REPORTAJ
Aurelia
Aurelia Urse are destinul unui dirijor care a reușit să îmblînzească cele mai temute voci. Cele proprii. Diagnosticată cu schizofrenie și plătind un preț imens, s-a întors din iadul unui spital de psihiatrie gata să recîștige ce a fost al ei. Are 44 de ani și trăiește cu mai puțin decît majoritatea dintre noi am fi dispuși să supraviețuim, citește la lumina lămpii cărți pe care le salvează din tomberon, desenează, scrie, iar dorința ei cea mai mare este o reabilitare socială în ochii comunității. Dar, mai ales, în ochii propriului copil, pe care îl vrea înapoi...
Zbor deasupra unui cuib de cuci
Blocul în care locuiește are pereții decojiți ca un ou nefiert îndeajuns. Din pragul garsonierei se întind ca niște artere tinere trei camere mici și goale. Un pat îngust, o lampă mică, cîteva cărți pe care le-a recuperat de la gunoi, o pereche de cizme și o fotografie cu un copil care zîmbește unui fotograf prea înalt pentru el. Inventarul vieții Aureliei Urse: 44 de ani, schizofrenică. Spune că îi pasă doar de Ștefan, băiețelul ei pe care-l vrea înapoi. De asta ne-a chemat. S-a săturat ca lumea să o considere nebună. A plătit destul, cît pentru zece vieți, iar în fiecare zi își imaginează o viață normală pentru ea și fiul ei... Eticheta socială, prejudecata, teama, propria boală, de toate s-a lovit în fiecare zi! În urmă cu cîțiva ani a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Sapoca, din Buzău. Diagnosticul pe care l-a primit atunci a fost cel de schizofrenie, iar timp de 3 ani a trăit într-unul dintre cele mai apăsătoare locuri de pe pămînt: un spital de nebuni. Spune că a reușit să supraviețuiască citind cărți pe care i le aducea de acasă o asistentă, dar mai ales gîndindu-se la fiul ei, pe care l-a «pierdut» pentru că, o dată cu internarea, a fost decăzută din drepturile părintești. După ce medicii au stabilit că e timpul să părăsească spitalul, s-a întors în oraș. Numai că «acasă» însemna garsoniera ce, între timp, fusese spartă, umplută de gunoaie și transformată în wc public, semn că nebuni sînt și în ceea ce numim lumea normală. A reușit să treacă și peste asta și a trebuit să învețe să trăiască din nou, să-și controleze boala și să-și dorească să-i supraviețuiască. A desenat, a scris, a citit și recitit în orele infinite de singurătate. «Le-am salvat ca să mă salvez!» spune despre cărțile pe care le-a recuperat din tomberoanele de gunoi. Umberto Eco, Marin Preda, Henryk Sienkiewicz sînt doar cîțiva dintre autorii de care nu a mai avut nevoie nimeni. Dar ea a avut...
Un loc de muncă pentru Aurelia
Însă cărțile nu țin mereu de foame, oricît ne-am dori. Fără curent, fără apă, fără căldură, fără slujbă, fără copil și după 3 ani petrecuți în spitalul de psihiatrie, totul s-a schimbat. Aurelia trăiește din pensia de handicap de 234 de lei, dar ar renunța oricînd la ea în locul unui loc de muncă. «Facultatea pe care am terminat-o a fost Biologie Marină, dar după ce am ieșit din spital am făcut pînă și un curs de croitorie, pe care l-am absolvit cu 10, însă nimănui nu i-a păsat pentru că nu aveam experiență. Înainte de a mă interna pictam icoane pe sticlă. Aș vrea să-mi găsesc ceva de muncă, orice, să pot dovedi că nu sînt vulnerabilă cum zice doamna doctor și că într-o zi aș putea să-mi refac garsoniera și să îmi iau copilul înapoi! Ani de zile nu am putut să îl văd și abia de curînd am primit voie să-l vizitez la tatăl meu acasă, timp de o jumătate de oră, o dată la două săptămîni...» spune Aurelia plîngînd. Toată puterea de a supraviețui unei vieți chinuite, toată forța pe care și-o strînge zilnic pentru a-și putea ține boala sub control, depind doar de fiul ei. Însă copilul începe s-o uite, îi spune «dumneavoastră» și îi e greu să înțeleagă de ce nu a fost lîngă el și cum se manifestă suferința mamei lui. De asta are nevoie de noi toți pentru a o ajuta. Un loc de muncă o va putea face să se ridice din iadul în care trăiește singură, săracă lipită, izolată, desenînd, citind și scriind poezii la lumina lămpii cu ulei. Zborul deasupra cuibului de cuci se poate termina. Aurelia și fiul ei merită un nou capitol, într-o altă carte.
