Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Daună totală

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-FC Voluntari 1-2

Daună totală

Săptămîna de foc despre care făceam vorbire în numărul precedent a ars în totalitate bruma de încredere pe care elevii lui Adrian Mihalcea o căpătaseră după victoria cu SC Bacău. Unirea a confirmat liderul la mijlocul săptămînii trecute pentru ca sîmbătă să contribuie la schimbarea acestuia. A fost mai întîi deplasarea de miercuri, 15 octombrie, de la Pitești, unde fostul FC Clinceni, vopsit peste noapte în Academica Argeș, nu a avut deloc probleme în a se impune în fața echipei noastre. A fost 3-1 pentru piteșteni, replica palidă a Sloboziei găsindu-și salvarea în golul de onoare marcat de Bolat. Din păcate, lucrurile nu au stat bine pentru galben-albaștri nici în confruntarea de sîmbătă, 18 octombrie a.c., pe teren propriu cu FC Voluntari.

Vi-l mai amintiți pe Roșu?
A devenit, se pare, o tradiție ca foștii jucători ai Unirii să ne dea gol atunci cînd ne devin adversari. Chițu și Hertu au punctat în poarta Sloboziei pe cînd evoluau la Viitorul, Liviu Mihai ne-a servit o dublă îmbrăcat în tricoul Iașiului, iar Marin Luca a înscris în poarta Sloboziei în Cupă din postura de jucător la Axintele. Sîmbătă s-a evidențiat un alt fost unirist. Este vorba de Costel Roșu, mijlocașul de bandă plecat în iarnă de la Slobozia. După un periplu în Brăila natală, Roșu a ajuns în vară să îmbrace tricoul nou promovatei FC Voluntari. Pe lîngă el, echipa ilfoveană a etalat la Slobozia un adevărat cocktail de experiență îmbinată cu tinerețe. Astfel, unor jucători ca Todoran, Maxim sau Sorin Rădoi li s-au arătat tineri de perspectivă ca Moga, Achim sau Mitache. Pe banca Voluntariului stă Ilie Poenaru care, ca fundaș stînga la Timișoara sau Pitești, nu a rupt gura tîrgului, dar ca antrenor are toate șansele să reușească. La aceste aspecte mai adăugăm și ineditul unei galerii, extrem de entuziaste, care a dominat fundalul sonor pe stadionul slobozean, în ciuda faptului că favoriții lor, jucătorii de la FC Voluntari, evoluau în deplasare. Unirea în schimb are parte de la un meci la altul de o asistență tot mai restrînsă. Adrian Mihalcea a abordat meciul cu un singur vîrf veritabil, Daniel Ene, iar în linia mediană l-a afișat în premieră pe Gabriel Teodorescu. «Caramea», cum îi zic colegii de lot, este un tînăr de doar 18 ani, din pepiniera proprie, care în cele 76 de minute cît s-a aflat pe teren a avut o prestație bună, dovedind că Mihalcea se poate baza pe el și pe mai departe. Jocul în sine a fost unul dintre cele mai frumoase care s-au văzut în ultima vreme la Slobozia. Mai puțin rezultatul! Voluntari a turat din start motoarele și, în minutul 8, Leo Dobre a respins șutul din marginea careului expediat de Todoran, iar Costel Roșu a pătruns pe dreapta, ajuns la minge înaintea apărătorilor slobozeni, a pus latul și a deschis scorul. Unirea are prima reacție adevărată în minutul 18, cînd Bolat încearcă un șut de la distanță, dar ratează ținta. Vine și golul, în minutul 31, cînd Ibrian pune inspirat capul la bătaie, după un corner. La pauză e 1-1. Cele două echipe desenează frumos, iar meciul este deschis oricărui rezultat.

