Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

Coșmarul din cartierul Gării Noi

Casele PLUTITOARE de la Slobozia

De mai bine de 5 ani, proprietarii de case din Cartierul Gării Noi așteaptă ca promisiunile autorităților să se materializeze. La începutul acestei luni, cu casele pline de apă și drumurile de acces impracticabile, oamenii au cedat nervos. Poveștile lor reflectă totala nepăsare a autorităților și lipsa de orizont a unei comunități care a ajuns în pragul falimentului.

Același coșmar în fiecare zi
Duminică, 1 februarie 2015, în cartierul Gării Noi termometrul arată 8 grade Celsius. Și plouă de cu seară, mărunt și dușmănos, de parcă ar fi sfîrșitul lumii. Pe strada Panait Istrati nu se poate merge pe jos. Pămîntul e clisă, iar stratul de piatră întins de autorități nu se mai vede de sub apă. În cartier sînt ridicate cam 200 de case, dar locuite sînt mai puțin de jumătate. Curajoșii care s-au mutat nu pot circula decît cu mașinile. Uneori nici cu ele! Pe Bulevardul 24 Ianuarie 1859, angajații municipalității au instalat o motopompă cu care drenează apa din stradă în spațiile virane. Pare o muncă de Sisif, căci apa se întoarce mereu înapoi. Angajații rîd și își văd de treabă. «Nu ne mai pozați. Că noi n-avem nicio vină! Scrieți mai bine de amărîții ăștia...» ne spun, mîrîit, peste umăr. Peste plăcuța care marchează numele bulevardului cineva a lipit o hîrtie pe care scrie: «Strada Nepăsării». În cartierul Gării Noi, de vreo două săptămîni, vidanja vine în fiecare zi și trage apa din beciuri. Dacă nu vine, apa iese din beci și intră în case. La numărul 22, proprietarul pompează apa din beci într-o fosă construită în fața porții. Cînd fosa se umple, apa se întoarce în beci. Ca la numărul 22 e peste tot. Oriunde întorci capul, casele plutesc pe apă. În unele zone, proprietarii nu au mai intrat în case de cînd a început anul. Din loc în loc, anunțuri cu «casă de vînzare» confirmă faptul că unii dintre proprietari au cedat psihic în cei 5 ani de cînd li se promite că vor trăi mai bine. La începutul anului, primarul Alexandru Stoica a declarat că investițiile în rețeaua de canalizare și curent electric din cartierul de tineri vor fi «prioritatea 0» a anului 2015.

Costică Strezoiu: «Din cauza apei nu mai pot intra în casă» Costică Strezoiu este unul dintre primii care a finalizat construcția casei. De fapt, casa nu e a lui, ci a băiatului. A terminat-o în 2009, dar băiatul nu s-a mutat nici în ziua de azi: «Am împrumutat eu 1,4 miliarde, băiatul a făcut și el un împrumut de 1,5 miliarde pe 30 de ani... Plus ajutorul familiei... Iar acum nu mai putem intra în casă, din cauza apei. Casa plutește pe apă, fără lumină, fără canalizare, fără nimic. A început să se degradeze, umezeala urcă pe ziduri, a căzut tencuiala... Dar ăsta nu-i singurul necaz! Terenul de acolo e mai jos decît restul. Am pus balast și pămînt ca să-l înalț, că n-am avut bani de altceva. Dar cînd au trecut cu mașinile grele, terenul s-a tasat din nou. Acum îmi pare rău că am făcut-o. Dacă mergeam la Ciulnița, mă costa și mai ieftin, și aveam și utilități. Pînă și la Ion Ghica, unde au dat locuri de casă, există acum utilități. Numai la noi nu! Dar promisiunile lui Stoica au fost că o să avem înainte să terminăm noi de construit. Parcă și acum îl aud cum spunea să avem grijă să terminăm în 2 ani, că ei drenează locul și aduc utilitățile... Promisiunile lui de atunci ne-au nenorocit pe toți!».

