Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Slobozia politică vrea primar nou pentru alegerile din 2016

Drumeți în calea lupilor politici

Slobozia politică vrea primar nou pentru alegerile din 2016

Unii vor spune că e prea devreme pentru a vorbi despre viitorul primar al Sloboziei. Dar, dacă e adevărat că niciodată nu e prea tîrziu, atunci trebuie că și reciproca este valabilă. Așa că astăzi vom prezenta primele scenarii ale anului 2015 despre alegerile locale din 2016, pentru Slobozia. Pe lista scurtă a posibililor candidați se înscriu, ca de obicei, obișnuiții casei, dar și nume noi, apărute din neantul calculelor politice de culise. Dacă nu ne credeți, așteptați alegerile. Dacă ne credeți, fugiți cît mai e vreme. Mîine, așa cum vă spuneam, ar putea fi prea tîrziu!

Troica Neacșu-Pavel-Stoica
Cel mai probabil dintre scenariile potențiale îi are ca protagoniști pe deputatul Marian Neacșu, senatorul Marian Pavel și, oricît ar părea de absurd, actualul primar Alexandru Stoica. Potrivit unor surse din interiorul Organizației, la acest moment, cei trei s-au decis să rupă căruța pesedistă în două. Pentru manevrele de culise a fost ales, din nou surprinzător, senatorul Marian Pavel. Deși este considerat «lipsit de tact și arogant», Marian Pavel speră să se autodepășească și să coaguleze în jurul fracțiunii pe care o reprezintă masa critică necesară pentru a impune viitorul primar al orașului Slobozia. Motivația lui Pavel e simplă. În actualul context (și cu un Silvian Ciupercă care va supraviețui politic ca președinte de Consiliu Județean), acesta este primul și ultimul său mandat de parlamentar. Pentru a obține un al doilea, Marian Pavel are nevoie, pe lîngă sprijinul «masei critice» despre care vorbeam mai devreme, și de o victorie electorală. Iar cea mai la îndemînă ar fi, după cum ați ghicit, securizarea Sloboziei prin susținerea unui candidat cu șanse reale. Pînă atunci însă, trebuie cîștigată bătălia pentru șefia Organizației, despre care vă povesteam săptămîna trecută. Dată fiind anvergura națională a deputatului Marian Neacșu, aceasta este o simplă formalitate. Lupta pentru Slobozia este însă o altă poveste. Cu un Stoica în declin și fără o alternativă viabilă, Marian Pavel caută cu disperare o soluție. Deși la acest moment este prea devreme pentru a confirma, fie și parțial, povestea de mai sus, l-am întrebat pe Alexandru Stoica dacă este dispus să susțină noua oligarhie a PSD Ialomița: «Toată lumea știe că eu fac ce e mai bine pentru partid. Acesta este obiectivul meu. Nu știu de ce-mi spuneți ce-mi spuneți și nu cred în scenarii... Eu l-am rugat pe domnul Neacșu să mă susțină pentru că are conexiuni la nivel central și, în felul ăsta, am rezolvat o mulțime de probleme pentru cetățeni!» ne-a declarat, franc, primarul Sloboziei.

Chinta la juvetele PSD
Cealaltă fracțiune politică din cadrul PSD se învîrte, firesc, în jurul lui Silvian Ciupercă. În cazul în care acesta nu va fi declarat indezirabil în martie, așa cum prognozam săptămîna trecută, el este obligat să ofere lupilor tineri din cadrul Organizației un debușeu. În condițiile în care Alexandru Stoica susține că va face «ce e mai bine pentru partid», acesta ar putea fi Valentin Băcanu. Disciplinat, docil, loial, Valentin Băcanu este la acest moment cea mai bună soluție pentru a aplica la PSD Slobozia butada «să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic». Una dintre celebrele noastre surse din cadrul PSD ne-au șoptit, anonim, că la acest moment «domnul președinte nu a luat încă o decizie. Dar, după cum știți, chinta se joacă în mai multe feluri. Azi, domnul Băcanu este în anturajul domnului Ciupercă, mîine, domnul Ciupercă poate alege alt candidat pentru Slobozia. Asta dacă apucă Paștele în funcție, evident!». Cu sau fără Ciupercă, Valentin Băcanu se bucură de susținerea colegilor de generație politică, de la Ștefan Mușoiu, considerat moștenitorul tronului PSD în Ialomița și pînă la eminența cenușie a pesediștilor locali, subprefectul apolitic Marin Constantin. Deocamdată însă, acest scenariu politic calchiat după cel al alegerilor din 2012, este blocat de situația incertă în care se află președintele. Și, de această dată nu vorbim despre decizia care urmează a fi luată în martie, ci de dosarul de la DNA, din cauza căruia domnul Ciupercă și-a pierdut supranumele de «cel mai competent și cinstit» președintete de consiliu județean din România.