Poenaru cel inspirat
Unirea începe bine în repriza secundă. Ibrian (’47) și Ene (’48) au ocazia desprinderii, dar ambii trimit mingea peste poartă. De partea cealaltă, mijlocașul Gheorghe Călințaru are golul în vîrful ghetei (’59), dar ratează din 4 metri. Meciul este viu, iar la rampă iese antrenorul oaspeților, Ilie Poenaru, care-l scoate pe Călințaru și-l introduce pe Adrian Voicu. Trec doar 3 minute de la mutare, iar Roșu îl găsește pe Voicu cu o centrare de pe dreapta (’69), iar lovitura de cap aduce al doilea gol pe tabelă pentru oaspeți. Ocaziile continuă să curgă tot în careul slobozean. Sorin Rădoi dă cu capul peste poartă în poziție ideală (’73), iar Florin Maxim (’76) nimerește bara. Unirea dă replica 10 minute mai tîrziu prin căpitanul Romeo Soare, care pătrunde în careul ilfovean de pe dreapta, dar șutul său trece la rîndu-i peste poartă. Unirea pierde și alunecă pe 7, părăsind pentru un moment zona play-off-ului, deși nu a făcut o partidă întreagă. Adrian Mihalcea a folosit următoarea echipă: Dobre-Ibrian, Hristian, Soare, Toma-Macare-Stan (Drăguț ’66), Bolat, Teodorescu (Gohoreanu ’76), Florea (Gheorghe ’74)-Ene. Etapa a X-a trimite echipa lui Mihalcea la Buzău, pentru confruntarea cu Gloria, meci ce se va juca sîmbătă, 25 octombrie.

Mircea Rădulescu: «Unirea, o echipă foarte bună!»
Partida dintre Unirea Slobozia și FC Voluntari a fost urmărită din tribună de unul dintre cei mai experimentați antrenori români: Mircea Rădulescu. Domnia sa este, în prezent, șeful «Academiei» celor de la Voluntari, instituție care, conform spuselor celor de acolo, crește deja cîteva sute de copii posibil viitor fotbaliști. Mircea Rădulescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa Unirii Slobozia: «Unirea este o echipă foarte bună, am avut un meci greu astăzi și sîntem cu atît mai bucuroși că l-am cîștigat. FC Voluntari este un proiect foarte serios, elaborat pas cu pas în cele mai mici detalii. După meciul de astăzi sîntem pe primul loc, acolo unde sper să rămînem pînă la finalul campionatului. Nu pot să spun că ne-am propus neapărat acest lucru dar, avînd în vedere valoarea lotului, pentru noi nu este nicio surpriză!». La rîndul său antrenorul Ilie Poenaru ne-a declarat: «Am avut astăzi un meci greu, în fața unei echipe ambițioase, condusă de un antrenor foarte bun, Adrian Mihalcea, pe care-l cunosc și-l respect. Parcursul bun de pînă acum al echipei noastre nu este deloc întîmplător, noi reușind să îmbinăm fericit experiența cu tinerețea. Îmi doresc să legăm cît mai multe victorii și vă rog să-mi dați voie să mulțumesc mult acestei minunate galerii a Voluntariului care ne susține meci de meci, așa cum a făcut-o și astăzi la Slobozia...».

