Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Final de an în stil AJF Ialomița

Fotbal

Final de an în stil AJF Ialomița

Președintele Asociației Județene de Fotbal Ialomița, prof. Mihai Basarab: «Îmi doresc mult ca echipa campioană să promoveze!»

Gala fotbalului ialomițean a devenit demult o tradiție pentru Asociația Județeană de Fotbal condusă de Mihai Basarab. Întîlnirea care marchează finalul anului fotbalistic și, totodată, startul lungii vacanțe de iarnă a sportului rege s-a produs și în 2014.

Sfîrșit de an în Casa Fotbalului
Locația a fost, firește, Casa Fotbalului, iar ziua aleasă a fost 13 decembrie 2014. Cu mici excepții, au fost prezenți toți cei care pun umărul la fenomenul fotbalistic ialomițean, unul care cuprinde peste 3200 de jucători legitimați, o mică armată pusă în slujba unui fotbal la fel de mic, dar în stare să nască pasiuni nebănuit de mari. În zumzetul discuțiilor care au îmbrăcat deschiderea galei puteai distinge mici dezbateri despre măriri și decăderi, implicări ale primarilor sau dimpotrivă, ori transferuri surpriză care au cutremurat tribunele. S-a sunat apoi adunarea și s-a trecut la decernarea diplomelor și trofeelor, cu președintele AJF Ialomița flancat de invitații de onoare Alexandru Stoica, primarul Sloboziei și Gigi Petre, prefectul județului. Au fost premiate, ca de obicei, echipele cu cele mai bune atacuri, cele mai bune apărări sau cele mai puține cartonașe. Au fost scoși, de asemenea, în evidență, golgheterii seriilor care alcătuiesc cele 3 divizii județene. Fotbaliști ca Samuel Predescu, Radu George sau Ion Victoraș și-au trăit astfel momentul binemeritat de glorie. Așa cum se întîmplă de obicei, au fost premiate și echipele care au avut grijă să-și îmbunătățească bazele sportive. S-au remarcat la acest capitol localități ca Fierbinți, Coșereni, Bărcănești, Reviga, Scînteia, Stelnica sau Traianu. Un capitol aparte l-a constituit premiul fair-play, acordat celor de la Victoria Munteni Buzău și Voința Reviga. «Cele două echipe au avut la finalul sezonului 2013-2014 o suită de partide contra unor formații aflate în lupta pentru evitarea retrogradării. Deși acele formații aveau nevoie acută de puncte, iar Munteni Buzău și Reviga stăteau în clasament pe poziții lipsite de griji, acestea nu s-au dat la o parte, ba mai mult, și-au respectat blazonul și au cîștigat toate meciurile!» a explicat profesorul Mihai Basarab.

Prefectul Gigi Petre despre «fotbalistul» Gigi Petre Așa cum se obișnuiește la astfel de ocazii, cei doi invitați, Alexandru Stoica și Gigi Petre, au adresat la final asistenței cîteva cuvinte. Printre altele, am aflat și faptul că în adolescență, prefectul Gigi Petre s-a intersectat destul de serios cu mingea de fotbal. «Așa cum îi povesteam mai devreme domnului Basarab, în tinerețe am jucat și eu ceva fotbal. Am fost junior la Autobuzul București. Nu știu cît de departe aș fi ajuns pentru că, din păcate, cariera mea s-a oprit brusc în momentul în care un deștept de la Sportul Studențesc mi-a rupt piciorul» a povestit prefectul județului.

Președintele Asociației Județene de Fotbal Ialomița, prof. Mihai Basarab

«Îmi doresc mult ca echipa campioană să promoveze!»
Președintele AJF Ialomița, Mihai Basarab s-a arătat mulțumit de anul 2014 cu un singur amendament: «Din păcate, nici în 2014 județul nostru nu a reușit să trimită echipa campioană în Liga a III-a. Ar fi frumos ca acest lucru să se întîmple în 2015, iar campioana, indiferent care va fi aceasta, să aibă și capacitatea de a se menține în al treilea eșalon fotbalistic. În actuala stagiune, toate cele 5 echipe din fruntea clasamentului au șanse la titlu și potențialul de a promova. Nu trebuie, totuși, să neglijeze pregătirea, pentru că altfel nu vor avea capacitatea să reziste din punct de vedere fizic 90 de minute la baraj. De asemenea, țin să atrag atenția că doar două echipe din cele cinci, Țăndărei și Abatorul, au personalitate juridică, iar fără aceasta Federația nu le va permite să activeze în campionatul Ligii a III-a. În rest, mă bucură faptul că fotbalul din județul nostru are o bună reprezentare ca număr de echipe și cu siguranță Liga a IV-a va rămîne și pe mai departe în formula de 16 formații!». Returul Ligii a IV-a va debuta pe 7 martie 2015.

