Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Incompetență sau rea-voință

Scandal la Școala Postliceală Sanitară

Un grup de elevi de anul III din cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia acuză conducerea școlii de «abuz» și «tratament dictatorial». Situația este cunoscută de mai multă vreme la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, dar pînă acum nu a fost adoptată nicio măsură. Directorul școlii, Ofelia Axinte, susține că deciziile adoptate sînt cele legale. Elevii susțin că, în aceste condiții, riscă să nu-și poată susține examenele finale.

Războiul elevilor cu direcțiunea
De aproape 20 de ani, Școala Postliceală Sanitară din Slobozia scoate pe bandă generații de asistenți medicali și asistenți de farmacie. Și tot de atîta timp, cînd și cînd, atrage atenția prin scandaluri publice legate de procesul educațional din cadrul ei. La sfîrșitul săptămînii trecute, un grup de elevi de anul III ai claselor E și F din cadrul unității au făcut o sesizare scrisă la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, în care reclamă abuzurile conducerii: «Doamna director Axinte Ofelia și-a angajat rudele (Florea Romeo și Florea Florența) în funcțiile de profesor și colaborator. Acești oameni nu sînt calificați pentru a preda, ea fiind fost vînzător într-un petshop, iar celălalt operator bancar. De asemenea, materia de examen este predată de un profesor fără experiență didactică, Gheorghica Lenuța. Doamna Director Axinte Ofelia creează situații conflictuale între profesorii îndrumători, amenință elevii, abuzează de prerogativele funcției, jignește elevii și personalul școlii, etc.» se arată în sesizarea depusă de elevi la Inspectoratul General Școlar. În plus, susțin elevii, unii dintre profesori nu vin la ore sau nu predau orele pentru care sînt plătiți. «Azi e vineri, nu-i așa? (n.red.: vineri, 20 februarie). E ora 10,00 și tocmai ne-au anunțat că nu mai avem ore toată ziua. Adică am venit degeaba, am plătit bani pe navetă, dar ore nu mai facem. Și nu e prima dată... Mereu se întîmplă așa!» ne-a declarat, sub protecția anonimatului, una dintre elevele de anul III. De asemenea, mulți dintre elevi ne-au explicat că directorul școlii îi urmărește prin intermediul camerelor de luat vederi «ca pe infractori».

Ofelia se declară prea nevinovată
Axinte Ofelia, directorul Școlii Postliceale Sanitare, susține că acuzele elevilor sînt nefondate. Rugată să comenteze acuzele formulate de către elevi, aceasta ne-a declarat: «Eu rog ziarul Independent să îmi adreseze în scris o cerere în care să răspund la toate aceste acuzații. Ce pot să vă spun e că toate problemele școlii au fost rezolvate legal și nu am ce explicații să dau în afara legii. De la încadrarea profesorilor și pînă la orar, totul s-a făcut cu acordul forurilor superioare și a regulamentelor după care ne ghidăm noi și nu au fost încălcate drepturile nimănui!» ne-a declarat ea. Dincolo de acest război al declarațiilor, conflictul de la Școala Postliceală Sanitară rămîne unul deschis. El este cunoscut și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, obligat acum să dea curs sesizării înregistrate. «Vom analiza situația prezentată în sesizare. E prea devreme să ne pronunțăm asupra acuzelor prezentate. Elevii vor avea un răspuns în 30 de zile, conform legii...» ne-a declarat Ileana Condruț, inspectorul general școlar. Sesizarea reprezintă însă numai vîrful acestui conflict. Potrivit informațiilor furnizate de către elevi, situația din cadrul școlii era cunoscută de către inspectorul de profil, Luminița Duțu. Aceasta a participat în urmă cu cîteva luni la o întîlnire cu elevii, într-o încercare nereușită de a media acest conflict. Pe lîngă problemele cu conducerea școlii, elevii din anul terminal al acestei unități școlare acuză abuzurile legate de plata taxei, precum și amenințările proferate de către directorul Ofelia Axinte, atunci cînd unii dintre ei au cerut transferul. «„Ești nebună? Crezi că, dacă pleci, o să scapi? Tot aici vii și-ți dai examenele!“. Așa mi-a spus. Și, de frica ei, n-am mai plecat» susține o altă elevă.