Schizofrenia sau «A beautiful mind» Strict etimologic, schizofrenia reprezintă disocierea, fracturarea minții, provenind din «schizein», care în limba greacă înseamnă «a despărți», și «frein» tradus prin «minte, spirit». Cauzele clare ale schizofreniei nu sînt cunoscute, însă medicii psihiatri cred că schizofrenia este consecința eredității (anumite persoane se pot naște cu tendința genetică de-a dezvolta boala, dar ea apare numai dacă ei sînt expuși la traume sau la stres) și a deficienței biochimice (apărute la nivelul unor receptori cerebrali-cheie care controlează emoțiile și procesele psihice). Vîrsta la care apare este cuprinsă între 15 și 25 de ani, iar simptomele pot debuta mai devreme la bărbați decît la femei, dar rareori debutează înaintea vîrstei de 12 ani sau după vîrsta de 40 de ani. Schizofrenia are o istorie lungă de stigmatizare. Persoanele care suferă de această boală sînt adesea respinse de societate, deși este o boală psihică destul de frecventă, aproximativ 1% din populația globului dezvoltînd-o într-un moment sau altul al vieții. Schizofrenia se caracterizează prin halucinații, delir, comportament și gîndire dezorganizate, este o boală severă, cronică, ce afectează atît pacientul cît și familia acestuia, iar cauzele ei sînt obiective și nu țin de voința, motivația sau relele intenții ale pacientului. Ca și în cazul Aureliei, diagnosticarea precoce și menținerea tratamentului permit reintegrarea pacientului în viața familială și socială, dar atît pacientul cît și familia au nevoie de informare și de susținere din partea celor din jur. Schizofrenul nu mai este un condammnat, un om pierdut pentru familie și societate, iar antipsihoticele de ultimă generație îi permit să ducă o viață independentă și împlinită, atît timp cît tratamentul este respectat...
13 Februarie 2015, 16:35 (6187 vizualizări - 2 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(16 Decembrie 2016, 01:39)
Nu este ea de vina ca s-a nascut asa , sau ca a dobandit boala.In acest caz, ca multe altele cunoscute de mine, nu oamenii sunt vinovatii.Ei napastuiesc si atrag suferinta si boala , neputinciosi sa se ridice sa-si ocroteasca copiii. Ajutorul dat de STAT, este insignifiant si cu el poti cumpara doar o zecime din trebuinta unui om normal.Copiii nu se cresc cu vorbe! Medicamentele si tratamentul se ridica la valori intangibile lor. STATULE, ia aminte si nu mai omori oameni nevinovati,
(16 Februarie 2015, 11:23)
Putere Aurelia ! Desi, cu siguranta nu vei putea citi singura acest mesaj, poate ca exista un om care te cunoaste ce va avea amabilitatea de a te suna sa ti-l citeasca ! Viata este grea ! Si nu doar pentru tine, ci pentru fiecare dintre noi. Insa, de fiecare data, trebuie sa vedem partea plina a paharului. Si, fara sa deznadajduim, trebuie sa ne ducem "crucea", ceea ce Dumnezeu a harazit fiecaruia dintre noi. Este greu in ziua de azi sa traiesti, daramite sa mai fii si bolnav. Schizofrenia nu este o boala usoara, iar cel care simte pe propria piele aceasta boala trebuie sa-si doreasca sa fie bine ! Fac apel pe aceasta cale la toti cei care isi doresc sa ajute un om bolnav. Cu toii avem prin casa o carte, un covrig si o bluza pe care nu le mai folosim. Sper sa nu se supere ziaristii de la Independent daca o sa trec maine pe la redactia lor cu un pachet, simbolic, pentru Aurelia. Imi doresc ca acel pachet sa ajunga la ea si altii, in gand cu mine, sa faca acelasi gest mic, dar mare pentru un suflet necajit. Sa iti ajute Bunul Dumnezeu, sa fii bine si sa ai posibilitatea de a fi aproape de copilul tau !