Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Gustul victoriei, strict interzis

Fotbal, Liga a II-a, Săgeata Năvodari-Unirea Slobozia 1-0

Gustul victoriei, strict interzis

Două egaluri și o înfrîngere a acumulat Unirea Slobozia în acest sezon. Traseu identic cu cel de anul trecut, iar dacă lucrurile vor continua astfel, sîmbătă, 20 septembrie 2014, în duelul de acasă cu CS Balotești, noua echipă a lui Hristu Chiacu, ar trebui să vină și victoria. Unirea a încheiat la Năvodari o săptămînă neagră, începută prin eliminarea din Cupa României, petrecută la Axintele. Retrogradată recent din Liga I și fortificată la nivel de lot cu jucători ca Albuț, Stana, Cîrjă sau Cristi Ganea, Săgeata din Năvodari nu a arătat un fotbal net superior Sloboziei, dar experiența din Liga I și-a spus cuvîntul. A fost de ajuns o intrare a lui Toma din postură de ultim apărător asupra lui Ganea, iar istoria meciului a fost pecetluită de penaltyul transformat de experimentatul Ovidiu Vezan. Așa s-a concretizat scorul final, Săgeata controlînd jocul pînă la ultimul fluier. Toma a văzut, firește, cartonașul roșu, iar galben-albaștrii au jucat în 10 oameni tot restul meciului. Dobrogenii merg cu șanse reale către promovare, în vreme ce Unirea are speranța de a repeta clasarea pe ultima treaptă a podiumului, în ciuda unui start, trebuie s-o recunoaștem, ratat. Adrian Mihalcea a folosit următorii oameni: Dobre-Stan, Hristian, Soare, Toma-Macare, Ivașcă (Drăguț ’31)-Ibrian, Bolat, Gohoreanu (Topală ’59)-Tănasă (Ene ’72).

Tănasă și Topală, la debut Doi jucători cu vîrste diametral opuse au debutat sîmbătă în tricoul Unirii. Ciprian Tănasă (33 de ani), atacant cu ștate vechi în fotbalul românesc, este omul adus să rezolve definitiv problemele ofensivei. Transferul lui Tănasă la Unirea s-a făcut cu doar cîteva zile înainte de deplasarea la Năvodari, acesta evoluînd 72 de minute în partida cu Săgeata. Fotbalistul de 1,77 m, în ciuda faptului că este originar din Fălticeni, pornește drept un produs al fotbalului argeșean, acolo unde și-a făcut debutul în Liga I. Are o carte de vizită impresionantă pentru nivelul ligii secunde, cu 36 de goluri în 136 meciuri disputate în primul eșalon fotbalistic. De asemenea, Tănase a bifat 52 meciuri și 14 goluri pentru Metalurg Donetsk în prima ligă ucrainiană. Totodată, la Năvodari, s-a produs debutul la echipa mare pentru fundașul lateral Sabin Topală, intrat în repriza secundă în locul lui Gohoreanu. În vîrstă de 19 ani, Topală a mai fost pe banca de rezerve a Unirii Slobozia, fără să fie utilizat vreun minut.

16 Septembrie 2014, 14:45 (5884 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca

Comentariile cititorilor:


