Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvîntări !


Dreptmăritori creștini,
După ce magii au ajuns la Betleem și s-au închinat dumnezeiescului Prunc, i-au oferit Acestuia daruri de aur, smirnă și tămîie: aurul pentru a omagia demnitatea Sa regală; smirna pentru a ne aminti de moartea Sa jertfelnică, iar tămîia pentru a cinsti dumnezeirea Sa. Sfîntul Evanghelist Matei povestește cum prin intermediul magilor, popoarele păgîne s-au închinat Mîntuitorului Hristos; cum Pruncul Iisus era amenințat cu moartea de regele Irod; și cum Dumnezeu, prin intermediul Dreptului Iosif și al Fecioarei Maria, are grijă de Pruncul Iisus.
Probabil că părinții după trup ai Domnului, Iosif și Maria au fost profund mîngîiați de venirea magilor și de ceea ce au făcut ei. Aceasta era confirmarea tuturor lucrurilor minunate care se spuseseră înainte cu privire la Pruncul Iisus: Dreptului Iosif de către un înger în vis, Fecioarei Maria de către îngerul Gavriil și Elisabeta, iar atît Dreptului Iosif, cît și Fecioarei Maria de către păstorii care le-au povestit ce le-au spus îngerii pe cîmpul de lîngă Betleem.
În capitolul al doilea al Evangheliei după Matei întîlnim de cinci ori expresia «Pruncul și mama Lui» (Matei 2, 11, 13, 14, 20, 21). Pruncul Iisus și Maria, mama Lui, sînt prezentați totdeauna împreună și niciodată despărțiți. Cînd magii au găsit Pruncul la Betleem, se spune în Evanghelia Sfîntului Matei că: «au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui» (Matei 2, 11). Dreptul Iosif trebuie să salveze Pruncul de ura lui Irod și primește această poruncă de la Dumnezeu: «scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt» (Matei 2, 13), iar el ascultă și împlinește imediat această poruncă (2, 14). Cînd a trebuit să se întoarcă din Egipt, evanghelistul ne spune că din nou îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif și i-a spus: «Scoală-te ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel» (2, 20). Și de data aceasta, din nou, Iosif ascultă și se supune (2, 21). Evanghelistul subliniază că Pruncul și mama Lui sînt inseparabili. Ceea ce are loc întotdeauna în relațiile profund omenești dintre un prunc și mama sa este valabil și pentru  dumnezeiescul Prunc Iisus și Maria, mama Lui: Pruncul este dependent de mama Lui și fără de ea nu poate trăi. La rîndul ei Maria, mama Lui, este legată de El, asumîndu-și grija maternă a creșterii Lui. Mama și Pruncul se află într-o strînsă și intimă comuniune de viață. Această perioadă din viața lui Iisus, în care, El este un Prunc ce are nevoie de ajutor, precum și acest aspect al relației Sale cu Fecioara Maria, în care ea se dedică întru totul Lui, sînt evidențiate de Sfîntul Evanghelist Matei mai mult decît toți ceilalți evangheliști. Dreptul Iosif are îndatorirea de a proteja Pruncul de pericolele externe, iar Sfînta Fecioară Maria are grija maternă a creșterii Lui. Dreptul Iosif și Fecioara Maria au îndatoriri diferite, însă în centrul vieții lor se află slujirea pe care i-o aduc dumnezeiescului Prunc; o slujire care nu are nimic particular, ci este întrutotul firească. Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său ca pe un Prunc și, asemenea tuturor pruncilor, este amenințat în multe feluri și depinde de slujiri multiple.
Potrivit Sfîntului Evanghelist Luca, Dreptul Simion, care aștepta mîntuirea lui Israel, a vorbit și despre o sabie care va străpunge sufletul Mariei (Luca 2, 34-35). Această sabie începe să străpungă deja de pe acum, căci, într-un vis, Iosif aude vocea unui înger, spunîndu-i să se scoale imediat și să fugă în Egipt cu Pruncul și cu mama Lui. Motivul: Irod se pregătea de un gest plin de cruzime, adică, să caute Pruncul și să-L ucidă. Prin această poruncă, de a se scula în grabă și de a fugi în Egipt, ne sînt descoperite purtarea de grijă a lui Dumnezeu și ocrotirea Sa pentru Pruncul dumnezeiesc.
Comportamentul lui Irod se află în opoziție cu cel al Fecioarei Maria și al Dreptului Iosif. Aceștia îl protejează pe Prunc și au grijă de El, în timp ce Irod vrea să-l ucidă. Își simte amenințat tronul regal de un prunc. Ce fel de putere este aceea care depinde de eliminarea unui prunc? Fuga este șansa oferită celor slabi ca să scape de o putere distrugătoare. Mai mult decît Pruncul Însuși, Fecioara Maria și Dreptul Iosif trăiesc experiența pericolelor pricinuite de Irod, neajunsurile fugii și ostenelile șederii într-o țară străină. Viața părinților după trup, alături de Pruncul dumnezeiesc și comuniunea cu El le-au oferit mari și profunde experiențe duhovnicești, dar i-au făcut de asemenea părtași tuturor pericolelor și suferințelor.
Însă Fecioara Maria, ca mamă, a simțit cel mai mult ascuțișurile de sabie care i-au străpuns inima de la nașterea dumnezeiescului Prunc pînă la vederea Lui, răstignit pe cruce. «Maria, mama lui Iisus» (cf. Fapte 1, 14) a avut o rînduială unică în iconomia lui Dumnezeu, o relație privilegiată, legată de alegerea ei pentru a deveni «Maica Domnului» (cf. Luca 1, 43), prin întruparea celei de-a doua Persoane a Preasfintei Treimi. De aceea, maternitatea ei, în urma alegerii divine, a fost una cu totul specială. 

