Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal în stare de îngheț

Fotbal, Liga a II-a, ACS Berceni-Unirea Slobozia 0-0

Fotbal în stare de îngheț

Liga a II-a și-a spus ultimul cuvînt pe 2014 sîmbătă, 6 decembrie. În această ultimă etapă, Unirea Slobozia s-a deplasat la Berceni, acolo unde se simțea ca peștele în apă. Iar acum apa a fost din belșug. Din păcate, faptul că sezonul de toamnă a mușcat și din luna decembrie a pus stavilă spectacolului. A ieșit un joc de uzură, cu o încleștare surdă la mijlocul terenului. Prima acțiune mai consistentă o are Berceniul, cu Pătrașcu centrînd bine în careu (’4), dar reluarea lui Mihai este respinsă de Soare. De la Unirea iese la rampă Ivașcă. Acesta are două execuții peste poartă (’18, ’21), iar apoi îl pune la încercare pe veteranul din poarta Berceniului, Andreescu, (’29), dar acesta reține. Revenit în poarta Unirii, Leo Dobre are o intervenție foarte bună în minutul 41 la șutul lui Pătrașcu, venit după pasa lui Nistor. A doua repriză este și mai săracă în evenimente. Ocaziile avute de Nicu (’87, ’90), rămase, din fericire, fără rezultat sînt singurele care atrag atenția. Se termină logic 0-0, iar Unirea rămîne fără victorie în deplasare. La Berceni, Adrian Mihalcea a folosit următoarea echipă: Dobre-Ibrian, Lazăr, Soare, Toma-Macare, Ivașcă (Florea ’46)-Stan, Teodorescu (Topală ’90), Bolat (Tudorache ’79)-Jianu. După cele 16 etape ale sezonului de toamnă, Unirea Slobozia acumulează 21 de puncte și ocupă locul 7.

Ene și Gohoreanu pleacă
Chiar dacă analiza acestei prime părți a campionatului este departe de a se fi încheiat, conducerea Unirii a luat deja hotărîrea de a se despărți de doi jucători. Este vorba chiar de cele două noutăți ale verii, Ene și Gohoreanu. Atacantul Daniel Ene (23 de ani) și mijlocașul Aurelian Gohoreanu (20 de ani) nu au confirmat întru totul așteptările, iar despărțirea se face de comun acord. În această situație, gașca U21 a Unirii rămîne doar cu jucători ialomițeni. Vorbim de Ibrian, Teodorescu, Topală, Alexe și Patrianca. Pentru ultimul există în acest moment varianta unui împrumut la o echipă unde ar avea posibilitatea să joace mai mult. Cea mai probabilă destinație este echipa de Liga a III-a, Înainte Modelu.

9 Decembrie 2014, 16:45 (10685 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Dezastru în prelungiri
Din nou runda oaspeților

Comentariile cititorilor:


