Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Unirea Slobozia se retrage din Campionat

Din vară vor juca în Liga a III-a

Unirea Slobozia se retrage din Campionat

Început de an zbuciumat pentru echipa de fotbal Unirea Slobozia care face ca în acest moment cei mai liniștiți să fie fotbaliștii disponibilizați la finele lui 2014... De bine, de rău, în mare parte aceștia au avut timp să-și găsescă noi angajamente, ceea ce nu se poate spune despre jucătorii care au început pregătirea de iarnă cu Unirea, iar acum, cu două săptămîni înainte de startul Campionatului, se văd în situația de a-și căuta o continuare a carierei în altă parte. Unirea Slobozia a arătat în aceste zile ca un bolnav aflat în comă indusă, iar miile de suporteri ai acestei echipe precum rudele care așteaptă găsirea soluțiilor de revitalizare. Numai că medicii au dat din umeri și au asigurat că, în final, totul va fi bine. Realitatea din teren arată însă altceva, iar la noi în țară malpraxisul este rareori asumat de cineva.

Investitorul străin, Fata Morgana în Bărăgan
La mijlocul săptămînii trecute, imediat după ce antrenorul Adrian Mihalcea trăsese un semnal de alarmă cu privire la situația echipei, primarul Sloboziei Alexandru Stoica, ne-a declarat: «Legea nu ne mai permite din acest an să alocăm echipei de fotbal sumele din anii anteriori. Pe 2015 vom direcționa către sportul-rege 900 de mii de lei (n.red.: mai puțin de jumătate din bugetul fotbalului pe 2014) bani care, din păcate, nu pot acoperi salariile jucătorilor și antrenorilor. Nu vă ascund că sîntem în discuții cu un investitor străin care sperăm să sprijine echipa cu circa 200-250000 de euro, necesarul pentru retur. Dacă nu concretizăm nimic în acest sens, rămîne să jucăm în retur cu juniorii, iar din toamnă să o luăm de la capăt, probabil în Liga a III-a. Este păcat ca echipa să se desființeze și nu se va întîmpla acest lucru!». Se vede treaba că discuțiile cu investitorul străin au fost scurte, cuprinzătoare și s-au finalizat în defavoarea echipei. Joi, 12 februarie, acesta s-a topit ca Fata Morgana în ceața Bărăganului, iar jucătorii au fost anunțați că trebuie să-și caute alte echipe.

Echipă de localnici pentru Liga a III-a
Situația echipei-fanion a Sloboziei s-a clarificat în totalitate luni, 16 februarie 2015, cînd în adresa conducerii AFC Unirea 04 către Consiliul Local Slobozia s-a specificat că «echipa nu mai poate continua în Liga a II-a din cauza costurilor mari». Prin urmare, se propune ca Unirea Slobozia să fie retrasă din Campionat, urmînd a se face o cerere către FRF pentru ca, din vară, echipa să se înscrie în Liga a III-a, avînd în componență jucători din propria pepinieră, cu vîrste cuprinse între 17 și 22 de ani. Pînă în vară, Unirea va funcționa în competițiile naționale prin juniorii A și B, iar în cele județene prin categoriile de juniori C, D și E. Astfel, se încheie, din păcate, un capitol frumos al fotbalului slobozean, rămînînd în amintirea suporterilor superbele victorii cu Rapid sau Poli Iași. Unirea a avut în acești doi ani și jumătate, cît a evoluat în Liga a II-a, una dintre cele mai ridicate medii de spectatori pe teren propriu. Cu siguranță, dacă proiectul se va concretiza, echipa va beneficia și din vară de același sprijin al publicului slobozean.

Cîntec de lebădă cu Metaloglobus Ultimul joc pentru Unirea Slobozia în alcătuirea devenită recent istorie s-a disputat miercuri, 11 februarie, în compania celor de la Metaloglobus București. Partida s-a încheiat la egalitate 1-1, pentru slobozeni punctînd Bogdan Ungureanu. Antrenorul Adrian Mihalcea a folosit următoarea echipă de start: Dobre, Ibrian, Sore, Hristian, Toma-Drăguț, Macare, Borat, Ursu-Ungureanu, Chelaru. În repriza secundă au mai jucat Măstăcan, Stan, Pîrvu, Năstăsia, Cositoru, Khalil, Stanciu. Sîmbătă, 14 februarie 2015, Unirea trebuia să dispună o altă partidă de verificare cu Dunărea Călărași. Din motivele anunțate mai sus, meciul a fost anulat.

17 Februarie 2015, 13:15 (9961 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic
Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii
Reconstrucția din insolvență și «recitalul» istoric al Unirii
Victorie de «caracter» cu Progresul Fundulea după ce a îngenuncheat liderul Agricola Borcea!
Victorii ale «terenului propriu»

