Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vendetă medicală la Spitalul Slobozia

Șapira și-a concediat contracandidata

Vendetă medicală la Spitalul Slobozia

La începutul lunii decembrie 2014, Violeta Șapira concura alături de colega sa Simona Berbece pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. La nici două luni distanță, aceeași Violeta Șapira o concediază pe fosta sa colegă. Decizia este cu atît mai surprinzătoare cu cît, la acest moment, unitatea medicală din Slobozia se confruntă cu o lipsă cronică de medici specialiști. Într-un comunicat de presă, medicul Simona Berbece susține că gestul colegei sale este o vendetă medicală.

O decizie inexplicabilă
Potrivit informațiilor oficiale, pe 26 ianuarie 2015, managerul Violeta Șapira a emis o dispoziție de încetare a contractului individual de muncă al Simonei Berbece, soția fostului manager Adrian Berbece. Decizia este cu atît mai suprinzătoare cu cît, imediat după numirea sa în funcție, managerul Violeta Șapira declara în presa locală că această unitate medicală nu-și poate păstra rangul de spital de categoria a III-a fără medici specialiști. «Specializările de care avem nevoie sînt următoarele: ORL, Oftalmologie, Diabetologie, Cardiologie, Pediatrie, Neonatologie, Anestezie și Terapie Intensivă, Urgențe și Urologie. În total, cam 20 de medici!» declara aceasta. În acest context merită consemnat și faptul că medicul diabetolog Simona Berbece este singurul medic cu această specialitate din spital, în condițiile în care în Ialomița există peste 9000 de pacienți cu afecțiuni asociate acestei boli. În replică la aceste reclamații, Violeta Șapira, actualul director al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, a organizat o conferință de presă în care a explicat: «Acuzațiile nu au niciun fundament, doamna doctor Berbece și-a dat singură demisia din funcție. Ceea ce nu știți e faptul că au fost pacienți de-ai dumneaei care au reclamat în scris că le-a fost refuzată eliberarea rețetelor și chiar consultația!».

Vendetă medicală
Ca răspuns la gestul colegei sale (alături de care a candidat la concursul din luna decembrie 2014!), medicul Simona Berbece a remis presei un comunicat în care acuză conducerea spitalului de vendetă medicală: «Vă trimit acest mesaj deoarece în acest moment înțeleg prin ce a trecut colega mea, dr. Mihaela Isvoranu cînd a fost forțată, pur și simplu, să plece din acest județ și se pare că și mie îmi este hărăzită aceeași soartă. (...) Mă gîndesc că reproșurile și acțiunile împotriva mea se datorează faptului că am îndrăznit să solicit mărirea numărului de paturi pentru compartimentul de Diabet Zaharat, de la 6 la 10. (...) Cu siguranță că pașii mei se vor îndrepta către Călărași. Însă nu sînt genul de persoană care să facă „jocul“ unora care au ca scop distrugerea lucrurilor făcute, reușite, de cei dinaintea lor. Actuala conducere a Spitalului Județean Slobozia nu face altceva decît să plătească polițe închipuite fără a realiza ceva concret. (...) Asta-i modalitatea de a atrage medici la Slobozia?» susține medicul Simona Berbece în comunicatul de presă.

Criza medicilor afectează Ialomița de peste 20 ani Pentru a funcționa corespunzător, Spitalul din Slobozia are nevoie de încă 23 de specialiști, care trebuie repartizați pe toate cele 17 secții. Cele mai multe lipsuri din punct de vedere al resurselor umane se înregistrează pe Secția Pediatrie, acolo unde, în prezent, consultațiile și gărzile sînt acoperite de 3 medici specialiști și 2 medici de familie! Dintre cei 3 specialiști, unul este pensionar, iar alți 2 în prag de pensionare. Deficit de medici se înregistrează și pe Secția ORL a aceluiași spital din Slobozia. Și exemplele pot continua și pot fi extinse și la nivelul celorlalte unități medicale din județ. La penuria de doctori înregistrată oficial se adaugă și vendetele medicale de genul celei de mai sus. Cel mai celebru dintre ele, pînă la acest moment, a fost generat de medicul Mihaela Izvoranu în anul 2010. La momentul respectiv, aceasta a demisionat acuzînd, printr-o scrisoare deschisă, existența unor presiuni din partea președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă: «Un factor determinant al plecării medicilor mai este și permanenta stare conflictuală existentă în spital, de parcă fiecare uităm care ne este specialitatea și ne credem atotștiutori dînd sfaturi. Cadrele tinere mereu au fost ținute la distanță prin răceală și ignorate de către „gazdele cu vechime“ în acest spital, de parcă n-ar fi fost loc pentru toți. Un alt factor determinant pentru exodul medicilor tineri a fost și, mai ales, rămîne implicarea politicului la nivel managerial și mai ales acum, după trecerea Spitalului Județean Slobozia în administrarea organelor locale» declara Mihaela Izvoranu la momentul respectiv.