Mihai Găină, compromisul care asigură liniștea Sloboziei? O informație venită la închiderea ediției avansează ideea că cele două fracțiuni din cadrul PSD ar putea agrea ideea unui primar «de compromis». Acesta este nimeni altul decît actualul deputat Mihai Găină, un parlamentar discret și atent la nevoile colegilor săi. Alegerea sa drept viitor candidat la Slobozia ar putea asigura liniștea atît de necesară într-o Organizație aflată în pragul unui război fratricid. Ca și alți parlamentari PSD ialomițeni, Mihai Găină are șanse mici la un nou mandat. În aceste condiții, fotoliul de primar al Sloboziei ar putea reprezenta pentru acesta o poliță de asigurare în cazul în care situația de la Centru devine explozivă...

Martinică îi trage preșul de sub picioare lui Cezărică
Bătălia pentru viitorul primar al Sloboziei nu se reduce însă la războiul dintre fracțiunile PSD Ialomița. La celălalt capăt al eșichierului politic, Cezar Zamfir, fost viceprimar PNL a Sloboziei și propunerea eternă a organizației PNL Slobozia la funcția de primar, se pregătește pentru ultimul său bal...
Martin visează o Slobozie liberală Deși în coaliție cu PD-L, liberalii din Slobozia nici măcar nu iau în calcul o eventuală candidatură a unui pedelist la funcția de primar al Sloboziei. Așa că nume precum Mirela Dacici sau, mai nou, Gigi Manea, irită deranjant urechile fine ale liderilor PNL. Dacă ne întrebați la sfîrșitul anului trecut, singura opțiune  viabilă a filialei conduse de Ioan Martin era Cezar Zamfir, un sinucigaș politic de profesie. La acest început de an însă, zvonurile noi confirmă că nu degeaba apare Ioan Martin în toate pozele cu președintele Iohannis. Acesta și-a propus să candideze în 2016 la Slobozia și, ce e surprinzător, să și cîștige. Obiectivul co-președintelui ACL, Ioan Martin, este însă imposibil de atins în condițiile în care nici organizația PD-L și nici măcar propria organizație nu este dispusă să-l susțină necondiționat. În aceste condiții, susțin surse din cadrul PNL, Ioan Martin este dispus să-l sacrifice în agora politică pe Cezar Zamfir, oaia neagră a ambelor organizații. Acum înțelegeți de ce fostul viceprimar al Sloboziei se pregătește pentru ultimul său bal politic?

Ben TEN-ul lui Macovei
Un alt candidat la viitoarele alegeri locale este Mădălin Teculescu. Acesta se pregătește să construiască o trambulină politică care să-l propulseze automat la funcția de primar al Sloboziei.
M10, un proiect independent politic Mădălin Teculescu, fost membru al PD-L și candidat al acestei formațiuni la Primăria Slobozia în 2012, acum consilier local independent în Consiliul Local Slobozia, pregătește un nou proiect politic. El se numește M10 și este, pentru cei care încă nu știu, o asociație civică înființată sub patronajul Monicăi Macovei, asociație care precede înființarea partidului politic cu care aceasta intenționează să acceadă în Parlament. Proiectul se potrivește mănușă justițiarului Teculescu, izolat politic în acest moment tocmai din cauza intransigenței sale exprimată public în repetate rînduri. Deși se jură că nu este interesat de Primăria Slobozia, Mădălin Teculescu nu neagă faptul că pînă în 2016 mai e suficient timp pentru a-și schimba opinia. «Vreau să ofer locuitorilor județului Ialomița dovada că politica se poate face fără compromisuri și în interesul comunităților. Nu sînt interesat în acest moment de candidatura la Slobozia... Și consider că, deocamdată, este prea devreme pentru nominalizarea unui contracandidat la oferta PSD, oricare ar fi ea!» a declarat el pentru Independent. Deși extrem de firavă la acest moment (membrii asociației M10 din Ialomița se numără lejer pe degetele celor două mîini pe care le avem fiecare), inițiativa Monicăi Macovei ar putea reprezenta, într-o lume ideală, o alternativă la actualul sistem clientelar care sufocă orașul. Rămîne de văzut dacă mai există slobozeni care să creadă îl minuni!

4 Februarie 2015, 13:40 (19920 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Adevărata Revoluție a încetat. Protestele de partid continuă!
Martin și Compania concesionează Slobozia
Ialomița: Autoritățile asigură funcționarea județului în regim de avarie
Prefectul Teculescu blochează o investiție de 200 mii lei!

