EVENIMENT
Gerul Bobotezei la Sudiți
Anul 2015 în Bărăganul ialomițean a început pe 6 ianuarie, de Bobotează. De-a lungul și de-a latul județului, oamenii s-au întîlnit în fața bisericilor, pentru «a se lumi» și a serba tradiții uitate sau renăscute. Comuna Sudiți serbează pentru al doilea an, public, încheierea celor 12 zile de sărbătoare. Pe 6 ianuarie, în centrul comunei, sute de oameni s-au întîlnit pentru a se bucura unii de alții și pentru a participa la botezul cailor. Evenimentul s-a încheiat cu o întrecere la care au participat cei mai frumoși și mai puternici cai din sat.
Botezul cailor, o tradiție renăscută
Sudiți e o comună aflată la o goană bună de cal de Țăndărei. Și, pentru al doilea an, de Bobotează, comunitatea se întîlnește în centru pentru a reînvia o tradiție pe care bătrînii și-o amintesc din moși strămoși. «Am 76 de ani taică. Și, de cînd m-am pomenit eu, lumea vine cu caii la botezat. Acum sînt puțini, că-n ultimii ani nu prea a mai ieșit lumea. Dar, cînd eram eu tînăr, caii erau cu sutele. Era lumea vrednică și creștea, că un cal la casa omului e mare lucru. Aproape că nu era gospodar să nu aibă. Și pe vremea lui Ceaușescu erau, că satul ăsta a fost sat de gospodari. Acum am îmbătrînit. Copiii ne pleacă în Spania, tineretul care a rămas se duce la oraș... Dar care a mai rămas și are cal face treabă cu el!» ne spune Ștefan Dumitru, ieșit la șosea să se bucure de sărbătoare și să-și amintească de vremea tinereții. Potcoavele cailor izbesc asfaltul scăpărînd scîntei. Zăpada scîrțiăie sub picioare, pietrele pocnesc cînd și cînd, că doar e gerul Bobotezei... Mîndri de caii lor și lipsiți de grijile bătrîneții, tinerii joacă caii în buiestru, în mijlocul șoselei. Caii au cozile legate și nume fistichii. «Hai, Banana! Hai, fată, arată-le ce știi!». Banana merge la trap și copiii agățați de gardul școlii se bucură de mersul ei. Mai la vale, un flăcăiandru repede calul în mulțime, îl coboară din mers și îi oprește galopul cu călcîiele. Pe la 11,00 își iau toți seama și se aliniază în fața bisericii, așteptînd preotul să boteze caii. «Aceasta e cea mai mare sărbătoare de la începutul ăsta de an. Se sfințesc apele. Agheasma trebuie să o bei pe burta goală, dimineața, 8 zile la rînd. Are putere Dumnezeiască, se leapădă boala de tine. E bună și pentru om și pentru dobitoace, că de-aia se botează caii!».
«Ginel», cel mai iute cal din Sudiți
Întrecerea e pe islaz, către Săveni. Caii se iau după oameni și oamenii unii după ceilalți. În cîmp gerul arde obrazul, dar nimănui nu-i pasă. Călăriți pe deșelate, caii galopează către orizont și înapoi, spulberînd zăpada sub copite. «E o tradiție pe care am ținut să o reluăm, fiindcă în ultimii ani s-a cam pierdut. Avem o singură probă, cea de viteză. Am fi vrut noi mai multe probe, dar ar fi mai greu de departajat. Așa, la viteză, cine cîștigă, cîștigă! Avem trei premii, pentru primele locuri... Hamuri pentru cai! Iar anul viitor, dacă om fi sănătoși, vrem să facem mai mult și mai multe!» ne spune primarul comunei Sudiți, Vasile Șincan. În așteptarea startului, călăreții își întăresc caii cu biciul. Biciul arde crupa cailor, sălbăticindu-i. «Dă-i, tu-i anafura lui... Pune-i lanțul sub burtă, să vezi cum se duce...». Priponiți de gard, ici și colo, mînjii nechează cu nările lipite de ger. Călăreții își pierd răbdarea și se organizează singuri. Cursa e iute cît o răsuflare. Și plină de orgolii. De cîștigat, cîștigă Iulian Axinte, cu calul «Ginel». «Ginel» are 3 ani și toată vara a tras la căruță. «I-am dat mătrăgună, să fie rău și să nu mă lase la greu. E cel mai iute cal din Sudiți și știam că o să cîștig!» declară Iulian mîndru, pentru postul local de televiziune. «Ginel» n-are glas să spună nimic. E lac de sudoare și gerul o face aburi subțiri. Pe cîmp, caii fără premii se întrec în săritul peste barieră. Săriturile reușite sînt aplaudate. O bură de ninsoare îi alungă pe toți către sat. Ca să se simtă satul că-i sărbătoare, primarul Șincan a pregătit țuică fiartă și fasole la cazan. E frig și sînt bune amîndouă. Dar parcă tot mai bună-i țuica. «N-a spus taica popa că se sfințesc apele?! Apă e și-n țuică și de-aia o bem, să ne sfințim! De-aia și pentru că o dă primarul. Și țineți cont că anul ăsta nu e de-ăla electoral...».
