Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Medicina electronică are probleme tehnice

Cardurile de sănătate, un proiect eșuat

Medicina electronică are probleme tehnice

Proaspăt intrate în sistemul medical, cardurile de sănătate întîmpină deja primele probleme. Medicii de familie din Ialomița reclamă faptul că ele prezintă o serie de disfuncționalități tehnice. «Nu putem să înregistrăm pe card dosarele pacienților» precizează doctorul Mihail Lungu, președintele Colegiului Medicilor de Familie Ialomița. Potrivit cifrelor, pînă în prezent, peste 10 mii de ialomițeni asigurați beneficiază de cardul de sănătate.

Bani aruncați în vînt
Proiectul unor dispozitive electronice care să permită stocarea de informații cu privire la istoricul medical al unui pacient se află în atenția Ministerului Sănătății de mai bine de 8 ani. El s-a concretizat abia anul acesta, cînd asiguraților le-au fost trimise prin poștă cardurile electronice de sănătate. Raportat la nivelul județului Ialomița, primele astfel de carduri au fost transmise în teritoriu în a doua jumătate a lunii octombrie a anului trecut, iar în prezent peste 10 mii de persoane le utilizează. Medicii de familie reclamă însă faptul că invenția menită să stocheze întreg istoricul patologiilor unui pacient este nefuncțională. Potrivit specialiștilor, la momentul de față, cardurile nu permit stocarea dosarelor privind afecțiunile pe care le-au suferit asigurații. «Acest card a fost creat ca o metodă de control pentru medicii de familie. În momentul de față el nu poate stoca dosarele cu bolile pacienților, pentru că sistemul nu permite acest lucru. El este folosit doar pentru validarea consultațiilor. Adică, pacientul vine la medic și îi este înregistrată consultația prin intermediul cardului de sănătate. E ca și cum ar avea nevoie de o cartelă ca să deschidă o ușă. Asta poate să facă acest card de sănătate în prezent. Să sperăm că, în timp, vom putea să-l utilizăm corespunzător...» precizează medicul Mihail Lungu, președintele Colegiului Medicilor de Familie Ialomița. Dincolo de inutilitatea proiectului, trebuie precizat că distribuția cardurilor de sănătate a costat cîteva sute de mii de lei. În prima tranșă, costurile de transmitere a cardurilor s-au ridicat la valoarea de 200 mii de lei, banii provenind de la bugetul de stat.

Card înseamnă «drac» Iar banii au fost cheltuiți în zadar, pentru că mulți dintre ialomițeni au refuzat cardurile de sănătate. Invocînd motive religioase sau, pur și simplu, «nerezonînd» cu ideea acestui proiect ambițios, peste 7000 de ialomițeni nu au semnat de primire în momentul în care poștașul le-a adus cardurile de sănătate. «Este adevărat că au fost invocate și motivele religioase. Sînt cazuri puține, dar ne-am confruntat și noi cu această situație. Cineva ne-a zis că refuză să-l ia deoarece cuvîntul card, scris invers, ar însemna „drac“» declara, pentru Independent, Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. La această cifră se adaugă alte 500 pe care instituția le-a transmis pe numele persoanelor decedate. Motivația acestei erori? «Mici inadvertențe în ceea ce privește bazele noastre de date și cele ale medicilor de familie»...

20 Februarie 2015, 13:05 (5529 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
CJAS Ialomița are restanțe de 8,7 milioane de lei la plata concediilor medicale
Consiliul Județean Ialomița scoate la concurs postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Ialomița are 60 mii de bolnavi cronici
CJAS Ialomița: S-a prelungit termenul de valabilitate pentru cardurile de sănătate
Ialomița: Ultimele 10 mii de carduri de sănătate, transmise în județ

Comentariile cititorilor:


wtu:
(23 Februarie 2015, 19:07)
Postarita cand vine sa lase cardurile ?  ca la mine nici in ziua de astazi nu a ajuns

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
302 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Exportul de carne de porc din România, datorat eforturilor direcțiilor sanitare veterinare

În data de 6 decembrie 2011, România a obținut dreptul de a exporta carne de porc și produse din carne de porc în Uniunea Europeană și în țările terțe. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:15
(13009 vizualizări - 3 comentarii)


Vlădeni: Au bătut șoferul Ambulanței

Judecătorii slobozeni au emis pe numele a șapte persoane, cu vîrste cuprinse între 17 și 44 ani, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Pe numele celor 7, instanța a reținut săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:10
(16426 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

Trei șoferi auto au prinși în trafic în acest week-end în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice. Primul dintre aceștia, un bărbat de 61 ani, din Bacău, a fost prins vineri, 9 decembrie, în ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:10
(11723 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: Hoț prins cu bunurile furate pe bicicletă

Un bărbat, de 47 ani, din Jilavele, a fost prins de polițiști în timp ce transporta pe o bicicletă mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut să o justifice. S-a întîmplat la Jilavele, în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:09
(15869 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Jilavele furt hoț


Țăndărei: Conducea cu permisul suspendat din luna august

Un bărbat de 45 ani, din București, a fost prins de polițiști în timp ce conducea fără permis. S-a întîmplat vineri, 9 decembrie, la Țăndărei, cînd polițiștii au oprit mașina condusă de bucureștean pentru ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:08
(9474 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Toleranță zero față de violență»

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 9 decembrie, la școala cu clasele I-VIII nr. 3 Slobozia, polițiștii de proximitate slobozeni au lansat Proiectul Național «Toleranță zero față de violență». ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:07
(12680 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 70 mii lei, amezi în trafic

Peste 70 mii lei este valoarea sancțiunilor aplicate în acest week-end șoferilor indisciplinați. Polițiștii au aplicat nu mai puțin de 328 de amenzi și au reținut 13 permise de conducere. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:06
(9942 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: I-au furat bunurile dintr-o magazie

