Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Județean scoate iarna «la licitație»

Premieră pentru Ialomița

Consiliul Județean scoate iarna «la licitație»

Istoria deszăpezirii drumurilor județene în Ialomița este presărată de scandaluri publice. Din anul 2009 și pînă în prezent, autoritățile au început să aloce sume enorme pentru operațiunile de deszăpezire. Anul acesta însă, în premieră județeană, instituția a decis să scoată contractele de deszăpezire la licitație. Valoarea contractului pentru luna decembrie se ridică la 100 mii de euro, urmînd ca în anul 2015 să se aloce sume suplimentare pentru deszăpezirea drumurilor județene «dacă mai e cazul».

Licitație în premieră la Consiliul Județean Ialomița
În urmă cu 4 ani s-au cheltuit pentru îndepărtarea nămeților de pe drumurile naționale și județene «doar» 780 mii de lei. În sezonul rece 2010-2011, cheltuielile au fost estimate la valoarea de 1,1 milioane de lei, ajungînd ca în iarna 2011-2012 să se dubleze. În același an, cel mai mult a costat deszăpezirea celor 507 kilometri de drum județean, pentru care s-au cheltuit, în medie, pe zi de viscol, 72 mii de lei. În anul 2013, bugetul alocat de Consiliul Județean Ialomița pentru luna decembrie a fost de 150 mii de lei, sumă considerată «mai mult decît insuficientă». Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița a decis să modifice, în premieră, modul de adjudecare a contractului de deszăpezire la nivelul drumurilor județene din Ialomița. Pentru a respecta reglementările legislative în vigoare (dar și pentru a scăpa de presiunea opiniei publice!), Consiliul Județean Ialomița a scos la licitație contractul  de deszăpezire pentru cei 507 kilometri de drumuri județene din județ. Licitația va avea loc pe 3 decembrie 2014, putîndu-se prezenta toți operatorii economici interesați de asigurarea unui astfel de serviciu la nivelul județului.

Viscolul, salvarea Drumuri și Poduri Ialomița
Schimbarea de macaz a politicii Consiliului Județean Ialomița reprezintă un risc potențial pentru SC Drumuri și Poduri SA, societate aflată în subordinea instituției. În cazul în care aceasta nu cîștigă licitația din 3 decembrie, susține Ștefan Ghibanu, directorul firmei, oamenii ar putea să-și petreacă Anul Nou acasă... «Este prima dată cînd ne aflăm într-o situație atît de dificilă. După 1 ianuarie, societatea nu mai are niciun contract în derulare. Dacă nu reușim să obținem noi contracte, vom fi obligați să trimitem oamenii acasă!» ne-a declarat acesta. În acest context, sigura soluție pentru păstrarea firmei pe linia de plutire o reprezintă, paradoxal, chiar... viscolul! În acest caz «fericit», Consiliul Județean Ialomița va fi obligat să încheie un contract de deszăpezire, prin negociere directă, fără anunț de participare. «Evident, nu ne-am gîndit nicio clipă că s-ar putea ajunge acolo... Sîntem convinși că domnul Ghibanu nu are nevoie de viscol pentru a obține un contract! SC Drumuri și Poduri activează de foarte mulți ani într-un mediu concurențial și nu are nevoie de protecție pentru a obține contracte. Iar procedura de licitație inițiată de noi reprezintă un demers legal și atît, nu un paravan, cum insinuați dumneavoastră!» ne-a declarat Ștefan Mușoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița referitor la acest subiect. Surse din cadrul administrației județene ne-au confirmat faptul că, în cazul unui viscol, contractul va fi încheiat prin negociere directă, iar suma ar putea fi de 3 ori mai mică, respectiv 30 mii de euro...

Oyl Company Holding AG înlătură zăpada de pe șoselele naționale Oyl Company Holding AG va asigura și în această iarnă deszăpezirea drumurilor naționale care tranzitează județul. Potrivit documentelor justificative, contractul semnat între CNADNR și firma de la Slobozia a fost încheiat «în baza procedurii de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare», încă de anul trecut și este valabil, potrivit CNADNR, pînă la sfîrșitul lunii martie a anului 2015. Astfel, pentru lucrările demarate în sezonul rece 2013-2014 și 2014-2015, societatea din Slobozia ar trebui să primească de la CNADNR 5,9 milioane de lei (fără TVA). Totuși, această sumă este estimativă întrucît Oyl Company Holding AG va fi plătită în funcție de lucrările pe care le va desfășura. Potrivit procedurilor legale, firmele care execută lucrări de deszăpezire sînt remunerate în funcție de orele și zilele de muncă efectiv prestate.

2 Decembrie 2014, 16:40 (7416 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Nu există investitori pentru Aeroportul Alexeni
Consiliul Județean Ialomița cere 1000 de lei/ha pentru terenurile agricole neproductive
Ialomița: Programul «Cornul și laptele», blocat în contestații

Comentariile cititorilor:


Relu:
(3 Decembrie 2014, 14:10)
Asta iarna, pe straduta dintre blocuri, unde sunt parcate masini si pe o parte si pe alta, a venit un "Dorel" cu lama si a indepartat ghiata, cu toate ca nu impiedica pe nimeni, se cir cula. A indoit multe portiere si aripi la masini. Mai fratilor! daca nu va pricepeti, lasati zapda ca mai multe necazuri creati. Ati auzit de sare sau clorura de calciu ?!  Numai mina de la Slonic Prahova, are o rezerva de sare pentru toata Europa, timp de 300 de ani. Unii agenti economici importa sarea din Polonia, etc, facand sa creasca costul serviciului. Este cazul sa se inceteze cu astfel de practici paguboase din care unii si altii isi iau comisioane. Atentie la utilajele de deszapezit, cu cat ele stau mai mult dupa ce a nins, cu atat cantitatea de motorina este mai multa de furat.  Adica se fura cu acte in regula, de ani de zile. Toti o stim dar "nimeni" nu o stie. 
Gigel:
(3 Decembrie 2014, 11:35)
Ultimul paragraf este greșit. Firmele care execută lucrări de deszăpezire sunt remunerate în funcție de orele de așteptare (care sunt plătite!), precum și de orele de muncă efectiv prestate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 28 Sep 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(804 vizualizări - 6 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(443 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(434 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(489 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1024 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1004 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1168 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1079 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1309 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1459 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1583 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2189 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1699 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1432 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1363 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1448 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3897 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1722 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1587 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1578 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4148 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1698 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1640 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2467 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3788 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Sorinb în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Campion în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...