Comentariile cititorilor:


Gigi:
(4 Februarie 2015, 16:33)
Votez pe cel care va rezolva problema cainilor si mizeria din zona fantomaticului complex Cora,care va rezolva asfaltarea si problema energiei electrice pe str Sudului si Filaturii, care va rezolva.......... Astept propuneri....!!
elevul Otiliei:
(4 Februarie 2015, 15:18)
Eu cred ca Otilia este cea mai potrivita ! Ce poza infectata ati gasit, HUUOO.. jegurilor, ati distrus judetul sub comanda coruptului de Ciuperca iar acum mai vreti un alt primar la Slobozia !? Doamne Fereste !!!
T.B:
(4 Februarie 2015, 13:57)
Stoica, sincer fara voie: «Toată lumea știe că eu fac ce e mai bine pentru partid. Acesta este obiectivul meu" - Deci nu bunastarea si binele slobozeanului,ci al partidului hotilor,psd! Pai de abia acum ne spui, don'primar, dupa ce ne otravisi cu apa si cu promisiunile goale?
Ion:
(4 Februarie 2015, 13:54)
În poza asta este și Dumitru Otilia? Sper să am halucinații,

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
299 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiatorul de la Cocora a fost reținut

Polițiștii ialomițeni l-au reținut pe bărbatul care a incendiat casa femeii din Cocora. Pe scurt, pe fondul unor discuții contradictorii cu concubina sa, individul de 49 ani a profitat de faptul că se afla ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:26
(10937 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Cocora incendiu


Urziceni: Amenzi pentru nereguli în trafic

Luni, 18 aprilie, la Urziceni și pe raza comunelor arondate municipiului polițiștii au organizat o acțiune ce a vizat în principal reducerea numărului de accidente rutiere. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 20:20
(6792 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Ograda

Accident mortal la Ograda

Marți, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.15, Poliția a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Ograda, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2011, 10:15
(13236 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Movilița: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism

Movilița: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în după-amiaza zilei de luni, 18 aprilie, în apropierea localității Movilița.
Pe scurt, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:48
(8530 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 dosare penale pentru șoferi beți la volan

În week-end-ul precedent, polițiștii ialomițeni au întocmit nu mai puțin de 6 dosare penale pe numele unor conducători auto care au fost prinși băuți la volan.
Astfel, aflați în traficul din Amara, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:39
(7642 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: A rămas fără haine și bani într-o parcare

Duminică, 17 aprilie, un bărbat de 53 ani din Focșani a staționat într-o parcare de pe raza comunei Sinești. Aflați în zonă, agenții postului de poliție l-au avertizat pe șofer că lăsînd mașina neasigurată ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:30
(8684 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Fetești: Au furat capacele de canalizare

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 19 ani au fost prinși de polițiștii feteșteni după ce au furat mai multe capace de la canalizarea orașului. Hoții au fost prinși în noaptea de 17 aprilie, pe ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:25
(8811 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiști în căutarea infractorilor

Polițiștii slobozeni, feteșteni dar și ai posturilor arondate celor două municipii au desfășurat sîmbătă, 16 aprilie, o acțiune de amploare în mai multe localități ale județului. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:23
(8121 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 100 de amenzi de Sărbătoarea «Floriilor»

10 infracțiuni și peste 100 de amenzi sînt rezultatele sumare ale acțiunilor polițienești desfășurate duminică, 17 aprilie, cu ocazia zilei «Floriilor». Cele mai multe amenzi, 71, au fost aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:22
(6584 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: Hoț reținut

Sîmbătă, 16 aprilie, un bărbat de 52 ani din localitatea Ivănești a reclamat polițiștilor că din locuință i-au dispărut mai multe bunuri. Din verificările ulterioare, polițiștii au stabilit că hoțul era ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 16:20
(7420 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ivănești furt


Cocora: A dat foc casei concubinei

Casa unui cetățean din Gheorghe Doja a fost cuprinsă de flăcări,duminică, 17 aprilie. Incendiul a fost anunțat pompierilor prin 112. Cu toate eforturile pompierilor, pereții a patru camere au fost degradați ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2011, 15:58
(9881 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Movilița: Accident rutier cu două victime

În dimineața zilei de vineri, 15 aprilie, o șoferiță imprudentă a provocat un accident rutier. Incidentul s-a produs în afara localității Movilița și s-a soldat cu vătămarea corporală a două persoane.
...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:36
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fugar reținut de polițiști

Polițiștii din Urziceni au prins joi, 14 aprilie, un bărbat de 35 ani pe numele căruia Tribunalul Ialomița emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost arestat și urmează să ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:32
(6793 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni urmărit


Ialomița: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

În perioada anterioară Sărbătorilor Pascale, polițiștii ialomițeni desfășoară activități pentru prevenirea furturilor de animale și păsări. În acest sens, joi, 14 aprilie, polițiștii, în colaborare cu reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2011, 16:30
(8919 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 5 tineri, cercetați pentru vânzarea de telefoane mobile contrafăcute