Învățămîntul sanitar, un biznis înfloritor În cadrul Școlii Postliceale Sanitare din Slobozia învață la acest moment circa 500 de elevi. Dintre aceștia, peste 200 plătesc anual 1500 de lei, contravaloarea cursurilor. «Afacerea» este atît de înfloritoare încît, pe lîngă această școală, au apărut și școli particulare. Una dintre acestea, cu numai două clase de elevi, desfășoară cursuri la Școala nr. 6 din Slobozia. Dar o unitate de învățămînt similară funcționează și la Urziceni. După atîtea și atîtea generații de asistenți generaliști și de farmacie școlarizați «pe bandă», piața de profil e suprasaturată, iar mulți dintre absolvenți nu-și găsesc de lucru. «Dacă nu are cine să ne predea măcar bruma aia de materie pentru examen, n-avem nicio șansă la angajare. Dar ei vor doar banii noștri și atît! Păi, la banii ăștia, mai puneam 500 de lei și făceam o facultate» ni se explică.

Suspiciuni de corupție la școala de asistente Neregulile reclamate în cadrul Școlii Postliceale Sanitare de la Liceul «Mihai Eminescu» din Slobozia au făcut obiectul unui dosar penal. În vara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au deschis în cadrul unității o anchetă ce a vizat fapte de corupție. Concret, în timpul unui examen, o profesoară ar fi cerut elevilor 600 de lei și un platou cu prăjituri pentru a le acorda note bune la testare. Cazul se află încă în cercetări.