Iubiții mei fii duhovnicești,
Plecînd de la cele relatate de Sfîntul Evanghelist Matei, se poate spune că cinstirea deosebită a Bisericii față de Fecioara Maria, Maica Domnului, s-a dezvoltat, pornind de la purtarea ei de grijă pentru dumnezeiescul Prunc, încă de lîngă ieslea de la Betleem. În vechime, cînd încă nu se dezvoltase calendarul Bisericii, singura sărbătoare închinată Fecioarei Maria era în a doua zi a praznicului Nașterii Domnului, în 26 decembrie, cunoscută cu vechiul său nume de «Soborul în cinstea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu».
În acea noapte unică pentru creștini, cînd Iisus S-a născut, chipul Mamei cu Pruncul a devenit și rămîne pentru totdeauna cea mai importantă, mai profundă și mai fericită icoană a credinței noastre. Astăzi, principala icoană a Fecioarei Maria este cea a Maicii cu Pruncul-care, pentru Biserica Ortodoxă, este, în primul rînd, o icoană a Întrupării.
În icoana Nașterii Domnului vedem, pe de o parte, expusă credința noastră în dumnezeirea și natura umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat, iar pe de alta, icoana ne sugerează care sînt consecințele venirii Sale în lume. După cum ne învață Sfîntul Grigorie Teologul, Nașterea lui Hristos este «sărbătoarea re-creării lumii», a unei înnoiri, care sfințește întreaga lume. El a venit să sfințească lumea, iar prin întruparea Sa întreaga creație dobîndește un sens nou, legat de scopul final al existenței ei -transfigurarea ei ultimă.
Într-una din cîntările Bisericii de la Crăciun ne întrebăm: «Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pămînt, om pentru noi...». Și îndată urmează răspunsul: «Fiecare dintre făpturile cele făcute de Tine, mulțumire aduc Ție. Îngerii lauda, cerurile steaua, magii darurile, păstorii uimirea, pămîntul peștera, pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioară!» (Stihiră la Vecernia Nașterii Domnului). Reiese din această cîntare că Nașterea Domnului a fost întîmpinată de întreaga creație: îngerii au cîntat cîntări, cerul a pogorît steaua, magii au adus daruri, păstorii au venit cu închinarea, pămîntul a oferit peștera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria.
Toată creația ia parte la eveniment, iar în jurul Pruncului nou-născut vedem reprezentanți ai întregii lumi create, fiecare aducîndu-și prinosul lui sau, cum spune Biserica, fiecare mulțumind în felul său.
Însemnătatea profundă a acestei cîntări remarcabile din Slujba de Crăciun este aceea că lumea și întreaga creație participă la planul lui Dumnezeu de mîntuire, tînjind după unirea cu El, nu doar așteptînd venirea Lui, ci pregătindu-se pentru această întîlnire dintre Dumnezeu și om în deplină libertate și iubire.
Imnograful care a alcătuit această cîntare prezintă întreaga creație ca aflîndu-se într-o procesiune cosmică, care merge în întîmpinarea Mîntuitorului: steaua, pustiul, peștera, ieslea, îngerii, păstorii, magii, iar în mijlocul acestei procesiuni strălucitoare se află Fecioara Maria, Maica Domnului, rodul cel mai frumos și desăvîrșit al creației, prin care Dumnezeu a ales ca Fiul Său să devină Fiul Omului, ca pe noi, fiii oamenilor, să ne facă fii ai lui Dumnezeu după har.