George Damian: «Autoritățile promit, dar nu fac nimic!» George Damian stă pe Panait Istrati. Plătește 210 euro pe lună și s-a mutat în decembrie 2013. Casa a construit-o însă în 2011. «Sînt un caz fericit, că am curent de la cineva care s-a îndurat de noi. Dar am un copil de 9 luni pe care îl cresc aici. Soția nu poate ieși din casă. Dacă folosește fierul de călcat, trebuie să închizi lumina, că altfel se împușcă firul. Mi-au venit gazele 5,2 milioane, la 84 de metri încălziți. Nu mă plîng, astea sînt prețurile. Dar aici nu există nimic. Plătim taxe și impozite degeaba. Dacă vrei să arunci gunoiul, îl iei în mașină și îl duci la un tomberon în oraș. Despre lumină și canalizare nu mai vorbesc. O așteptăm de ani. Nu știu cum au gîndit investițiile astea. Cum să tragi gazul înaintea curentului. La ce bun? Dacă am o centrală pe gaz și nu am curent, la ce îmi folosește? Ne-au tras apă în 2011... Unul dintre vecini a săpat după țeavă, să se branșeze, dar nu a găsit-o. A doua zi au venit de la Urban și au îngropat țeava care lipsea. Și asta e doar una dintr-o mie... Tot ce fac autoritățile e să promită. Promit în fiecare lună, dar de făcut nu fac nimic!».

George Ilcev: «Țeava de gaz e sub gardul meu!» Există și proprietari care și-au ridicat case în cartier la al doilea val de repartiții. George Ilcev are 26 de ani și casa ridicată de anul trecut pe strada Peneș Curcanul. A împrumutat de la bancă 30 mii de euro. «Nu pot ajunge la casă. E în apă. Am nevoie de cizme de pescar, pînă la brîu, ca să pot intra. Și asta e nimic! Cînd m-am apucat de treabă, am constatat că țeava de apă trece prin curte. Țeava de gaz e sub gard, la zece centimetri sub fundația acestuia. Nu știu ce vor face, în caz de vreo problemă. Și casa mea are numărul 1. Adică sînt norocos, nu trebuie să renunț decît la scări. Dar vecinul e cu 3 metri în fața mea. Lui ce-o să-i facă?! Și vecinu’ ca vecinu’, dar a treia casă e cu 3 metri mai în față. Și să nu credeți că am făcut ceva de capul nostru. Pentru tot ce am construit, avem acte, sînt documente semnate de ei. A venit cineva de la primărie și, cînd a văzut, a spus că trebuie să dărîmăm... Ce să dărîmăm, dacă n-am făcut nimic de capul nostru?».

Sorin Oltenașu: «Avem numai obligații, drepturi deloc!» Oltenașu Sorin se află în aceeași situație. Spune că, de cînd a primit terenul, are numai obligații. «Drepturi nu există, doar obligații. Plătim impozite ca în mijlocul orașului. Poate vi se pare că ne plîngem, că noi am ales să facem asta. Dar nu e așa. Nu am găsit eu un teren aici și am zis: „fac casă, aduceți-mi voi utilitățile!“. Autoritățile au spus că acesta este cartierul tinerilor și că vor aduce tot ce e necesar, de la utilități la străzi asfaltate. Ne-am grăbit să facem credite, ca să nu pierdem terenurile... Pentru că nu trebuie uitat că ne-au obligat să facem case în maximum 2 ani. Aceasta a fost condiția și de-asta sîntem acum datori la bănci. Acum plătesc rata și nu mă pot muta în casa mea...».

Florin Ion: «Nu cred că ne vom muta mai devreme de 2020!» Există și oameni resemnați în fața inevitabilului. Florin Ion pare unul dintre ei. A ridicat casa în 2 ani de zile și... «După ce mi-am ridicat casa, cu gard, trotuare, izolată, tot ce trebuie, m-am trezit cu hîrtie de la primărie. Mă somau să ridic casa că altfel pierd terenul. M-am dus la ei și le-am spus: „Bă, băieți, voi de cînd n-ați mai trecut prin cartier?! Veniți să vedeți, nu mai stați la birou! La revedere!“. Oricum, în 2009, cînd am primit terenul, am spus că nu mă văd mutat mai devreme de 10 ani. Adică prin 2019-2020. Pînă atunci, mai avem de așteptat! Și din 2011 stau în casa părinților și vin și mă uit la casa pe care am ridicat-o. Am avut ocazia să plec, dar nu m-am îndurat. Eu n-am făcut casa ca să o vînd, am făcut-o să stau în ea. Aici, lîngă părinți, lîngă familie, lîngă prieteni... Noi n-am fost de-ăia care fac case cu pereți de carton și-apoi le vînd...».

