Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

POLARIS nu respectă indicatorii de performanță

Autoritățile slobozene susțin concesionarul serviciilor de salubritate

POLARIS nu respectă indicatorii de performanță

La două luni de la preluarea serviciului de gestionare a deșeurilor din Slobozia, autoritățile se află într-un punct de cotitură. Cu alte cuvinte, serviciile oferite de către operatorul local de salubritate lasă de dorit. Conform datelor oficiale, POLARIS M Holding nu reușește să respecte indicatorii de performanță stabiliți prin contract, iar problemele legate de colectarea selectivă a deșeurilor au rămas nerezolvate. Oficial, toți cei implicați în acest proces, se află în silentio stampa...

O mînă spală pe alta
De-a lungul ultimelor două luni, Independent a publicat o serie întreagă de articole care au reflectat modul în care POLARIS M Holding a preluat serviciul de gestionare a deșeurilor în Slobozia. De la lipsa autorizației de mediu pînă la colectarea neselectivă a gunoiului, totul a fost trecut în revistă și confirmat oficial în paginile publicației noastre. Problemele, au susținut la unison autoritățile locale și reprezentanții POLARIS, urmau să fie rezolvate «din mers» în cel mai scurt timp posibil. La sfîrșitul anului 2014, susțin surse apropiate Primăriei Slobozia, oficialii POLARIS au cerut sprijin autorităților locale pentru identificarea unor noi soluții de susținere a activității firmei. Deși nu s-a soldat cu rezultate concrete, inițiativa POLARIS confirmă faptul că problemele întîmpinate la acest moment de către noul operator de salubritate sînt de durată și nu pot fi rezolvate prin forțe proprii. Firma continuă însă să fie sprijinită de către autorități, acestea temîndu-se că un eventual eșec al POLARIS va îngropa orașul în munți de gunoi.

Asociațiile de proprietari rezistă
Una dintre cele mai spinoase probleme ale POLARIS o reprezintă semnarea contractelor de salubrizare cu asociațiile de proprietari. Potrivit indicatorilor de performanță pe baza cărora POLARIS M Holding a cîștigat contractul de concesiune, «în mai puțin de 10 zile calendaristice» firma ar fi trebuit să semneze contracte de salubrizare cu 50 la sută dintre asociațiile de proprietari, persoanele fizice și agenții economici din municipiul Slobozia. La acest moment însă, numărul acestor contracte în cazul asociațiilor de proprietari abia depășește 30%, în cazul persoanelor fizice POLARIS a refuzat să încheie contracte, sugerîndu-le să se înscrie în asociații, iar în cazul agenților economici a uzat de amenințări pentru încheierea unui număr infim de contracte. Problema de principiu, susțin unii dintre cei care au refuzat semnarea acestor contracte, o reprezintă poziția inflexibilă a reprezentanților POLARIS. Concret, firma dorește semnarea unui contract-cadru care conține clauze considerate inacceptabile. Printre acestea se numără și penalități de întîrziere la plata contractului de 0,5%/zi, «mai mari ca la bancă», sau o declarație «pe propria răspundere» privind numărul de persoane din cadrul asociației.

16 Ianuarie 2015, 18:10 (13011 vizualizări - 41 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia investește 200000 de euro în măturatul stradal
Asociațiile de Locatari din Slobozia refuză să plătească serviciile de salubrizare
«Legea Polaris» panichează Slobozia

Comentariile cititorilor:


Cici:
(17 Ianuarie 2015, 17:18)
Orasul asta a ajuns de mizerie! Palaria este mult prea mare pt Stoica......
Bingo:
(17 Ianuarie 2015, 16:00)
Rau a facut primaria ca a suprimat maidanezii. Alaturi de harnicii oameni ai strazii, fișnețelor tigancuse si porcilor șatrei, faceau jumatate din treaba Polarisului. Nu poti sa te bazezi la nesfirsit pe vint-soare, uscare-evaporare.
mircea:
(17 Ianuarie 2015, 15:59)
mai oameni buni, sa se inteleaga bine, si cu polaris si cu raja, si faimosul parc industrial mai pustiu decat sahara...nu-i vorba decat de parandarat...cat despre nemaipomenita parcare de submarine din fata CJ,PRF si CC(primarie, a nu se intelege altceva), acolo, se zvoneste ca sau cam gatat banisorii si primarul-dinamita nu prea mai are solutii...asta nu ca ar fi avut vreodata, dar vorba vine...!
Amenda:
(17 Ianuarie 2015, 15:50)
De maturat si adunat gunoiul stradal chiar se vad ceva urme si poate ca muncitorii cu tomberoane la purtator ar avea ceva mai putin de carat daca unii dintre taranii de la bloc ar lasa nesimtirea de o parte si si-ar duce gunoiul acolo unde ii este locul adica la platformele menajere. E greu cind ai inca scroafa si godacii in casa iar calul nu reusesti intotdeauna sa-l scoti la pascut.
Piggy:
(17 Ianuarie 2015, 15:39)
Cu recipientele destinate fractiei uscate a deseurilor menajere am impresia c-au vrut sa-si cam bata joc de noi. Pe linga ca peturile de 5-10 litri nu incap pe gaurica de soarece pe care trebuie sa le bagi, chestiile astea sint ridicate foarte rar dupa ce dau pe dinafara si oamenii desi binevoitori ajung sa arunce pe linga si sa ne scuipe Polaris in fata daca crede cineva ca ei chiar selecteaza fractiile astea. De porcibus.
Stelian:
(17 Ianuarie 2015, 15:30)
Noi ne facem ca semnam contractele si ei se fac ca ne ridica gunoiul. O sa ne creasca in schimb factura la iluminatul stradal cind n-o sa mai vedem soarele din cauza muntilor de deseuri. Avantaj alpinistii.
Chocolat:
(17 Ianuarie 2015, 15:24)
La ce pretentii au sa zicem mersi ca nu ne-au pus sa facem contractele in franci elvetieni ca sa ne oblige sa ne dam cu totii in vileag tiparnitele de bani falsi din subsolul casei.
Stef:
(17 Ianuarie 2015, 15:19)
La cit tam tam s-a facut odata cu sosirea firmei in oras ziceai ca fie au sosit americanii fie ne-a pus Dumnezeu mina in cap. Americanii ca intotdeauna sint prea ocupati sa se joace de-a jandarmul universal iar Dumnezeu era la masa tratativelor cu Mahomed si s-a vazut ce-a iesit.
Ligia:
(17 Ianuarie 2015, 15:09)
Sa renunte la prevederile alea absurde altminteri n-ajungem la nici un rezultat. Primaria ar trebui sa desecretizeze contractul cu Polaris si sa-l afiseze pe site sa vedem si noi daca sint prevazute penalitati in cazul in care firma nu-si face datoria sau numai cetatenilor li se aplica ca sint mai fraieri.
cetatean european?:
(17 Ianuarie 2015, 00:58)
Astia care conduc primaria Slobozia cred ca sunt niste banditi! Cu apa ne-au jefuit, cu epurarea ne-au nenorocit, cu groapa din centru ne supraandatoreaza, cu statuia ne-au facut de ras si il jignesc pe Mihai Viteazu.... Si cate altele... DNA, unde esti?
Bogdan:
(16 Ianuarie 2015, 20:18)
Bunul si batrinul Vivani. O luminare i-am tinut si noi?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ciulnița: Armă deținută ilegal

Un bărbat de 43 ani, din Ciulnița, a fost prins marți, 24 octombrie, de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în timp ce deținea ilegal o armă cu aer comprimat, calibru ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:15
(14665 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconaj piscicol

Un tînăr de 33 ani din Slobozia a fost oprit în trafic luni, 24 octombrie, de către polițiști. În urma efectuării controlului autoturismului, în portbagajul acestuia a fost găsită cantitatea de 31 kg pește ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 18:15
(12860 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Din nou modificări legislativ-fiscale privind drepturile de autor

«Începînd de anul viitor, contribuabilii care obțin venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, impuși pe bază de norme de venit, vor putea opta pentru determinarea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:57
(9177 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 șoferi au rămas fără permise

18 șoferi au rămas fără permise, iar 337 de conducători auto au fost amendați. Este vorba despre acțiunile polițiștilor rutieri în perioada sfîrșitului de săptămînă, 21-23 octombrie a.c.. Miza polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:55
(11440 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Duminică, 23 octombrie, polițiștii feteșteni au depistat în trafic, pe strada Călărași din localitate, un șofer care se afla la volanul mașinii sale deși era băut. Alcooltestul a indicat o valoare de 0 ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:55
(10533 vizualizări - 0 comentarii)


Broșteni, Manasia: Bătrînii, victime ale accidentelor rutiere

Un bătrîn de 82 ani din Ion Roată a decedat într-un accident rutier, duminică, 23 octombrie. Bătrînul a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:54
(9251 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: A adormit la volan, băut fiind

Vineri, 21 octombrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Grivița s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 44 ani, din Amara, conducea ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:53
(14226 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grivița accident


Bărbulești: «Șofer» fără permis

Vineri, 21 octombrie, polițiștii din Urziceni au oprit pentru un control de rutină în trafic o mașină condusă de un tînăr, de 19 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:52
(7893 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Neacordarea de prioritate, cauza unui accident

Sîmbătă, 22 octombrie, la Slobozia, s-a produs un accident de circulație. În timp ce un bărbat, de 40 ani, din localitate, conducea o mașină pe bulevardul Unirii, la efectuarea virajului pe strada Maramureș ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:41
(11653 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Acțiune în piața agroalimentară

Peste 50 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Urziceni desfășurată sîmbătă, 22 octombrie, în piața agroalimentară din localitate. Pentru neregulile descoperite, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:34
(9845 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Plase monifilament, confiscate

Un echipaj al Secției 3 Rurală Stelnica au depistat o mașină condusă de bărbat de 52 ani, din comuna Movila, care era însoțit de doi consăteni de 47, respectiv 57 ani. În urma controlului efectuat în habitaclul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2011, 08:30
(11119 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica braconaj


Fetești: Prinși muncind «la negru»

Polițiștii ialomițeni, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița și jandarmi ialomițeni, au acționat în ziua miercuri, 20 octombrie, pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2011, 18:38
(15969 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Albastru pe interior»

Miercuri, 26 octombrie, Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează spectacolul «Albastru pe interior». Evenimentul se va derula la sala de concerte a Centrului Cultural ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2011, 18:37
(12253 vizualizări - 0 comentarii)


Jilvaele: A intrat cu mașina într-o căruță. Doi răniți!