25 Februarie 2015, 20:05 (43672 vizualizări - 72 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


emil:
(1 Martie 2015, 11:17)
Doamne mare este gradina lui d-zeu si poarta este deschisa dar am si eu un of,......Nu inteleg de ce se face atita galagie .doar d-na director a procedat corect .Scoala era la jumatatea anului scolar in colaps (lipsa de specialistila catedra )si a apelat pentru salvarea ei la jud. Calarasi si mai rau la cea mai buna prietena a ei o fosta eleva din scoala pe care noi o cunoastem si care nu prea frecventa acum un an cursurile iar rezultatele obtinute nu o aduceau la catedra ,si totusi este profesorul care ne preda  ce ???? ca nu stie nici ea ce Si atunci cum vreti dragi profesori sa invatam si sa venim la scoala ???de ce nu se da totusi o testare acestora, de ce acest profesor este pus sa faca lectii cu noi cind nu a vazut ce inseamna o FARMACIE .Va raspundem tot noi este amica de suflet a d-nei director .Nu mai aveti pretenti la noi asa profesori asa elevi si binenteles asa DIRECTOR .Deviza lor este ,,ciini latra ursul merge eu vin imi iau bani si plec nu ma intereseaza ce spun ceilalti ,,Am 10 ore fac trei si gata scoala .Nu se mai poate a ajuns cutitul la os si vrem dreptate si profesori de la care se poate invata ceva 
pentru Gh.:
(1 Martie 2015, 00:34)
Pentru Gh. Noi am făcut referire la profesorii pensionari care au profesat altceva înainte de pensionare. Gen Romeo nepotul directoarei care a lucrat la bancă și e pensionat pe caz de boală. Nu avem nimic cu profesorii pensionari. Ba chiar ni i dorim deoarece au experiență. De exemplu doamna profesor Duta ne a predat în anul II și totul a fost ok. Dacă ar fi fost toți profesorii ca ea.
Oana:
(1 Martie 2015, 00:00)
Hai S-o lăsam in pace ca mai avem puțin si scăpăm de ea!sa vedem cum se descurca in continuare cu ceilalți ani!!!
Oana:
(28 Februarie 2015, 23:19)
Bine ca madam director face declarații aici,ca la școala e o disperata si nu vorbește!!Ea e serioasa si ne face pe noi semianalfabeti!Sa va fie Rușine!
GH:
(28 Februarie 2015, 21:30)
Prof. Pensionată demult este fffff indispensabilă. Duță Doina, Sfânta Fecioară....ce-ar face ea din această școală în mare parte, de tembele!
o creangă violetă:
(28 Februarie 2015, 19:36)
Anul trecut pe vremea asta am facut imprumut la provident ca sa am bani de cadouri...pentru doamna B si doamna T si doamna D....si cum draq le mai chema.... tare dragutze...toate nește doame.....anul asta daca nu au mai primit le-au starnit pe proastele alea disperate din anul trei sa faca bolboroseala...fasss si s-au dusss.
ANA MARIA:
(28 Februarie 2015, 15:40)
lasati-o balta ca atata timp cat taticul ciupi e plecat si otilia e scoasa din carti, nu cred ca a noastra director mai doarme noaptea linistita!Hai bafta la examen si sa demonstrati acolo ca sunteti cei mai buni!noi trecem anul doi si sa speram ca se rezolva pana la noi problema!Sunteti cu mult curaj daca ati ajuns pana aici!Apropo are cineva  retetele din sem unu?o sa va cautam....
IRINA:
(28 Februarie 2015, 15:29)
De ce doamna director daca ati stiut ca fosta director ne cerea bani,ati tacut?Veniti acum in fata noastra sa ne demonstrati ca vreti sa fiti cinstita,cand ati facut parte din gasca?!Va rugam sa ne respectati pt ca si noi avem o varsta,avem copii si nu vrem circ!Nu ne credeti pe toti naivi cand stiti foarte bine cum ni s-a adresat doamna inspector!Fara lipsa de respect si fara sa stie sa se exprime in fata noastra, a celor40 de elevi care am fost prezenti!Cu ce schimbari si cu ce noutati ati venit in fata noastra?CU rudele fara pic de experienta la catedra?Pacat ca s-a ajuns aici,dar totul numai din cauza dumneavoastra!De ce la inceputul anului ne-ati pus cutia pe hol pt reclamatii? CREDETI ca un director asa procedeaza?Oare ati citit si sugestiile care va erau adresate?Nu cred pt ca altfel nu se ajungea aici!Ati facut ce ati vrut cu noi!Si eu am copilul elev la liceu,dar asa abordare de director nu am intalnit!Asta ne deranjeaza la dumneavoastra,ca ne bagati pe toti  in aceeasi galeata,fara sa va ganditi inainte!Sunteti fara pic de respect fata de elevi!Sa va ganditi ca si noi avem copii mari si la urma urmei suntem oameni si tb sa ne respectam!V-ATI grabit doamna cand ati venit la conducerea noastra, a scolii!
valentina :
(28 Februarie 2015, 15:26)