27 Ianuarie 2015, 22:05 (31407 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Un pacient și-a tăiat venele în semn de protest că medicul a refuzat să-l consulte!
Pacient neoperat din cauza unui conflict între medici
Un pacient internat la Spitalul Slobozia a vrut să «evadeze» din salon pe o schelă metalică
Unitate de Accidente Vasculare Cerebrale acute, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Fonduri publice pentru tratamentul AVC acut la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


Mariana:
(10 Octombrie 2017, 01:50)
Am citit toate comentariile .Am ramas ffff dezamagita de Spitalul din Slobozia.Este ceva de necrezut cea c'è vezi in acest Spital.Dacă nu ai bani morì cu zile si chiar cand esti in ultimile clipe de viata si dr.iti spune caci mai ai de trait o luna tot cere spaga.Va spun pe propria piele care am trait-o Alaturi de baiatul meu,mama mea si apoi tatal meu.Este strigator la Cer .Am avut impresia in 3 saptamani caci era un Spital veterinar care erau tratte animale nu oameni bolnavi. Este posibil ca unui copil sa faci anestezie si sa nu astepti sa Isi faca efectul?Eram pe hol si auzeam baiatul cum tipa de durere simtind cand il operau.Cel mai strigator la Cer pe sectia oncologia cand drsau spus macelarul dr L. dracuia insotitorii pers.care mai aveau de trait Cateva zile.Am venit sa intreb pe dr.cum se simte tatal meu si ptr.a intra la el a trebut sa ii dau spaga caci altfel nu te primea. E posibil sa dai spaga ptr.o injectie sa-ti fie facuta cu suflet? Era asistente care faceau intenzionat. Cand era ora de injectii ma uitam pe hol sa vad cine este si inainte de a intra la mama si baiatul in Salon ma ducem si dadeam bani sa le faca incet nu ca la un animal.Rusineeeeee Spital Slobozia! !!!!
diabetic:
(18 Februarie 2015, 15:21)
Cum sa ma duc la didita sau la popov ca sa imi dea tratament pentru diabet ? Pai aia sunt de specialitatea asta ? Uitati ce coada este la doctorita berbece in fiecare zi vine lumea si da retete la toata lumea.pentru cine nu stie e la episcopie la e14 are numarul afisat afara
ministeruu:
(31 Ianuarie 2015, 15:46)
SI MANAGERA ASTA E LA FEL CA CEILALTI.NU II  PASA DELOC DE ANGAJATI..IN CE MEDIU LUCREAZA..CAT LUCREAZA...NU E NORMAL SA MORI LA MUNCA PT UN SALARIU DE RAHAT..
dan:
(30 Ianuarie 2015, 09:43)
Asa mediici asa  asistente,,,, La oncologie asistenta dumitru cea mai mare excroaca poate o sa aiba si ea cancer sa vada cum e sa fii facut canceros de o asistenta de 2 lei care o ti e senatorul pavel
pentru Catalina:
(30 Ianuarie 2015, 09:43)
Daca ai cancer, te poti trata oriunde dar daca ai diabet in ialomita singura varianta este buc nu va ascundeti in spatele bolii si daca ajutati niste oameni cu probleme nu inseamna ca aveti dreptul sa loviti in altii!!!! E obligatia voastra sa ajutati!!! Si pe oncologie sunt 40 paturi si pe usa scrie 30 va ganditi si la batrana cu glicemie 200 ca trebuie sa faca cancer ca sa se interneze asa ganditi voi???
pentru Paula:
(30 Ianuarie 2015, 01:36)
" Doamna" Paula nu cred ca va doriti sa ajungeti pacient pe oncologie. Sa va fie rusine. Dunt multi pacienti cu boli grave oncologice! In schimb nu cred ca un diabetic cu glicemie de 125, 101, 150, ar trebui internat. Chiar nu cred ca va doriti o boala oncologica, nici dumneavoastra, nici vreunui apropiat! Dumnezeu sa va ierte dar sunteti de o mare rautate!
unul caruia ii pasa:
(29 Ianuarie 2015, 19:01)
Draga redactie Independent , daca iti pasa de ialomiteni, mai ales de  bolnavii cu diabet ,sesizeaza ,te rog , Ministerul Sanatatii.Presa detine aceasta parghie. Este mult adevar in ce ati scris dar si mult adevar pe care nu il cunoasteti .
colegii:
(29 Ianuarie 2015, 11:04)
Doamna doctor va intrebam daca mai este juristul Zamfir daca da cit il mai tineti in prejma dumneavoastra? Stiti cit este de excroc nu?Va rugam sa ne raspunde-ti la intrebarile noastre.Mai avem o nelamurire in privinta unei locuinte ocupata abuziv de un fost angajat Caraulani Constantin locuinta destinata unui medic.Zamfir nu este strain de acest aspect .Multumim anticipat.
paula:
(29 Ianuarie 2015, 09:47)
cine a luat paturi la oncologie??? doar oncologia exista ? medici acolo se lafaie in spatiu ,fiecare are cabinete de luat spaga... cate paturi are diabet 10 ?? hai sa fim seriosi ! rautatea este la ea acasa nu va mai saturati
"pt2 prim":
(29 Ianuarie 2015, 09:45)
"demisia" presupusa invocata de dr. sapira este publica si poate fi consultata in dosarul de la Tribunalul Ialomita. Oamenii cu bun simt se pliaza dupa cei care cer perioade de gratie. Perioada de gratie nu inseamna ca poti face ce vrei, dupa bunul plac. In jur sunt numai serpi. Iar daca nu tii cont de pacienti, ce s-a construit anterior se duce !
ina:
(29 Ianuarie 2015, 00:27)