16 Decembrie 2014, 20:45 (5473 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Cavalerii Apocalipsei fotbalului ialomițean
Rodel Aron, candidat la șefia AJF Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Hoț prins cînd dormea în mașina furată

Luni, 9 august, polițiștii au depistat un autoturism care figura în evidențele Poliției ca furat. Furtul a fost anunțat Poliției, duminică, 8 august, de proprietarul autoturismului, un bărbat de 38 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:02
(21683 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoț de mașini


Munteni Buzău: Scandalagii după gratii

După ce luni, 9 august au produs un scandal monstru într-un bar din localitatea Munteni Buzău, doi bărbați de 33, respectiv 34 de ani au fost arestați de polițiștii ialomițeni. Scandalul a fost reclamat ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24752 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi beți la volan

Marți, 10 august, polițiștii au depistat doi conducători auto ce se aflau la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. Unul dintre șoferi a fost prins de polițiști în localitatea Maia, testarea indicînd ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24274 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul trei la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 8-10 august 2010 s-a desfășurat la Tulcea faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(27513 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Fugar prins de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 9 august, polițiști Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Săveni, au desfășurat activități de depistare a unui bărbat de 35 de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(22969 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni arestare


Slobozia: Motociclist sancționat

În cadrul unei acțiuni desfășurate luni, 9 august a.c., în intervalul orar 7,00-10,00 de către polițiștii din Slobozia, pentru disciplinarea participanților la trafic, a fost prins un tînăr, de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 16:59
(23903 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 19:08
(10586 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 18:49
(10012 vizualizări - 0 comentarii)


3 accidente=4 răniți

În cursul zilei de sîmbătă, 7 august a.c., pe arterele județului s-au produs trei evenimente rutiere, în urma cărora patru persoane au fost rănite. Din fericire, în două cazuri, leziunile suferite nu au ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:31
(21007 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16621 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(20028 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21151 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19286 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16890 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


APIA: Subvenții pentru agricultura ecologică

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul specific finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și destinat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:44
(24651 vizualizări - 0 comentarii)


ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

ITM a confirmat acuzațiile Prefecturii Ialomița: Primăriile au acordat ILEGAL ajutoare sociale

Cruciada prefectului Mădălin Teculescu împotriva beneficiarilor de ajutoare sociale a înregistrat prima victorie. Un control al Inspectoratului Teritorial de Muncă în 29 de unități administrative ale județului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 18:13
(18056 vizualizări - 1 comentariu)


Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

Andrășești: A intrat cu Dacia în TIR

În dimineața zilei de miercuri, 4 august a.c., în jurul orei 10.30, pe DN2A, pe raza localității Andrășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii deplasați la ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:46
(22135 vizualizări - 0 comentarii)


Subvenții pentru motorină

Cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură poate fi depusă în intervalul 9 august-10 septembrie 2010.
Potrivit normelor legale cererea de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:45
(21329 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive la Țăndărei și Urziceni

Polițiști din Țăndărei au acționat în cursul zilei de miercuri, 4 august, timp de 4 ore, pentru disciplinarea participanților la trafic, verificîndu-se în același timp proveniența autovehiculelor înmatriculate ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:44
(22494 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan a acroșat un biciclist

Miercuri, 3 august a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102, în afara localității Colelia, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a unei persoane. Polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

5 August 2010, 16:42
(19095 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cheltuielile la primării, în creștere

Potrivit unei statistici realizate de Prefectura Ialomița în ceea ce privește situația comparativă a cheltuielilor cu «bunuri și servicii» la unitățile administrativ-teritoriale, s-a constatat o creștere ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:45
(20575 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoții fură din apartamente cînd sînteți acasă!

Hoții au inventat o nouă metodă de furt din locuințe. Mai mulți slobozeni au reclamat faptul că din propriile case le-au fost furate bunuri cînd, culmea!, aceștia erau acasă. Noua metodă de tîlhărie a fost ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(17734 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoți


Ialomița: Rata șomajului, în ușoară scădere-10,7%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfîrșitul lunii iulie 2010, în evidențele instituției se aflau nu mai puțin de 11,2 mii de șomeri, dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 16:00
(9606 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sprijin financiar pentru crescătorii de vaci

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă producătorilor de lapte de vacă din zone ...[citește_toată_știrea]

4 August 2010, 15:58
(16140 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:38
(10361 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:28
(9449 vizualizări - 0 comentarii)


Absolvenții 2010 și șomajul

Absolvenții promoției 2010 care nu-și găsesc slujbe pot beneficia de serviciile și facilitățile acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița.
În conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:13
(16801 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 67000 de lei și 25 de permise reținute

3 infracțiuni constatate, 306 sancțiuni contravenționale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase și 25 permise de conducere reținute. Acesta este bilanțul unei serii de acțiuni desfășurate la acest ...[citește_toată_știrea]

3 August 2010, 18:12
(18905 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în Piața Agroalimentară din Slobozia

Vineri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-12.00, efective ale Poliției Slobozia, agenții ai posturilor de poliție arondate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:28
(20955 vizualizări - 0 comentarii)


Ministerul Administrației și Internelor organizează tabere pentru copiii afectați de inundații

Peste 180 de copii care locuiesc în zonele din Moldova afectate de inundații vor participa în perioada următoare la tabere organizate de Ministerul Administrației și Internelor, în spațiile de cazare aflate ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2010, 06:22
(22821 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...