Comentariile cititorilor:


eu anonim:
(20 Martie 2015, 00:25)
exact ati ucis sperantele microbistilor slobozeni tot ce atingeti infectati oameni penali prepelita si stoica la dna cu ei prepelita sa dea inapoi banii cheltuiti si de la handbal acolo este o mare harababura bani cheltuiti de pomana si gurile rele spun ca nu mai este mult si ajunhe curtea de conturi si pe acolo la csm pregatiti-va de puscarie psd-isti obedienti care pupati clantele primariei vai de mama lor sunt de acord cu suporter demisia prepelita ca dna tot te ia
anonim:
(25 Februarie 2015, 22:21)
ne trebuie un independent care a avut succese in cea ce a facut in trecut , o femeie ca  GAINUSA  nu un ratat de stoica si un betiv ca ionascu jossssssssssssss
anonim:
(25 Februarie 2015, 22:18)
ce sa mai fratilor sa iesim in strada sal dam jos pe stoica asta e prea prost pentru slobozia ...............................
nevrozatul:
(23 Februarie 2015, 17:13)
Ionascu=Stoica= INCOMPETENTA. Unul ne-a lasat fara apa potabila iar celalalt fara singurul mod de relaxare placut in weekend.Slobozia, oras aproape mort din cauza unor derbedei . 
fotbaliatorul:
(20 Februarie 2015, 17:20)
necunoscator=prost. pentru un suporter nu conteaza banii nene. Primare, cu tot neamu si toate cunostintele o sa votam contra ta. si a psd-ului . ca sunteti incapabili, majoritatea primariilor au gasit o solutie, voi nu. Plecati acasa!
un necunoscator:
(20 Februarie 2015, 12:19)
    Ce mari va dati, ce suporteri infocati , daca va incaseaza bani la intrarea pe stadion la meciuri, nu stiu daca o sa mai fiti 50 !!!!!!!!!!!!!!???????????????????  Daca tot va este drag fotbalul faceti nene colecta , sa vad dati lovele !!!!!!!!!!!!???????????????
dann:
(19 Februarie 2015, 17:15)
Antreneaza tu retardatule analfabet.Cine esti tu sa  comentezi la adresa lui mihalcea?Uitam ca sub comanda lui,echipa slobozeana a avut cele mai frumoase rezultate din istoria fotbalului ialomitean?Sa nu mai vorbim ca a fost cel mai reprezentativ fotbalist ialomitean.Esti un gunoi retardat ,parvenit,frustrat Te plimbi toata ziua prin oras si ajungi acasa cu pantofii rupti sobolan infect.
Eu:
(19 Februarie 2015, 11:52)
Bă oameni buni sunteți prea prosti sa comentați pe aici. Mai bn vedeți-vă interesele in alte părți nu aici unde se vb de echipa mare,ce proiect mai bun ca asta sa fie cand echipa a fost construită de la divizia 3 si a avut performante in liga 2 cu aceeași jucatori aproape...asa ca nu mai vb prostii pe aici daca nu aveți habar de fotbal.
marian v:
(18 Februarie 2015, 23:09)
Sunt convins si in acelasi timp subscriu cu parerea de mai jos ca fotbalul la noi in oras ar trebui sa inceapa cu investiti mari la nivel de copii si juniori si dupa aceia in timp sa construim odata cu cresterea lor o echipa solida la nivel de seniori. Acum facem un fotbal electoral fara perspective de viitor si fara consistenta.
danutz:
(18 Februarie 2015, 22:29)
Nu stiu daca merita ca orasul nostru sa suporte o cheltuiala asa mare cu echipa asta de jucatori la pacanele. Nu ar fi mai bine sa faca canalizari si drumuri cu acesti bani sau parcari, ca nu mai avem unde parca masinile.
wzu:
(18 Februarie 2015, 18:53)
Nu erati voi aia care ati publicat ca echipa ramane si face si drege ? DE CE ne tot mintiti. publicati si voi in ziar adevarul,ce nu se vede la televizor
suporter:
(18 Februarie 2015, 18:48)
Dl M., nu stati impasibil la acest dezastru caci s-ar putea ca sa nu mai fiti in fruntea acestui judet la noile alegeri asa cum va asteptati dupa arestarea lui C. Interveniti in sprijinul artileristului S. pana nu ne termina si acest lucru in acest oras. Pana acum ati fost votati pentru ca nu am sperat la lucruri marete dar nu ne luati si ceea ce a mai ramas frumos in acest oras.Scapati de acest soarece numit M. care cum s-a terminat pusculita a dorit sa fuga, oricum nu o sa-l ia nimeni. Pana la urmatoarele alegeri nu mai este mult. Luati exemplul de la alte Consilii Judetene.
proprietar de rate:
(18 Februarie 2015, 15:37)
Bai oameni, nu vedeti ca imperiul PSD se prabuseste? Nu vedeti ce oameni josnici sunt la primarie? Hai sa facem ceva!
DANIEL:
(18 Februarie 2015, 15:23)
Ce mare antrenor e mihalcea asta?bea uin fiecare seara la lacosta la masa de langa bar.o petarda.victoriile sunt ale jucatoriilor nu ale lui...stie sa antreneze cum stiu eu sa joc baseball.Felicitari jucatoriilor nu panaramei de antrenor...care cum a vazut ca nu mai sunt bani azis ca pleaca.un antrenor se cunoaste cand formeaza o echipa nu cand  o preia gata...si se lauda cae el cel bun....pleaca din oras javra ce esti.
gringo:
(18 Februarie 2015, 14:38)
Unirea a fost o stare de spirit. sustinuta  40 de ani de slobozeni, chiar daca s-a mai numit Azotul sau Amonil...azi, niste nesabuiti s-au incurcat in legi si regulamente si ne-au otravit sperantele  dupa ce in prealabil ne-au otravit apa. Ce mai vreti ma sa ne luati ?Si pana cand???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 03 Oct 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(370 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(738 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(216 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(182 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(760 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(237 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(190 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(422 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(406 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(406 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1297 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(850 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(804 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(868 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1425 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1300 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1491 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1984 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1972 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1747 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4208 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2742 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...