Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul-MARIONETĂ de la Slobozia

Consiliul-MARIONETĂ de la Slobozia

După 2 ani de lupte intestine, visul primarului Alexandru Stoica s-a împlinit. Slobozia are un consiliu local-marionetă, dominat de PSD, cu o opoziție sporadică și lipsită de vlagă. Această stare de fapt se reflectă constant în hotărîrile de consiliu local, hotărîri care afectează direct nivelul de trai al slobozenilor și mai binele public în numele căruia administrația slobozeană guvernează.

Crăciun fără lumină în Cartierul Gării Noi
Joi, 30 octombrie 2014, Consiliul Local Slobozia s-a reunit într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi a ședinței, printre primele proiecte de hotărîre, s-a numărat și cel privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Slobozia. În cadrul dezbaterii, reprezentanții administrației locale au precizat că alocarea bugetară pentru investiția pentru iluminatul public în Cartierul Gării Noi a fost relocată. Decizia a stîrnit controverse. «Mă simt obligată să constat că nu facem nimic pentru asigurarea utilităților în acest cartier. Dovediți că nu vă pasă, domnule primar, iar asta este o bătaie de joc la adresa acelor tineri care plătesc rate uriașe la bănci, dar nu se pot muta în casele pe care le-au construit!» a opinat consilierul Andreea Conescu (PNL). În replică la aceste acuzații, Eugenia Hamza, șefa Serviciului Investiții din cadrul Primăriei a precizat că Enel Dobrogea, după o serie de negocieri purtate pînă la 30 septembrie 2014, a refuzat categoric finanțarea acestei investiții. «Promisiunea noastră este că vom relua procedurile, prin intermediul unei firme agreate de ENEL. Pe banii noștri, în primăvara anului viitor... Locuitorii din cartier trebuie să înțeleagă faptul că ENEL este „stat în stat“ și nu ne bagă în seamă!» a precizat, în replică, primarul Alexandru Stoica.

Sediu de 400 mii de euro pentru Poliția Locală
Un alt proiect de hotărîre care a suscitat un viu interes printre consilierii locali a fost cel legat de asigurarea finanțării pentru extinderea sediului Poliției Locale Slobozia. Potrivit studiului de fezabilitate supus atenției Consiliului Local, noul sediu (în fapt, o extindere a celui existent) ar urma să coste 400 mii de euro! Propunerea, făcută de primarul Alexandru Stoica, a fost întîmpinată cu proteste de către consilierii Opoziției și chiar de cei ai PSD: «Eu mi-am expus părerea. Pentru 5 birouri, un oficiu și o scară eu cred că 400 mii de euro e cam mult. Eu nu am să votez acest proiect!» a apreciat consilierul PNL, Andrei Tron. «Vorbim despre o valoare mai mare de 2400 de euro pe metru pătrat!» a apreciat Mirela Dacici (PD-L). «E o valoare prea mare, nu sînt de acord cu ea. N-o să mai votez niciodată nimic, niciun proiect!» a declarat consilierul local Vasile Olaru (PSD). În ciuda Opoziției, declarate atît anterior votului, cît și ulterior, Consiliul Local Slobozia a aprobat acest studiu de fezabilitate. Aprobarea studiului de fezabilitate nu presupune, automat, contractarea lucrărilor de execuție la același preț. Autoritățile locale speră ca, în urma licitației, aceste valori să scadă semnificativ, la nivelul celor practicate la acest moment pe piață.