haidehaide:
(14 Decembrie 2014, 11:16)
Domnule Parinte , daca ati citit cu atentie ati vazut ca eu nu am amenintat pe nimeni , apucaturile astea sunt apanajul unor golanasi de cartier. Eu doar am vrut sa repun realitatea in drepturi dupa ce mii de oameni care iubesc aceasta echipa si vin la meciuri au fost jigniti de cativa baieti la bustul gol grav si fara temei fiindca nu se comporta ca si ei . In ceea ce priveste echipa aveti dreptate 100% , comunicarea lipseste cu desavarsire , poate ar fi interesant de publicat un interviu cu domnul profesor Prepelita chiar in acest ziar, pe temele propuse de dvs .
parinte:
(13 Decembrie 2014, 19:51)
D-lor galerie si haidade in loc sa va certati si sa va amenintati mai bine ati discuta despre ceea ce a mers bine dar mai ales mai putin bine in acest campionat. Articolul ne arata ca inca nu se cunoaste strategia pe care o va alege conducerea clubului pentru viitor deoarece au fost adusi an de an jucatori de fotbal fara un obiectiv clar. Am pierdut anul trecut un moment bun cand am intrat in playoff si in loc sa construim ceva deoarece nu aveam grija retrogradarii si nici obiectivul promovarii s-a dorit altceva. Si in acest an este clar ca nu avem loc de altii la retrogradare chiar daca vom juca in play-aut, fiind un moment de reconstructie  a echipei pentru campionatul viitor.Vreau sa mai spun ca am un copil care se pregateste la grupa d-lui Milea si care il simt ca este dezamajit atunci cand vede faptul ca cei care pana ieri i-au fost colegi astazi sunt trimisi la echipe de liga a IV si sunt adusi jucatori de aceiasi calitate din alta parte pentru perioade scurte de timp. Inca o data cerem Consiliului Local Slobozia si conducerii clubului sa prezinte strategia pentru viitor pentru ca acei copii care se pregatesc inca de micii sa se simta motivati pentru efortul depus si sa cunoasca daca se merita sa urmeze acest drum sau  alta cale.
Galeria :
(12 Decembrie 2014, 19:25)
Vezi ca smardoiul in povestea asta esti tu . . . Spui multe porcarii pe aici . Daca ai fi si tu un om cu caracater si demnitate ai fi spune lucruri in fata , dar cum tu te distrezi la fiecare postare pe aici imi dau seama ca esti doar un terchea berghea  . . . La revedere si ai grija de picioare ca nu se stie niciodata :) 
haidehaide:
(12 Decembrie 2014, 17:35)
Poftim! Baietii la bustul gol fac de rusine inclusiv notiunea de galerie. Pai asa va laudati ma scolitilor? Ca sunteti mari smardoi? In cativa ani veti afla pe propriile voastre piei ca nu e suficient sa ai muschi , iti mai trebuie o groaza de chestii sa te integrezi in societate .Oricum ati disparut  de cand echipa nu a mai avut rezultate , asa ca nu-i nici o paguba , T 2 va fi langa Unirea asa cum este de atata amar de vreme. Mihalcea sa conteze pe noi! Hai Unirea!
Galeria:
(12 Decembrie 2014, 15:49)
Atentie la neatentie ! (haidehaide )
dauna totala:
(12 Decembrie 2014, 11:44)
Si încă ceva . . . Spre suprinderea matale bre nea 'haidehaide' și eu veneam acum 20 de ani pe stadion la meciurile Unirii dar sa nu uitam ca atunci aveai ce vedea iar lumea se manifesta ca si acum în acel "dulce stil clasic" scandand numai cand echipa conducea sau ataca ! Sa ne aducem aminte de vejnicul "HEI-HEI UNIREA" sau si mai comunistul cantec "De e frig sau de e ploaie . . . " Nu uita ca totusi nu mor caii cand vor cainii si nici cainii cand vor stapanii . . .
dauna totala:
(12 Decembrie 2014, 11:31)
Bai "vecine" "haidehaide" ceea ce am spus eu de al nost' primar este o declaratie publica a lui aparuta in programul meciului ( acel ziar care se distribuie la intrarea în stadion ) dar cum matale nu prea frecventezi tribuna 2 decat atunci cand echipa are rezultate si vi pe la jumatatea primei reprize, nu mai ai cum sa prinzi si tu un ziar distribuit GRATIS la poarta . . . Sau ai crezut ca acel ziar este numai pentru a scuipa cojile de seminte în el si nu l-ai citit niciodata ? ? ? Ai grija ca "vocea tribunei" cam rasufla si au aflat baietii cine esti si de cine esti pus sa tulburi apele p'acilea . . . Atentie ca a venit iarna , gheata pe jos . . . Sa nu aluneci si . . . . . . sa te lovesti . . .  Ar fi pacat ca "marea" de oameni din T2 sa-si piarda "liderul" ! Mare atentie !
Galeria:
(12 Decembrie 2014, 04:41)
Cu exemplul de mai jos ...cu acest ''haidehaide'' ce pretentii sa mai avem la oameni civilizati, fotbal de calitate si nu stiu ce jucatori ,oameni competenti si mii si mii de lucruri :) Visam la fotbal cand pe stadion intra toti amaratii care n-au ce face acasa , sau n-au unde sa se duca sa sparga o punga de seminte (exemplu haidehaide) SA SE PUNA INTRARE LA STADION SI APOI SA VEDETI FRATILOR CARE MAI SUNT ACEIA CARE SUSTIN NECONDITIONAT ECHIPA :) si cu asta am spus tot 