AM CITIT SI M-AM MINUNAT DE CE SE POATE SCRIE DESPRE ACEASTA DOAMNA DIRECTOR .Nu cred ca se poate asa ceva ,totul este o minciuna scrisa de cineva care crede ca daca ,,el,,ar fi la conducere totul ar fi altfel Nu este facut de elevi ,ei doar au fost impinsi sa faca acest neajuns acestei scolii(elevi nu sint in stare nici sa conceapa si nici sa redacteze asa ceva )In scoala se si fac scenarii de cine sa vina director sint facute deja ,,bisericute ,,cine pe cine sustine ,cine participa la concurs (depinde din ce partid face parte sotul)ca sa se stie ce sanse are .Nu este frumos ,si va spun ca singura vina a acestei femei OFELIA este facuta la incadrare (a incadrat oameni care nu sint capabili sa faca o reteta )indepartind oameni cu experienta .O alta vina este ca a dat friu liber oamenilor incadrati sa comaseze orele si sa nu fie facute asa cum trebui (au 6 ore si fac 2 fiind platite toate 6) restul este praf in ochii aruncat de aceste persoane care nu mai pot stringe bani ca alta data Nu stiu totusi care este problema elevilor ?spun asta pentru ca sint elevi care nu stiu sa scrie si sa citeasca cursiv un text ,Indiferent cine este la catedra daca tu ai venit la scoala si ai invatat nu are de ce sa-ti fie frica 
oana:
(28 Februarie 2015, 15:01)
ce rusine pt tot!
elena:
(28 Februarie 2015, 14:39)
De ce ati tacut doamna director pana acum in privinta spagii?Acum doi,trei ani cand erati in scoala ca profesor,daca stiati ca BORDEI cerea bani de la noi,de ce nu ati spus nimic?Inseamna ca ati luat parte la tot ce facea ea!De ce acum dupa ce "i-ati dat in cap" le scoateti la suprafata?De ce acum incercati sa faceti afirmatii in fata noastra ca fosta ne cerea bani?vREM SA VENITI cu solutii!
irina:
(28 Februarie 2015, 12:30)
Sunt de la3f si nu doar doua fete au facut reclamartii ci peste 20 de elevi au semnat!Nu vrem decat sa fim si noi respectati si intelesi!Daca vrei sa fi mai bun decat fostul director demonstreaza ca ceea ce s-a facut pana acum a fost gresit!Nu se fac acuzatii fara probe!Inafara de spaga nu stie nimic!Daca ati stiut ca s-a dat spaga pe timpul fostei director de ce ati tacut atatia ani?!INSEAMNA ca ati facut parte din grupul ei,pana la momentul cand i-ati dat in cap "pe la spate", sa ii luati locul si sa demonstrati ca ce............nu ati demonstrat nimic!Ati venit in fata noastra doar cu acuzatii directe la persoana ca fosta ne cerea bani si ca fosta va adus in aceasta situatie!Chiar nu vedeti ca vreti sa dati vina pe altcineva ?Chiar nu va dati seama ca trebuie sa ne sustieni pe noi elevii,asa cum ne-ati primit,buni sau rai suntem la mana dumneavostra,dar nu acceptam sa fim luati in bataie de joc!Suntem adulti,avem familii,copii si vrem sa terminam in relatii bune!Inceracti sa luati legatura si cu alti elevi sa vedeti ca toti au aceeasi parere!Nu suntem atat de naivi sa ne dicteze colegele noastre,atata  timp cat e in interesul nostru sa terminam cu bine!VREM doar sa fiti mai intelegatoare cu noi,sa fiti mai calma in orice hotarare o luati si nu mai dati vina pe alti colegi de-ai dumneavostra pt ca asta nu e o rezolvare!Sa stiti ca inainte sa veniti in birolul fostei trebuia sa luati niste sfaturi de la ea pt ca experienta isi spune cuvantul!
Je:
(28 Februarie 2015, 10:30)
Furtuna intr-un pahar cu apa.Sunteti naive crezand ca buturuga rastoarna carul mare.O scoala pentru care ne umple timpul,goleste buzunarul si ne da motive de cleveteala.Am citit comenturile... .Mai cititi niste "almanahe"...sau mai bine niste gramatica in fiecare an nu ar strica.Cine a scris corect se vede clar ca e profesor.Sper ca nu si spagare ca se duc acolo unde le e locul!
ion:
(28 Februarie 2015, 00:27)
Pentru  Romelo Tupeistu.Romeo Florea este cumnatul Ofeliei directoarea, nu nepot. Sotia lui Florenta este sora Ofeliei.
Bianca Neagu:
(27 Februarie 2015, 20:59)
Eu sunt doar anul 1. Pe mine nu mă interesează atitudinea directoarei si nici măcar nu mă afectează. Nu se diferențiază cu nimic de a unei bătrâne schizofrenice de la coada de la farmacie sau din maxi- taxi. Ce mă deranjează pe mine e mirosul ei. Sa stea soro sa se uite pe camere până nu mai poate dar sa nu mai intre pe la ore sa polueze aerul cu mirosul ei fetid. Dupa ce ca e frig in clasa dupa ultima ei vizita am stat 10 minute cu geamul deschis sa aerisim.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 522 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 12 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 522, cu un caz mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2020, 16:05
(2436 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Răniți de un șofer fără permis