21 Octombrie 2014, 12:40 (11498 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Maxim:
(29 Octombrie 2014, 00:25)
@HaideHaide Tu nu intelegi un lucru, nu exista Galeria noastra, galeria noastra, suntem noi , eu, tu, ala cu care te certi aici toata tribuna, si tu poti canta pentru echipa, si oricine, nu numai grupul acela restrans de baieti ! Nu ai ce sa le reproseszi, atata timp cat stai pe scaun ! Ei nu iti sunt datori tie sau clubului cu " o cantare " . Daca vrei ceva frumos, contribuie, nu mai arata cu degetul !
fost jucator:
(28 Octombrie 2014, 18:49)
mihalcea ,unde erai cand ai scris mesajul la 2 noaptea?.....vista,la costa,axa....???
fost jucator:
(28 Octombrie 2014, 16:42)
Bafta băieți !
suporter2:
(27 Octombrie 2014, 03:54)
Anul trecut cand echipa a avut cel mai Bun parcurs din istoria ei n-a avut nimeni nici un comentariu negativ la adresa antrenorului Mihalcea,acum dupa ce echipa pierde 3 titulari (Nanu,Liviu Mihai,Ursu) si un junior care depaseste varsta (Tudorache) si jucam in atac cu 2 impotenti ca Ene si Jianu subit devine vine antrenorului ca nu avem rezultate.E o vorba romaneasca, pestele se impute de la cap,ce zici Prepe?
haidehaide:
(26 Octombrie 2014, 13:26)
La gradinita...
Panait Alexandru:
(25 Octombrie 2014, 22:45)
Sunt anul 3 . . . domnule HAIDEHAIDE
haidehaide:
(25 Octombrie 2014, 20:58)
Si cam cate facultati ai mai membrule?De galerie.
Panait Alexandru:
(25 Octombrie 2014, 04:06)
Ca membru al galeriei, eu nu stiu ce tot comentati gainarii pe aici atata timp cat voi nu aveti treaba cu noi sau cu ce facem noi,ma fratilor daca sunteti asa tari si smecheri voi pe paginile astea puteti vorbi si cu mine fata in fata ca eu nu ma ascund ,v-am lasat si numele nu sunt greu de gasit. .  .Oricum unii dintre noi mai avem si servici,facultati,scoli ,familii . Asa ca voi astia smecherasi si experti in fotbal vedeti-va de seminte si manele la coltul blocului. . . 
forbaliatorul:
(24 Octombrie 2014, 18:56)
Imi pare rau sa aud ca sunt probleme in vestiar! asta explica unele nerealizari dar totusi... Dorim baietilor si lui Mihalcea sa depaseasca aceste momente mai putin faste si sa bucure din nou slobozenii care umplu tribunele! Hai Unirea!  PS Sa reprofileze un varf pana la iarna ca Ene nu merge... Hai Unirea! PS2 Galeria sa revina , e nevoie maareeee! Hai Unirea! 
Vali:
(24 Octombrie 2014, 18:47)
acum pe bune dreptate eu cred ca e greu sa te lupți cu niște echipe care au in lot mulți jucatori care au făcut performanța in liga 1 gen Todoran ,tibi balan,maxim,si care au un buget mult mai mare care își doresc sa promoveze,iar noi la mica noastră echipa nu avem un atacant bun care sa ajute echipa si nici mijlocașul de atac si de banda nu am văzut si slava domnului ca am fost la toate meciurile... Așa ca daca a ținut ulciorul la apa o data( gen anul trecut) acum nu va mai așteptați la același parcurs fără investiții majore... Oricum unii băieți chiar sunt de felicitat ca au dat dovada de mare caracter.
carcotasul:
(24 Octombrie 2014, 13:12)
hopaaa . . . a inceput sa "ragaie" vestiarul - si aici nu ma refer la cel care si-a ales acest pseudonim pt a posta aici ! oricum cert e ca sunt probleme mari în interior iar factorii de decizie merg legati la ochi si zic : "lasa ca merge si asa !" . pai cum sa mearga domnule mihalcea cand titularii sunt alesi dupa preferinte si nu dupa cum se pregatesc;cine are tupeul sa comenteze sau sa se planga de conditiile extrem de proaste de la antrenamente este pedepsit si etapa urmatoare sta in tribuna ; cine are "imensul tupeu" sa ceara o conferinta de presa,intalniri cu suporteri si conditii decente pentru pregatire este trimis acasa (chipurile pt a-si rezolva probleme familiale cand in realitate s-a renuntat la el ! )si daca va intrebati la cine ma refer ei bine da,ma refer la CIPRIAN TANASA ! cu totii stim ca antrenorul Mihalcea este destul de dificil si ca comportamentul lui de la antrenamente lasa de dorit uneori dar nimeni nu intelege cum anul trecut , in eceleasi conditii si aproximativ cu aceiasi jucatori echipa avea rezultate !? poate face dl.antrenor o conferinta macar cu presa locala si poate le explica si slobozenilor pasionati de fenomen sau poate nu-i mai primeste in stadion pe cei care au "tupeul" sa ceara asa ceva ! cine stie  . . . ?
Vestiar:
(23 Octombrie 2014, 23:17)
Salut. Referitor la subiectul "Vi-l mai amintiti pe Rosu ? ". Aveti perfecta dreptate cu acest punct care,spune ca jucatorii care au trecut pe la echipa noastra ne dau goluri.Nu uitati ca au fost multi,foarte multi jucatori care nu s-au adaptat cerintelor echipei,nu s-au acomodat cu situatia oferita de club,unii nu au dat randamentul maxim sau nu s-au integrat in echipa.Este greu pentru un jucator ca din prima zi sau luna,sa fie la forma maxima cand e departe de casa si cand incepe sa-si revina,Ei,il dau la alta echipa.Desigur,sunt cazurile semnalate mai sus,unde gasim jucatori valorosi care,ne-au adus puncte si bucurii atat cat au jucat.Chitu si Hertu si-au dorit sa plece pentru a juca si demonstra ca pot face performanta.Liviu Mihai este un jucator cheie,ravnit de antrenori care isi doresc un bun pasator capabil sa construiasca actiuni.Pustiul asta,Marin Luca era un jucator valoros si de perspectiva pentru noi,dar antr Adrian Mihalcea nu l-a vrut in echipa din cauza unui conflict avut cu el in vestiar inainte sa devina antrenor (si uite ca tocmai el ne-a eliminat din Cupa cu golul egalarii si ultimul penalty marcat).Costel Rosu,un jucator exceptional,cu caracter si un adevarat coleg,a plecat pentru ca s-a saturat de injuraturile si tipetele antr Mihalcea care in loc sa construiasca o echipa,o dezbina.Jianu dupa cate vad nu mai suporta unele nedreptati ce i se aduc fara niciun fel de adevar.Ibrian,Gaby Caramea,Bolat,Soare,Macare,Ene sunt jucatori pe care ne putem baza,dar trebuie sa construim o echipa tanara si sa nu-i mai aruncam in curtea altor cluburi care profita si ne iau punctele tocmai cu jucatorii nostrii.Vreau sa anunt ca trebuie sa unim Vestiarul nostru si nu sa fim bisericute. 
dauna totala:
(23 Octombrie 2014, 19:02)
bah n-ai vazut asha ceva . . . ! ce-ai dreq suntem noi romanii , mai ales astia care ne-am nascut spectatori ! cum dispare din peisaj galeria cum punem tunurile pe ea dar anul trecut cand mergeu peste tot si sutineau echipa voi pe unde o ardeati spectatorilor de meserie ? ? ? nimeni nu zicea nimic de ei ca trebuia sa fie de bine dar acum cand e sa criticati una-doua aduceti vorba de baietii astia care se tot chinuie sa faca ceva pt orasul asta ! voi ce ati facut pt el intr-o viata ?
Suporter:
(23 Octombrie 2014, 01:21)
v ați făcut microbiști peste noapte, aveți si cultura mare de fotbal slobozenilor, vreți sa veniți la stadion numai la bine,v ați obișnuit cu un an bun si acum va credeți invincibili... Așa e sportul cu bune si cu rele dar se pare ca unii la o perioada mai grea a echipei va dați doar filozofi; așa ca cui ii place fotbalul cu adevărat sa vina la stadion si când echipa trece prin momente mai grele...
carcotasul:
(22 Octombrie 2014, 01:51)
poate vine nanu sa dea gol sau poate isi rezolva tanasa problemelesi se intoarce ! galeria e in ton cu echipa si cu rezultatele ei ! nu-i de mirare ca stadionul e tot mai gol de la meci la meci !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 18 Iun 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Femeie de 69 de ani, moartă din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou caz de deces cauzat de infecția COVID-19 înregistrat în județul Ialomița. Este vorba despre o femeie de 69 de ani. Pacienta a fost confirmată ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 23:30
(3293 vizualizări - 0 comentarii)