Galeria :
(11 Decembrie 2014, 20:52)
Galeria nu dispare :) pur si smplu nu vor mai veni aceia care ne rugam in fiecare dimineata de ei sa se trezeasca si sa vina la stadion . . .Stati linistiti ca deja baietii aia bine imbracati ,mascati si armurati si-au propus sa ne scoata din schema , ei doar asteapta semnalul sau ordinul sa-si faca damblaua :) Sa fim seriosi ce e Slobozia si cine sunt oamenii din acet judet ? O populatia extrem de imbatranita cu principii invechite si comuniste :) Tinerii care isi iau bacul pleaca mai departe sa-si continue studiile ,viata si sa-si faca un viitor iar tantalaii raman pe aici pe strazi , prin cartiere :) traindu-si in continuare ''viata ca sultanii' :) 
haidehaide:
(11 Decembrie 2014, 20:10)
SE vede ca dauna totala cauzeaza grav sanatatii. Care galerie neicusorule?Care temerari? Aia 4 muschetari care se dau in stamba la bustul gol calarind o toba sparta? Apoi intra pe net si se dau docti cand in cel mai bun caz au facut " scoala" in discoteca de la Clubul Tineretului? Va spun eu , cei care vor fi langa echipa indiferent de liga in care joaca sunt aceeasi care au fost si acum 20 de ani si care iubesc si sustin Unirea neconditionat chiar daca nu o fac dandu-se in spectacol si proferand injurii cu iz de mahala si de cort.Vocea Tribunei 2 , decreteaza : Unirea va  termina in primele 6 acest campionat spre lauda baietilor si a domnului Mihalcea! Hai Unirea!
dauna totala:
(11 Decembrie 2014, 11:36)
Primarele nostru a zis ca daca echipa nu prinde loc de play-off  schimba strategia în sensul că se va renunta la jucatorii cu contracte mari care nu si-au îneplinit corect datoria si se va merge pe jucatori din propria pepiniera ! Un fel de "new Unirea" . . . Dar,va întreb eu daca nu se reuseste mare lucru cu actualii jucatori ce o sa realizam cu astia care pleaca pe la Abatorul sau Axintele sau Modelu ? ? ? Primul care va raspunde sunt chiar eu : Miroase a retrogradare la anul . . . si plecarea lui mihalcea(din pacate) ! Si sa vedem atunci stadion gol,spectatori mai mult pe la poarta de intrare si Galeria abandonata si de ultimii temerari ! Asta o sa vedem la slobozia în maxim 2 ani !
spectator:
(10 Decembrie 2014, 22:24)
S-a dovedit inca o data ca banul public este cheltuit nechibzuit de catre cei care conduc destinele acestei echipe. Au fost adusi in permanenta jucatori straini fara valoare pe diverse interese. Dl primar Stoica trebuie stabilit ce vrem pentru viitor cand nu vor mai fi bani publici pentru a fi cheltuiti. Ati infiintat atatea grupe de copii si juniori care ce vad atunci cand termina junioratul, ca merg catre echipa Abatorul a lui Bunea iar la CSM Slobozia joaca jucatori care ori nu dau randament  ori care pleaca la sfarsitul junioratului la alte echipe. Dati sanse tinerilor pentru viitor chiar daca dl Mihalcea a uitat de unde a plecat.Va fi aplaudat daca va acorda sanse juniorilor care ani de zile s-au antrenat sub comanda profesorilor Prepelita, Ionescu si Milea. Inclusiv dl Prepelita ar trebui sa impuna aceste lucruri deoarece are experienta iar dlui va ramane aici si dupa plecarea dlui Mihalcea.
Panait:
(10 Decembrie 2014, 22:01)
'Haidehaide nu ai vrea tu sa avem un meci ? ca tot iti place sa faci reclama proasta pe aici :) Din cauza unor saraci mintal ca tine , lumea chiar te ia in serios . . . .Numai ca insinuezi. minti si ma jignesti daca te-am prins te amendez :) 
dauna totala:
(10 Decembrie 2014, 11:28)
Ba eu cred ca asta merita prins si tavalit nitel asa . . .  Poate cu ocazia asta se mai potoleste sa tot bâzâie p'acilea si sa-i ridice-n slavi pe vejnicii spectatori din tot stadionul caci despre suporteri nu poate fi vorba la Slobozia ! Unirea nu are suporteri adevarati inafara de cei care formeaza asa zisa Galerie ( cati or fi ei acolo . . . multi,putini . . . dar sunt ) restul sunt doar SPECTATORI ! Sa va fie clar asta pentru totdeauna - S P E C T A T O R I  ! ! !   Atât !
noroi si fotbal:
(10 Decembrie 2014, 11:12)
"haidehaide" LASA-NE ca ne plictisesti ! ai o fixatie pe creier de care nu cred ca scapi nici daca retrogradeaza unirea si nici daca nu mai sustine "Nea Primaru" echipa ! De ce nu te duci tu frumusel asa . . .cu colinda . . .la usa primarului  daca tot te preocupa ideea asta ? ? ? Probabil ca tu ai deja debaraua plina cu saci de "bombonele(agricole)" si nu se merita efortul ! Te-ai pregatit de iarna nebunule sustinator al pensionarilor si lider neobosit al "gruparii" VOCEA TRIBUNEI(2) ! :)))

