EVENIMENT
Percheziții la Consiliul Județean Ialomița și Spitalul Slobozia! În vizor: președintele Silvian Ciupercă!
Silvian Ciupercă are calitatea de SUSPECT în dosarul DNA!
Miercuri, 29 octombrie 2014, la primele ore ale dimineții, anchetatorii DNA au descins la sediul Consiliului Județean Ialomița, dar și la sediul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Acțiunea ar viza anumite licitații derulate la Spitalul Slobozia, deciziile președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, în ceea ce privește activitatea celei mai mari unități spitalicești din județ fiind, de asemenea, vizate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. În cauză se vorbește despre «corupție» și «infracțiuni asimilate corupției».
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, «procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvîrșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014. În cursul zilei de 29 octombrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sînt efectuate percheziții domiciliare în 30 de locații situate în municipiul București și județele Ialomița și Călărași, din care 3 sînt la instituții publice de interes local, iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei».
UPDATE 1 Una dintre perchezițiile domiciliare a vizat apartamentul din Țăndărei al președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă. Astfel, la orele 6,00, mascații s-au înființat la domiciliul președintelui Ciupercă, în scurt timp acesta fiind coborît și urcat în duba anchetatorilor. Un alt aspect deosebit de interesant este acela că, alături de Silvian Ciupercă, în vehiculul anchetatorilor a urcat și soția acestuia, Sabina Ciupercă.
UPDATE 2 Perchezițiile de la sediul Consiliului Județean Ialomița vizează și alte licitații organizate de instituție. În vizorul anchetatorilor au intrat responsabilii Serviciului Achiziții din cadrul Consiliului Județean Ialomița.
UPDATE 3 Surse din cadrul anchetei ne-au precizat că președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, ar fi condus spre sediul DNA București, pentru continuarea audierilor.
UPDATE 4 Unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița, Ioan Martin, a declarat privitor la ancheta DNA: «Este vizat Serviciul Achiziții... Se fac copii după mai multe documente ce vizează proceduri de achiziții!».
UPDATE 5 Potrivit hotnews.ro, președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciuperca, ar fi cercetat pentru intervenții la șeful ANAF Ialomita în rezolvarea problemei falimentului fabricii Ultex Țăndărei.
UPDATE 6 Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a revenit la sediul Consiliului Județean Ialomița în jurul orelor 12,00, confirmîndu-le ziariștilor prezenți că domiciliul său a fost percheziționat în cursul dimineții de miercuri, 29 octombrie 2014. De asemenea, Ciupercă a adăugat că va organiza o conferință de presă.
UPDATE 7 Potrivit agerpres, șeful Consiliului Județean Ialomița este cercetat pentru intervenții la ANAF în rezolvarea problemei falimentului fabricii Ultex Țăndărei (surse).
UPDATE 8 Potrivit realitatea.net, «din cercetările penale efectuate au rezultat indicii temeinice că la instigarea numitului CIUPERCĂ VASILE SILVIAN, președintele Consiliului Județean Ialomița, un consilier al Corpului de Control/Ministerul Sănătății, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit în fals un raport de control la spital». De asemenea, «din cercetările penale efectuate ulterior, au rezultat indicii temeinice că în aceeași perioadă, aprilie-mai 2014, numitul CIUPERCĂ VASILE SILVIAN, președintele Consiliului Județean Ialomița, abuzînd de prerogativele funcției sale, avînd un ascendent asupra subordonaților săi, i-a determinat pe membrii comisiei de licitație din cadrul Consiliului Județean Ialomița, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul atribuirii în mod fraudulos a contractului de concesiune pentru suprafațade 495,6593 ha, teren agricol aparținînd domeniului privat al Consiliului Județean Ialomița, societății SC GREEN HARVEST SRL, ( cel de-al doilea ofertant clasat, la licitația publică), favorizînd interesele societății în detrimentul bugetului local Ialomița, prejudicindu-se astfel bugetul local Ialomița cu suma de 198.263,32 lei, pentru fiecare an din cei 35 de ani ai duratei pentru care s-a încheiat contractul».