76 de pacienți vindecați în singurul spital suport COVID-19 din Ialomița

Potrivit unei statistici oficiale, în perioada 1 aprilie-8 mai 2020, la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești au fost declarați vindecați 76 de pacienți, depistați pozitiv la testul pentru CO ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 18:35
(2724 vizualizări - 0 comentarii)


Donație 5000 litri de dezinfectat pentru școlile din Ialomița

În plină campanie de pregătire a redeschiderii școlilor pentru accesul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, unitățile de învățământ din Ialomița au primit o donație de 5000 litri de dezinfectant. Este ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 16:25
(5730 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 276 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 8 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 276 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 16:05
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Pompierii din Slobozia și paramedicii SMURD au intervenit în dimineața zilei de vineri, 8 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu care a curpins o garsonieră aflată la parterul unui bloc din oraș. Cel ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:35
(3029 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire și protecție a angajaților la reluarea activității

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița înștiințează angajatorii care își reiau activitatea în această perioadă cu privire la măsurile de prevenire și protecție pe care trebuie să le adopte pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:30
(5592 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: La volan sub influența alcoolului și fără permis

Un bărbat de 48 de ani s-a ales cu un dosar penal joi, 7 mai 2020, după ce a fost surprins în trafic fără a avea permis de conducere. Mai mult, bărbatul circula în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:25
(3567 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 164 de locuri de muncă, cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:20
(2856 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Rețea avariată la Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Molidului, din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 14:30
(3836 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 48 de ani, din județul Prahova, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri 6 mai 2020, de către polițiștii ialomițeni. Acesta a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 17:45
(2993 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați în trafic cu permise suspendate