Cîntarea ne spune că peștera a fost darul pustiei pentru Pruncul dumnezeiesc. Însemnătatea acestui dar se descoperă în cuvintele Sfîntului Grigorie Teologul, care scrie: «Plecați-vă în fața ieslelor prin care voi, cei lipsiți, ați fost crescuți de Cuvîntul» (adică ați crescut, hrăniți cu pîinea Euharistică). Pustia, ca loc nelocuit, care i-a oferit adăpost Mîntuitorului, pe Care, de la naștere, lumea nu L-a primit, a fost locul în care Dumnezeu a hrănit cu mană poporul Israel, timp de 40 de ani, în vremea peregrinării sale. Iar mana nu a fost altceva decît o anticipare prefigurativă a darului Betleemului, a Pîinii Vieții care s-a pogorît din cer, a lui Iisus Mielul, care S-a făcut pentru noi pîinea Euharistică, ce ni se oferă pe masa altarului.
Peștera, ieslea, scutecele sînt indiciile coborîrii lui Dumnezeu la noi, a smereniei Sale desăvîrșite.
Însă atît icoana Nașterii lui Hristos, cît și cîntările slujbelor ne atrag atenția asupra locului pe care Maica Domnului îl ocupă în planul mîntuirii. Ea este cel mai înălțător dar pe care omul a fost vreodată în stare să-l facă lui Dumnezeu. Maica Domnului este preamărită ca fiind darul cel mai de preț pe care lumea l-a oferit lui Dumnezeu, pentru că din ea S-a născut Fiul lui Dumnezeu întrupat, darul cerului făcut nouă oamenilor. În libertate deplină și iubire necondiționată ea a acceptat ca Dumnezeu să zămislească în ea, pe Cel ce avea să vină în lume, pe Cel ce Fiul lui Dumnezeu se va chema: «Fie! Să-mi fie mie după cuvîntul tău!» (Luca 1, 38).
În jurul Maicii Domnului și a dumnezeiescului Prunc, îngerii slăvesc pe Dumnezeu și bine-vestesc oamenilor. Acești oameni sînt, în primul rînd, păstorii, primii fii ai lui Israel care I se închină Pruncului; ei constituie începutul Bisericii evreilor, iar magii -«începutul neamurilor»- Biserica neamurilor păgîne. Pe de o parte, sînt păstorii-oameni simpli, cu care Dumnezeu comunică direct, în împrejurările concrete ale vieții lor zilnice de lucru; pe de altă parte, sînt magii -oameni învățați, care au de străbătut o cale lungă, de la cunoașterea a ceea ce este relativ la ceea ce este absolut, prin subiectul pe care îl studiază. Așadar, Dumnezeu se descoperă atît oamenilor simpli, cît și celor mai învățați, care se apropie de tainele dumnezeiești cu smerenie, credință și întru curăția vieții: «Taina nu suferă ispitire, ci cu credință apropiindu-ne strigăm: Netîlcuitule Doamne, slavă ție!».
În poezia și cîntările specifice slujbelor de Crăciun, chipul Maicii și al Pruncului sînt prezentate, așadar, într-o lumină negrăită. Aici, toate cele ce au fost sfîșiate de păcat și ostilitate, de mîndrie omenească, sînt iarăși unite: cerul cu pămîntul, Dumnezeu și oamenii, natura și duhul. Lumea întreagă devine doxologică, un imn de laudă, cuvintele devin o cîntare a iubirii, materia devine dar și întreaga natură se face iesle. În această imagine a Maicii și a Pruncului, iubirea eternă a lui Dumnezeu, pentru lume și iubirea eternă a lumii -în starea ei cea mai profundă- pentru Dumnezeu se unesc, se completează, biruiesc! Și nimeni nu a fost capabil vreodată să dezrădăcineze această imagine din memoria și conștiința umană.