Miercuri, 19 octombrie a.c., pe DN1D, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce un tînăr, de 28 ani, din comuna Bărbulești, conducea ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:25
(8094 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


DGFP Ialomița, locul 15 pe țară la colectarea veniturilor bugetare

«În luna septembrie 2011 au fost încasate la bugetul general consolidat aproape 36,97 milioane lei. Astfel, programul alocat de colectare a veniturilor bugetare a înregistrat un grad de realizare de 10 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:14
(11140 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 27 de accidente cu pietoni

27 de accidente în care au fost implicați pietoni. Acesta este bilanțul polițiștilor rutieri cu privire la primele 9 luni ale anului 2011. Potrivit datelor, în 25 dintre cazuri, vina a aparținut pietonilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:14
(14400 vizualizări - 0 comentarii)


Brăileni hoți din autoturisme, prinși în Ialomița

Polițiști din Țăndărei au identificat suspecții unui furt din auto, în persoanele a doi tineri de 35 ani, ambii din comuna Mărașu, județul Brăila. În fapt, cei doi tineri au sustras, în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:13
(14147 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive pe raza municipiilor Urziceni și Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor, efective din toate structurile operative ale Poliției Urziceni au fost angrenate miercuri, 19 octombrie a.c., în executarea unor acțiuni și ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2011, 15:11
(12618 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, fruntașă la încasări prin executare silită

În luna septembrie 2011, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița a întreprins mai multe măsuri de executare silită. Astfel, au fost emise peste 16300 de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:25
(13141 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A lovit un pieton beat

Poliția Fetești a fost sesizată marți, 18 octombrie a.c., cu privire la faptul că pe strada Călărași, din localitate, s-a produs un accident de circulație soldat cu o victimă. Astfel, în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:13
(10052 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Vlădeni: Șofer fără permis, urmărit de polițiști

Marți, 18 octombrie a.c., un șofer a încercat să evite un echipaj de poliție pe raza comunei Vlădeni. După urmărirea și oprirea sa, agenții de poliție au stabilit faptul că cel în cauză, un tînăr în vîrstă ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:09
(9642 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, cu permise anulate sau suspendate

Marți, 18 octombrie a.c., agenți din cadrul Secției de Poliție Rurală Slobozia au oprit pentru control, în trafic, un autoturism care circula pe DJ51C, din direcția Slobozia către comuna Gheorghe Doja. ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2011, 16:09
(13643 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:53
(6265 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Un bărbat și-a violat consăteanul

Polițiștii Secției Grivița au fost alertați, duminică, 16 octombrie, cu privire la faptul că un bărbat, de 42 ani, din Scînteia, a fost agresat fizic de un consătean, de 39 ani. Ancheta ulterioară a polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:25
(11230 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Adolescentă de 16 ani, lovită pe trecerea de pietoni de un șofer băut

O adolescentă de 16 ani, din Amara, a fost luni, 17 octombrie, victima unui accident de circulație. Tînăra încerca să traverseze strada pe o trecerea de pietoni de pe bulevardul Unirii, din Slobozia, cînd ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:24
(8662 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


DGFP Ialomița: 1,8 milioane lei, colectate prin răspundere în solidar

«În conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, la nivelul Direcței Generale a Finanțelor Publice Ialomița s-au intensificat acțiunile de angajare a răspunderii solidare în cazul debitorilor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:23
(7707 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Metoda «șmen» face victime printre vînzătoare

Un grup de patru persoane, cu vîrste cuprinse între 16 și 33 ani, a fost depistat de polițiștii Secției 3 Rurală Stelnica. Cei patru sînt autorii a două furturi comise la Movila. Potrivit polițiștilor, ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:22
(9102 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Cu porcii la tîrg doar cu avizul medicului veterinar

Medicii sanitari veterinari atrag atenția că, în perioada 1 noiembrie-15 mai a.c., potrivit legislației, crescătorii de porci pot merge în tîrgurile autorizate să-și vîndă animalele vii. «Mișcarea porcinelor ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:20
(13161 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Accident produs de alcool și neacordare de prioritate

Luni, 17 octombrie, la Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, incidentul s-a produs în timp ce un bărbat, de 40 ani, din localitate, aflat la volanul unui autoturism nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:07
(9050 vizualizări - 0 comentarii)


Copil dispărut din Constanța, găsit la Fetești

Luni, 17 octombrie, o echipa de siguranță publică polițist-jandarm, din Fetești, a depistat pe strada Călărași, din localitate, un minor, care în momentul observării echipajului de poliție, a încercat să ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2011, 18:05
(9929 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...