«Manciu», calul lui Dumnezeu La botezul cailor, la Sudiți, a participat și Sorin Cristea. Sorin are 12 ani, a venit călare pe un catîr împrumutat de la un vecin și a fost mascota sărbătorii. «Azi n-am fost la școală, că școală mai e și mîine. Am venit să-l botez pe Manciu. Nu e al meu, l-am împrumutat. Dar e blînd și bun, că a fost calul lui Dumnezeu!» ne spune băiatul. Sorin ar fi vrut și el să participe la concurs, dar știe că «ăia mari» nu l-ar fi lăsat. «O să mă duc cînd o să mai cresc. Și o să am calul meu, și o să cîștig! Așa să știți!».
6 Ianuarie 2015, 17:50 (24346 vizualizări - 31 comentarii)







Comentariile cititorilor:
(15 Ianuarie 2015, 12:45)
Alo! Suditiuuu!Cit e satu de mare nu ati mai gasit pt functia de primar si viceprimar decit pe mocofanii de Vasile Sincan respectiv Craciun S.? Adevarat satul cu bombe, dar bombe umane.
(10 Ianuarie 2015, 16:36)
Ma oameni buni citesc comentariile voastre si ma minunez cum iese prostia din voi ,...Va dati cu pararea de numele calului va dati voi perfecti ..Nu a zis nimeni ca traditia a fost infiintata de 2 ani de zile de cand este la conducere Sincan .Primarul impreuna cu echipa sa au vrut sa atraga cetatenii cu premii cu o fasole la cazan si tuica fiarta ce este rau un asta??Ce va dat Vlante Emil in mandatul trecut ati uitat cand va duceati in primarie si va injura sau pe strada cand isi arata comportamentul lui de Cioban ? Respect Sincan si Echipa Sa ! Nu conteaza a cui a fost ideea conteaza ca a facut ceva in comparatie cu Ceilalti primarii care au condus Satul la Ruina!!! 10 mandate de aici in colo Domn Sincan !
(9 Ianuarie 2015, 10:54)
cel mai frumos cal a fost al lui Cristi Florea
(9 Ianuarie 2015, 10:53)
Este absolut minunat ,sunt unele persoane care cred ca competenta unui primar se rezuma la 5 sarmale suportate din taxele localnicilor,iar ideea nici macar nu a fost a primarului ci a consilierilor locali.
(8 Ianuarie 2015, 20:52)
FELICITARI PENTRU ORGANIZAREA BOBOTEZEI! AVEM UN PRIMAR SI UN VICE PRIMAR COMPETENTI.
(8 Ianuarie 2015, 19:45)
Daca am fi intrat in Anul Calului tot ar fi fost bine dar cum ne asteapta un an intreg de Oaie de Lemn sper sa behaim multumitor.
(8 Ianuarie 2015, 19:39)
Nu ma-ndoiesc ca sudițencele au afișat palarii care mai de care mai traznite cum au vazut ele la cursa de la Ascot, așa. Regina mai lipsea sa se dea jos dintr-o caleasca si totul ar fi fost english style.
(8 Ianuarie 2015, 19:31)
Oricit ar fi cautat nod in papura Politia romana n-ar fi putut sa dea nici macar de saminta o amenda pentru exces de viteza. La un cal putere nu-i credea nici dracu.
(8 Ianuarie 2015, 19:21)
Nu s-a gindit nimeni sa-si boteze calul Bucefal sau Incitatus conform exemplului inaintasilor celebri pentru ca n-au vrut sa riste ca zicindu-i calului "Bucefal, diii gloaba" el sa-i raspunda "Ba pa ma-tii".
(8 Ianuarie 2015, 19:10)
Sint bine inspirati oamenii cind aleg cailor nume banale ca Banana, Ginel, Minel. Nu e nici unul prost sa-si bage un Cal troian in curte.
(8 Ianuarie 2015, 19:03)
Norocosi mai sintem ca nu ne-am nascut beduini. Cind vine vorba de calarit camile in desert mai treaca mearga dar incearca numai sa botezi una Banana si v-a ajunge degraba a saptea nevasta a seicului Al Khalel.
(8 Ianuarie 2015, 18:46)
Cind Hitler a atacat Polonia la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, polonezii care n-aveau decit izmenele de pe ei i-au raspuns cu cavaleria. Credeti ca tancurilor le-a pasat. Scopul lor era o blind date cu Coco Chanel.
(8 Ianuarie 2015, 18:38)
Si preotul cum a zis? Te botez pe tine Banana sa cresti si sa te inmultesti ca sa-i faci lui pe plac fie numele lui? E vreun crestin cu Kalashnikov prin apropiere?
(8 Ianuarie 2015, 18:31)
Sa multumim cerului ca nu ne-am nascut spanioli. Decit o corida insingerata mai bine o cavalcada bobotezata:)
(8 Ianuarie 2015, 18:24)
Inteleg ca anu asta n-a avut loc decit circuitul de formula doi, in urma esecului de la prezidentiale guvernul nemaisponsorizind echipele mai jos de Lipițan.