Doi șoferi, de 29 ș 35 de ani, din Slobozia și Țăndărei, s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificați în trafic având dreptul de a conduce suspendat. Acum, ambii participanți la trafic riscă ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 17:40
(2609 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Verificări ale polițiștilor la persoanele aflate în carantină și autoizolare

Polițiștii ialomițeni, alături de cei din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat miercuri, 6 mai 2020, o acțiune de amploare pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 17:35
(5164 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 274 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 7 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 274 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 16:05
(3465 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Muncitor lovit de un utilaj în timp ce lucra la reparația Autostrăzii Soarelui

Miercuri, 6 mai 2020, în jurul orelor 16,00, traficul rutier pe Autostrada Soarelui, în zona Fetești, este întrerupt din cauza unui accident. Unul dintre muncitorii care efectuează lucrări de întreținere ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2020, 19:10
(6816 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 266 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Ialomița se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor de infecție COVID-19. Grupul de Comunicare Strategică transmite că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost raportate 22 de noi ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2020, 16:00
(3453 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați de polițiști cu adeverințe false

Luni, 4 mai a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce acționau pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Ordonanțelor Militare, au oprit în trafic pe DN2A, la intrare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 18:40
(1798 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Plăți pentru șomajul tehnic de peste 1,14 milioane de lei

Urmare a implementării la nivel județean a prevederilor OUG nr. 30/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 18:30
(3790 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 244 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 5 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița sunt înregistrate 244 cazuri de infecție cu COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 16:05
(3251 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Mașină răsturnată într-un șanț

Pompierii din Urziceni și paramedicii SMURD au intervenit vineri, 1 mai 2020, pentru a acorda sprijin victimelor unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Este vorba de doi tineri, de ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 18:05
(2827 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: A intrat cu mașina într-o casă

Un tânăr de 24 de ani a ajuns sâmbătă, 2 mai 2020, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Victimă a unui accident de circulație, acesta a pierdut controlul mașinii în care se afla și a intrat într-o ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 18:00
(2055 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Incendiu provocat de o cratiță uitată pe aragaz

Pompierii din Fetești au intervenit sâmbără, 2 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu. Focul a izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din localitate. La sosirea echipei de intervenție ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 17:55
(3490 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Andrășești: Ordin de protecție emis de polițiști

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție sâmbătă, 2 mai 2020, pe numele unui bărbat de 43 de ani din localitatea Andrășești, acuzat că și-ar fi lovit și amenințat soția, o femeie de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 17:50
(2828 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: O tonă de grâu s-a făcut scrum

O cantitate de o tonă de grâu, depozitată într-o anexă gospodărească din comuna Moldoveni, a ars în ziua de duminică, 3 mai 2020. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 17:45
(3452 vizualizări - 0 comentarii)


Animale transportate fără documente legale la Slobozia și Urziceni

Animale transportate fără documente legale la Slobozia și Urziceni

Polițiștii ialomițeni au idenficat, pe raza localităților Slobozia și Urziceni, în data de 3 mai 2020, doi tineri de 27 și 37 de ani, care încercau să comercializeze animale fără documente legale. În primul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 17:40
(6363 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Aflat în izolare, depistat în trafic de polițiști

Un tânăr de 19 ani din Bărbulești a fost plasat în carantină forțată de polițiști după ce a încălcat măsura izolării la domiciliu. Tânărul a fost identificat în trafic în timp ce încerca să ajungă la Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 17:35
(4275 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Vindea pește ilegal

Făcăeni: Vindea pește ilegal

Sâmbătă, 2 mai 2020, polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor pe linie de piscicultură, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 17:30
(2676 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 217 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 4 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 217 cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul persoanelor ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 15:50
(4596 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru «dare de mită»

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de «dare de mită». În data de 12 martie 2020, ofițerii ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 13:00
(3810 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 214 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 3 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 214 cazuri de infecții cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2020, 16:05
(3619 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 191 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 2 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 191 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2020, 16:05
(4425 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Coleg în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Xenia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Dan în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! antonia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! de la ANAF în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Lelia în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! @alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Marian în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Soso în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! alegator în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Ionica în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Adevărule în Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru! Xmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Preda în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Iuksel în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Ion în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! #pasajladrajna în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Andreea în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...