Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Îmi doresc ca serviciile oferite de noi să fie la un standard ridicat!»

Carmen Popescu, noul director al Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița

«Îmi doresc ca serviciile oferite de noi să fie la un standard ridicat!»

Încă de la debutul noului an 2015, Finanțele Publice din Ialomița au un nou director. Este vorba despre Carmen Popescu, fostă șefă a Direcției Contribuabililor Mijlocii din cadrul aceleiași instituții. Ea l-a înlocuit, începînd cu ianuarie 2015, pe Petre Țenea, care ocupa temporar acest post. Independent a realizat un interviu-blitz cu noul director la sfîrșitul săptămînii precedente.

O provocare demnă de un «profesionist»
Carmen Popescu nu se află în postura de director al Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița pentru prima dată. Ea a mai ocupat cu ani în urmă acest post, fiind considerată, ca și acum, cea mai bună opțiune pentru această funcție. Apreciată de către colegi drept «un profesionist», Carmen Popescu crede că poate oferi agenților economici din Ialomița o calitate a serviciilor la nivelul impozitelor și taxelor din România.
-Poziția de șef al AJFP Ialomița, în actualul context, se poate dovedi extrem de incomodă. Care sînt așteptările dumneavoastră?
-La acest moment răspund de AJFP Ialomița, dar și de departamentul unde am lucrat anterior, Colectare Contribuabili Mijlocii. Mi-aș dori ca și la AJFP Ialomița să realizez același tip de activitate. Toate auditurile care au venit pe Mijlocii nu au constatat probleme, activitatea noastră a fost lăudată de toate organele de control, sper ca și aici să reușim să facem la fel...
-Colective mici, probleme mici. Colective mari, probleme mari?
-Colectivele sînt la fel. Adică la fel de bune și formate din profesioniști. Problemele mari, în cazul AJFP, vin din faptul că există un număr mult mai mare de contribuabili, persoane fizice și juridice. Voi încerca să aduc la același nivel gradul de operativitate. Vă propun să discutați cu agenții economici de care ne-am ocupat noi la Mijlocii despre serviciile pe care le oferim. Am semnale din mediul de afaceri că au fost foarte mulțumiți de serviciile oferite. Și îmi doresc ca serviciile oferite de noi să fie la un standard ridicat și aici, la AJFP!
-Care este mesajul pe care îl transmiteți contribuabililor, în calitate de șef al acestei instituții?
-Mesajul nostru e întotdeauna același. Să ne treacă pragul convinși că sigur își vor rezolva problemele și că vor fi întotdeauna tratați corespunzător. Din păcate, imaginea Fiscului știm că nu este foarte bună. Eu sper să o transform și, alături de colegii mei, să dovedesc că putem oferi servicii de calitate, la nivelul impozitelor și taxelor pe care le plătesc contribuabilii! Contribuabilii plătesc costul unui serviciu, iar acesta trebuie să fie de calitate pentru că nivelul impozitelor și taxelor din România este destul de ridicat. Aceasta este ținta pe care mi-o propun!