Licitația pentru dezinsecție se amînă
Singurul proiect de hotărîre care nu a trecut de vot în plenul Consiliului Local Slobozia a fost cel privind aprobarea inițierii procedurii de licitație pentru concesionarea serviciului de dezinsecție la nivelul orașului Slobozia. Potrivit documentației, concesionarea serviciului ar fi trebuit să fie făcută pentru o perioadă de 6 ani. Consilierii PD-L din cadrul Consiliului Local Slobozia au cerut reducerea acestei perioade la 3 ani. Amendamentul a fost respins, el obținînd doar 7 voturi «pentru». În replică la acest afront, consilierii Opoziției s-au coalizat pentru prima dată în decursul ședinței de joi, 30 octombrie, și au respins proiectul în forma finală. Proiectul a fost respins, el nereușind să obțină cele două treimi din voturile Consiliului Local. «Din cauza dumneavoastră nu putem organiza licitația. Nu faceți altceva decît să vă opuneți inutil unor proiecte de hotărîre necesare!» a apostrofat consilierii Opoziției Valentin Băcanu, viceprimarul Sloboziei. În replică, consilierul local Mirela Dacici a acuzat oficialii administrației de inflexibilitate și lipsă de transparență. «Ne acuzați mereu că noi sîntem de vină! Nu sîntem, după cum vedeți... Dacă ați fi aprobat amendamentul nostru, unul de bun simț, am fi aprobat și noi proiectul. Nu noi sabotăm activitatea acestui consiliu, așa cum vă place mereu să declarați, ci dumneavoastră!» a opinat ea.

7 Noiembrie 2014, 19:20 (24292 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare
Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare
Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate
Ultima arie a administrației Stoica
Statuia lui Mihai Viteazul de la Slobozia este contestată oficial

Comentariile cititorilor:


AXINTE:
(8 Noiembrie 2014, 17:31)
CINE IA DECIZII PENTRU NOI MAI RAU NE TREBUIE, ȘI VESTIUL BRUZLII TOCMAI SE PREGATESTE SA RIDICE MÂNA.
Mandache:
(8 Noiembrie 2014, 17:16)
Arunca primarele nostru cu banii de zici ca i-a cistigat la loto. Si bineinteles arunca acolo unde ii convine. Ce-i asa greu sa gaseasca o firma de constructii agreata, astia sa masluiasca costurile si paraindaratul sa fie frumusel. Furt sub acoperire.
CICU:
(8 Noiembrie 2014, 16:41)
Isi bat joc si de cei din Cartierul de tineri si de cei din Str Filaturii! Cat o sa ne mai mintiti Dnule Stoica???
mircea:
(8 Noiembrie 2014, 15:28)
un consiliu local de bashinosi, in frunte cu primarele-dinamita, cum poti sa ii ceri unui troglodit sa fie om de arta? cum poti sa ii ceri unui parvenit sa isi dea cu parerea despre cum trebuie sa arate un oras, despre nevoile unui oras...cand parvenitul nu stie nici macar sa citeasca coerent???
Andrei:
(8 Noiembrie 2014, 15:14)
Citi bani bagati in echipa de handbal, domnule primar? De ce nu folositi jucatoare locale, amatoare pe care nu e nevoie sa le platiti ca ar face totul din pasiune, din hobby. Rezultatele ar fi mai veridice, pe masura puterilor locului, de ce sa falsificam adevarul. Banilor economisiti le gasiti utilitate in alte probleme mai arzatoare, trebuie sa va invatam noi? Stiti cum e: prostul daca nu e si fudul...
Adina:
(8 Noiembrie 2014, 14:59)
Cu cei deranjeaza pe domnii de la PSD, ca restul nu se pune, cantitate prea neglijabila pentru a fi luata in consideratie, ca un contract de dezinsectie sa fie incheiat pe o perioada nu atit de absurd de lunga, 6 ani. Poate ca firma n-o sa-si faca bine treaba, poate ca da faliment, poate ca o data in viata ei prostimea o sa caste bine ochii si o sa voteze pe cine trebuie, de ce sa ne cantonam in absurdul cotidian? Trei ani e o durata de bun simt. Poate-l aveti.
Matei:
(8 Noiembrie 2014, 14:39)
Cu 400 de mii de la extindere sediu politie locala plus ce era alocat de la inceput retelei electrice din cartierul Garii Noi, trinteati un iluminat stradal sa moara mortu si nu mai aveati nevoie de sictiristii aia de la enel. P-orma un fir pina la casa se descurca fiecare sa-si traga, ce e asa de complicat? Va tot invirtiti in jurul cozii de atita vreme si lasati tineretul sa-si piarda maximul de potential impovarat fiind de atitea griji si datorii la banci si-un bec in casa sa nu poata sa aiba si ei ca sa petreaca sfintele sarbatori in tihna. Va place sa complicati lucrurile si sa va-njure lumea.
Panait:
(8 Noiembrie 2014, 14:29)
A dracului ce e pielea pe voi ciocoi PSD-isti, v-ati ajuns cu totii, aveti buzunarele pline, rudele vi le-ati pus la adapost, v-ati burdusit conturile, aveti amante mai mindre si vite mai cornute decit decit restul plevei si tot nu v-ajunge. Incercati sa smulgeti si ultima bucatica de piele ramasa intacta pe trupul amaritilor, le calcati in picioare si ultima farima de demnitate. In iad sa va odihniti ciolanele atunci cind o sosi vremea si sa speram ca n-o sa intirzie prea mult.
Minel:
(8 Noiembrie 2014, 14:21)
Astia de la politia locala sa se mai inghesuie si ei, da-i dracului. Sa zica mersi ca au un loc de munca, adica pot sa se flendure cit e ziua de lunga pe strada (deci n-au nevoie de un sediu mamut) iar la nevoie, daca depresia cauzata de rezultatele slabe in activitate nu le da pace, se pot retrage in toaleta institutiei pentru a regla tirul armei din dotare.
Mary:
(8 Noiembrie 2014, 13:24)
        Ii invit pe toti smecherii astia, din consiliu, la primavara in parcul mare sa vada sau sa simta cum ii mananca tantarii. Cei mai mici au simtit din plin pe pielea lor anul acesta. Nesimtiti stau la taclale si se uita la ceas, ori sunt nemultumiti de aranjamentul unora. Luati banii degeaba, latrai de doi bani.
CITITOR FIDEL:
(8 Noiembrie 2014, 00:26)
d-na MIRELA DACICIva rogam f mult sa ne spune ti cine participa la licitatia pentru dszinsectie a orasului.pentru ca noi cunoastem unul care se ocupa pe vremuri cu asa ceva cu multi ani in urma fratele unui bun prieten a lui Stoica acesta fiind angajat de curind la primarie.Nu-i strain nici BACANU NICI MUSAT.De aceea vor si un contract pe un termen mai lung.Toti au nevoie de bani.Poate aflam.Multumim anticipat