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
330 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Amenzi pentru nereguli în trafic

Luni, 18 aprilie, la Urziceni și pe raza comunelor arondate municipiului polițiștii au organizat o acțiune ce a vizat în principal reducerea numărului de accidente rutiere. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:20
(6790 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Ograda

Accident mortal la Ograda

Marți, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.15, Poliția a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Ograda, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 10:15
(13232 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Movilița: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism

Movilița: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în după-amiaza zilei de luni, 18 aprilie, în apropierea localității Movilița.
Pe scurt, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:48
(8530 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 dosare penale pentru șoferi beți la volan

În week-end-ul precedent, polițiștii ialomițeni au întocmit nu mai puțin de 6 dosare penale pe numele unor conducători auto care au fost prinși băuți la volan.
Astfel, aflați în traficul din Amara, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:39
(7639 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: A rămas fără haine și bani într-o parcare

Duminică, 17 aprilie, un bărbat de 53 ani din Focșani a staționat într-o parcare de pe raza comunei Sinești. Aflați în zonă, agenții postului de poliție l-au avertizat pe șofer că lăsînd mașina neasigurată ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:30
(8683 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Fetești: Au furat capacele de canalizare

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 19 ani au fost prinși de polițiștii feteșteni după ce au furat mai multe capace de la canalizarea orașului. Hoții au fost prinși în noaptea de 17 aprilie, pe ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:25
(8810 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în căutarea infractorilor

Polițiștii slobozeni, feteșteni dar și ai posturilor arondate celor două municipii au desfășurat sîmbătă, 16 aprilie, o acțiune de amploare în mai multe localități ale județului. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:23
(8119 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 100 de amenzi de Sărbătoarea «Floriilor»

10 infracțiuni și peste 100 de amenzi sînt rezultatele sumare ale acțiunilor polițienești desfășurate duminică, 17 aprilie, cu ocazia zilei «Floriilor». Cele mai multe amenzi, 71, au fost aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:22
(6584 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: Hoț reținut

Sîmbătă, 16 aprilie, un bărbat de 52 ani din localitatea Ivănești a reclamat polițiștilor că din locuință i-au dispărut mai multe bunuri. Din verificările ulterioare, polițiștii au stabilit că hoțul era ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:20
(7419 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ivănești furt


Cocora: A dat foc casei concubinei

Casa unui cetățean din Gheorghe Doja a fost cuprinsă de flăcări,duminică, 17 aprilie. Incendiul a fost anunțat pompierilor prin 112. Cu toate eforturile pompierilor, pereții a patru camere au fost degradați ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 15:58
(9879 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Movilița: Accident rutier cu două victime

În dimineața zilei de vineri, 15 aprilie, o șoferiță imprudentă a provocat un accident rutier. Incidentul s-a produs în afara localității Movilița și s-a soldat cu vătămarea corporală a două persoane.
...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:36
(9349 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fugar reținut de polițiști

Polițiștii din Urziceni au prins joi, 14 aprilie, un bărbat de 35 ani pe numele căruia Tribunalul Ialomița emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost arestat și urmează să ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:32
(6789 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni urmărit


Ialomița: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

În perioada anterioară Sărbătorilor Pascale, polițiștii ialomițeni desfășoară activități pentru prevenirea furturilor de animale și păsări. În acest sens, joi, 14 aprilie, polițiștii, în colaborare cu reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:30
(8918 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 5 tineri, cercetați pentru vânzarea de telefoane mobile contrafăcute

Slobozia: 5 tineri, cercetați pentru vînzarea de telefoane mobile contrafăcute

Polițiștii slobozeni cercetează cinci tineri pentru vînzarea de telefoane contrafăcute. Astfel, în cadrul unei acțiuni, au fost depistați 5 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, care aveau asupra ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 15:33
(6221 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au furat sămînța de porumb de la ferma unde erau angajați

