adrian Mihalcea a folosit următoarea formație: Dobre-Stan, Hristian, Soare, Toma-Macare, Coconașu (Gheorghe ’71)-Ibrian, Bolat (Florea-’55), Gohoreanu-Ene (Drăguț ’60).

9 Septembrie 2014, 13:45 (11133 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Dezastru în prelungiri
Din nou runda oaspeților

Comentariile cititorilor:


Panait Alexandru:
(13 Septembrie 2014, 17:11)
ii doare-n plex pe jucatori sau pe nea caisa de noi....sa fie sanatosi , cu atitudinea lor se vad si rezultatele :) eu consider ca mi-am facut datoria , atat cat am putut ,eu am urlat pentru ei ,altii ii injurau cu semintele printre dinti , si eu sunt tratat cu spatele sau cu indiferenta. .. 
seminte la cornet:
(13 Septembrie 2014, 16:31)
Si uite asa am pierdut si la Navodari ! Galeria a fost la meci sau s-a rusinat iar?:))) Astia nu striga decat la victorii iar principala preocupare nu e sustinerea echipei ci jignirile pentru restul spectatorilor , oameni respectabili care nu fac circ si panarama ca si ei, cultii orasului
Mike:
(13 Septembrie 2014, 03:27)
@Leontin Poveste lunga. La sfarsit de sezon , la ultimul meci de acasa cu Rapid, au venit ne-au salutat vreo 4 5 insi, restul se inghesuiai la poze cu rapidistii. Nu ne intelege gresit, personal nu avem nimic de impartit cu ei, chiar la ultimul meci am fost la Axintele, sa-i sustinem, normal ca am cantat tot meciul , si la sfarsit de meci, nici macar nu ne-au salutat , un salut, cum se face..sau o aplaudare, nimic. Si a fost si un protest fata nu numai de echipa, ci si fata de tot ce se intampla pe stadion. De exemplu, Jandarmii ne spuneau sa dam jos bannerele noastre, si se uitau urat la noi, ca sa le dam jos [ la acelasi meci ], cand noi aveam voie sa le afisam. Asta era clar un abuz din partea lor. Clubul a dat pungi din carton , persoanelor la intrare, ca sa aibe unde sa scuipe seminte, ceea ce pe noi ne-a cam dezamagit. Cum vrei sa cante omu' daca isi tine gura ocupata cu seminte, intr-un fel si clubul a incurajat la seminte. Totul din cauza ultimului meci cu Rapid, si unde sa mai pun, ca rapidistii au rupt gardul si au invadat terenul,  unii din ei voiau sa ne bata, dar Jandarmii aveau grija sa se certe cu noi pt 1 banner afisat pe gard !
Leontin:
(11 Septembrie 2014, 22:23)
Da' care-i treaba cu atitudinea jucatorilor?
Mike:
(11 Septembrie 2014, 15:21)
@spectatoru Aveti dreptate in ceea ce spuneti, ca aveti o varsta si numai puteti, asta o inteleg total ! Aveti dreptate si in legatura ca am jignit toti locuitorii orasului, dar am zis-o mai mult din nervi, nu toti sunt cum i-am descris eu, sunt si persoane respectabile, educate, dar intr-un numar mai restrans fata de cei pe care i-am descris eu ! In schimba va inselati intr-o privinta, are foarte multa legatura cu fotbalul, nu o sa vedeti dumneavoastra in peluzele echipelor romanesti ca vor canta pt echipa oameni fara principii, fara o anumita mentalite , in niciun caz cei pe care  i-am descris eu. Si nici tinerii din ziua de azi, nu o sa-i vedeti intr-o galerie, deoarece ei , in mintea lor, o percep ca pe o rusine sa te afli acolo, tot mai bine in casa langa calculator sau pe iphone. Sunteti singura prsoana, care ne-a raspuns frumos, fara se ne jigneasca si fara sa ne acuze ca luam bani de la Stoica . Stiu ca suna aiurea ce zic, dar multumesc ca ne-ati raspuns politicos !