UPDATE 9 Ieșit din sediul Consiliului Județean Ialomița, președintele Silvian Ciupercă a declarat: «NU am nicio calitate în acest dosar! (...) Au emis mandate de percheziție domiciliară la apartamentul meu din Țăndărei, pentru mașina personală și pentru mașina instituției. Nu s-a găsit nimic în urma acestor percheziții. (...) Eu NU am nicio calitate în acest dosar, nu mi-au explicat nimic cu privire la această acțiune!».
UPDATE 10 Consilierii județeni l-au aplaudat pe Silvian Ciupercă. Președintele Consiliului Județean Ialomița și-a susținut nevinovăția în plen!
Imediat după ce a asistat la perchezițiile desfășurate la apartamentul său din Țăndărei și la sediul Consiliului Județean Ialomița, președintele Silvian Ciupercă a prezidat ședința ordinară Consiliului, de la Centrul Cultural «Ionel Perlea». La finalul dezbaterilor, acesta le-a expus consilierilor prezenți concluziile sale cu privire la cercetările pe care le efectuează procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
«Nu m-am alăturat promovării corupției!» Cu cîteva minute înainte de finalul ședinței ordinare a Consiliului Județean Ialomița, președintele Silvian Ciupercă și-a exprimat opiniile cu privire la suspiciunile pe care DNA le-a făcut cu privire la persoana sa. Concluzia declarației pe care a făcut-o în fața consilierilor din subordinea aparatului administrativ pe care îl conduce a fost aceea că el se consideră nevinovat. «Eu nu m-am alăturat celor mai periculoși oameni ai planetei pentru promovarea deliberată a corupției la nivelul județului Ialomița. Acesta este cel mai urît lucru care se petrece într-un județ care este un simbol pentru administrația centrală de stăruință și strădanie, așa cum ne știți și așa cum lucrăm de 10 ani împreună!» a declarat președintele Consiliului Județean Ialomița. La final, Silvian Ciupercă și-a încheiat discursul pozînd în victimă: «Ceea ce s-a întîmplat astăzi este vina celor care au promovat acest lucru... Instituția, așa cum vedeți, funcționează!». Cuvintele președintelui Ciupercă i-au înduioșat pe consilierii județului care au aplaudat frenetic discursul...
UPDATE 11 În urmă cu puțin timp, procurorii DNA au părăsit sediul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, instituție vizată în ancheta demarată astăzi la Slobozia. De la spital, organele judiciare au ridicat mai multe documente de achiziții, precum și raportul întocmit de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și cel al Camerei de Conturi Ialomița. Respectivele documente au fost realizate de cele două entități cu ocazia controalelor efectuate la Spitalul Slobozia în lunile ianuarie și aprilie 2014. Să completăm că anchetatorii DNA au verificat birourile managerului Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cel al șefului Serviciului Achiziții, precum și cel al șefului Serviciului Juridic.
UPDATE 12 Potrivit unor surse din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în ceea ce privește acțiunea de miercuri, 29 octombrie 2014, se precizează că procurorii au constituit un dosar penal pentru activități de corupție și asimilate corupției. Scopul perchezițiilor efectuate a fost de strîngere a probelor pentru identificarea persoanelor care au comis faptele menționate mai sus. De asemenea, potrivit materialului de urmărire penală, au fost reținute mai multe fapte de natură penală, perchezițiile urmînd a proba și definitva activitatea infracțională a persoanelor implicate. Cu alte cuvinte, anchetatorii la acest moment au un dosar de urmărire penală in rem (cu referire la fapte produse) și încearcă adunarea de probe pentru transformarea acestui dosar în in persona (cu referire la persoanele care au comis faptele). În concluzie, persoanele vizate de perchezițiile de miercuri, 29 octombrie 2014, au calitatea de SUSPECȚI.
29 Octombrie 2014, 09:20 (148268 vizualizări - 125 comentarii)













Comentariile cititorilor:
(29 Octombrie 2014, 14:14)
BRAVO CUCURIGU ai dreptate dar la finanțe nu toți stau în genunchi R. nu a stat nicidată în gennuchi în fața lor tocmai deacea au încercat tot timpul să îl înlăture dar se pare că este iubit de București și să fim serioși omul știe și meserie nu ca chelioșii ăia mici care s-u văzut peste noapte directori și acum nu își mai încap în piele dar vorba românului pâinea se mănâncă pe rând. Acum cine urmează că dacă a căzut Ciupercă sigur vor mai cădea capete, domne ce toamnă bogată. Dar stați liniștiți că o să îi salveze pe toți vestitul BRUZLI de Slobozia Nouă, dacă nu cumva a băgat deja capul în nisip ca struțul, până trece furtuna.