Polițiștii feteșteni au fost sesizați miercuri, 13 aprilie, de către administratorul unei firme din localitate despre faptul că dintr-un depozit al fermei au dispărut mai mulți saci de sămînță de porumb ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:57
(8657 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: Sărbători Pascale păzite de jandarmi

«Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, peste 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la nouă lăcașe de cult de pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:42
(10079 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoți prinși de polițiști

Doi tineri de 16, respectiv 18 ani, sînt cercetați pentru furt după ce au sustras dintr-un imobil din localitate bunuri în valoare de 13000 lei. Furtul a fost anunțat polițiștilor, miercuri, 13 aprilie ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:15
(8054 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara furt


Bărbulești: Percheziții domiciliare

Miercuri, 13 aprilie, la Bărbulești a fost organizată o acțiune de amploare a Poliției. Au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, fiind verificate și 10 mașini, în timp ce 20 de persoane au fost legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:11
(13656 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A falsificat documentele fiscale pentru a-și justifica marfa

Un moldovean de 37 ani a fost prins ieri, 13 aprilie, de polițiștii din Urziceni în timp ce transporta mărfuri a căror provenință era falsificată. Individul a fost oprit de polițiști în zona Sinești, solicitîndu ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:08
(11242 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni fals


Amara: Acțiune în trafic

Miercuri, 13 aprilie, la Amara, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune ce a vizat disciplinizarea traficului rutier. Rezultatele acțiunii s-au concretizat în verificarea a peste 50 de vehicule ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:06
(10780 vizualizări - 5 comentarii)


Alexeni: I-au furat porumbul din hambar

Miercuri, 13 aprilie, un bătrîn de 84 ani a anunțat Poliția că din hambarul situat în curtea casei sale au dispărut mai multe unelte agricole și mai mulți saci de porumb. În urma cercetărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:05
(10301 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt


Amara: Căruțaș amendat pentru transport de fier vechi

250 kg de fier vechi, transportate fără documente de un căruțaș din Amara, au adus bărbatului o amendă de 1000 lei. Individul a fost prins de polițiștii ialomițeni în timp ce se deplasa cu căruța pe șoseaua ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:00
(8652 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Au furat banii șoferului

Un șofer al unei firme de transport persoane a sesizat polițiștilor ialomițeni că a fost victima unei infracțiuni. Bărbatul a reclamat, marți, 12 aprilie, că doi tineri i-au furat 400 lei, bani proveniți ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 14:55
(9488 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


Fetești: Se fură și cablul electric îngropat în pământ

Fetești: Se fură și cablul electric îngropat în pămînt

Polițiștii efectuează cercetări privind trei persoane care au fost depistate în timp ce sustrăgeau cablu electrice de la puțurile de apă ce aparțineau unei societăți comerciale cu sediul în Fetești. În ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:41
(9862 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mai multe persoane urmărite general, depistate

Polițiști de investigații criminale au desfășurat în cursul zilei de marți, 12 aprilie a.c., mai multe acțiuni ce au vizat punerea în executare a mandatelor, dar și identificarea persoanelor ce se sustrag ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:37
(9341 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Proiectil din primul război mondial găsit pe islaz

Slobozia: Proiectil din primul război mondial găsit pe islaz

Echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a intervenit în dimineața zilei de miercuri, 13 aprilie, în jurul orei 10.00, pentru ridicarea unui element de muniție descoperit ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:35
(9599 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două intervenții SMURD în două ore

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit în cursul zilei de marți, 12 aprilie, pentru acordarea asistenței medicale în cazul a doi bărbați. În primul caz, paramedicii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:33
(8204 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Pesticide expirate

Peste 27 litri de substanțe periculoase au fost descoperite, marți, 12 aprilie în comuna Ciulnița. Produsele au fost găsite de polițiștii Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în urma ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:31
(11251 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune de prevenire a furturilor de materiale feroase și cabluri

Noaptea trecută (12/13 aprilie), polițiștii din Urziceni în colaborare cu jandarmii din localitate au organizat o acțiune în intervalul orar 23,00-4,00, pentru prevenirea furturilor de materiale feroase ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:30
(9145 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în trafic

Peste 60 de persoane legitimate și 52 de autovehicule controlate, acestea sînt principalele rezultate ale unei acțiuni desfășurate zilele precedente de polițiștii compartimentului rutier din Țăndărei. ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:25
(9139 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...