Ștefan Săvulescu: «M-am transferat cu serviciul aici, ca să am casa mea!» La fel de absurdă este și situația în care se află Ștefan Săvulescu. Acesta a venit în oraș, prin transfer, convins de promisiunile autorităților. «Am spus că voi avea și eu casa mea. Am făcut rate, m-au ajutat părinții cu munca lor de-o viață, m-au ajutat prietenii... Am ridicat casa, iar acum stăm cu socrii și doi copii mici într-un apartament cu două camere. Anul trecut n-am mai rezistat și m-am dus la primărie să solicit o locuință socială. M-au tratat de sus și mi-au vorbit urît, de parcă le ceream din buzunar. Mi-au spus că eu am teren de casă și nu am dreptul la o locuință socială. Așa că acum plătesc și rate, stau și claie peste grămadă și nici nu mă pot muta în casă. Unde să aduci doi copii mici aici?! Au săpat șanțuri pe marginea străzilor, ca să dreneze apa, dar sînt nesemnalizate. Cînd vin să sape, ne anunțăm între noi... „A venit Dorel!“, așa spunem. Cînd au făcut șanțurile, săpau deasupra coloanei de gaze. Să ne nenorocească și mai multe nu! Cică lor nu le-a spus nimeni că acolo sînt gaze...».

Replica autorităților
În spatele celor 5 povești culese din cartierul Gării Noi sînt alte 100. Fiecare proprietar are istoria lui. Iar unii dintre ei, epuizați de așteptare, au apelat la autorități. Mariana Donea este una dintre aceștia. Ea a cerut să i se precizeze data la care cartierul va avea canalizare și apă, străzi asfaltate, explicații privitoare la aceste întîrzieri... Iar pînă la acel moment, scutirea de impozite... Răspunsul semnat de viceprimarul Valentin Băcanu nu mai are nevoie de niciun comentariu: «Pentru anul 2015 estimăm să rezolvăm problema alimentării cu energie electrică pentru uz casnic în cartier, precum și să demarăm lucrările la canalizarea menajeră și pluvială în cartier. Ținînd însă cont de valoarea mare a lucrărilor de canalizare, de complexitatea lor și de sumele pe care le avem alocate în buget pentru această investiție, nu cred că vom termina lucrările de canalizare în 2015. (...) Dacă doriți neapărat să aveți un țap ispășitor, puteți să considerați că eu sînt acela și, din cauza mea, a viceprimarului Valentin Băcanu, nu s-au realizat aceste utilități în timp util!». Discursul viceprimarului Valentin Băcanu este diametral opus celui al primarului Alexandru Stoica. Într-o declarație publică făcută la începutul acestui an, acesta a spus că investiția din cartierul Gării Noi este «prioritatea 0» a acestui an. «Cartierul pentru tineri este „prioritatea 0“ a acestui an. De unde om ști, de unde n-om ști, investim acolo 5 milioane de lei pentru curent electric și canalizare. Sîntem convinși că în toamna acestui an vor fi gata, în sfîrșit, și oamenii vor putea trăi!» a declarat primarul municipiului reședință de județ, Alexandru Stoica.

13 Februarie 2015, 18:50 (24072 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Rețeaua de canalizare a Sloboziei are nevoie de investiții majore
Slobozia: Cartierul Tineretului, inundat
Imobile inundate din cauza ploilor la Slobozia și Urziceni

Comentariile cititorilor:


Nimeni Altu':
(19 Iulie 2026, 12:27)
Mafoame Oltenașu este acum mare parlamentar și mare consumator de narațiuni rusești. Ce a făcut pentru comunitate, în afară de a fi lacheul Șoșoacăi? TikTok-ul lui a devenit o colecție de conspirații, iar asta vine de la cineva cu pretenții de om din mediul corporatist. Ipocrizia marțafoiului pare să nu aibă limite.
Mariana:
(21 Februarie 2015, 21:50)
@Ralu: daca aveti dovezi in aceasta privinta, veniti cu dovezi, nu doar cu vorbe. este usor de acuzat, dar daca nu aveti nimic scris, atunci mai bine va abtineti de la comentarii. nu aruncati cu noroi in persoane pe care nu le cunoasteti, nu generalizati. 
DMG:
(19 Februarie 2015, 04:24)
Da treaba interesanta cu fotbalul este ca avem buget. Dar nu mai avem echipa :))
abc:
(18 Februarie 2015, 11:03)
Sper ca ati citit articolul despre echipa de fotbal, i se aloca 9 miiarde de lei vechi anul acesta. Bugetul pe anul trecut a fost dublu. Ce putea face primaria in 2 ani cu 27 miliarde de lei vechi la voi in cartier? Cit s-a cheltuit cu echipa de fotbal in toti acesti ani? Acum vedeti si voi ca guvernantilor locali nu le pasa de oras.
proprietar de rate:
(18 Februarie 2015, 10:51)
Dragi proprietari de rate ca si mine, care aveti casele in mlastina, hai sa ne organizam si sa il boicotam pe mincinosul de primar si pe tapul ispasitor de vice, ca altfel nu o sa vedem nimic! nu este orasul lui, este orasul nostru!
alice:
(18 Februarie 2015, 00:46)
Atâtea comentarii total fără sens fac ce vor isi privesc doar interesul ,buzunarul lor nu al tinerilor ce s-au chinuit sa facă ceva .....plecati cat puteri de repede nu mai investiti nimic ca totul se duce pe apa sâmbetei.
ralu:
(18 Februarie 2015, 00:00)
Asa le trebuie ca au lăcomit sa și.facă casa din bani nemunciți câștigați.la.jocuri de noroc.le a dat primăria loc.deși erau sg la părinți...acum.sa suporte consecințele dzeu nu e țigan pe unii ii răsplătește după cât rău au făcut.Sa se mute din tara
Eu:
(17 Februarie 2015, 23:46)
Voi nu știți un lucru:Slobozia nu are primar!nu va luați de sarmanul stoica,el nu știe nici pentru ce face groapa in mijlocul orașului!el si acum crede ca acolo se va amenaja un lac artificial la cum arată studiile de fezabilitate.adevaratul "primar",momentan este plecat la București in vizita.pentru cunoscători
sanatate verde:
(17 Februarie 2015, 20:20)
Apreciati pomi .!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 16:27)
Ai dreptate abc, doar cu o singura observatie; nu trebuie sa iesim cu vuvuzele, etc; trebuie sa avem bun simt, spre deosebire de tapul ispasitor si de primar si sa participam la sedintele de buget. In plus, odata la doua saptamani, sa solicitam ajutorul ziarelor si televiziunilor, sa vina sa faca cate un reportaj cu situatia din mlastina.
abc:
(17 Februarie 2015, 14:39)
Total de acord cu @persona, chiar daca a fost cam dur. Pina nu veti pune presiune pe ei, nu veti face nimic. Nu stiu citi sinteti cu totii dar ati putea sa protestati, prin rotatie, in fata primariei, in grupuri de cite 10. Asta nu v-o poate interzice nimeni. Cu tot arsenalul, cu goarne, vuvuzele, pancarte si veti vedea ca nu le va pica bine, mai ales ca vine 2016. Si adresati-va si catre PSD, puneti presiune si pe partid, primarul nu e aparut din spuma marii. PSD nu a fost sanctionat la vot niciodata in Slobozia, de aceea isi permit sa faca ce vor. Ia sa strige zilnic cineva contra lor, sa vedeti ce repede se gasesc fonduri. Succes!
proprietar de rate:
(17 Februarie 2015, 12:48)
Cei care aveti teren in mlastina asta, va rog sa dati de stire cand aflati ca mai sunt sedinte la primarie, in care se discuta bugetul; ca sa avem si noi posibilitatea sa discutam fata in fata cu tapul ispasitorul si cu primarul! Aceeasi rugaminte si catre redactia ziarului!
Gigel:
(17 Februarie 2015, 12:33)
Oare domnu Vice, a beneficiat de acelasi tratament din partea autoritatilor bulgare cand si-a ridicat casuta pe taramul castravetilor?
persona:
(17 Februarie 2015, 11:59)
de ce nu va revoltati mai oilor ! de ce nu sunteti in fata primariei sa le urlati sub geamuri? i-ai votat , v-au facut crater in centyru pe banii cu care va faceau cartierul normal,de oameni ! asa va trebuie !
In constructie :
(17 Februarie 2015, 10:45)
E tare!Ideea este ca la fiecare institutie de care ai nevoie pentru aprobari-se spune:legea aplicata in cazul de mai sus ad literam se lasa cu amenzi.Super.Si f♡♡♡ti si cu banii luati.Pai,am vrea cu finalizare(!)sa ne bucuram de spatiul oferit in urma cu 6 ani dar in conditiile anului 2015.Secolul XXI.Autorizatie pentru...pentru...De parca nu ar fi intreaga zona AUTORIZATA!!! Bani de muls.Impozit:53 leix300loc=15.900lei.Bani incasati anual DEGEABA.Inmultim suma cu 6 ani=95.400lei incasati abuziv.Nu ilegal.Cu vina vice.ului.Sa il premiati tovarasul primar.Ca merita.Sa faci calcule e greu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
221 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13801 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(10020 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11198 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10174 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10547 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11367 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(13020 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10588 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11141 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(16183 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12091 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(13018 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10396 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11165 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10239 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11443 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10332 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10304 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10686 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9318 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12111 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11838 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(10804 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(12482 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(12013 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15981 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11343 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12539 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11318 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15390 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...