Iubiții mei fii sufletești,
Sărbătoarea Nașterii Domnului sau a Crăciunului este în primul rînd o sărbătoare a familiei creștine, a cinstirii mamelor și darului de prunci, a familiilor care, asemenea celei după trup a Domnului, se îngrijesc de aducerea pe lume a copiilor, de creșterea și ocrotirea lor. Este important ca în zilele noastre, cînd familia creștină este condiționată și, de cele mai multe ori, determinată de constrîngeri socio-economice, să nu ne părăsim credința și speranța că Dumnezeu poate «birui rînduiala firii», după cum reiese din exemplul Maicii Domnului. Ne interesează astăzi ca fiii noștri să crească sănătos și frumos prin contribuția în primul rînd a educației primită în familie, iar mai apoi în școală și Biserică. De aceea este nevoie să veghem la educația fiilor noștri, nu numai pentru dobîndirea cunoștințelor necesare alegerii unui drum în viață, ci și pentru formarea lor morală și civică. Educația religioasă în familie și, mai ales, prin ora de religie din școlile noastre este absolut necesară pentru a-i ajuta pe copiii noștri să facă față tentațiilor și seducției lumii acestea, să stea departe de cei care le propun o fericire iluzorie și evadarea din lumea aceasta prin consumul de droguri sau alte substanțe care distrug ființa umană. Să-i ajutăm pe copiii noștri să devină «făcători de pace» într-o lume a violenței verbale și fizice, cultivîndu-le conștiința apartenenței la o comunitate a valorilor veșnice, în care Biserica noastră Ortodoxă crede și pentru care militează.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Fie ca această zi a păcii și bucuriei, marea prăznuire a Nașterii Mîntuitorului Iisus Hristos, să fie un izvor de bucurie, pace și împliniri pentru voi toți, acum și în Noul An 2015, închinat în Patriarhia Română Sfîntului Ioan Gură de Aur și misiunii parohiei și mănăstirii azi.
Fie ca lumea bolnavă și dezbinată de ură, în care trăim, să-și găsească pacea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a adus-o, «Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă!» (Ioan 14,27), descoperind și trăind Cuvântul Evangheliei Vieții.