Un tînăr, de 34 ani, din Stelnica, a fost identificat ca fiind autorul principal al unui furt. Infracțiunea a fost adusă la cunoștința polițiștilor de către un bărbat, de 52 ani, din localitate, care a ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:05
(12593 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat dintr-o școală

Polițiștii din Urziceni cercetează trei tineri, de 15, 16 și 18 ani, pentru de furt. Cei trei sînt principalii suspecți în cazul furtului unor bunuri dintr-o școală din localitate. Bunurile, în valoare ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:36
(11566 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Băut, la volan

Un bărbat de 59 ani, șofer al unui autoturism, a fost oprit în trafic, la Urziceni, joi, 8 decembrie, de o echipă de Poliție Rutieră, pentru un control de rutină. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:36
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 300 kg «guvid de mare», fără documente

Țăndărei: 300 kg «guvid de mare», fără documente

Peste 120 de persoane au fost legitimate, joi, 8 decembrie, la Țăndărei, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din localitate. Oamenii legii au urmărit diminuarea femomenului infracțional dar și disciplina ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:35
(11526 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fier vechi, confiscat

Un feteștean de 23 ani a fost prins de polițiștii din localitate în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe direcția Vlădeni-Fetești. În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:33
(9505 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Incendiu de la un scurtcircuit

În dimineața zilei de 1 decembrie 2011, prin 112 era anunțată izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Glodeanu Sărat. Pompierii din Urziceni s-au deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 15:35
(11982 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Anunț concurs angajare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița organizează concurs în vederea ocupării funcției publice de execuție temporar vacantă de consilier clasa I, grad profesional superior ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 09:10
(17516 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 32 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 8 decembrie 2011, sînt disponibile doar 32 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 09:06
(13054 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posesorii de arme neletale, de urgență la autorizare

Prin modificarea LEGII nr. 295 din 28 iunie 2004, cu Legea nr. 117 din 27.06.2011, privind regimul armelor si al munițiilor, posesorii armelor neletale (pistoale cu gaze) care dețin certificate de deținător ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:57
(12827 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Locațiile unde se efectuează examene de trichineloză

Avînd în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, cînd în mod normal crește considerabil numărul de procine sacrificate tradițional, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu Trichinella Spiralis și pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:32
(14893 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia se pregătește de Sărbători

Slobozia se pregătește de Sărbători

Slobozia se aliniază orașelor țării care marchează Sărbătorile de Iarnă prin împodobirea unui brad uriaș. Bradul slobozean are 10 metri și a fost amplasat zilele trecute în imediata apropiere a magazinului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:24
(11085 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: Șofer în numele fratelui

Miercuri, 7 decembrie , polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stelnica au identificat pe raza comunei Vlădeni un autoturism condus de un bărbat din comuna Cogealac-Constanța. Întrucît bărbatul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:18
(13828 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie printre elevi

Forțele de ordine din Fetești au acționat miercuri, 7 decembrie a.c., în zonele unităților de învățământ din municipiu, în cadrul unei acțiuni care a urmărit menținerea ordinii și liniștii publice, precum ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:18
(14995 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Arme neasigurate în gospodărie

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat miercuri, 7 decembrie, pe linia asigurării securității armei și muniției aferente. Într-una dintre acțiuni, la domiciliul unui ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:17
(16160 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sălcioara armă


Manasia: Un bătrîn s-a spînzurat în propria locuință

Un bărbat de 87 ani din Manasia a fost găsit spînzurat în propria locuință, marți, 6 decembrie. Deși au intervenit cu promptitudine, medicii echipajului SMURD Urziceni au au mai putut face nimic pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:11
(11469 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Tîrg: I-a luat foc casa de la un aragaz!

Marți, 6 decembrie a.c., o altă tragedie s-a înregistrat la Fierbinți-Tîrg. Casa unui localnic s-a aprins din cauza unui aragaz amplasat necorespunzător. Flăcările au mistuit întreaga bucătărie și aproximativ ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:11
(14540 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Nu a respectat indicatorul «Oprire» și s-a izbit de un alt autoturism

Marți, 6 decembrie, la Slobozia, o femeie de 63 ani a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs în timp ce un tînăr, de 24 ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe strada Vînători, din ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:10
(11232 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: L-a lovit o autoutilitară

Marți, 6 decembrie a.c., un bărbat de 50 ani, din comuna Ștefan Vodă-Călărași, a fost lovit de un autoturism. Bărbatul ce se deplasa pe partea carosabilă a DN21, din direcția Slobozia către Călărași, s ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 18:08
(11204 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Hoți prinși de polițiști

Șase adolescenți cu vîrste cuprinse între 11 și 18 ani, din Jilavele, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt. Pe numele celor șase, polițiștii rețin săvîrșirea mai multor furturi din locuințe sau ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2011, 17:59
(16412 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:24
(5679 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se depun cererile pentru subvențiile la motorină

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește beneficiarilor interesați că, în cursul lunii decembrie 2011, se depun cererile de acord prealabil pentru finanțare prin rambursare pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:11
(15550 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Adolescentă dispărută de la domiciliu

Amara: Adolescentă dispărută de la domiciliu

Luni, 5 decembrie, o adolescentă de 15 ani din Amara a fost dată dispărută. Rudele au alertat polițiștii din localitate cu privire la faptul că Daniela Cristina Budu a plecat de la domiciliu și ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:05
(13550 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


LAPAR amenință cu acțiuni de amploare

«LAPAR își exprimă indignarea și protestează energic față de bugetul MADR pentru anul 2012, cu susținerea Ministerului Finanțelor Publice și aprobat de Guvernul României transmis Parlamentului pentru dezbateri ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2011, 19:03
(16907 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...