Slobozia: 5 tineri, cercetați pentru vînzarea de telefoane mobile contrafăcute

Polițiștii slobozeni cercetează cinci tineri pentru vînzarea de telefoane contrafăcute. Astfel, în cadrul unei acțiuni, au fost depistați 5 tineri, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani, care aveau asupra ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 15:33
(6221 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au furat sămînța de porumb de la ferma unde erau angajați

Polițiștii feteșteni au fost sesizați miercuri, 13 aprilie, de către administratorul unei firme din localitate despre faptul că dintr-un depozit al fermei au dispărut mai mulți saci de sămînță de porumb ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:57
(8658 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ialomița: Sărbători Pascale păzite de jandarmi

«Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, peste 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la nouă lăcașe de cult de pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:42
(10081 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Hoți prinși de polițiști

Doi tineri de 16, respectiv 18 ani, sînt cercetați pentru furt după ce au sustras dintr-un imobil din localitate bunuri în valoare de 13000 lei. Furtul a fost anunțat polițiștilor, miercuri, 13 aprilie ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:15
(8056 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara furt


Bărbulești: Percheziții domiciliare

Miercuri, 13 aprilie, la Bărbulești a fost organizată o acțiune de amploare a Poliției. Au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, fiind verificate și 10 mașini, în timp ce 20 de persoane au fost legitimate ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:11
(13657 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A falsificat documentele fiscale pentru a-și justifica marfa

Un moldovean de 37 ani a fost prins ieri, 13 aprilie, de polițiștii din Urziceni în timp ce transporta mărfuri a căror provenință era falsificată. Individul a fost oprit de polițiști în zona Sinești, solicitîndu ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:08
(11244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni fals


Amara: Acțiune în trafic

Miercuri, 13 aprilie, la Amara, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune ce a vizat disciplinizarea traficului rutier. Rezultatele acțiunii s-au concretizat în verificarea a peste 50 de vehicule ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:06
(10782 vizualizări - 5 comentarii)


Alexeni: I-au furat porumbul din hambar

Miercuri, 13 aprilie, un bătrîn de 84 ani a anunțat Poliția că din hambarul situat în curtea casei sale au dispărut mai multe unelte agricole și mai mulți saci de porumb. În urma cercetărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:05
(10306 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni furt


Amara: Căruțaș amendat pentru transport de fier vechi

250 kg de fier vechi, transportate fără documente de un căruțaș din Amara, au adus bărbatului o amendă de 1000 lei. Individul a fost prins de polițiștii ialomițeni în timp ce se deplasa cu căruța pe șoseaua ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2011, 14:00
(8654 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Au furat banii șoferului

Un șofer al unei firme de transport persoane a sesizat polițiștilor ialomițeni că a fost victima unei infracțiuni. Bărbatul a reclamat, marți, 12 aprilie, că doi tineri i-au furat 400 lei, bani proveniți ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 14:55
(9490 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


Fetești: Se fură și cablul electric îngropat în pământ

Fetești: Se fură și cablul electric îngropat în pămînt

Polițiștii efectuează cercetări privind trei persoane care au fost depistate în timp ce sustrăgeau cablu electrice de la puțurile de apă ce aparțineau unei societăți comerciale cu sediul în Fetești. În ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:41
(9863 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Mai multe persoane urmărite general, depistate

Polițiști de investigații criminale au desfășurat în cursul zilei de marți, 12 aprilie a.c., mai multe acțiuni ce au vizat punerea în executare a mandatelor, dar și identificarea persoanelor ce se sustrag ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:37
(9342 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Proiectil din primul război mondial găsit pe islaz

Slobozia: Proiectil din primul război mondial găsit pe islaz

Echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a intervenit în dimineața zilei de miercuri, 13 aprilie, în jurul orei 10.00, pentru ridicarea unui element de muniție descoperit ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:35
(9599 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două intervenții SMURD în două ore

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit în cursul zilei de marți, 12 aprilie, pentru acordarea asistenței medicale în cazul a doi bărbați. În primul caz, paramedicii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:33
(8205 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Pesticide expirate

Peste 27 litri de substanțe periculoase au fost descoperite, marți, 12 aprilie în comuna Ciulnița. Produsele au fost găsite de polițiștii Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, în urma ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:31
(11251 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune de prevenire a furturilor de materiale feroase și cabluri

Noaptea trecută (12/13 aprilie), polițiștii din Urziceni în colaborare cu jandarmii din localitate au organizat o acțiune în intervalul orar 23,00-4,00, pentru prevenirea furturilor de materiale feroase ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2011, 13:30
(9145 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...