Inconștiența unor tineri era să-i arunce în brațele morții. În dimineața zilei de duminică, 12 iulie 2020, aceștia s-au urcat în mașina condusă de un tânăr de 24 de ani care nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2020, 11:30
(4224 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 521 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 11 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 521, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2020, 16:05
(2585 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A fost găsit ialomițeanul evadat din Penitenciarul Rahova

În seara zilei de vineri, 10 iulie 2020, polițiștii ialomițeni au reușit să-l identifice pe tânărul de 32 de ani care, în luna martie, a evadat din Penitenciarul Rahova. Acesta se afla pe un câmp din localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 23:20
(2895 vizualizări - 2 comentarii)


USR PLUS Ialomița susține strângerea de semnături on-line

Organizația USR PLUS Ialomița trage un puternic semnal de alarmă în ideea în care România se pregătește de Alegerile Locale care vor alea loc duminică, 27 septembrie 2020. Conform Legii 115/2015, fiecare ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 19:10
(3271 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut după ce a furat portofelul unei bătrâne

Un bărbat de 53 de ani, din Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat portofelul unei bătrâne de 71 de ani, plecată la cumpărături la un supermarket din oraș. Femeia a sesizat dispariția ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 19:05
(2577 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 514 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 10 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 514, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 16:05
(2141 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Beat la volan, a derapat cu mașina

Un cetățean din Gura Ialomiței a sesizat joi dimineața, 9 iulie a.c., în jurul orei 3,00, faptul că un autoturism a derapat pe raza localității. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:25
(2437 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Arestat pentru «furt calificat»

Miercuri, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:20
(2557 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În urma verificării în bazele de date, s-a ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:15
(2593 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Bărbulești

Razie la Bărbulești

Peste 160 de efective ale Poliției și Jandarmeriei au descins în dimineața zilei de joi, 9 iulie a.c., în comuna Bărbulești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 18:10
(3392 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 503 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 9 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 503, cu 39 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 16:05
(3069 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 464 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 8 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 464, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 16:05
(3268 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește municipiul Fetești/Ialomița, RAJA Constanța va sista furnizarea apei, joi, 9 iulie ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 12:40
(3606 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Evenimentul a fost semnalat de un lucrător al unei firme marți, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,25. În sprijinul bărbatului de 43 de ani s-au deplasat de urgență 3 echipaje de salvare de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 11:40
(4759 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două utilaje agricole, puse în funcțiune pe un câmp din zona localității Ion Roată. Cel mai probabil flăcările au izbucnit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 19:05
(3273 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo-Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii (ce vor atinge în anumite intervale viteze de 80-90 km/h), averse ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 18:55
(5323 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența alcoolului

În urma unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au identificat , pe raza localităților Rădulești, Slobozia și Țăndărei, 4 conducători auto care circulau pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 18:50
(3443 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Movila

Incendiu la o casă din Movila

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și membrii serviciului voluntar cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu care ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 18:05
(3597 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 455 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 7 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 455, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 16:05
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 00:20
(12487 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 iulie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Slobozia au oprit pentru control, pe raza localității Misleanu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. În urma solicitării ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 19:10
(3742 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 444 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 6 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 444, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 16:05
(3140 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni integrate pentru combaterea COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, la nivelul județului Ialomița se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2020, 11:20
(3849 vizualizări - 0 comentarii)


Șosele însângerate în județul Ialomița

Șosele însângerate în județul Ialomița

Zi neagră pe șoselele din Ialomița sâmbătă, 4 iulie 2020. Cinci persoane au fost rănite și una a murit în urma a 3 accidente rutiere, petrecute pe raza localităților Fetești, Coșereni și Misleanu. Cel mai ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2020, 15:15
(4355 vizualizări - 5 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 440 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 3 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 440, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi, 2 ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 16:05
(2739 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis sau cu permise suspendate

Joi, 2 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii din Balaciu în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza de competență au oprit pentru control un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 14:40
(3019 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton acroșat de un autoturism

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier în municipiul Slobozia, în care un autoturism a lovit un pieton. La locul evenimentului s-a deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:55
(3285 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Fetești: Șiră de baloți cuprinsă de flăcări

Vineri dimineață, 3 iulie a.c., în jurul orei 3,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o șiră de baloți din paie în gospodăria unui cetățean din Cartierul Vlașca ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:50
(3271 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: A luat foc ghena de ventilație

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 16,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o ghenă Slobozia. Incendiul a fost stins operativ de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:45
(2754 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ultimele comentarii
Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...