Al vostru părinte duhovnicesc,
pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru,
ca să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2014, 11:20 (6813 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Suspect de furt, identificat cu operativitate de polițiști

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 8.00, polițiștii au fost sesizați de către un tînăr, de 28 de ani, din orașul Căzănești, despre faptul că în noaptea de sîmbătă spre duminică, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 10:45
(11824 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul zilei de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2010, 07:58
(12192 vizualizări - 1 comentariu)


Beat fiind a nimerit în locuința altei persoane

Vineri, 5 martie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că, în noaptea de joi spre vineri, persoane necunoscute ar fi forțat ușa de la locuința vecinei sale ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:30
(12843 vizualizări - 0 comentarii)


Prins cu țigări din Moldova

În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști vineri, 5 martie a.c., a fost identificat în trafic, pe Drumul Național 21, la Slobozia Nouă, un autoturism înmatriculat în Spania. Procedîndu-se la oprirea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(15049 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Vineri seara, 5 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii feteșteni au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine, fiind sub influența ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:29
(11729 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:28
(14633 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» fără permis de conducere

Polițiștii din Țăndărei au depistat la ieșirea din localitate, pe Drumul Național 2A, din direcția Țăndărei-Constanța, un autoturism la volanul căruia se află un localnic, în vîrstă de 30 de ani. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:24
(13644 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

Începînd cu data de 26 februarie 2010, la nivel național a fost declanșată acțiunea SIGURANȚA, avînd drept scop implicarea a cît mai multor forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:22
(12091 vizualizări - 0 comentarii)


A furat un cal

Vineri , 5 martie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fetești, au depistat un constănțean, de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe un cal ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:12
(23256 vizualizări - 0 comentarii)


Furt constatat în flagrant de polițiștii din Urziceni

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 14.30, o patrulă de siguranță publică a depistat pe strada Vînători, din Urziceni, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în timp ce transporta într-o căruță, 4 dale ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:09
(18325 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția și Garda Financiară, razie la Fetești

Joi, 4 martie a.c., mai mulți polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:06
(21009 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, cu arma în mașină

În cursul nopții de joi spre vineri, 4/5 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din Căzănești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au depistat, pe strada Gavrilescu din localitate, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:01
(24350 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică

Vineri, 5 martie a.c., începînd cu ora 7.00, timp de două ore, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandami și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:57
(22986 vizualizări - 1 comentariu)


Fără permis, la plimbare cu mașina

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 13.30, agenții din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat în trafic, pe DJ 101 C, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:54
(23540 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea evenimentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, 78 de participanți ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:51
(18574 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:48
(20060 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 16:59
(19159 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(15803 vizualizări - 0 comentarii)


Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(17626 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni comune polițiști-jandarmi în Țăndărei

Efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în după-amiaza zilei de miercuri, 3 martie a.c., în orașul Țăndărei. Începînd cu ora 13.00, s-a acționat pe raza orașului urmărindu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:39
(17500 vizualizări - 0 comentarii)


Necropsia bărbatului găsit în beciul unei case din Bucu va elucida misterul morții acestuia

Bărbatul găsit în stare de inconștiență într-un beci al unei case în construcție din localitatea Bucu a fost identificat. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul era domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:34
(19731 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 de jandarmi la meciul Urziceni-Steaua

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va asigura cu peste 150 de militari jandarmi măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele Unirea Urziceni și Steaua București. Alături de efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:26
(18120 vizualizări - 0 comentarii)


Minori dispăruți, găsiți de polițiști

Polițiștii au reușit identificarea minorului Bucur Ștefănel, de 13 ani, plecat de la domiciliu, din orașul Fierbinți-Tîrg, în dimineața zilei de 1 martie 2010. În urma colaborării cu polițiștii Direcției ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:10
(14983 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii ialomițeni și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în dimineața zilei de marți, 2 martie a.c., între orele 6,30-8,00, ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:09
(14336 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 4 luni, adus la spital mușcat de șobolani

La Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus un copil de 4 luni, cu mai multe răni pe corp, ce păreau a fi provocate de mușcăturile unui șobolan. Cazul copilului a fost semnalat polițiștilor sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:38
(15209 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut!

A dispărut!

Luni, 1 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Bucur Ștefănel, de 13 ani, a plecat de la domiciliul din orașul Fierbinți-Tîrg și nu a mai revenit. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:37
(15947 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 04:31
(16418 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 03:14
(14990 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale

Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» invită ialomițenii la inaugurarea Sălii STUDIO. Astfel, joi, 4 martie 2010, tinerii artiști ai Liceului de Artă din Slobozia vor susține ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:38
(13360 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă

În Monitorul Oficial nr. 136, din 1 martie 2010, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 13/23.02.2010, privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și diminuării ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:29
(12530 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...