Mike:
(23 Septembrie 2014, 23:14)
@PanaitAlexandru , nu iti mai bate capul cu astia pe aici. ei toata viata lor o sa injure pe cei ce fac ceva, oricum am o vaga banuiala ca , " seminte " , " messi " , " wawrink " si " finu " si " fanu lu finu " e unul si aceeasi persoana, care face trol pe aici, doar ca sa te provoace si sa injuri, e un no lifer, si toti astia care comentati galeria inloc sa comentati sportul si sa-l apreciati ca se fac niste performante in handbal si fotbal, sunt niste NO LIFERI, nu aveti viata sau aveti prea mult timp liber. O seara buna ! e ultimul meu comment legat despre galerie !
Panait Alexandru:
(23 Septembrie 2014, 18:44)
Finule imi cer eu scuze personal , in numele aluia care probabil te-a jignit si cred ca stiu si cine si de ce , dar poate din simplu fapt ca pentru voi echipa nu reprezinta nimic ,nu stiti sa o sustineti . . . Sau daca v-a facut cineva samantari va spus adevarul in fata . . . iar cu cu chestia aia ''dupa ce ii primesti in casa'' nu stiu la ce te referi :) 
Adrian:
(23 Septembrie 2014, 18:21)
fanule, dar ce jignit te simti, cand te-a jignit baietii astia pe tine de generalizezi ?? Imi dau seama, ca nici tu nu esit mai departe, daca dai in noroi in toti, doar pt ca unul dintre ei, a fost provocat si a injurat VIRTUAL ! penibila discutie !
fanu lu finu:
(23 Septembrie 2014, 14:17)
i-ai acasa bre daca ti-e drag dar o sa-ti injure familia dupa ce ii primesti in casa ca atata stiu astia. n-are nimeni nimic cu ei dar sa cante acolo in legea lor nu sa jigneasca spectatorii de pe stadion si din oras.
Fanu:
(23 Septembrie 2014, 13:10)
finule, ne-a cam zis-o golanul din galerie. eu zic sa numai criticam ceea ce noi nu avem minime cunostinte in domeniu si nu facem ceea ce fac ei. Eu tot nu inteleg de ce la fiecare articol sportiv se vorbeste de galerie ? care e scopul ? mi se pare ciudat rau de tot, ori sunteti rau intentionati si ati intrat cu scopul sa-i jigniti pe baietii astia de care mie mi-e drag, imi place ceea ce fac ei,  ori sunteti idioti , pt ca sportul este fotbal sau handbl, nu galerie.
Panait Alexandru:
(23 Septembrie 2014, 04:08)
Dar dc nu veniti la un meci sa-mi spuneti mie asta in fata ? care dintre voi aveti acest curaj? sau mai degraba demnitate .. . .Cine se arunca ma in fata magarule ? Cine esti tu de iti permiti sa critici ce-am facut noi si n-a facut restul spectatorilor pe stadion ? voi dupa ce pierde unirea un meci 2 nu va mai vede nimeni pe stadion , Tu iubitor al fotbalului ? ce iubitor al fotbalului esti tu ma ,cand 70% din cei la tribuna pleaca in min 80 de lameci daca scorul nu e favorabil echipei noastre, Voi iubitori ai fotbalului ce ne acuzati pe noi ca primim bani de la primar sa cantam ? vedeti-va nene de semintele voastre si lasati voi galeria sa faca ce stie mai bine. .. 
finu:
(22 Septembrie 2014, 10:53)
Golanii astia de-si zic galerie se arunca in fata jignind iubitorii fotbalului din oras. Vezi acest panait , vagabond  fara scoala . 
Fanu:
(22 Septembrie 2014, 02:20)
La fiecare articol sportiv, se vorbeste de galerie ? de sportul in sine numai vorbeste nimeni ?? Handbal, fotbal ? eu zic ca spuneti cu rautate despre ei, voi nu sunteti in stare sa cantati ? aveti angajati galeria?? 
Panait Alexandru:
(22 Septembrie 2014, 01:31)
restul galeriei ii dadea ***maicatii . . . pe ritm de toba
wawrinka:
(21 Septembrie 2014, 10:10)
Unirea-CS balotesti 4-0!!! Felicitari la baieti ! un singur ratacit batea intr-o toba fara noima, restul galeriei era la recoltat floarea-soarelui 
Panait Alexandru :
(18 Septembrie 2014, 21:58)
Slobozia = samantari cu mentalitati de cacao 
messi:
(17 Septembrie 2014, 16:17)
am avut dar au spart seminte in peluza. 
seminte:
(17 Septembrie 2014, 08:44)
galerie am avut? 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3547 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(870 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1716 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(7784 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2251 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3246 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(2922 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2396 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2770 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1259 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3590 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(1864 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3023 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2801 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(2664 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(3547 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3319 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(10079 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1490 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2418 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(8616 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(2978 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(1923 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1557 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(727 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(2668 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...