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Luni, 20 martie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 martie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2023, 12:50
(14419 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Donează sânge! Salvează o viață!»

Miercuri, 15 martie 2023, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o campanie de donare de sânge la sediul Căminului Cultural din localitatea Ograda ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 17:25
(11826 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 31 martie 2023, termenul-limită pentru înregistrarea contractelor de închiriere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care au aflate în derulare, la data de 1 ianuarie 2023, contracte de închiriere, că au obligația înregistrarii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 15:50
(13208 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Atenție la igienizarea terenurilor!

ISU Ialomița: Atenție la igienizarea terenurilor!

În ultimele 7 zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui număr de 15 incendii de vegetație uscată și stuf, produse în mai multe localități de pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 13:05
(12107 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de plată aferente anului 2023 pentru schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Schemei de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite» aferentă Măsurii 8, Submăsura ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2023, 12:20
(18060 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de 2,65 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 2,65 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2023, 17:10
(12901 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Camion răsturnat în șanț

Ograda: Camion răsturnat în șanț

Marți, 14 martie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un camion, în comuna Ograda. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă încarcerată, dar ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2023, 13:10
(7195 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în comuna Borănești. Au ars articole textile, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2023, 13:00
(11432 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Valea Ciorii, Ion Roată, Coșereni și Movilița

Accidente la Valea Ciorii, Ion Roată, Coșereni și Movilița

Vineri, 10 martie a.c., Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2023, 14:20
(13178 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 88,83 milioane de lei la bugetul general consolidat, în februarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 88,83 milioane de lei. Astfel ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2023, 14:40
(13281 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool la volan

IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool la volan

Joi, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2023, 13:40
(10625 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în zona gărilor

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în zona gărilor

Joi, 9 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat activități de prevenire a infracțiunilor în zona gărilor din Slobozia, Urziceni, Fetești și Țăndărei. Scopul activităților a constat în informarea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2023, 13:30
(18396 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 9 martie 2023, orele 23,00-10 februarie 2023, ora 06,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2023, 20:50
(12910 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A căzut cu mașina de pe un pod rutier

Urziceni: A căzut cu mașina de pe un pod rutier

Un grav accident s-a produs marți, 7 martie a.c., la ieșirea din Urziceni către Buzău. O mașină înmatriculată în Ialomița, în care se aflau două persoane, a căzut de pe podul rutier din zonă, într-un canal ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 14:40
(12643 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minor cercetat penal pentru furtul unei mașini

Fetești: Minor cercetat penal pentru furtul unei mașini

Luni, 6 martie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 72 de ani, cu privire la faptul că a lăsat autoturismul parcat pe o stradă din Fetești pentru a merge la cumpărături ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 13:00
(10669 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 martie 2023, termen pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 12:30
(21651 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 15,828 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2023, 12:00
(23923 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,30%, rata șomajului la finele lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4136 șomeri (din care 2054 femei), rata șomajului fiind de 5,30%, cu 0,83% peste ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2023, 14:40
(13405 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Valea Măcrișului

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă a unui ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2023, 13:05
(13743 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat omorât de tren

În dimineața zilei de sâmbătă, 4 martie a.c., un bărbat a fost lovit de trenul personal care face legătura între stațiile Slobozia Veche și Ciulnița, în zona Bazinului Olimpic din Slobozia. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2023, 11:00
(12842 vizualizări - 0 comentarii)


«Școala Altfel» alături de jandarmii ialomițeni

«Școala Altfel» alături de jandarmii ialomițeni

În cadrul programului «Școala Altfel», în perioada 27 februarie-3 martie a.c., jandarmii ialomițeni au fost alături de elevi de la instituții de învățământ din Slobozia, Fetești și Urziceni. Copiilor le ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2023, 13:15
(8250 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 7 martie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabiliilor înregistrați în scop de TVA, care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2023, 12:30
(14202 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Procedura de vizare a carnetelor de rentă viageră

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2022, rentierii vor solicita viza anuală în perioada ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 17:40
(12556 vizualizări - 1 comentariu)


APM Ialomița: Amenzi acordate pentru arderea miriștilor

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița reamintește cetățenilor din județul Ialomița faptul că, potrivit reglementărilor legale, arderea miriștilor constituie contravenție. Astfel, persoanele fizice ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 16:30
(9883 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: S-a majorat valoarea indemnizațiilor de șomaj și de stimulare a ocupării forței de muncă

Începând cu 1 martie 2023, baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a majorat ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 12:30
(13611 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

În luna dedicată mamei și venirii primăverii, miercuri, 1 martie 2023, la sediul Căminului Cultural din Slobozia Nouă, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 și Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 18:20
(11545 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 1 martie a.c., pe DN21, între Slobozia și Drajna, în urma căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un camion. Impactul celor două mașini a fost atât de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 17:40
(13157 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

«Poate că o floare nu rezolvă toate problemele, dar cu siguranță face ziua puțin mai frumoasă, mai ales că suntem la început de primăvară!». Astfel, de 1 Martie, jandarmii ialomițeni au avut o misiune specială ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 16:25
(12423 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Titluri de Stat «Tezaur», dobândă de până la 8%/an

Românii pot cumpăra Titluri de Stat «Tezaur» și în luna martie 2023, cu dobândă de până la 8%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că începând ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 12:40
(15916 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de miercuri, 1 martie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2023. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată, în perioada ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 12:20
(12394 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...