(29 Octombrie 2014, 13:58)
Coruptii, directorii mituiti, smecherii cu pile, gusatii slugarnici care au semnat "ca sa sa fie bine", incompetentii cocotati pe functii, cumetrii, nepoatele si nepotii, amantele, patronii cu 2 clase abonati la contracte... toti tremura. Mai aveti o sansa: fugiti la DNA si faceti autodenunt pana nu se incepe urmarirea penala impotriva voastra, vi se reduce pedeapsa si puteti scapa cu suspendare; stati acasa si nu va imbolnaviti de TBC si hepatita in puscarie. Si va mai spalati de pacate, nenorocitilor care ati jupuit un judet zeci de ani! Ganditi-va bine, libertatea e mai importanta decat banii.
(29 Octombrie 2014, 13:39)
Slavă Domnului și felicitări tuturor celor implicați în acțiune! Să le netezească Dumnezeu calea! Să iasă adevărul ca uleiul desupra apei! Nimic ascuns să nu rămână! ,,Se cunoaște Dumnezeu când face dreptate/In faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.,, Un început promițător. Ciuperca se usucă!
(29 Octombrie 2014, 13:31)
Să înțeleg că deaceea dimineață era forfotă mare în oraș. Conu Fănică SAM alerga cu gipul prin oraș de ziceai că l-ai stropit cu aiazmă, directorașii de carton pupincuriștii lui nea Silvian ziceai că li s-au înecat corăbiile prin instiituții, mai aveau puțin și plângeau, săracii au mai umblat și cu pliante pentru campanie și acum nenorocirea, dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură poate vor fi și directorași ăștia schimbați și vor fi puși oameni competenți nu pupincuriști ca la finanțe. la ITM, LA MEDIU. și peste tot, gata lingăilor ar fi cazul să lăsați pe cei ce știu să facă treabă nu ca voi să faceți sugus la partid pentru o funcție. Dacă sunteți bărbați cum vă dați voi în societate stați în picioare că vați tocit pantalonii în genunchi.
(29 Octombrie 2014, 13:29)
La puscarie cu toata mafia din Ialomita !!!!!
(29 Octombrie 2014, 13:22)
Urmeaza cei din cultura. Aici s-au mancat bani, nu jucarie. O.C., unul din artizanii cu doctorat.
(29 Octombrie 2014, 13:16)
deranj mare:)
(29 Octombrie 2014, 13:01)
am asa o presimtire ca o sa tot tinem ocupata prima pagina a ziarelor centrale si buletinelor de stiri pana la sfarsitul anului ! ionut,poate ne spui si numele intregi ale celor scrisi doar cu initiale,la fel si tu "Slobozia" . ar fi interesant sa vedem cine urmeaza
(29 Octombrie 2014, 12:47)
BASESCU E DE VINA!!!! :)))
(29 Octombrie 2014, 12:40)
Anchetati-l si pentru ca a pus in functii la directiile judetene toate nulitatile, toti frustratii si politrucii disperati dupa functii si hotii. Sa cada odata sandramaua.
(29 Octombrie 2014, 12:33)
Haide, hai! E bine! Dă Doamne! Hai și cu B.! Haide, hai cu toți Hoții!
(29 Octombrie 2014, 12:15)
Ionut zi mai multe...
(29 Octombrie 2014, 12:01)
O veste frumoasa!
(29 Octombrie 2014, 11:37)
Hai cu mandatu' de 29 de zile.
(29 Octombrie 2014, 11:25)
Jegosul......catelul de companie al lui Ciuperca,C.V....nu cade...are functie,luata pe mita.....C.T.,bordel in toata regula la sediul firmei de salubrizare,cat despre chirie nici nu mai vorbim.....la puscarie cu ei!