de ce nu scrie dr berbece cum a luat cu forța paturi de la oncologie pe vremea cind sotul ei era manager?
M.R.:
(29 Ianuarie 2015, 00:00)
Suntem norocosi ca acum SJU Slobozia este condus de o persoana integra, ne trebuia o schimbare...a venit,haideti sa o sprijinim! Sa aveti succes D-na Doctor Sapira Violeta, si tot inainte ”conform legislatiei in vigoare”!
pt 1:
(28 Ianuarie 2015, 23:13)
Noi suntem romani ! Ca atare, trebuie sa reactionam in stil pur romanesc la orice se intampla, cu iz de scandal, mahala, indiferent daca este bine sau rau.      Odata cu schimbarea survenbita la Sp. Jud. Slobozia privind conducerea acestei unitati sanitare, de mirare ca la doua luni (putea fi si mai devreme) trebuia sa se puna sub semnul intrebarii daca dr. Violeta Sapira poate fi un bun manager de spital.       Orice om de bun simt ar trebui sa accepte o perioada de gratie de cateva luni pentru a permite noului conducator sa demonstreze ca poate face fata – sau nu – unei asemenea misiuni.          Dar, pentru ca intotdeauna exista un “dar”, a aparut un subiect (o tema) de gargara de mahala. Contracandidata la functia de manager de spital, dr. Berbece Simona, care, de altfel, la fiecare proba sustinuta la examen, a depus cate o contestatie – pe care , tot de fiecare data a pierdut-o, a considerat necesar sa ia atitudine, atitudine, de altfel, negativa, prezentandu-si cererea de demisie din functia in care era incadrata (documentul poate fi consultat de cei interesati la directia spitatului).
pt - 2 - continuare:
(28 Ianuarie 2015, 23:13)
Deci, una este sa demisionezi, daca nu ma insel, fiind o hotarare personala, un act de voita personala, unilaterala, si alta, asa cum reiese din articolul publicat, sa fii concediat. Asadar, nu concediere, ci demisie la cerere. Deci respectul pentru actul de vointa personala a celei care a depus cererea.         Faptul ca un specialist pleaca nu inseamna decat o perturbare minora si temporara, in cazul de fata, a activitatii de urmarire si tratament al diabeticilor intrucat spitalul dispune de al doilea medic endocrinolog cu competenta in diabet, in plus, poate fi solicitat inca un alt medic care, un numar important de ani s-a ocupat de acest domeniu, in perioadele in care nu erau medici diabetologi. Sunt convins ca dr. Didita Doru ar prelua oricand activitatile pe care le-a mai desfasurat in domeniul diabetului.           Drumul spre santaj mediatic pe care il adopta doamna Berbece nu face decat sa ingreuneze si mai mult desfasurarea normala a activitatii. Faptul ca i se destinasera cateva paturi in spital, paturi create de fostul manager, care, “intamplator”, se numeste tot Berbece, paturi care formeaza un compartiment, dar in care, bolnavii erau mai mult decat neglijati in timpul internarii, in special in cursul noptii. Asta pentru ca programul zilnic al doamnei doctor Simona Berbece, numarul orelor afectate in policlinica, in spital, in cabinetul privat se ridica la circa 14 – 15 zilnic. Deci la maxima posibilitate de acoperire a doua norme si bineinteles, de aici, superficialitatea in activitatea de urmarire a pacientilor.          Cele de mai sus, pot fi verificate la nivelul Spitalului de Urgenta Slobozia.           De preferat ar fi fost ca redactia sa fi verificat, inainte de publicarea articolului, veridicitatea spuselor dnei doctor Simona Berbece.
ego:
(28 Ianuarie 2015, 22:26)
la upu    niste nenorociti  experienta groaznica

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
353 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(319 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(186 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(161 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(722 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(214 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(165 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(395 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(384 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(380 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1268 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(825 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(843 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1397 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1465 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1839 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1963 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2467 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1954 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1626 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1707 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4187 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2723 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...