spectatoru:
(11 Septembrie 2014, 13:34)
Michi, sunt suporter al Azotului Slobozia din timpuri parca imemoriale.Nu sunt de acord nici cu cel pe care il infierezi (desi cred ca intentionat a ironizat galeria), dar parerea mea ca e ca in niciun caz  nu trebuie sa generalizezi cetateanul slobozean ca fiind un limitat ce asteapta sarmale gratis de la PSD, fiindca jignesti toti locuitorii orasului gratuit si fara legatura cu fotbalul.Cu aceasta atitudine, veti sfarsi prin a fi decredibilizati.Unii dintre noi pur  si simplu nu mai pot avea atitudinea de acum 30 de ani cand ne faceam cruce cu limba in cerul gurii cand Tiganila( sa-i fie tarana usoara!)alerga cu trei adversari in spate sau urlam de fericire cand Lupu trimitea cotofana la paianjen. Grijile sunt altele acum , unii avem nepotii langa noi si  la meci mergem ca la un spectacol. Avem insa speranta ca voi , astia tineri si culti sa dati dovada de educatie si civilizatie sustinand cu frenezia specifica varstei echipa si in locul nostru , astia care nu mai putem tipa sau sari de pe scaun la gol fiindca ne doboara pardalnica de lombosciatica! 
Mike:
(10 Septembrie 2014, 23:35)
@Semintelacornet Sincer sa fiu nici nu stiu de ce imi bat capul cu unu care pune semnul egal intre " a sustine echipa  [ prin cantece, nu huiduieli ] " si  " a se da in spectacol " . Se vede clar ca esti limitat, plin de prejudecati, crezandu-te mai destept decat toti din jurul tau. Reprezinti cetateanul acela tipic care toata viata lui a spart seminte, a primit galetuse cu faina si ulei de la PSD, strambi din nas ca nu ai apa curata in oras, dar principiile iti sunt intoarse imediat cand vedeti o portie de sarmale gratis [ de ziua nationala ]. Asta e mentalitatea cetateanului Slobozean. E normal sa va uitati la noi ca la extraterestri, daca voi in viata voastra nu ati participat la un protest, va e frica, rusine [ pt ca sunteti limitati, stiu repet ideea dar asa este ] sau sa va cereti drepturile. Galeria nu vrea onoruri, nu vrea laudata, nu vrem sa fim ridicati in slavi. Tot ce s-a facut in legatura cu galeria, s-a facut din pura placere si pasiune. Cat despre dispariti noastra, nu am disparut, doar am protestat fata de atitudinea jucatorilor ! Noi am intors bannerele si nu am mai cantat, i-am aplaudat chiar si in timpul protestului, voi ii injurati dupa fiecare meci pierdut si ii acuzati de blat, cine-s mai educati ??
Panait Alexandru:
(10 Septembrie 2014, 21:28)
baietii aia cultivati au mai multa minte si carte decat 80 % din tribuna 1 si 2 ! atata stiti si voi , hai unirea , hai mihalcea  , hai sa facem si sa batem in rest caracterul vostru insipid va defineste ca niste simpli oameni limitati in gandire 
Suporter:
(10 Septembrie 2014, 19:07)
 Baietii aia cultivati care injurau spectatorii au facut deplasarea la axintele si au fost alaturi de echipa..
seminte la cornet:
(10 Septembrie 2014, 13:41)
Au disparut si baietii aia cultivati care injurau spectatorii ca nu se dau in spectacol.Aka galeria.Intre timp echipa noastra de suflet a fost invinsa in cupa, de modestii de Axintele.Mihalcea, trezeste-i !!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
219 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Axintele: Accident între un autoturism și o motocicletă condusă de un minor de 16 ani