15 Ianuarie 2015, 14:05 (7668 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@intrebare:
(19 Ianuarie 2015, 15:07)
Pentru cine cunoaste amanunte legate de garda financiara stie ca tenea si-a luat biroul cand a fost uns sef, inainte de a se desfiinta garda, mizand pe faptul ca nimeni nu se va lua de el. La un miment dat va trebui sa dea cu subsemnatul ptr acest aspect, mai ales ca mobilierul nu a fost trecut in inventarul afp facut la sfarsitul anului 2013.
ce intrebare!!!???:
(18 Ianuarie 2015, 20:27)
:))))  adica a plecat si cu biroul de la garda? asa chiar nu puteam sa-mi imaginez!!!! si...doar el a facut asta?  in ce lege scrie asta? si care este sanctiunea daca incalci aceasta reglementare? ( adica daca nu pleci cu biriu cu tot?) eu cred pana la urma ca este o gluma sau o rautate !!!!
Intrebare:
(18 Ianuarie 2015, 16:01)
Cum de un simplu functionar care ocupa o functie de executie, cazul lui tenea, ocupa inca biroul de director din cadrul afp il. Cumva sufera inca dupa statutul de sef? Se lauda peste tot ca el a venit cu biroul de acasa cand , de fapt, biroul a fost luat cu japca din patrimoniul garzii financiare, desi scriptic apare pe inventarul antifraudei de la alexandria. Oare directia de integritate nu e interesata de acest aspect?
LAURA:
(18 Ianuarie 2015, 14:28)
Fircare scrie pe aici ce aude la rand la alimentara si cat il duce capul. La finante Ialomita se v-a face o schimbare totala in scurt timp.Toti cei care se cred sefi prin nastere si care au creat stucturi pe baza de nepotism si interese de grup care nu au nimic cu profesionalismul financiar- bugetar- fiscal vor plecat definitiv, DAR NU ORICUM ci cu dosarele in brate fiecare. Desi aceasta se stie si s-a confirmat de  vreo doua luni inca in tremuratul lor fac  tot posibilul sa nu scape inca informatia (spera sa cumpere la infinit tacerea, iar faptele lor sa fie tinute secrete) . TREBUIE FACUTA  ACEASTA  SCHIMBARE !
Cetățeanul Ilie:
(16 Ianuarie 2015, 22:49)
Țenea și-a făcut plinul. Ar mai fi vrut ca tot românul care se respectă. Cred că a plecat la timp, se știe din ce motive, ca să nu facă complicații la inimă... Nea Stanciu să trăiască, că i-a dat nevastă frumoasă, bogată și deșteaptă... (??!!)
spin:
(16 Ianuarie 2015, 19:46)
Felicitari d-nei! De ce nu? Ne-am obisnuit sa gasim in scaunele de directori oameni care s-au lipit de scaune si de functii pe care le ocupa " din copilarie". Din cate stiu eu nu exista o scoala care sa iti scrie pe diploma, la profesie : "DIRECTOR".  Eu cred ca un partid politic care se respecta nu pune in functie oameni patati, despre care se clevetesc si se stiu tot felul de lucruri care mai de care mai deocheate. Felicitari PSD pentru aceasta schimbare! Sa vedem ce face PNL! Ar trebui sa faca acelasi lucru, daca se respecta!
Cetățean Ion:
(16 Ianuarie 2015, 16:48)
E cam blondă. Nu experiență, nu realizări concrete, hai cu ea la șefie! Ce studii serioase o avea? E cam blondă...
cetatean:
(16 Ianuarie 2015, 15:41)
Recomand celui ce îmi dă sfaturi și face referire la calitatea comentariilor făcute de mine în general,să facă acele comentarii de acasă în timpul liber pentru că toate comentariile pe care le face le face în timpul serviciului când ar trebui să muncească în serviciul de bugetar pe care îl deține și pe care și eu îl plătesc.Va rog faceți comentarii și studiați siteurile de presa și Facebook în afara programului de lucru ca de aceea tara asta merge rău. Puteți sa o faceți de acasă sau din sediul PSD,și nimeni nu va mai fii frustrat ca încasați banii statului fără folos pentru noi toți, care muncim până la epuizare ca să supraviețuim.
pentru finantista:
(16 Ianuarie 2015, 14:50)
Dna., nu D.N.A. spunea ca Tenea a apelat la politicianul Ciuperca pentru a rămâne pe post, la schimb Tenea trebuia sa "ajute" Ultex Tandarei? Neinspirat comentariu, zero logica!
huk:
(16 Ianuarie 2015, 13:27)
Cetatean ai dreptate, nu se poate compara.....toti dorim curătenie in finante, indiferent de gradul de politizare si prostie al precupetilor care spera sa renască Jesus of Malu:).
pentru cetatean:
(16 Ianuarie 2015, 12:26)
e plina lumea de frustrati ca tine... de fiecare dat[ cand vad te vad ascunzandu-ti-o, anonim, sub sfanta mandrie proletara, mi/aduc aminte de vorba bunicii... cainele moare de drum lung si cetateanul de grija altuia! cand o sa ai curajul de a/ti asuma cu nume si prenume comentariile astea impardonabile, atunci sa indraznesti sa scrii din nou... pana atunci, du-te, cetatene, pe centura... acolo vei gasi un debuseu pentru frustrarile tale... si tot acolo onania ta verbala va fi apreciata la justa ei valoare
Finantista:
(16 Ianuarie 2015, 12:11)
Pentru adevar..doamna nu a fost director,cum spune,cu ani in urma ,ci a tinut locul dl Tenea timp de o luna,acum un an.Pe de alta parte,din cate stiu,rezultatele anului 2014,au fost foarte bune,sau miscat multe lucruri in bine.....incasari,arierate,grad de colectare,motive suficiente pentru ca dl director sa ramana in functie.Din pacate.asa e politica,nu tine cont de performanta si avem...ce avem.Inca ceva,contribuabilii mijlocii,unde a fost doamna in discutie,inteleg ca au tras in jos rezultatele AJFP,fiind pe ultimul loc la incasari....e in criteriu si asta....
cetățean :
(16 Ianuarie 2015, 01:00)
De unde au agățat-o și pe pitipoanca asta și cine o susține și oare o susține pentru acestă importantă funcție și cam câti bani o incasa la chenzina , se poate oare compara cu Tenea.Nici pe departe, aici funcționează conflictul intern din PSD Ialomița Ciupercă versus Neacșu. Oare vicepreședintele camerei deputaților urmașul lui Hrebenciuc în acel scaun și-a scăpat finul din brațe? Nu cred.În curând guvernul va pica și lucrurile se vor schimba mult,atât pitipoanca cât și soțul domniei sale își vor ocupa locul conform competentei lor.Independent văd că lăudați bine pitipoanca(se îmbracă și se comportă conform definiției) sunt curios o să publicați comentariul?........
cash flow:
(15 Ianuarie 2015, 20:21)
Cetatean, nici celor din interior nu le place situatia de la trezorerie, insa toata trezo din tara functioneaza dupa norme create de BNR, astfel incat nimeni nu poate poate face imbunatatiri/schimbări. Cu putina informatizare persoanele de la ghiseu ar putea merge la alte departamente, însa trebuie sa fi prieten cu Isărescu pentru schimbarea asta!
Cetățean:
(15 Ianuarie 2015, 18:43)
Da totul pentru contribuabil, mor când merg să plătesc ceva la Trezo. la una dai ordinul, iar ea prin geam dă ordinul la alta și tu dai banii, apropo ce salariu are o duduie deasta care dă hârtia prin geam la alta, și câte sunt în instituție îmi doresc și eu un post așa, ce studii trebuie să am, că mie îmi tremură piciorele seara de oboseală pentru 1000 de lei. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3502 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1263 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1510 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3742 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(942 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8234 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2080 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2371 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3443 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3133 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2510 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2868 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3769 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(1957 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3192 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3503 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(10833 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1135 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(477 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1644 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(10234 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3261 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2089 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...