Un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, s-a ciocnit de o motocicletă, condusă de un minor de 16 ani, din Bărcănești. Accidentul s-a produs sâmbătă, 11 noiembrie a.c., pe raza localității Axintele ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 16:15
(12699 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele accident


Fetești: A luat foc un stâlp de iluminat

Sâmbătă, 11 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, Stația de Pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă pentru lichidarea unui incendiu produs la un stâlp de iluminat stradal, în ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 13:25
(4358 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Buești, Fetești, Axintele și Coșereni

Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în jurul orei 1,00, un echipaj de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au fost solicitate să intervină pentru gestionarea unei situații ...[citește_toată_știrea]

13 Noiembrie 2023, 13:10
(3387 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru deținere ilegală de «arme albe»

În urma unui control la o sală de jocuri de pe raza municipiului Urziceni efectuat joi, 9 noiembrie a.c., a fost depistat în flagrant un bărbat ce avea asupra sa un cuțit și un spray iritant lacrimogen ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 16:00
(10110 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Material lemnos confiscat de polițiști

Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare pe linia deținerii materialului lemnos. Astfel, în cadrul unui depozit de pe raza municipiului Urziceni s-a descoperit faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 15:50
(2773 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și în comunele învecinate

Joi, 9 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o razie de amploare la Urziceni și pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești și Movilița. Cu această ocazie, au fost legitimate peste ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2023, 15:40
(9642 vizualizări - 0 comentarii)


Județul Ialomița, vizat de perchezițiile Parchetului European (EPPO)

Joi, 9 noiembrie a.c., Parchetul European a efectuat 38 de percheziții domiciliare, într-o anchetă privind o fraudă de 15 milioane de euro. Procurorii EPPO au descins și la adrese pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 17:00
(4200 vizualizări - 2 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui a dat în judecată Administrația Prezidențială

Deputatul USR Claudiu Năsui anunță că a dat în judecată Administrația Prezidențială pentru refuzul de a furniza informații publice despre deplasările președinților între anii 2010-2023. Claudiu Năsui a ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 14:20
(16833 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Slobozia: «Școala Altfel» cu polițiști

Miercuri, 8 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități educativ-preventive în cadrul programului «Școala Altfel». Astfel, oamenii legii s-au întâlnit cu elevii Liceului Pedagogic «Matei ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 13:50
(7147 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în trafic fără permis

Un bărbat de 60 de ani, din Bordușani, și o tânără de 21 de ani, din județul Constanța, s-au ales cu dosare penale după ce polițișii au constatat faptul că nu dețineau permise de conducere. Bărbatul de ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 13:30
(2754 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:30
(18557 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2023

La sfârșitul lunii septembrie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3698 de șomeri (din care 1829 femei), rata șomajului fiind de 4,65%, cu 0, ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2023, 12:20
(13243 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru prevenirea apariției gripei aviare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 18:00
(15521 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 8 noiembrie 2023, în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Bordușani. În urma testării cu aparatul DrugTest au ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 16:35
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa joi, 9 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 16:20
(3403 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Portalul ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 14:50
(15867 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Valea Ciorii

Incendiu la o casă din Valea Ciorii

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Valea Ciorii. La locul solicitării au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2023, 12:50
(2681 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

Pește confiscat de polițiștii ialomițeni

În dimineața zilei de luni, 6 noiembrie 2023, în jurul orelor 9,30, polițiștii din Coșereni au depistat în flagrant delict, pe DJ201, un șofer în vârstă de 45 de ani, din comuna Bărcănești, în timp ce transporta ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 18:00
(2464 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Marți, 7 noiembrie 2023, în jurul orei 5,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Țăndărei, aflându ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 17:40
(6425 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean reținut pentru «act sexual cu o minoră»

Polițiștii din Coșereni au reținut luni, 6 noiembrie 2023, un bărbat de 48 de ani, din Slobozia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «act sexual cu o minoră». În urma cercetărilor efectuate polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2023, 17:30
(2905 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Ialomița: Beți, posibil drogați și fără permise, la volan

Duminică, 5 noiembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii rutieri din Slobozia au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 42 de ani, din Slobozia, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2023, 16:20
(1901 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 4 noiembrie a.c, pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în apropiere de Urziceni, pe E85, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2023, 15:20
(2467 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: A murit într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața vineri, 3 noiembrie a.c., în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un camion ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 20:40
(10448 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Vineri, 3 noiembrie a.c., pe raza localității Adâncata s-a produs un accident rutier în urma impactului frontal dintre un autoturism și un microbuz. Opt persoane au fost rănite în urma accidentului, patru ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 19:10
(12426 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil»: «Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului» de la Mânăstirea Sihăstria Râșcăi

În perioada 6-13 noiembrie 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 18:00
(20203 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești, județul Ialomița, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. În vederea realizării acestor operațiuni ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 14:20
(16137 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 7 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 12:30
(17713 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia, aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:10
(2192 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos confiscat de polițiști

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Grivița, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:00
(2018 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat din nou campaniei publice «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, joi, 2 noiembrie a.c., aceștia au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină din Slobozia și au donat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 13:40
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...